HOTĂRÂRE nr. 712 din 16 iunie 2016
pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind concediile judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005
EMITENT
  • CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII - PLENUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 527 din 13 iulie 2016



    Având în vedere dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale art. 106 lit. i) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul prevederilor art. 133 alin. (5) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare,
    Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăşte:

    Articolul I

    Regulamentul privind concediile judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 8 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 21, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) În perioada concediilor prevăzute la alin. (1) judecătorii şi procurorii au dreptul la o indemnizaţie stabilită potrivit legii."
    2. La articolul 21, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
    "(3) Efectuarea în cursul unui an a concediilor prevăzute la alin. (1) nu afectează nici dreptul la concediul de odihnă pentru anul respectiv, nici durata acestuia."


    Articolul II

    Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.


    Preşedintele Consiliului Superior

    al Magistraturii,

    judecător Mircea Aron

    Bucureşti, 16 iunie 2016.
    Nr. 712.
    -----