ORDONANTA nr. 10 din 29 ianuarie 1998
pentru modificarea articolului 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciarPublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 40 din 30 ianuarie 1998
În temeiul art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi al art. 1 lit. t) din Legea nr. 221/1997 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României emite următoarea ordonanţa:
Articolul UNIC
Articolul 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 30 august 1995, aprobată şi modificată prin Legea nr. 106/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 21 noiembrie 1995, modificată şi completată prin Legea nr. 123/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 11 iulie 1997, se modifica, având următorul cuprins:
"Art. 8. - Veniturile încasate din vânzarea timbrului judiciar se vor folosi pentru buna funcţionare a judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel, Curţii Supreme de Justiţie, a parchetelor de pe lângă aceste instanţe, laboratoarelor de expertiza criminalistica, pentru administrarea justiţiei prin organul de specialitate al administraţiei publice centrale, pentru realizarea de noi emisiuni ale timbrului judiciar, pentru achiziţionarea de publicaţii şi lucrări de specialitate din ţara şi din străinătate, de sisteme moderne de informatizare şi aparatura specifică, pentru acordarea de stimulente magistraţilor, asimilatilor acestora şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti, parchetelor, laboratoarelor de expertiza criminalistica şi Ministerului Justiţiei, pentru organizarea unor acţiuni cu caracter profesional sau social.
Din veniturile provenind din vânzarea timbrului judiciar se va asigura şi plata specialiştilor şi a colaboratorilor externi, care participa la elaborarea unor proiecte de coduri şi a altor acte normative importante pentru activitatea justiţiei.
Pentru stimulentele acordate din veniturile încasate din vânzarea timbrului judiciar nu se datorează contribuţia pentru asigurări sociale, contribuţia la Fondul pentru plata ajutorului de şomaj şi contribuţia pentru pensia suplimentară."
PRIM-MINISTRU
VICTOR CIORBEA
Contrasemnează:
---------------
p. Ministru de stat,
ministrul justiţiei,
Dinu Ianculescu,
secretar de stat
Ministrul finanţelor,
Daniel Daianu
-------