DECIZIA nr. 106 din 27 februarie 2025referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (6) și ale art. 343 din Codul de procedură penală
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 698 din 25 iulie 2025
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (6) și ale art. 343 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Săceanu în Dosarul nr. 4.425/216/2019/a1.6 al Judecătoriei Curtea de Argeș și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 549D/2020.2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că, prin ridicarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia urmărește în realitate interpretarea, din partea Curții Constituționale, a naturii juridice a termenului de 60 de zile prevăzut în art. 343 din Codul de procedură penală, ceea ce imprimă excepției caracter de inadmisibilitate. Dincolo de acest aspect, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției, având în vedere jurisprudența în materie a Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 505 din 5 iulie 2016 sau Decizia nr. 636 din 13 octombrie 2015, în care instanța de contencios constituțional a arătat că termenul mai sus menționat nu poate fi unul imperativ, ci are caracter de recomandare și că, în orice caz, durata totală a arestului preventiv nu este nedeterminabilă.
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea finală din 27 aprilie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 4.425/216/2019/a1.6, Judecătoria Curtea de Argeș - judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 207 alin. (6) și ale art. 343 din Codul de procedură penală. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ion Săceanu într-o cauză având ca obiect verificarea măsurilor preventive în temeiul art. 207 din Codul de procedură penală. 5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile art. 207 alin. (6) din Codul de procedură penală dispun că, în tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestor măsuri, în timp ce art. 343 din același cod stabilește durata procedurii de cameră preliminară, care este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță. În acest context legislativ, apare o problemă de drept referitoare la legalitatea aplicării prevederilor art. 207 alin. (6) după expirarea perioadei de 60 de zile prevăzută de art. 343 din Codul de procedură penală. 6. Autorul excepției face referire la practica judiciară prin care s-a stabilit că termenul de 60 de zile, mai sus menționat, trebuie privit ca un termen de recomandare, însă amintește că tot la nivelul practicii judiciare s-a concluzionat că, în ipoteza unor termene sau durate maxime ale măsurilor preventive, termenele devin imperative. Chiar în jurisprudența Curții Constituționale s-a arătat, în acest sens, că, în cazul particular al măsurilor procesuale, incluzând măsurile preventive, stabilirea unor termene împiedică prelungirea duratei constrângerii peste limita necesară desfășurării normale a procesului penal, astfel că îndeplinirea actelor procedurale cu respectarea întocmai a termenelor legale reprezintă un element important în desfășurarea procesului penal în coordonatele impuse de Legea fundamentală. 7. În cauza de față, este pusă în discuție însăși constituționalitatea interpretării pe care textele de lege criticate au primit-o în practică, în concret, natura juridică a termenului reglementat de normele procesual penale examinate. Curtea Constituțională are competența ca, în situația în care se ajunge la deturnarea reglementărilor legale printr-o interpretare și aplicare sistematică eronată a acestora, să intervină spre a elimina viciul de neconstituționalitate astfel creat (Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013 și Decizia nr. 224 din 13 martie 2012). 8. Prin urmare, autorul excepției solicită Curții Constituționale, pe de o parte, să analizeze în ce măsură depășirea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 343 din Codul de procedură penală mai poate constitui un temei juridic pentru aplicarea art. 207 alin. (6) din același cod și, pe de altă parte, să constate că termenul de 60 de zile mai sus referit reprezintă durata maximă în care se poate face aplicarea măsurilor prevăzute de art. 207 alin. (6) din Codul de procedură penală, aceasta fiind interpretarea care asigură compatibilitatea textelor legale criticate cu Legea fundamentală. Având în vedere principiul proporționalității măsurii preventive (caracterul său temporar, limitat în timp) dispuse cu cauza care a determinat-o, în interpretarea art. 207 alin. (6) cu referire la art. 343 din Codul de procedură penală trebuie asigurat un just echilibru între interesul public și cel individual, fiind logic ca aplicarea dispozițiilor art. 207 alin. (6) din Codul de procedură penală să înceteze de îndată ce a încetat și temeiul care stabilea durata maximă a procedurii în camera preliminară. Or, aceste texte nu prevăd durata maximă pentru care se pot dispune verificările la care face referire art. 207 alin. (6), ceea ce dă posibilitatea organelor judiciare de a dispune menținerea măsurilor preventive pentru perioade nelimitate în timp, contrar și art. 241 din Codul de procedură penală, care reglementează modalitatea de încetare de drept a măsurilor preventive la expirarea termenelor prevăzute de lege. 9. Se susține că durata maximă a măsurilor preventive este reglementată de legiuitor doar în ceea ce privește etapele procesuale ale urmăririi penale, ale judecății în primă instanță și în apel, însă legiuitorul nu a aplicat același tratament și cu privire la etapa procesuală a camerei preliminare, aspect ce conduce la restrângerea nelimitată temporal a drepturilor și a libertăților fundamentale consacrate de art. 20, 23, 25, 26, 39, 41, 45 și 53 din Constituție și de art. 5 din Convenție. 10. Autorul excepției mai arată și că normele criticate nu sunt enunțate cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de acestea și că legiuitorul trebuie să indice în mod clar și neechivoc calea ce trebuie urmată de cei cărora li se adresează textul din legea procesual penală și să identifice în mod clar condițiile de fond și de formă ce trebuie urmate de autorități în astfel de situații. Or, legiuitorul și-a respectat numai din punct de vedere formal competența constituțională de a legifera, întrucât textele de lege criticate nu respectă condițiile de calitate a legii (claritate, precizie, previzibilitate, accesibilitate) impuse de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 8 alin. (4) teza întâi și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.11. Judecătoria Curtea de Argeș - judecătorul de cameră preliminară apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.13. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă, deoarece autorul excepției critică aspecte ce țin de interpretarea și aplicarea legii, ce nu intră în sfera de competență a Curții Constituționale. Pe fond, consideră că excepția este neîntemeiată, sens în care indică jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume deciziile nr. 739 din 21 noiembrie 2019 și nr. 505 din 5 iulie 2016, ale căror considerente se aplică mutatis mutandis și în prezenta cauză. În plus, arată că autorul excepției pretinde încălcarea dispozițiilor cuprinse în art. 25, 26, 39, 41 și 45 din Constituție, fără a preciza însă și argumente în acest sens, excepția fiind, din acest punct de vedere, nemotivată, deci inadmisibilă.14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 207 alin. (6) și ale art. 343 din Codul de procedură penală, având următorul conținut: – Art. 207 - Verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară: „(6) În tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestor măsuri. Dispozițiile alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător.“;– Art. 343 - Durata procedurii în camera preliminară: „Durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță.“17. Normele constituționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate sunt cele ale art. 1 alin. (5), invocate sub aspectul exigențelor de calitate a legii, ale art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 23 - Libertatea individuală, ale art. 25 - Libera circulație, ale art. 26 - Viața intimă, familială și privată, ale art. 39 - Libertatea întrunirilor, ale art. 41 - Munca și protecția socială a muncii, ale art. 45 - Libertatea economică și ale art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, se susține și încălcarea art. 5 - Dreptul la libertate și la siguranță și a art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.18. Examinând criticile de neconstituționalitate, Curtea reține că în jurisprudența sa a răspuns unor critici similare, formulate parțial față de aceleași dispoziții legale criticate și în prezenta cauză. 19. Prin Decizia nr. 505 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 17 octombrie 2016, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 207 alin. (7) și ale art. 343 din Codul de procedură penală, prin raportare la critici de neconstituționalitate care se refereau, în esență, la faptul că judecătorul de cameră preliminară nu poate, în procedura verificării periodice a măsurii controlului judiciar, să mențină această măsură preventivă, în mod repetat, dacă a fost depășită durata de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanța în care se desfășoară procedura în camera preliminară, întrucât acest termen este unul imperativ, și nu de recomandare. În prezenta cauză, măsura preventivă în discuție este cea vizată de art. 207 alin. (6) din Codul de procedură penală, respectiv arestarea preventivă sau arestul la domiciliu.20. Prin decizia mai sus indicată, Curtea a stabilit că termenul de „cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță“, prevăzut de dispozițiile art. 343 din Codul de procedură penală ca durată a procedurii în camera preliminară, este un termen de recomandare (paragraful 24). Curtea a avut în vedere faptul că, în general, termenele fixate prin lege în sarcina instanțelor judecătorești în vederea efectuării anumitor acte sau proceduri sunt termene de recomandare. De altfel, calificarea duratei procedurii în camera preliminară ca fiind un termen de decădere ar lipsi complet de finalitate această fază a procesului penal în cazul nerespectării termenului în discuție, cu atât mai mult cu cât există și posibilitatea formulării unei contestații, care, la rândul ei, conduce la dilatarea acestei faze a procesului penal, fără ca judecătorul de cameră preliminară să dispună de pârghii prin care să poată impune finalizarea ei într-un anumit termen. Prin urmare, Curtea nu a putut reține critica autorului excepției în sensul că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 343 din Codul de procedură penală este un termen imperativ, peremptoriu, înăuntrul căruia judecătorul de cameră preliminară trebuie să îndeplinească toate activitățile date în competența sa prin lege, sub sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului procesual și a nulității actului făcut peste termen, potrivit art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală (în același sens, a se vedea și Decizia nr. 636 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 7 decembrie 2015). 21. Cu același prilej, Curtea a mai observat că în cazul procedurii camerei preliminare nu se prevede o durată totală a controlului judiciar, pentru că nu există un risc crescut al depășirii unui termen rezonabil pentru o astfel de măsură, având în vedere că această fază a procesului penal este una care, prin natura ei, nu se întinde pe o durată mare de timp. În plus, dacă termenul de recomandare de 60 de zile prevăzut de dispozițiile art. 343 din Codul de procedură penală pentru procedura camerei preliminare este depășit, judecătorul de cameră preliminară poate, din oficiu sau la cerere, să dispună revocarea măsurii preventive a controlului judiciar atunci când constată, potrivit art. 242 alin. (1) din Codul de procedură penală, că au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, inclusiv depășirea unui termen rezonabil (paragraful 25). 22. Cele statuate de Curtea Constituțională prin decizia mai sus menționată, deși se referă la măsura preventivă a controlului judiciar și a controlului judiciar pe cauțiune, își păstrează valabilitatea mutatis mutandis și în prezenta cauză, care vizează dispozițiile art. 207 alin. (6) din Codul de procedură penală, referitoare la măsurile preventive ale arestării preventive și a arestului la domiciliu. 23. În jurisprudența sa, Curtea a examinat și problematica duratei pentru care cele două măsuri privative de libertate pot fi dispuse.24. Curtea a reținut că legea procesual penală cuprinde aceleași termene maxime pentru care pot fi dispuse atât măsura arestării preventive, cât și măsura arestului la domiciliu, determinate atât în funcție de faza procesuală în care se află procesul penal, cât și raportat la durata totală a acestuia. 25. Astfel, Curtea a reținut că, în cursul urmăririi penale, atât durata arestului la domiciliu, cât și cea a arestului preventiv este, potrivit art. 222 alin. (1) și (9), art. 233 alin. (1) și art. 236 alin. (4) din Codul de procedură penală, de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii acesteia pe o perioadă de maximum 180 de zile. În procedura de cameră preliminară și în cursul judecății, ambele măsuri preventive privative de libertate pot fi dispuse, potrivit art. 222 alin. (12), art. 238 alin. (1) și art. 239 alin. (1) din Codul de procedură penală, pe o perioadă de cel mult 30 de zile, fără ca durata totală a arestului la domiciliu și a arestării preventive a inculpatului să poată depăși un termen rezonabil și jumătate din maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea care face obiectul sesizării instanței de judecată, durata măsurilor preventive privative de libertate în primă instanță neputând depăși, în toate cazurile, 5 ani (Decizia nr. 361 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 12 iunie 2015, paragrafele 16 și 17, Decizia nr. 22 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 3 martie 2017, paragraful 19). 26. În ceea ce privește momentul trimiterii în judecată, Curtea a statuat că, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, acesta coincide cu cel al învestirii judecătorului de cameră preliminară cu verificarea competenței, a legalității sesizării instanței, a legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, acesta fiind momentul de început în calcularea termenului total de 5 ani. De asemenea, în cazul în care termenul maxim de 30 de zile se împlinește fără ca judecătorul de cameră preliminară să se pronunțe asupra menținerii în continuare a măsurii arestării preventive sau a arestului la domiciliu, aceasta va înceta de drept, în temeiul art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală (Decizia nr. 739 din 21 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 3 februarie 2020, paragrafele 18 și 19). 27. Cele statuate prin deciziile mai sus menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză. Prin urmare, nu se poate susține că dispozițiile art. 207 alin. (6) și ale art. 343 din Codul de procedură penală sunt neclare, ambigue și impredictibile cu privire la durata pentru care pot fi dispuse măsurile privative de libertate, textele criticate respectând exigențele de calitate a legii ce derivă din dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție. 28. Cât privește invocarea celorlalte drepturi constituționale menționate în motivarea excepției de neconstituționalitate, cuprinse la art. 23, 25, 26, 39, 41 și 45 din Legea fundamentală, Curtea reține că nici acestea nu sunt încălcate întrucât sunt respectate prevederile art. 53 din Constituție, de asemenea invocate, care permit restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți în anumite condiții și cazuri strict determinate, printre care și desfășurarea instrucției penale, așa cum este și situația de față. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Săceanu în Dosarul nr. 4.425/216/2019/a1.6 al Judecătoriei Curtea de Argeș și constată că dispozițiile art. 207 alin. (6) și ale art. 343 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Curtea de Argeș și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 27 februarie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent-șef,
Claudia Margareta Krupenschi-----
| EMITENT |
| Marian Enache | - președinte |
| Mihaela Ciochină | - judecător |
| Cristian Deliorga | - judecător |
| Dimitrie-Bogdan Licu | - judecător |
| Laura-Iuliana Scântei | - judecător |
| Gheorghe Stan | - judecător |
| Livia Doina Stanciu | - judecător |
| Elena-Simina Tănăsescu | - judecător |
| Varga Attila | - judecător |
| Claudia-Margareta Krupenschi | - magistrat-asistent-șef |
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea finală din 27 aprilie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 4.425/216/2019/a1.6, Judecătoria Curtea de Argeș - judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 207 alin. (6) și ale art. 343 din Codul de procedură penală. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ion Săceanu într-o cauză având ca obiect verificarea măsurilor preventive în temeiul art. 207 din Codul de procedură penală. 5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile art. 207 alin. (6) din Codul de procedură penală dispun că, în tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestor măsuri, în timp ce art. 343 din același cod stabilește durata procedurii de cameră preliminară, care este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță. În acest context legislativ, apare o problemă de drept referitoare la legalitatea aplicării prevederilor art. 207 alin. (6) după expirarea perioadei de 60 de zile prevăzută de art. 343 din Codul de procedură penală. 6. Autorul excepției face referire la practica judiciară prin care s-a stabilit că termenul de 60 de zile, mai sus menționat, trebuie privit ca un termen de recomandare, însă amintește că tot la nivelul practicii judiciare s-a concluzionat că, în ipoteza unor termene sau durate maxime ale măsurilor preventive, termenele devin imperative. Chiar în jurisprudența Curții Constituționale s-a arătat, în acest sens, că, în cazul particular al măsurilor procesuale, incluzând măsurile preventive, stabilirea unor termene împiedică prelungirea duratei constrângerii peste limita necesară desfășurării normale a procesului penal, astfel că îndeplinirea actelor procedurale cu respectarea întocmai a termenelor legale reprezintă un element important în desfășurarea procesului penal în coordonatele impuse de Legea fundamentală. 7. În cauza de față, este pusă în discuție însăși constituționalitatea interpretării pe care textele de lege criticate au primit-o în practică, în concret, natura juridică a termenului reglementat de normele procesual penale examinate. Curtea Constituțională are competența ca, în situația în care se ajunge la deturnarea reglementărilor legale printr-o interpretare și aplicare sistematică eronată a acestora, să intervină spre a elimina viciul de neconstituționalitate astfel creat (Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013 și Decizia nr. 224 din 13 martie 2012). 8. Prin urmare, autorul excepției solicită Curții Constituționale, pe de o parte, să analizeze în ce măsură depășirea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 343 din Codul de procedură penală mai poate constitui un temei juridic pentru aplicarea art. 207 alin. (6) din același cod și, pe de altă parte, să constate că termenul de 60 de zile mai sus referit reprezintă durata maximă în care se poate face aplicarea măsurilor prevăzute de art. 207 alin. (6) din Codul de procedură penală, aceasta fiind interpretarea care asigură compatibilitatea textelor legale criticate cu Legea fundamentală. Având în vedere principiul proporționalității măsurii preventive (caracterul său temporar, limitat în timp) dispuse cu cauza care a determinat-o, în interpretarea art. 207 alin. (6) cu referire la art. 343 din Codul de procedură penală trebuie asigurat un just echilibru între interesul public și cel individual, fiind logic ca aplicarea dispozițiilor art. 207 alin. (6) din Codul de procedură penală să înceteze de îndată ce a încetat și temeiul care stabilea durata maximă a procedurii în camera preliminară. Or, aceste texte nu prevăd durata maximă pentru care se pot dispune verificările la care face referire art. 207 alin. (6), ceea ce dă posibilitatea organelor judiciare de a dispune menținerea măsurilor preventive pentru perioade nelimitate în timp, contrar și art. 241 din Codul de procedură penală, care reglementează modalitatea de încetare de drept a măsurilor preventive la expirarea termenelor prevăzute de lege. 9. Se susține că durata maximă a măsurilor preventive este reglementată de legiuitor doar în ceea ce privește etapele procesuale ale urmăririi penale, ale judecății în primă instanță și în apel, însă legiuitorul nu a aplicat același tratament și cu privire la etapa procesuală a camerei preliminare, aspect ce conduce la restrângerea nelimitată temporal a drepturilor și a libertăților fundamentale consacrate de art. 20, 23, 25, 26, 39, 41, 45 și 53 din Constituție și de art. 5 din Convenție. 10. Autorul excepției mai arată și că normele criticate nu sunt enunțate cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de acestea și că legiuitorul trebuie să indice în mod clar și neechivoc calea ce trebuie urmată de cei cărora li se adresează textul din legea procesual penală și să identifice în mod clar condițiile de fond și de formă ce trebuie urmate de autorități în astfel de situații. Or, legiuitorul și-a respectat numai din punct de vedere formal competența constituțională de a legifera, întrucât textele de lege criticate nu respectă condițiile de calitate a legii (claritate, precizie, previzibilitate, accesibilitate) impuse de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 8 alin. (4) teza întâi și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.11. Judecătoria Curtea de Argeș - judecătorul de cameră preliminară apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.13. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă, deoarece autorul excepției critică aspecte ce țin de interpretarea și aplicarea legii, ce nu intră în sfera de competență a Curții Constituționale. Pe fond, consideră că excepția este neîntemeiată, sens în care indică jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume deciziile nr. 739 din 21 noiembrie 2019 și nr. 505 din 5 iulie 2016, ale căror considerente se aplică mutatis mutandis și în prezenta cauză. În plus, arată că autorul excepției pretinde încălcarea dispozițiilor cuprinse în art. 25, 26, 39, 41 și 45 din Constituție, fără a preciza însă și argumente în acest sens, excepția fiind, din acest punct de vedere, nemotivată, deci inadmisibilă.14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 207 alin. (6) și ale art. 343 din Codul de procedură penală, având următorul conținut: – Art. 207 - Verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară: „(6) În tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestor măsuri. Dispozițiile alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător.“;– Art. 343 - Durata procedurii în camera preliminară: „Durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță.“17. Normele constituționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate sunt cele ale art. 1 alin. (5), invocate sub aspectul exigențelor de calitate a legii, ale art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 23 - Libertatea individuală, ale art. 25 - Libera circulație, ale art. 26 - Viața intimă, familială și privată, ale art. 39 - Libertatea întrunirilor, ale art. 41 - Munca și protecția socială a muncii, ale art. 45 - Libertatea economică și ale art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, se susține și încălcarea art. 5 - Dreptul la libertate și la siguranță și a art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.18. Examinând criticile de neconstituționalitate, Curtea reține că în jurisprudența sa a răspuns unor critici similare, formulate parțial față de aceleași dispoziții legale criticate și în prezenta cauză. 19. Prin Decizia nr. 505 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 17 octombrie 2016, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 207 alin. (7) și ale art. 343 din Codul de procedură penală, prin raportare la critici de neconstituționalitate care se refereau, în esență, la faptul că judecătorul de cameră preliminară nu poate, în procedura verificării periodice a măsurii controlului judiciar, să mențină această măsură preventivă, în mod repetat, dacă a fost depășită durata de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanța în care se desfășoară procedura în camera preliminară, întrucât acest termen este unul imperativ, și nu de recomandare. În prezenta cauză, măsura preventivă în discuție este cea vizată de art. 207 alin. (6) din Codul de procedură penală, respectiv arestarea preventivă sau arestul la domiciliu.20. Prin decizia mai sus indicată, Curtea a stabilit că termenul de „cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță“, prevăzut de dispozițiile art. 343 din Codul de procedură penală ca durată a procedurii în camera preliminară, este un termen de recomandare (paragraful 24). Curtea a avut în vedere faptul că, în general, termenele fixate prin lege în sarcina instanțelor judecătorești în vederea efectuării anumitor acte sau proceduri sunt termene de recomandare. De altfel, calificarea duratei procedurii în camera preliminară ca fiind un termen de decădere ar lipsi complet de finalitate această fază a procesului penal în cazul nerespectării termenului în discuție, cu atât mai mult cu cât există și posibilitatea formulării unei contestații, care, la rândul ei, conduce la dilatarea acestei faze a procesului penal, fără ca judecătorul de cameră preliminară să dispună de pârghii prin care să poată impune finalizarea ei într-un anumit termen. Prin urmare, Curtea nu a putut reține critica autorului excepției în sensul că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 343 din Codul de procedură penală este un termen imperativ, peremptoriu, înăuntrul căruia judecătorul de cameră preliminară trebuie să îndeplinească toate activitățile date în competența sa prin lege, sub sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului procesual și a nulității actului făcut peste termen, potrivit art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală (în același sens, a se vedea și Decizia nr. 636 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 7 decembrie 2015). 21. Cu același prilej, Curtea a mai observat că în cazul procedurii camerei preliminare nu se prevede o durată totală a controlului judiciar, pentru că nu există un risc crescut al depășirii unui termen rezonabil pentru o astfel de măsură, având în vedere că această fază a procesului penal este una care, prin natura ei, nu se întinde pe o durată mare de timp. În plus, dacă termenul de recomandare de 60 de zile prevăzut de dispozițiile art. 343 din Codul de procedură penală pentru procedura camerei preliminare este depășit, judecătorul de cameră preliminară poate, din oficiu sau la cerere, să dispună revocarea măsurii preventive a controlului judiciar atunci când constată, potrivit art. 242 alin. (1) din Codul de procedură penală, că au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, inclusiv depășirea unui termen rezonabil (paragraful 25). 22. Cele statuate de Curtea Constituțională prin decizia mai sus menționată, deși se referă la măsura preventivă a controlului judiciar și a controlului judiciar pe cauțiune, își păstrează valabilitatea mutatis mutandis și în prezenta cauză, care vizează dispozițiile art. 207 alin. (6) din Codul de procedură penală, referitoare la măsurile preventive ale arestării preventive și a arestului la domiciliu. 23. În jurisprudența sa, Curtea a examinat și problematica duratei pentru care cele două măsuri privative de libertate pot fi dispuse.24. Curtea a reținut că legea procesual penală cuprinde aceleași termene maxime pentru care pot fi dispuse atât măsura arestării preventive, cât și măsura arestului la domiciliu, determinate atât în funcție de faza procesuală în care se află procesul penal, cât și raportat la durata totală a acestuia. 25. Astfel, Curtea a reținut că, în cursul urmăririi penale, atât durata arestului la domiciliu, cât și cea a arestului preventiv este, potrivit art. 222 alin. (1) și (9), art. 233 alin. (1) și art. 236 alin. (4) din Codul de procedură penală, de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii acesteia pe o perioadă de maximum 180 de zile. În procedura de cameră preliminară și în cursul judecății, ambele măsuri preventive privative de libertate pot fi dispuse, potrivit art. 222 alin. (12), art. 238 alin. (1) și art. 239 alin. (1) din Codul de procedură penală, pe o perioadă de cel mult 30 de zile, fără ca durata totală a arestului la domiciliu și a arestării preventive a inculpatului să poată depăși un termen rezonabil și jumătate din maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea care face obiectul sesizării instanței de judecată, durata măsurilor preventive privative de libertate în primă instanță neputând depăși, în toate cazurile, 5 ani (Decizia nr. 361 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 12 iunie 2015, paragrafele 16 și 17, Decizia nr. 22 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 3 martie 2017, paragraful 19). 26. În ceea ce privește momentul trimiterii în judecată, Curtea a statuat că, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, acesta coincide cu cel al învestirii judecătorului de cameră preliminară cu verificarea competenței, a legalității sesizării instanței, a legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, acesta fiind momentul de început în calcularea termenului total de 5 ani. De asemenea, în cazul în care termenul maxim de 30 de zile se împlinește fără ca judecătorul de cameră preliminară să se pronunțe asupra menținerii în continuare a măsurii arestării preventive sau a arestului la domiciliu, aceasta va înceta de drept, în temeiul art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală (Decizia nr. 739 din 21 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 3 februarie 2020, paragrafele 18 și 19). 27. Cele statuate prin deciziile mai sus menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză. Prin urmare, nu se poate susține că dispozițiile art. 207 alin. (6) și ale art. 343 din Codul de procedură penală sunt neclare, ambigue și impredictibile cu privire la durata pentru care pot fi dispuse măsurile privative de libertate, textele criticate respectând exigențele de calitate a legii ce derivă din dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție. 28. Cât privește invocarea celorlalte drepturi constituționale menționate în motivarea excepției de neconstituționalitate, cuprinse la art. 23, 25, 26, 39, 41 și 45 din Legea fundamentală, Curtea reține că nici acestea nu sunt încălcate întrucât sunt respectate prevederile art. 53 din Constituție, de asemenea invocate, care permit restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți în anumite condiții și cazuri strict determinate, printre care și desfășurarea instrucției penale, așa cum este și situația de față. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Săceanu în Dosarul nr. 4.425/216/2019/a1.6 al Judecătoriei Curtea de Argeș și constată că dispozițiile art. 207 alin. (6) și ale art. 343 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Curtea de Argeș și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 27 februarie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent-șef,
Claudia Margareta Krupenschi-----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari