HOTĂRÂRE nr. 69 din 20 februarie 2025privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în agricultură pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor, afectat de fenomene climatice nefavorabile
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 159 din 21 februarie 2025



    Având în vedere Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/2.675 al Comisiei din 10 octombrie 2024 de stabilire a unui sprijin financiar de urgență pentru sectoarele agricole afectate de fenomene climatice nefavorabile din Bulgaria, Germania, Estonia, Italia și România, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului,în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1(1) Prin prezenta hotărâre se acordă un sprijin financiar de urgență, care vizează compensarea sub formă de grant a producătorilor agricoli din sectorul creșterii ovinelor/caprinelor, pentru daunele economice cauzate de fenomenul climatic nefavorabil seceta pedologică din agricultură manifestată în perioada septembrie 2023 și august 2024. (2) Prezentul sprijin financiar de urgență respectă dispozițiile Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2024/2.675 al Comisiei din 10 octombrie 2024 de stabilire a unui sprijin financiar de urgență pentru sectoarele agricole afectate de fenomene climatice nefavorabile din Bulgaria, Germania, Estonia, Italia și România, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, denumit în continuare Regulament.  +  Articolul 2(1) Autoritatea responsabilă cu implementarea sprijinului financiar de urgență este Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, denumită în continuare APIA, prin aparatul central și prin structurile sale teritoriale, respectiv centrele județene/locale sau centrul din municipiul București.(2) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale este autoritatea responsabilă cu aplicarea prevederilor art. 2 din Regulament.  +  Articolul 3(1) Sprijinul financiar de urgență se aplică pe întreg teritoriul României, cu respectarea prevederilor art. 1 alin. (4) din Regulament, pe bază de criterii obiective și nediscriminatorii, și nu provoacă denaturarea pieței sau a concurenței, iar plățile sumelor reprezentând grantul se efectuează până la data de 30 aprilie 2025.(2) În situația în care plata prevăzută la alin. (1) a fost efectuată într-un cont invalid până la data de 30 aprilie 2025, sumele respective pot fi realocate în contul corect indicat de beneficiarul eligibil, dar nu mai târziu de data de 30 iunie 2025, fără ca operațiunea să fie considerată o nouă plată.  +  Articolul 4Sprijinul financiar de urgență sub formă de grant are în vedere compensarea producătorilor agricoli din sectorul creșterii ovinelor/caprinelor pentru daunele economice cauzate de fenomenul climatic nefavorabil seceta pedologică din agricultură și reprezintă suma care se acordă, exprimată în lei, pe cap de animal tineret femel ovin/caprin.  +  Articolul 5Beneficiarii prezentului sprijin financiar de urgență sunt producătorii agricoli, crescători de ovine/caprine persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările și completările ulterioare, precum și societăți agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și completările ulterioare, și/sau persoane juridice, care au depus cerere de plată pentru anul 2024, eligibilă pentru sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității, intervenția PD-01, din PS 2023-2027.  +  Articolul 6Pentru a fi eligibili în vederea acordării sprijinului financiar de urgență, beneficiarii prevăzuți la art. 5 trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții de eligibilitate:a) să fie înregistrați în registrul unic de identificare, denumit în continuare RUI, și să dețină cod unic de înregistrare atribuit de către APIA;b) să aibă cerere eligibilă pentru sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității, intervenția PD-01, din PS 2023-2027, în anul de cerere 2024;c) să dețină un efectiv de tineret femel ovin/caprin de minimum 50 de capete/exploatație, cu cod acordat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, denumită în continuare ANSVSA, cu vârsta de 1-12 luni, înscris în Baza națională de date definită la art. 1 pct. 5 din Norma sanitar-veterinară pentru implementarea procesului de identificare și înregistrare a bovinelor, ovinelor, caprinelor, porcinelor, camelidelor, cervideelor și renilor, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 208/2022, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare BND, la data de 31 august 2024;d) să dețină, în ziua anterioară începerii perioadei de depunere a cererii, în exploatație/i cu cod ANSVSA, un efectiv de femele adulte ovine/caprine, înscris în BND, cu vârsta minimă de 12 luni în ziua anterioară începerii perioadei de depunere a cererii, cel puțin egal cu efectivul de tineret femel pentru care se solicită sprijin financiar.  +  Articolul 7(1) Resursele financiare necesare implementării sprijinului financiar de urgență sunt de 238.795,200 mii lei și reprezintă echivalentul sumei de 48.000,000 mii euro, stabilit la cursul de schimb de 4,9749 lei pentru 1 euro, în conformitate cu prevederile punctului (15) din preambulul Regulamentului, care se asigură astfel:a) 107.457,840 mii lei, echivalentul sumei de 21.600,000 mii euro, finanțare externă nerambursabilă prin Fondul european de garantare agricolă, pusă la dispoziția statului român în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. e) din Regulament;b) 131.337,360 mii lei, echivalentul sumei de 26.400,000 mii euro, care se asigură de la bugetul de stat în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (8) din Regulament, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2025 în cadrul capitolului 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare“, titlul 40 „Subvenții“, art. 40.15 „Sprijinirea producătorilor agricoli“.(2) În cazul în care suma totală de plată determinată, care urmează să fie acordată beneficiarilor, depășește resursele financiare totale prevăzute la alin. (1), suma cuvenită fiecărui beneficiar se reduce proporțional.(3) În situația în care valoarea sprijinului financiar de urgență este sub limita plafonului bugetar total alocat, prevăzut la alin. (1), APIA distribuie inițial suma alocată din finanțare externă nerambursabilă prin Fondul european de garantare agricolă, diferența fiind acoperită până la incidența sumei totale din bugetul de stat.(4) Sumele acordate în condițiile prezentei hotărâri nu sunt supuse executării silite prin poprire în cazul în care împotriva beneficiarilor acestora a fost pornită procedura de executare silită.  +  Articolul 8(1) Sprijinul financiar de urgență sub formă de grant pentru beneficiarii prevăzuți la art. 5 este în cuantum de 248 lei/cap de animal tineret femel ovin/caprin și se acordă pentru un efectiv de tineret femel ovin/caprin cuprins între 50 de capete/exploatație cu cod ANSVSA - 300 de capete/ beneficiar.(2) Pentru fiecare exploatație cu cod ANSVSA solicitată, beneficiarul trebuie să dețină un efectiv de tineret femel de minimum 50 de capete ovine sau minimum 50 de capete caprine, înscrise în BND.(3) Sumele totale care se pot acorda unui beneficiar se stabilesc prin înmulțirea grantului prevăzut la alin. (1) cu efectivul eligibil de tineret femel ovin/caprin, astfel cum este definit la art. 6 lit. c).(4) Solicitanții cu un efectiv mai mare de 300 de capete tineret femel ovin/caprin beneficiază de sprijin financiar de urgență calculat la nivelul a maximum 300 de capete tineret femel ovin/caprin per beneficiar, cu condiția să dețină minimum 50 de capete de tineret femel ovin sau caprin/fiecare exploatație cu cod ANSVSA.  +  Articolul 9(1) Beneficiarii prevăzuți la art. 5, care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 6, depun la centrele județene/locale ale APIA, respectiv la centrul APIA din municipiul București, unde au depus cererea de plată pentru anul 2024 eligibilă pentru sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității, intervenția PD-01, din PS 2023-2027/pe raza județului unde au sediul social/domiciliul sau unde dețin exploatația cu cod ANSVSA cu efectivul cel mai mare, o cerere de solicitare a sprijinului financiar de urgență, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, însoțită de:a) copie a B.I./C.I. al/a solicitantului sau al/a reprezentantului legal, dacă cererea este depusă prin reprezentant legal/ împuternicit;b) împuternicire/procură notarială și o copie a B.I./C.I. al/a unui reprezentant, după caz;c) copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului/a actului în baza căruia își desfășoară activitatea, după caz, al solicitantului, împuternicire și o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal, în copie, după caz;d) datele de identificare ale contului deschis de beneficiarii sumelor prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a) la unitățile Trezoreriei Statului sau la instituții financiar-bancare, potrivit legislației care reglementează gestionarea fondurilor externe nerambursabile FEGA, respectiv datele de identificare ale contului deschis pentru încasarea sumelor prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b) la unitățile Trezoreriei Statului de beneficiarii care se circumscriu prevederilor art. 5 alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și la instituții financiar-bancare de celelalte categorii de beneficiari.(2) Documentul care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 6 lit. c) și d), din care rezultă efectivul de tineret femel ovin/caprin cu vârsta de 1-12 luni deținut/exploatație cu cod ANSVSA la data de 31 august 2024, precum și efectivul de femele adulte ovine/caprine, înscris în BND, cu vârsta minimă de 12 luni în ziua anterioară începerii perioadei de depunere a cererii, este emis, la solicitarea beneficiarului, de către utilizatorii Sistemului național de identificare și înregistrare a animalelor, denumit în continuare SNIIA. Documentele emise de utilizatorii SNIIA transmise electronic către centrele județene/locale APIA se vor genera, printa și atașa la dosarul cererii de solicitare a sprijinului financiar de către funcționarul responsabil de primirea cererii.(3) Cererea de solicitare a sprijinului financiar de urgență prevăzută la art. 1 alin. (1) și documentele prevăzute la alin. (1) se depun în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.(4) Documentele depuse în copie de către beneficiar vor purta sintagma „conform cu originalul“, vor fi datate și însușite prin semnătură de către beneficiar.(5) APIA pune la dispoziția solicitanților cereri pretipărite, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, cu efectivele de animale existente în BND conform art. 6 lit. c) și d).(6) Beneficiarul sprijinului financiar de urgență poate să fie diferit față de deținătorul animalelor de la data de 31 august 2024 pentru următoarele cazuri, cu condiția ca data schimbării formei de organizare/radierii să fie cuprinsă între 31 august 2024 și data depunerii cererii de solicitare:a) beneficiarul este persoană fizică autorizată PFA, întreprindere individuală - II, întreprindere familială - IF, iar animalele figurează în BND la data de 31 august 2024 pe CNP-ul reprezentantului PFA, II, IF;b) beneficiarul persoană fizică este reprezentantul PFA/II/IF, iar animalele figurează în BND la data de 31 august 2024 pe codul unic de înregistrare - CUI al PFA/II/IF.  +  Articolul 10După finalizarea perioadei de depunere a cererilor de solicitare a sprijinului de urgență, centrele județene/locale ale APIA, respectiv centrul APIA din municipiul București verifică respectarea/îndeplinirea prevederilor art. 5 și 6, iar nerespectarea acestora de către solicitanți atrage neeligibilitatea la acordarea sprijinului financiar de urgență.  +  Articolul 11După finalizarea verificărilor, centrele județene/locale ale APIA, respectiv centrul APIA din municipiul București stabilesc beneficiarii eligibili, întocmesc și transmit la aparatul central al APIA situația centralizatoare a beneficiarilor și valoarea sprijinului financiar de urgență la nivel județean, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 2.  +  Articolul 12(1) După primirea situațiilor centralizatoare prevăzute la art. 11, aparatul central al APIA întocmește și transmite la Direcția generală buget-finanțe și fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale situația centralizatoare a beneficiarilor și valoarea sprijinului financiar de urgență la nivel național, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3. (2) După primirea situației centralizatoare, Direcția generală buget-finanțe și fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale transmite Ministerului Finanțelor cererea de deschidere a creditelor bugetare însoțită de situația centralizatoare cu sumele aferente sprijinului financiar de urgență care se acordă beneficiarilor, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 4.(3) După aprobarea de către Ministerul Finanțelor a deschiderii creditelor bugetare, în termen de maximum 5 zile lucrătoare, Direcția generală buget-finanțe și fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale deschide și repartizează credite bugetare la aparatul central al APIA, care virează sumele în contul beneficiarilor înscris în cererea de solicitare a sprijinului financiar de urgență.  +  Articolul 13(1) În cazul nerespectării sau încălcării în orice mod a prevederilor prezentei hotărâri, APIA, în aplicarea prevederilor art. 7 și 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, poate lua măsura suspendării plăților. (2) În cazul nerespectării prevederilor art. 6, precum și în situația atestării de către beneficiari a unor date ori situații nereale pe documentele aferente sprijinului financiar de urgență sau încălcării în orice mod a prevederilor prezentei hotărâri, beneficiarii sprijinului sunt obligați la restituirea contravalorii sumelor încasate care reprezintă sprijinul necuvenit, la care se adaugă dobânda, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare.(3) Sumele reprezentând sprijin financiar necuvenit, prevăzut la alin. (1), reprezintă creanțe bugetare, pentru recuperarea acestora aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare. (4) Titlul de creanță întocmit de către centrele județene sau centrul din municipiul București ale/al APIA constituie titlu executoriu la data împlinirii termenului de scadență prevăzut în cuprinsul acestuia, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare.(5) Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 14(1) Toate documentele depuse în vederea solicitării grantului acordat potrivit prezentei hotărâri se păstrează de către centrele județene ale APIA, respectiv al municipiului București pe o perioadă de 10 ani fiscali de la data împlinirii termenului prevăzut la art. 9 alin. (3).(2) Toate documentele care atestă acordarea grantului cuvenit se păstrează de către beneficiarii sprijinului financiar pe o perioadă de 10 ani fiscali de la data încasării sumei cuvenite.  +  Articolul 15În vederea punerii în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri, APIA elaborează ghidul solicitantului și proceduri de implementare și verificare, care se aprobă prin decizie a directorului general al APIA, în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.  +  Articolul 16Prezenta hotărâre intră în vigoare în ziua următoare publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.  +  Articolul 17Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
    PRIM-MINISTRU
    ION-MARCEL CIOLACU
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru,
    Marian Neacșu
    Viceprim-ministru, ministrul finanțelor,
    Tánczos Barna
    Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
    Florin-Ionuț Barbu
    p. Ministrul afacerilor externe,
    Traian Laurențiu Hristea,
    secretar de stat
    București, 20 februarie 2025.Nr. 69.  +  Anexa nr. 1
    CERERE
    de solicitare a sprijinului financiar de urgență
    (model)
    Centrul local / județean al APIA, respectiv centrul APIA din municipiul București ..........................Operator date cu caracter personal: 9596
    Nr. de înregistrare .......................Data .......................
    Nr. unic de identificare beneficiar din RUI (ID)
    Numele, prenumele și semnătura funcționarului APIA care primește cererea
    I. Date de identificare solicitant
    Denumirea PJ/PFA/ÎI/ÎF/ Societăți Agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991, cu modificările și completările ulterioareNume, prenume PF
    Cod unic de înregistrare (CUI)/Cod de identificare fiscală (CIF)
    CNP pentru PF
    Număr cerere de plată pentru anul 2024 eligibilă pentru sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității, intervenția PD-01, din PS 2023-2027
    Numele titularului/administratorului/reprezentantului legalPrenumele titularului/administratorului/reprezentantului legal
    CNP-ul titularului/administratorului/reprezentantului legal
    Codul țării și nr. actului de identitate(pentru altă cetățenie)
    SEDIUL SOCIAL PJ/PFA/ÎI/ÎF/Societăți Agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991, cu modificările și completările ulterioareDOMICILIUL PF
    Județul/SectorulLocalitatea
    Satul/StradaNr.Cod poștalBl.Ap.
    TelefonFaxE-mail
    ÎMPUTERNICIT (pentru cazurile în care cererea este semnată prin împuternicit)
    NumelePrenumele
    CNP
    Nr. și data împuternicirii/procurii
    Coordonate Bancare:
    Banca / TrezorerieSucursala / Agenția
    Nr. cont IBAN
    II. DATE GENERALE
    Nr. total de exploatații cu cod ANSVSA
    Exploatații cu cod ANSVSA:1.
    Cod ANSVSARO
    JudețLocalitate
    Strada, nr.
    Efectiv de tineret femele deținut, conform BND, în data de 31 august 2024: .......... ovine/ ............. caprine și efectiv de femele adulte, deținut in ziua anterioară depunerii cererii ............. ovine/ .............. caprine*).
    *) efectivul de femele adulte ovine/caprine, înscris în BND, cu vârsta minimă de 12 luni în ziua anterioară începerii perioadei de depunere a cererii să fie cel puțin egal cu efectivul de tineret femel ovin/caprin pentru care se solicită sprijin financiar.
    2.
    Cod ANSVSARO
    JudețLocalitate
    Strada, nr.
    Efectiv de tineret femele deținut, conform BND, în data de 31 august 2024: ............. ovine / ............. caprine și efectiv de femele adulte, deținut în ziua anterioară depunerii cererii ............ ovine / ............ caprine*).
    3.
    Cod ANSVSARO
    JudețLocalitate
    Strada, nr.
    Efectiv de tineret femele deținut, conform BND, în data de 31 august 2024: .............. ovine / .............caprine și efectiv de femele adulte, deținut în ziua anterioară depunerii cererii ............... ovine / ................. caprine*).
    4.
    Cod ANSVSARO
    JudețLocalitate
    Strada, nr.
    Efectiv de tineret femele deținut, conform BND, în data de 31 august 2024: ............ ovine / .............. caprine și efectiv de femele adulte, deținut în ziua anterioară depunerii cererii ........... ovine / ............ caprine*).
    În temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. ............/2025, solicit acordarea sprijinului financiar de urgență în valoare de ........... lei, aferent efectivului de tineret femel ovin/caprin deținut conform BND, în data de 31 august 2024 ................ capete, după cum urmează:CENTRALIZATOR capete și SUME SOLICITATE
    Nr. Crt.Exploatații cu cod ANSVSANr. capete tineret femelNr. total capete tineret femel ovin și caprin
    ovincaprin
    (0)(1)(2)(3)(4)=(2)+(3)
    1RO.....................
    2RO.....................
    3RO.....................
    RO.....................
    TOTAL ANIMALE
    Efectiv maxim admis conform art. 8 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. ............/2025
    SPRIJIN FINANCIAR DE URGENȚĂ MAXIM ADMIS*)
    *) Cuantumul sprijinului financiar de urgență este 248 lei/cap animal tineret femei, echivalentul a 50 euro/capPentru fiecare exploatație cu cod ANSVSA solicitată, beneficiarul trebuie să dețină un efectiv de tineret femel, de minimum 50 capete ovine și/sau minimum 50 capete caprine, înscrise în BND la 31 august 2024
    Îmi asum întreaga responsabilitate pentru informațiile prezentate.
    Data ......................Semnătura și ștampila .....................
    Nr. crt.Documente atașate cereriiDANUNu este cazulDANUNu este cazul
    (0)(1)(2)(3)(4)(5)(6)(7)
    1.copie document coordonate bancare[ ][ ][ ][ ]
    2.copie B.I./C.I. al/a solicitantului sau al/a reprezentantului legal, dacă cererea este depusă prin reprezentant legal/împuternicit, după caz;
    3.împuternicire/procură notarială și o copie a B.I./C.I. al/a unui reprezentant, după caz;
    4.copie certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului /a actului în baza căruia își desfășoară activitatea, după caz, al/a solicitantului, împuternicire și o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal, în copie, după caz;
    5.documentul emis de utilizatorii Sistemului național de identificare și înregistrare a animalelor, denumit în continuare SNIIA, din care rezultă efectivul de tineret femel ovin/caprin, cu vârsta de 1-12 luni deținut la data de 31 august 2024, precum și efectivul de femele adulte ovine/caprine, înscris în BND, cu vârsta minimă de 12 luni în ziua anterioară începerii perioadei de depunere a cererii, transmis electronic;
    Semnătura solicitantului/administratorului/ reprezentantului legal/împuternicitului..............................................Ștampila(dacă este cazul)
    Semnătura funcționarului APIA, care a primit cererea .........................
    NOTĂ:– Coloanele (2), (3) si (4) se completează de către beneficiar;– Coloanele (5), (6) si (7) se completează de către funcționarul APIA care a primit cererea si efectuează controlul vizual.
    III. Declarații și angajamenteSubsemnatul, ............................, CNP/CUI ..............., administrator/reprezentant legal al .......................... (denumirea persoanei juridice sau persoanei fizice autorizate/întreprinderii individuale/întreprinderii familiale), cunoscând că falsul în declarații și/sau falsul privind identitatea se pedepsesc potrivit dispozițiilor art. 326 și 327 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, declar următoarele:Am luat cunoștință de:– condițiile și modalitățile de acordare a sprijinului financiar de urgență conform reglementărilor naționale și europene, pe care mă angajez să le respect;Drept care declar și mă angajez la următoarele:– declar că toate documentele depuse în copie, atașate prezentei cereri sunt conform cu originalul;– declar că îmi asum datele înscrise în formularul de cerere de solicitare a sprijinului financiar de urgență pusă la dispoziția mea de către centrul județean/local/centrul municipiului București al APIA, pe baza cărora solicit sprijinul financiar de urgență , reglementat prin Hotărârea Guvernului nr. ............../2025;– să restitui sprijinul de urgență necuvenit în cazul nerespectării prevederilor art. 6, precum și în situația atestării a unor date ori situații nereale pe documentele aferente sprijinului financiar de urgență sau al încălcării în orice mod a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. ................/2025,– declar că sunt de acord cu suspendarea plăților de către APIA în cazul nerespectării sau al încălcării în orice mod a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. ............/2025, în conformitate cu prevederile art. 7 și art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare.Sunt de acord ca datele din cerere să fie introduse în baza de date, procesate și verificate în vederea calculării plății și transmise autorităților responsabile în vederea elaborării de studii statistice și de evaluări economice, cu respectarea prevederilor legale referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
    SemnăturaȘtampila (după caz)Data ....................
     +  Anexa nr. 2Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul județean ..................... Operator de date cu caracter personal: 9596Nr. de înregistrare .................. Data .................
    SITUAȚIE CENTRALIZATOARE
    a beneficiarilor și valoarea sprijinului financiar de urgență la nivel județean
    (model)

    Bun de plată pentru suma de .............. lei
    FEGA ................ lei
    BS .................. lei
    Director executiv,
    ......................................
    (numele, prenumele, semnătura)
    Nr. crt.Denumire beneficiarDate identificare CUI/CIFNr. total capete tineret femel ovin/caprin eligibilCuantum/cap(lei)Valoarea sprijinului financiar de urgență aprobat(lei)Valoarea sprijinului financiar de urgență aprobat(euro)
    Total, din care:FEGA BSTotal, din care:FEGABS
    (0)(1)(2)(3)(4)(5) = (3)*(4)(6) = (5)*%(7) = (5) – (6)(8) = (5)* 4,9749(9) = (6)*4,9749(10) = (7)*4,9749
    1
    2
    Total
    Cursul de schimb este de 4,9749 lei pentru 1 euro în conformitate cu prevederile pct. (15) din preambulul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2024/2.675 al Comisiei din 10 octombrie 2024 de stabilire a unui sprijin financiar de urgență pentru sectoarele agricole afectate de fenomene climatice nefavorabile din Bulgaria, Germania, Estonia, Italia și România, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului.Certificat din punct de vedere al realității, regularității și legalității datelor
    Director executiv adjunct,
    .....…..................................
    (numele, prenumele, semnătura)
    Verificat
    .................................................
    (numele, prenumele, semnătura)
    Întocmit
    .................................................
    (numele, prenumele, funcția)
     +  Anexa nr. 3MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALEAgenția de Plăți și Intervenție pentru AgriculturăOperator de date cu caracter personal: 9596Nr. de înregistrare ...............Data ...............
    SITUAȚIE CENTRALIZATOARE
    a beneficiarilor și valoarea sprijinului financiar de urgență la nivel național
    (model)
    Nr. crt.JudețulNr. de beneficiariValoarea sprijinului financiar de urgență (lei)Valoarea sprijinului financiar de urgență (euro)
    Total, din care:FEGABSTotal, din care:FEGABS
    (1)(2)(3)(4)(5)(6)(7)(8)(9)
    1Alba
    2Arad
    3Argeș
    4Bacău
    5Bihor
    6Bistrița-Năsăud
    7Botoșani
    8Brașov
    9Brăila
    10Buzău
    11Caraș-Severin
    12Călărași
    13Cluj
    14Constanța
    15Covasna
    16Dâmbovița
    17Dolj
    18Galați
    19Giurgiu
    20Gorj
    21Harghita
    22Hunedoara
    23Ialomița
    24Iași
    25Ilfov
    26Maramureș
    27Mehedinți
    28Mureș
    29Neamț
    30Olt
    31Prahova
    32Satu Mare
    33Sălaj
    34Sibiu
    35Suceava
    36Teleorman
    37Timiș
    38Tulcea
    39Vaslui
    40Vâlcea
    41Vrancea
    42București
    Total general

    Director general,
    ..............................
     +  Anexa nr. 4MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALEDirecția generală buget-finanțe și fonduri europeneSe aprobă,Ordonator principal de credite,...........................
    SITUAȚIE CENTRALIZATOARE
    cu sumele aferente sprijinului financiar de urgență care se acordă beneficiarilor
    (model)
    Nr. crt.JudețulValoarea sprijinului financiar de urgență (lei)Valoarea sprijinului financiar de urgență (euro)
    Total, din care:FEGABSTotal, din care:FEGABS
    (1)(2)(3)(4)(5)(6)(7)(8)
    1Alba
    2Arad
    3Argeș
    4Bacău
    5Bihor
    6Bistrița-Năsăud
    7Botoșani
    8Brașov
    9Brăila
    10Buzău
    11Caraș-Severin
    12Călărași
    13Cluj
    14Constanța
    15Covasna
    16Dâmbovița
    17Dolj
    18Galați
    19Giurgiu
    20Gorj
    21Harghita
    22Hunedoara
    23Ialomița
    24Iași
    25Ilfov
    26Maramureș
    27Mehedinți
    28Mureș
    29Neamț
    30Olt
    31Prahova
    32Satu Mare
    33Sălaj
    34Sibiu
    35Suceava
    36Teleorman
    37Timiș
    38Tulcea
    39Vaslui
    40Vâlcea
    41Vrancea
    42București
    Total general

    Director general,
    ........................
    -----