CONVENŢIE din 14 decembrie 1973privind prevenirea şi sancţionarea infracţiunilor contra persoanelor care se bucura de protecţie internationala, inclusiv agenţii diplomatici
Publicat în
BULETINUL OFICIAL nr. 64 din 17 iulie 1978
Statele părţi la prezenta convenţie, avînd în vedere scopurile şi principiile Cartei O.N.U. privind menţinerea păcii internaţionale şi promovarea relaţiilor prieteneşti şi cooperarea între state, considerind ca infracţiunile comise împotriva diplomaţilor şi altor persoane care se bucura de protecţie internationala aduc atingere securităţii acestor persoane, constituind o ameninţare serioasă la adresa relaţiilor internaţionale normale necesare cooperării între state, apreciind ca comiterea unor astfel de infracţiuni constituie un motiv de neliniste pentru comunitatea internationala, convinse de necesitatea adoptării urgente a unei măsuri corespunzătoare şi eficace pentru prevenirea şi sancţionarea acestor infracţiuni, au convenit asupra celor ce urmează: + Articolul 1În sensul prezentei convenţii:1. Prin expresia persoana care se bucura de protecţie internationala se înţelege: a) orice şef de stat, inclusiv orice membru al unui organ colegial, care în virtutea constituţiei statului respectiv îndeplineşte funcţiile şefului de stat; orice şef de guvern sau ministru al afacerilor externe, atunci cînd o astfel de persoana se găseşte într-un stat străin, precum şi membrii de familie care îi însoţesc; b) orice reprezentant, funcţionar sau personalitate oficială a unui stat şi orice funcţionar, personalitate oficială sau alt reprezentant al unei organizaţii interguvernamentale, care, la data cînd şi în locul în care o infracţiune s-a comis împotriva sa, a reşedinţei oficiale, a locuinţei personale sau mijloacelor sale de transport, este îndreptăţit conform dreptului internaţional la o protecţie specială împotriva oricărei atingeri a persoanei, a libertăţii sau demnităţii sale, precum şi a membrilor familiei care fac parte din gospodăria sa.2. Prin expresia autor presupus al infracţiunii se înţelege orice persoană contra căreia exista probe suficiente ca a comis sau a participat la una sau mai multe infracţiuni prevăzute de art. 2. + Articolul 21. Fapta intenţionată: a) de a comite un omor, o răpire sau orice alt act împotriva integrităţii corporale sau libertăţii unei persoane care se bucura de protecţie internationala. b) de a comite folosind violenta, un atac împotriva localurilor oficiale, reşedinţei personale sau mijloacelor de transport aparţinînd unei persoane care se afla sub protecţie internationala şi care este de natura să-i pună în pericol persoana şi libertatea, c) de a ameninta cu comiterea unui astfel de atac, d) de a incerca săvîrşirea unui astfel de atac, e) de a participa în calitate de complice la un astfel de atac, este considerată de statele părţi la convenţie ca reprezentind o infracţiune conform legislaţiei lor interne. 2. Fiecare stat parte la convenţie va sanctiona aceste infracţiuni luînd în considerare gravitatea lor. 3. Paragrafele 1 şi 2 din prezentul articol nu prejudiciază obligaţiile pe care le au statele părţi, în virtutea dreptului internaţional, de a lua măsurile ce se impun pentru prevenirea altor atingeri aduse integrităţii corporale, libertăţii şi demnităţii persoanelor care se bucura de protecţie internationala. + Articolul 31. Fiecare stat parte va lua măsurile ce se impun în vederea stabilirii competentei sale în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 2 şi anume: a) cînd infracţiunea a fost comisă pe teritoriul sau, ori la bordul unei nave sau aeronave înmatriculate pe teritoriul sau; b) atunci cînd autorul prezumat al infracţiunii are naţionalitatea statului respectiv; c) atunci cînd infracţiunea a fost comisă împotriva unei persoane care avînd dreptul la protecţie internationala în sensul articolului 1, se bucura de acest statut în virtutea chiar a funcţiilor pe care ea le exercita în numele statului respectiv.2. Fiecare stat parte va lua măsurile necesare pentru a-şi stabili competenţa în cazul cînd autorii prezumati ai infracţiunilor nu sînt extrădaţi, conform art. 8, unuia din statele prevăzute la paragraful 1 din prezentul articol.3. Prezenta convenţie nu exclude exercitarea competentei penale în virtutea legislaţiei interne. + Articolul 4Statele părţi colaborează la prevenirea infracţiunilor prevăzute la art. 2, mai ales pentru: a) luarea măsurilor necesare cu scopul de a preveni pregătirea pe teritoriul lor, a unor astfel de infracţiuni care ar urma să fie comise pe sau în afară acestui teritoriu; b) schimbul de informaţii şi coordonarea măsurilor administrative şi altele, dacă este cazul, cu scopul de a preveni continuarea unor astfel de infracţiuni. + Articolul 51. Statul parte pe teritoriul căruia au fost comise una sau mai multe infracţiuni prevăzute la art. 2, dacă are motive sa creadă ca autorul prezumat al infracţiunii a fugit de pe teritoriul sau, comunică celorlalte state interesate, direct sau prin intermediul secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, orice element de fapt pertinent privind infracţiunea şi celelalte informaţii de care dispune privind identitatea autorului prezumat al infracţiunii.2. Atunci cînd una sau mai multe infracţiuni prevăzute la art. 2 a fost comisă împotriva unei persoane care se bucura de protecţie internationala, statul parte care dispune de informaţii privind victima şi circumstanţele infracţiunii le va comunică, în condiţiile prevăzute de legislaţia sa interna, în timp util şi complet, statului parte în numele căruia persoana respectiva îşi exercită funcţiile. + Articolul 61. Dacă considera ca circumstanţele o justifica statul parte pe teritoriul căruia se găseşte autorul prezumat al infracţiunii ia măsurile necesare potrivit legislaţiei sale interne în vederea asigurării prezentei autorului prezumat al infracţiunii cu scopul de a porni urmărirea penală sau de a-l extrada. Aceste măsuri sînt notificate fără întîrziere direct sau prin intermediul secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite: a) statului unde infracţiunea a fost comisă; b) statului sau statelor al cărui autor prezumat al infracţiunii are naţionalitatea sau, dacă acesta este apatrid, statului pe teritoriul căruia îşi are reşedinţa permanenta; c) statului sau statelor a cărui naţionalitate o are persoana care se bucura de protecţie internationala sau în numele căruia sau cărora îşi exercită funcţiunile; d) tuturor celorlalte state interesate, şi e) organizaţiilor interguvernamentale ale căror persoane se bucura de protecţie internationala, în cazul cînd este vorba de un funcţionar sau o personalitate oficială.2. Orice persoană faţă de care au fost luate măsurile vizate la paragraful 1 din prezentul articol este în drept: a) sa comunice fără întîrziere cu reprezentantul competent cel mai apropiat al statului a cărui naţionalitate o are sau care este abilitat sa-l protejeze, dacă este vorba de o persoană apatridă, care este dispus, la cererea sa, să-i protejeze drepturile; şi b) sa primească vizita unui reprezentant al acestui stat. + Articolul 7Statul parte pe teritoriul căruia se găseşte autorul prezumat al infracţiunii, dacă nu-l extrădează supune cazul, fără nici o excepţie şi fără intirzieri nejustificate, autorităţilor sale competente sa exercite acţiunea penală, după o procedură conformă cu legislaţia acestui stat. + Articolul 81. În măsura în care infracţiunile prevăzute la art. 2 nu figurează pe lista cazurilor de extrădare în convenţiile de extrădare în vigoare între statele părţi, ele sînt considerate ca fiind incluse în aceste convenţii. Statele părţi se angajează sa includă aceste infracţiuni ca situaţii de extrădare în toate tratatele de extrădare ce vor încheia între ele.2. Dacă un stat parte care subordonează extrădarea existenţei unui tratat este sesizat cu o cerere de extrădare de către un alt stat parte cu care nu este legat printr-un tratat de extrădare, poate, dacă decide extrădarea, sa considere prezenta convenţiei ca fiind baza juridică a extrădării pentru aceste infracţiuni. Extrădarea este supusă regulilor de procedura şi altor condiţiuni prevăzute de dreptul statului în care se face extrădarea.3. Statele părţi care nu subordonează extrădarea existenţei unui tratat recunosc aceste infracţiuni ca constituind între ele cazuri de extrădare supuse regulilor de procedura şi altor condiţii prevăzute de dreptul statului primitor.4. În vederea extrădării, aceste infracţiuni sînt considerate între statele părţi ca fiind comise atît la locul unde s-au petrecut cît şi pe teritoriul statelor ţinute să-şi stabilească competenţa în baza art. 3 paragraful 1. + Articolul 9Persoana contra căreia s-a angajat o procedură judiciară, ca urmare a unei infracţiuni prevăzute la art. 2, se bucura de garanţii şi tratament echitabil în orice faza a procedurii. + Articolul 101. Statele părţi îşi acorda asistenţa judiciară în orice faza a procedurii penale angajate pentru infracţiunile prevăzute la art. 2, inclusiv în ceea ce priveşte comunicarea oricăror elemente de proba de care ele dispun şi care sînt necesare realizării scopurilor procedurii.2. Dispoziţiile paragrafului 1 al prezentului articol nu afectează obligaţiile relative la asistenţa judiciară prevăzute în orice alt tratat. + Articolul 11Statul parte care angajează o procedură penală contra autorului prezumat al infracţiunii comunică rezultatul definitiv secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care, la rindul sau, informează despre aceasta celelalte state părţi. + Articolul 12Dispoziţiile convenţiei nu vor afecta aplicarea tratatelor referitoare la azil, care sînt în vigoare la data adoptării prezentei convenţii, în ceea ce priveşte statele, care sînt părţi la aceste tratate, un stat parte la convenţie nu va putea însă invoca tratatele referitoare la azil faţă de un alt stat parte la convenţie care nu este parte la aceste tratate. + Articolul 131. Orice diferend între doua sau mai multe state părţi privind interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii care nu se soluţionează prin negocieri se supune arbitrajului, la cererea uneia din părţi. Dacă, în şase luni de la data cererii de arbitrare părţile nu cad de acord să se supună arbitrajului, oricare dintre ele va putea supune diferendul Curţii internaţionale de justiţie, depunind în acest sens o cerere conform Statutului Curţii.2. Orice stat parte va putea, în momentul semnării prezentei convenţii, ratificării sau aderării la ea, sa declare că nu se considera legată de dispoziţiile paragrafului 1 al prezentului articol.Celelalte state părţi nu vor fi legate de dispoziţiile respective faţă de un stat parte care va formula o astfel de rezerva.3. Orice stat parte care va formula o rezervă conform dispoziţiilor din paragraful 2 al prezentului articol va putea în orice moment sa ridice aceasta, rezerva printr-o notificare adresată secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. + Articolul 14Prezenta convenţie va fi deschisă pentru semnare tuturor statelor, pînă la 31 decembrie 1974, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite, la New York. + Articolul 15Prezenta convenţie va fi ratificată. Instrumentele de ratificare vor fi depuse pe lîngă secretarul general Organizaţiei Naţiunilor Unite. + Articolul 16Prezenta convenţie va rămîne deschisă aderării oricărui stat. Instrumentele de aderare vor fi depuse pe lîngă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. + Articolul 171. Prezenta convenţie va intra în vigoare după 30 de zile de la data depunerii pe lîngă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de al 22-lea instrument de ratificare sau aderare. Pentru fiecare din statele care vor ratifica convenţia sau vor adera la ea după depunerea celui de-al 22-lea instrument de ratificare sau aderare, convenţia va intra în vigoare după a 30-a zi de la depunerea de către acest stat a instrumentului sau de aderare sau ratificare. + Articolul 181. Orice stat parte poate să denunţe prezenta convenţie prin notificare scrisă adresată secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.2. Denunţarea va avea efect după 6 luni de la data la care notificarea a fost primită de secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. + Articolul 19Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite notifica tuturor statelor, între altele: a) semnăturile puse pe prezenta convenţie şi depunerea instrumentelor de ratificare sau de aderare conform art. 14. 15 şi 16, precum şi notificările făcute în virtutea art. 18. b) data la care prezenta convenţie va intra în vigoare conform art. 17. + Articolul 20Originalul prezentei convenţii, ale carei texte englez, chinez, spaniol, francez şi rus au valoare egala, va fi depus pe lîngă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va transmite copii certificate tuturor statelor.Drept pentru care subsemnaţii, legal împuterniciţi de către guvernele lor respective, au semnat prezenta convenţie, deschisă pentru semnare la New York, la 14 decembrie 1973.────────────
EMITENT |
Statele părţi la prezenta convenţie, avînd în vedere scopurile şi principiile Cartei O.N.U. privind menţinerea păcii internaţionale şi promovarea relaţiilor prieteneşti şi cooperarea între state, considerind ca infracţiunile comise împotriva diplomaţilor şi altor persoane care se bucura de protecţie internationala aduc atingere securităţii acestor persoane, constituind o ameninţare serioasă la adresa relaţiilor internaţionale normale necesare cooperării între state, apreciind ca comiterea unor astfel de infracţiuni constituie un motiv de neliniste pentru comunitatea internationala, convinse de necesitatea adoptării urgente a unei măsuri corespunzătoare şi eficace pentru prevenirea şi sancţionarea acestor infracţiuni, au convenit asupra celor ce urmează: + Articolul 1În sensul prezentei convenţii:1. Prin expresia persoana care se bucura de protecţie internationala se înţelege: a) orice şef de stat, inclusiv orice membru al unui organ colegial, care în virtutea constituţiei statului respectiv îndeplineşte funcţiile şefului de stat; orice şef de guvern sau ministru al afacerilor externe, atunci cînd o astfel de persoana se găseşte într-un stat străin, precum şi membrii de familie care îi însoţesc; b) orice reprezentant, funcţionar sau personalitate oficială a unui stat şi orice funcţionar, personalitate oficială sau alt reprezentant al unei organizaţii interguvernamentale, care, la data cînd şi în locul în care o infracţiune s-a comis împotriva sa, a reşedinţei oficiale, a locuinţei personale sau mijloacelor sale de transport, este îndreptăţit conform dreptului internaţional la o protecţie specială împotriva oricărei atingeri a persoanei, a libertăţii sau demnităţii sale, precum şi a membrilor familiei care fac parte din gospodăria sa.2. Prin expresia autor presupus al infracţiunii se înţelege orice persoană contra căreia exista probe suficiente ca a comis sau a participat la una sau mai multe infracţiuni prevăzute de art. 2. + Articolul 21. Fapta intenţionată: a) de a comite un omor, o răpire sau orice alt act împotriva integrităţii corporale sau libertăţii unei persoane care se bucura de protecţie internationala. b) de a comite folosind violenta, un atac împotriva localurilor oficiale, reşedinţei personale sau mijloacelor de transport aparţinînd unei persoane care se afla sub protecţie internationala şi care este de natura să-i pună în pericol persoana şi libertatea, c) de a ameninta cu comiterea unui astfel de atac, d) de a incerca săvîrşirea unui astfel de atac, e) de a participa în calitate de complice la un astfel de atac, este considerată de statele părţi la convenţie ca reprezentind o infracţiune conform legislaţiei lor interne. 2. Fiecare stat parte la convenţie va sanctiona aceste infracţiuni luînd în considerare gravitatea lor. 3. Paragrafele 1 şi 2 din prezentul articol nu prejudiciază obligaţiile pe care le au statele părţi, în virtutea dreptului internaţional, de a lua măsurile ce se impun pentru prevenirea altor atingeri aduse integrităţii corporale, libertăţii şi demnităţii persoanelor care se bucura de protecţie internationala. + Articolul 31. Fiecare stat parte va lua măsurile ce se impun în vederea stabilirii competentei sale în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 2 şi anume: a) cînd infracţiunea a fost comisă pe teritoriul sau, ori la bordul unei nave sau aeronave înmatriculate pe teritoriul sau; b) atunci cînd autorul prezumat al infracţiunii are naţionalitatea statului respectiv; c) atunci cînd infracţiunea a fost comisă împotriva unei persoane care avînd dreptul la protecţie internationala în sensul articolului 1, se bucura de acest statut în virtutea chiar a funcţiilor pe care ea le exercita în numele statului respectiv.2. Fiecare stat parte va lua măsurile necesare pentru a-şi stabili competenţa în cazul cînd autorii prezumati ai infracţiunilor nu sînt extrădaţi, conform art. 8, unuia din statele prevăzute la paragraful 1 din prezentul articol.3. Prezenta convenţie nu exclude exercitarea competentei penale în virtutea legislaţiei interne. + Articolul 4Statele părţi colaborează la prevenirea infracţiunilor prevăzute la art. 2, mai ales pentru: a) luarea măsurilor necesare cu scopul de a preveni pregătirea pe teritoriul lor, a unor astfel de infracţiuni care ar urma să fie comise pe sau în afară acestui teritoriu; b) schimbul de informaţii şi coordonarea măsurilor administrative şi altele, dacă este cazul, cu scopul de a preveni continuarea unor astfel de infracţiuni. + Articolul 51. Statul parte pe teritoriul căruia au fost comise una sau mai multe infracţiuni prevăzute la art. 2, dacă are motive sa creadă ca autorul prezumat al infracţiunii a fugit de pe teritoriul sau, comunică celorlalte state interesate, direct sau prin intermediul secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, orice element de fapt pertinent privind infracţiunea şi celelalte informaţii de care dispune privind identitatea autorului prezumat al infracţiunii.2. Atunci cînd una sau mai multe infracţiuni prevăzute la art. 2 a fost comisă împotriva unei persoane care se bucura de protecţie internationala, statul parte care dispune de informaţii privind victima şi circumstanţele infracţiunii le va comunică, în condiţiile prevăzute de legislaţia sa interna, în timp util şi complet, statului parte în numele căruia persoana respectiva îşi exercită funcţiile. + Articolul 61. Dacă considera ca circumstanţele o justifica statul parte pe teritoriul căruia se găseşte autorul prezumat al infracţiunii ia măsurile necesare potrivit legislaţiei sale interne în vederea asigurării prezentei autorului prezumat al infracţiunii cu scopul de a porni urmărirea penală sau de a-l extrada. Aceste măsuri sînt notificate fără întîrziere direct sau prin intermediul secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite: a) statului unde infracţiunea a fost comisă; b) statului sau statelor al cărui autor prezumat al infracţiunii are naţionalitatea sau, dacă acesta este apatrid, statului pe teritoriul căruia îşi are reşedinţa permanenta; c) statului sau statelor a cărui naţionalitate o are persoana care se bucura de protecţie internationala sau în numele căruia sau cărora îşi exercită funcţiunile; d) tuturor celorlalte state interesate, şi e) organizaţiilor interguvernamentale ale căror persoane se bucura de protecţie internationala, în cazul cînd este vorba de un funcţionar sau o personalitate oficială.2. Orice persoană faţă de care au fost luate măsurile vizate la paragraful 1 din prezentul articol este în drept: a) sa comunice fără întîrziere cu reprezentantul competent cel mai apropiat al statului a cărui naţionalitate o are sau care este abilitat sa-l protejeze, dacă este vorba de o persoană apatridă, care este dispus, la cererea sa, să-i protejeze drepturile; şi b) sa primească vizita unui reprezentant al acestui stat. + Articolul 7Statul parte pe teritoriul căruia se găseşte autorul prezumat al infracţiunii, dacă nu-l extrădează supune cazul, fără nici o excepţie şi fără intirzieri nejustificate, autorităţilor sale competente sa exercite acţiunea penală, după o procedură conformă cu legislaţia acestui stat. + Articolul 81. În măsura în care infracţiunile prevăzute la art. 2 nu figurează pe lista cazurilor de extrădare în convenţiile de extrădare în vigoare între statele părţi, ele sînt considerate ca fiind incluse în aceste convenţii. Statele părţi se angajează sa includă aceste infracţiuni ca situaţii de extrădare în toate tratatele de extrădare ce vor încheia între ele.2. Dacă un stat parte care subordonează extrădarea existenţei unui tratat este sesizat cu o cerere de extrădare de către un alt stat parte cu care nu este legat printr-un tratat de extrădare, poate, dacă decide extrădarea, sa considere prezenta convenţiei ca fiind baza juridică a extrădării pentru aceste infracţiuni. Extrădarea este supusă regulilor de procedura şi altor condiţiuni prevăzute de dreptul statului în care se face extrădarea.3. Statele părţi care nu subordonează extrădarea existenţei unui tratat recunosc aceste infracţiuni ca constituind între ele cazuri de extrădare supuse regulilor de procedura şi altor condiţii prevăzute de dreptul statului primitor.4. În vederea extrădării, aceste infracţiuni sînt considerate între statele părţi ca fiind comise atît la locul unde s-au petrecut cît şi pe teritoriul statelor ţinute să-şi stabilească competenţa în baza art. 3 paragraful 1. + Articolul 9Persoana contra căreia s-a angajat o procedură judiciară, ca urmare a unei infracţiuni prevăzute la art. 2, se bucura de garanţii şi tratament echitabil în orice faza a procedurii. + Articolul 101. Statele părţi îşi acorda asistenţa judiciară în orice faza a procedurii penale angajate pentru infracţiunile prevăzute la art. 2, inclusiv în ceea ce priveşte comunicarea oricăror elemente de proba de care ele dispun şi care sînt necesare realizării scopurilor procedurii.2. Dispoziţiile paragrafului 1 al prezentului articol nu afectează obligaţiile relative la asistenţa judiciară prevăzute în orice alt tratat. + Articolul 11Statul parte care angajează o procedură penală contra autorului prezumat al infracţiunii comunică rezultatul definitiv secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care, la rindul sau, informează despre aceasta celelalte state părţi. + Articolul 12Dispoziţiile convenţiei nu vor afecta aplicarea tratatelor referitoare la azil, care sînt în vigoare la data adoptării prezentei convenţii, în ceea ce priveşte statele, care sînt părţi la aceste tratate, un stat parte la convenţie nu va putea însă invoca tratatele referitoare la azil faţă de un alt stat parte la convenţie care nu este parte la aceste tratate. + Articolul 131. Orice diferend între doua sau mai multe state părţi privind interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii care nu se soluţionează prin negocieri se supune arbitrajului, la cererea uneia din părţi. Dacă, în şase luni de la data cererii de arbitrare părţile nu cad de acord să se supună arbitrajului, oricare dintre ele va putea supune diferendul Curţii internaţionale de justiţie, depunind în acest sens o cerere conform Statutului Curţii.2. Orice stat parte va putea, în momentul semnării prezentei convenţii, ratificării sau aderării la ea, sa declare că nu se considera legată de dispoziţiile paragrafului 1 al prezentului articol.Celelalte state părţi nu vor fi legate de dispoziţiile respective faţă de un stat parte care va formula o astfel de rezerva.3. Orice stat parte care va formula o rezervă conform dispoziţiilor din paragraful 2 al prezentului articol va putea în orice moment sa ridice aceasta, rezerva printr-o notificare adresată secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. + Articolul 14Prezenta convenţie va fi deschisă pentru semnare tuturor statelor, pînă la 31 decembrie 1974, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite, la New York. + Articolul 15Prezenta convenţie va fi ratificată. Instrumentele de ratificare vor fi depuse pe lîngă secretarul general Organizaţiei Naţiunilor Unite. + Articolul 16Prezenta convenţie va rămîne deschisă aderării oricărui stat. Instrumentele de aderare vor fi depuse pe lîngă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. + Articolul 171. Prezenta convenţie va intra în vigoare după 30 de zile de la data depunerii pe lîngă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de al 22-lea instrument de ratificare sau aderare. Pentru fiecare din statele care vor ratifica convenţia sau vor adera la ea după depunerea celui de-al 22-lea instrument de ratificare sau aderare, convenţia va intra în vigoare după a 30-a zi de la depunerea de către acest stat a instrumentului sau de aderare sau ratificare. + Articolul 181. Orice stat parte poate să denunţe prezenta convenţie prin notificare scrisă adresată secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.2. Denunţarea va avea efect după 6 luni de la data la care notificarea a fost primită de secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. + Articolul 19Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite notifica tuturor statelor, între altele: a) semnăturile puse pe prezenta convenţie şi depunerea instrumentelor de ratificare sau de aderare conform art. 14. 15 şi 16, precum şi notificările făcute în virtutea art. 18. b) data la care prezenta convenţie va intra în vigoare conform art. 17. + Articolul 20Originalul prezentei convenţii, ale carei texte englez, chinez, spaniol, francez şi rus au valoare egala, va fi depus pe lîngă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va transmite copii certificate tuturor statelor.Drept pentru care subsemnaţii, legal împuterniciţi de către guvernele lor respective, au semnat prezenta convenţie, deschisă pentru semnare la New York, la 14 decembrie 1973.────────────