ORDIN nr. 1.762 din 13 decembrie 2024pentru modificarea și completarea Metodologiei de calcul al drepturilor de pensie în aplicarea prevederilor Regulamentelor (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, cu modificările și completările ulterioare, și (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, cu modificările și completările ulterioare, a prevederilor Acordului Comercial și de Cooperare între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte, și a prevederilor acordurilor bilaterale de securitate socială la care România este parte, odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, aprobată prin Ordinul președintelui Casei Naționale de Pensii Publice nr. 322/2024
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 9 ianuarie 2025
Având în vedere:– Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 166 din 30 aprilie 2004, cu modificările și completările ulterioare;– Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 284 din 30 octombrie 2009, cu modificările și completările ulterioare;– Acordul Comercial și de Cooperare între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 149 din 30 aprilie 2021;– dispozițiile Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii;– caracterul normelor juridice europene care reglementează domeniul securității sociale, regulamentele europene având acoperire generală, fiind de directă aplicare, obligatorii în toate elementele lor și prevalând asupra legislației naționale, în caz de conflict cu aceasta din urmă;– prevederile acordurilor bilaterale de securitate socială la care România este parte;– necesitatea asigurării unei implementări corecte și unitare a dispozițiilor instrumentelor juridice cu caracter supranațional și internațional din domeniul securității sociale, prin elaborarea unor norme interne de aplicare,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (4) din Statutul Casei Naționale de Pensii Publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 118/2012, cu modificările ulterioare,președintele Casei Naționale de Pensii Publice emite următorul ordin: + Articolul IMetodologia de calcul al drepturilor de pensie în aplicarea prevederilor Regulamentelor (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, cu modificările și completările ulterioare, și (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, cu modificările și completările ulterioare, a prevederilor Acordului Comercial și de Cooperare între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte, și a prevederilor acordurilor bilaterale de securitate socială la care România este parte, odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, aprobată prin Ordinul Președintelui Casei Naționale de Pensii Publice nr. 322/2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 12 aprilie 2024, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 1, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:(5) În aplicarea instrumentelor juridice menționate la alin. (4) și a prevederilor art. 89 alin. (4) și ale art. 5 alin. (3) din Legea nr. 360/2023, în cazul persoanelor având locul de ședere permanentă pe teritoriul altui stat, cererea de acordare a prestațiilor de pensie se depune la instituția de asigurări sociale competentă din statul de ședere permanentă. În acest caz, cererea va fi instrumentată de casa teritorială de pensii desemnată prin ordin al președintelui Casei Naționale de Pensii Publice drept pol de competență, sub rezerva dispozițiilor contrare prevăzute în respectivele instrumente juridice.2. La articolul 2, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) După efectuarea dublului calcul (cel al pensiei comunitare naționale și cel al pensiei comunitare prorata) se compară cele două pensii și se acordă pensia stabilită în cuantum mai avantajos. În cazul pensiei de urmaș, având în vedere prevederile art. 79 alin. (2) din Legea nr. 360/2023, se compară numărul total de puncte aferent pensiei naționale cu numărul total de puncte aferent pensiei comunitare, înaintea aplicării procentului aferent numărului urmașilor îndreptățiți și a înmulțirii numărului de puncte rezultat cu valoarea punctului de referință.3. La articolul 9, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins: (4) Pentru compararea cuantumului stabilit cu titlu de pensie comunitară națională cu cel stabilit cu titlu de pensie comunitară stabilită prin totalizare - proratizare, în vederea acordării pensiei mai avantajoase, numărul total de puncte aferent pensiei comunitare proratizate se majorează cu numărul de puncte calculat pentru perioada de asigurare voluntară conform prezentului articol.4. La articolul 10 alineatul (2), literele b) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:b) se calculează pensia comunitară stabilită prin totalizare - proratizare, conform regulilor menționate în cadrul prezentei metodologii, prin totalizarea perioadelor de asigurare sau echivalente acestora realizate de solicitant/susținătorul decedat în baza legislațiilor ale căror condiții sunt îndeplinite; dacă este cazul, numărul total de puncte corespunzător pensiei proratizate se majorează cu numărul de puncte aferent perioadei de asigurare voluntare; c) se calculează pensia comunitară stabilită prin totalizare - proratizare, conform regulilor menționate în cadrul prezentei metodologii, prin totalizarea tuturor perioadelor de asigurare sau echivalente acestora realizate de solicitant/susținătorul decedat, inclusiv a perioadelor de asigurare sau echivalente acestora realizate conform legislațiilor ale căror condiții nu sunt îndeplinite; dacă este cazul, numărul total de puncte corespunzător pensiei proratizate se majorează cu numărul de puncte aferent perioadei de asigurare voluntare; + Articolul IIDirecția relații internaționale și casele teritoriale de pensii vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. + Articolul IIIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Casei Naționale de Pensii Publice,
Daniel BaciuBucurești, 13 decembrie 2024.Nr. 1.762.------
EMITENT |