COD PR PENALA (A) 02/12/2011

CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 12 noiembrie 1968 (**republicat**)(*actualizat*)
(aplicabil începând cu data de 2 decembrie 2011*)

EMITENT

PARLAMENTUL

----------
*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 2 decembrie 2011 este realizata de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 207 din 15 noiembrie 2000; LEGEA nr. 296 din 7 iunie 2001; LEGEA nr. 456 din 18 iulie 2001; LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001; LEGEA nr. 756 din 27 decembrie 2001; LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002; ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 58 din 23 mai 2002***); LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003; ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 66 din 10 iunie 2003; ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003; DECIZIA nr. 100 din 9 martie 2004; LEGEA nr. 159 din 14 mai 2004; ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 55 din 25 iunie 2004; LEGEA nr. 302 din 28 iunie 2004; ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 72 din 30 septembrie 2004; LEGEA nr. 480 din 8 noiembrie 2004; DECIZIA nr. 482 din 9 noiembrie 2004; LEGEA nr. 576 din 14 decembrie 2004; LEGEA nr. 160 din 30 mai 2005; ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 190 din 21 noiembrie 2005; LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006; ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 60 din 6 septembrie 2006; LEGEA nr. 79 din 26 martie 2007; DECIZIA nr. 1.058 din 14 noiembrie 2007; DECIZIA nr. 1.086 din 20 noiembrie 2007; DECIZIA nr. 190 din 26 februarie 2008; ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 31 din 19 martie 2008; LEGEA nr. 57 din 19 martie 2008; LEGEA nr. 8 din 17 februarie 2009; LEGEA nr. 195 din 27 mai 2009; DECIZIA nr. 783 din 12 mai 2009; DECIZIA nr. 694 din 20 mai 2010; LEGEA nr. 177 din 28 septembrie 2010; LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010; DECIZIA nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011; DECIZIA nr. 1.483 din 8 noiembrie 2011.
Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.
**) Codul de procedură penală a fost publicat în Buletinul Oficial nr. 145-146 din 12 noiembrie 1968 şi a mai fost republicat în Buletinul Oficial nr. 58-59 din 26 aprilie 1973, în temeiul art. 3 din Legea nr. 7/1973, publicată în Buletinul Oficial nr. 49 din 6 aprilie 1973; republicat în M. Of., Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, în temeiul art. IV din Legea nr. 141/1996, publicată în M. Of. Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996.
***) Art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 23 mai 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 27 mai 2002 care modifica Codul de procedură penală a fost abrogat de LEGEA nr. 160 din 30 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 2 iunie 2005.
****) Conform alin. (1) al art. III din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006 prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar prevederile privind persoana juridică, la data intrării în vigoare a normelor corespunzătoare din Codul penal, respectiv 10 octombrie 2006.

Partea GENERALĂ

Titlul I REGULILE DE BAZA ŞI ACŢIUNILE ÎN PROCESUL PENAL

Capitolul I SCOPUL ŞI REGULILE DE BAZA ALE PROCESULUI PENAL

Scopul procesului penal

Articolul 1

(1) Procesul penal are ca scop constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasa la răspundere penală.
(2) Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor, precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor.
Legalitatea şi oficialitatea procesului penal

Articolul 2

(1) Procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.
(2) Actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.
Aflarea adevărului

Articolul 3

În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.
Rolul activ

Articolul 4

Organele de urmărire penală şi instanţele de judecată sunt obligate să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal.
Garantarea libertăţii persoanei

Articolul 5

(1) În tot cursul procesului penal este garantată libertatea persoanei.
(2) Nici o persoană nu poate fi reţinută, arestată sau privată de libertate în alt mod şi nici nu poate fi supusă vreunei forme de restrângere a libertăţii decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
(3) Dacă cel împotriva căruia s-a luat măsura arestării preventive sau s-a dispus internarea medicală ori o măsură de restrângere a libertăţii consideră că aceasta este ilegală, are dreptul, în tot cursul procesului penal, să se adreseze instanţei competente, potrivit legii.
(4) Orice persoană care a fost, în cursul procesului penal, privată de libertate sau căreia i s-a restrâns libertatea, ilegal sau pe nedrept, are dreptul la repararea pagubei suferite, în condiţiile prevăzute de lege.
(5) În tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune.
-------------
Alin. (2)-(4) ale art. 5 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Respectarea demnităţii umane

Articolul 5^1

Orice persoană care se află în curs de urmărire penală sau de judecată trebuie tratată cu respectarea demnităţii umane. Supunerea acesteia la tortură sau la tratamente cu cruzime, inumane ori degradante este pedepsită prin lege.
Prezumţia de nevinovăţie

Articolul 5^2

Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotarâre penală definitivă.
-------------
Art. 5^2 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Garantarea dreptului de apărare

Articolul 6

(1) Dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal.
(2) În cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege şi să administreze probele necesare în apărare.
(3) Organele judiciare au obligaţia să-l încunoştinţeze, de îndată şi mai înainte de a-l audia, pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia şi să-i asigure posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării.
(4) Orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal.
(5) Organele judiciare au obligaţia să încunoştinţeze pe învinuit sau inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apărător, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare. În condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege, organele judiciare sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea asistentei juridice a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales.
-------------
Alin. (3) al art. 6 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Limba în care se desfăşoară procesul penal

Articolul 7

(1) În procesul penal procedura judiciară se desfăşoară în limba română.
(2) În faţa organelor judiciare se asigură părţilor şi altor persoane chemate în proces folosirea limbii materne, actele procedurale întocmindu-se în limba română.
-------------
Art. 7 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Folosirea limbii oficiale prin interpret

Articolul 8

Părţilor care nu vorbesc sau nu înţeleg limba română ori nu se pot exprima li se asigură, în mod gratuit, posibilitatea de a lua cunoştinţă de piesele dosarului, dreptul de a vorbi, precum şi dreptul de a pune concluzii în instanţă, prin interpret.
-------------
Art. 8 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Capitolul II ACŢIUNEA PENALĂ ŞI ACŢIUNEA CIVILĂ ÎN PROCESUL PENAL

Secţiunea I Acţiunea penală

Obiectul şi exercitarea acţiunii penale

Articolul 9

(1) Acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare prin actul de inculpare prevăzut de lege.
(3) Acţiunea penală se poate exercita în tot cursul procesului penal.
Cazurile în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată

Articolul 10

(1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:
a) fapta nu există;
b) fapta nu este prevăzută de legea penală;
b(1) fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni;
c) fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat;
d) faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii;
e) există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei;
f) lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;
g) a intervenit amnistia, prescripţia ori decesul făptuitorului sau, după caz, radierea persoanei juridice atunci când are calitatea de făptuitor;
h) a fost retrasă plângerea prealabilă ori părţile s-au împăcat ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
i) s-a dispus înlocuirea răspunderii penale;
i^1) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
j) există autoritatea de lucru judecat. Împiedicarea produce efecte chiar dacă faptei definitiv judecate i s-ar da o altă încadrare juridică.
(2) În cazul prevăzut la lit. f), acţiunea poate fi pusă în mişcarea ulterior în condiţii legale.
-------------
Lit. i^1) a alin. (1) al art. 10 a fost introdusă de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Lit. g) a alin. (1) al art. 10 a fost modificată de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Lit. h) a alin. (1) al art. 10 a fost modificată de pct. 1 al art. XVIII din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010.
Clasarea, scoaterea de sub urmărire, încetarea urmăririi penale, achitarea şi încetarea procesului penal.

Articolul 11

Când se constată existenţa vreunuia din cazurile prevăzute în art. 10:
1. În cursul urmăririi penale procurorul, la propunerea organului de cercetare penală sau din oficiu, dispune:
a) clasarea, când nu există învinuit în cauză;
b) scoaterea de sub urmărire, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e), când există învinuit sau inculpat în cauză;
c) încetarea urmăririi penale, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-h), i^1) şi j), când există învinuit sau inculpat în cauză.
2. În cursul judecăţii instanţa pronunţă:
a) achitarea în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e);
b) încetarea procesului penal în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-j).
--------------
Lit. c) a pct. 1 al art. 11 a fost modificată de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Sesizarea altor organe decât cele judiciare

Articolul 12

În cazurile arătate în art. 10 lit. b), d) şi e), procurorul care dispune clasarea sau scoaterea de sub urmărire, ori instanţa de judecată care pronunţă achitarea, dacă apreciază că fapta ar putea atrage măsuri ori sancţiuni altele decât cele prevăzute de legea penală, sesizează organul competent.
Continuarea procesului penal în caz de amnistie, prescripţie sau retragere a plângerii prealabile ori de existenţă a unei cauze de nepedepsire

Articolul 13

(1) În caz de amnistie, prescripţie sau retragere a plângerii prealabile, precum şi în cazul existenţei unei cauze de nepedepsire, învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.
(2) Dacă se constată vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e), procurorul dispune scoaterea de sub urmărire, iar instanţa de judecată pronunţă achitarea.
(3) Dacă nu se constată vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. a)-e), procurorul dispune încetarea urmăririi penale, cu excepţia cazului prevăzut în art. 10 alin. 1 lit. i), iar instanţa de judecată pronunţă încetarea procesului penal.
-------------
Denumirea marginală şi alin. (1) şi (3) ale art. 13 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (3) al art. 13 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Secţiunea II Acţiunea civilă

Obiectul şi exercitarea acţiunii civile

Articolul 14

(1) Acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente.
(2) Acţiunea civilă poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă.
(3) Repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile:
a) în natura, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris şi prin orice alt mijloc de reparare;
b) prin plata unei despăgubiri băneşti, în măsură în care repararea în natura nu este cu putinţă.
(4) De asemenea, se acordă despăgubiri băneşti pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă.
(5) Acţiunea civilă poate avea ca obiect şi tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor morale, - potrivit legii civile.
-------------
Alin. (5) al art. 14 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Constituirea ca parte civilă

Articolul 15

(1) Persoana vătămată se poate constitui parte civilă în contra învinuitului sau inculpatului şi persoanei responsabile civilmente.
(2) Constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum şi în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare.
(3) Calitatea de parte civilă a persoanei care a suferit o vătămare prin infracţiune nu înlătură dreptul acestei persoane de a participa în calitate de parte vătămată în aceeaşi cauză.
(4) Acţiunea civilă este scutită de taxa de timbru.
Partea responsabilă civilmente

Articolul 16

(1) Introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmăririi penale, fie în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare.
(2) Persoana responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal până la terminarea cercetării judecătoreşti la prima instanţă, luând procedura din stadiul în care se afla în momentul intervenţiei.
(3) Partea responsabilă civilmente are, în ce priveşte acţiunea civilă, toate drepturile pe care legea le prevede pentru învinuit sau inculpat.
Tranzacţia, medierea şi recunoaşterea pretenţiilor civile

Articolul 16^1

În cursul procesului penal, cu privire la pretenţiile civile, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacţie sau un acord de mediere, potrivit legii.
Inculpatul, cu acordul părţii responsabile civilmente, poate recunoaşte, în tot sau în parte, pretenţiile părţii civile.
În cazul recunoaşterii pretenţiilor civile, instanţa obligă la despăgubiri în măsura recunoaşterii. Cu privire la pretenţiile civile nerecunoscute, pot fi administrate probe.
------------
Art. 16^1 a fost introdus de pct. 2 al art. XVIII din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010.
Exercitarea din oficiu a acţiunii civile

Articolul 17

(1) Acţiunea civilă se porneşte şi se exercită şi din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
(2) În acest scop, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată va cere persoanei vătămate ca, prin reprezentantul sau legal, ori, după caz, persoanei care îi încuviinţează actele, să prezinte situaţia cu privire la întinderea pagubei materiale şi a daunelor morale, precum şi date cu privire la faptele prin care acestea au fost pricinuite.
(3) Instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă.
-------------
Art. 17 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
-------------
A se vedea DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE nr. 80 din 20 mai 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 333 din 14 iulie 1999.
Susţinerea acţiunii civile de către procuror

Articolul 18

(1) Procurorul poate susţine în faţa instanţei acţiunea civilă pornită de persoana vătămată.
(2) Când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, procurorul, când participa la judecată, este obligat să susţină interesele civile ale acesteia, chiar dacă nu este constituită parte civilă.
-------------
Alin. (2) al art. 18 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
-------------
A se vedea DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE nr. 80 din 20 mai 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 333 din 14 iulie 1999.
Acţiunea adresată instanţei civile

Articolul 19

(1) Persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanţa civilă acţiune pentru repararea pagubei materiale şi a daunelor morale pricinuite prin infracţiune.
(2) Judecata în faţa instanţei civile se suspendă până la rezolvarea definitivă a cauzei penale.
(3) De asemenea, poate să pornească acţiune în faţa instanţei civile persoana vătămată care s-a constituit parte civilă sau pentru care s-a pornit din oficiu acţiunea civilă în procesul penal, dar acesta a fost suspendat. În caz de reluare a procesului penal, acţiunea introdusă la instanţa civilă se suspenda.
(4) Persoana vătămată care a pornit acţiunea în faţa instanţei civile poate să părăsească această instanţă şi să se adreseze organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, dacă punerea în mişcare a acţiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare. Părăsirea instanţei civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunţat o hotărâre chiar nedefinitivă.
-------------
Alin. (1) al art. 19 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Cazuri speciale de rezolvare a acţiunii civile

Articolul 20

(1) Persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal poate să pornească acţiune în faţa instanţei civile, dacă instanţa penală, prin hotărârea rămasă definitivă, a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.
(2) În cazurile în care acţiunea civilă a fost exercitată din oficiu, dacă se constată din probe noi că paguba şi daunele morale nu au fost integral reparate, diferenţa poate fi cerută pe calea unei acţiuni la instanţa civilă.
(3) De asemenea, persoana vătămată se poate adresa cu acţiune la instanţa civilă pentru repararea pagubelor materiale şi a daunelor morale care s-au născut ori s-au descoperit după pronunţarea hotărârii penale de primă instanţă.
-------------
Alin. (2) şi (3) ale art. 20 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Exercitarea acţiunii civile de către sau faţă de succesori

Articolul 21

(1) Acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale în caz de deces al uneia din părţi, introducându-se în cauză moştenitorii acesteia.
(2) Dacă una dintre părţi este o persoană juridică, în caz de reorganizare a acesteia se introduc în cauză succesorii în drepturi, iar în caz de desfiinţare sau de dizolvare se introduc în cauză lichidatorii.
--------------
Alin. (2) al art. 21 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Autoritatea hotărârii penale în civil şi efectele hotărârii civile şi penal

Articolul 22

(1) Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.
(2) Hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organului de urmărire penală şi a instanţei penale, cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.

Secţiunea III Părţile în procesul penal

Inculpatul

Articolul 23

Persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală este parte în procesul penal şi se numeşte inculpat.
Alte părţi în procesul penal

Articolul 24

(1) Persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială, dacă participa în procesul penal, se numeşte parte vătămată.
(2) Persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în cadrul procesului penal se numeşte parte civilă.
(3) Persoana chemată în procesul penal să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului, se numeşte parte responsabilă civilmente.

Titlul II COMPETENŢA

Capitolul I FELURILE COMPETENŢEI

Secţiunea I Competenţa după materie şi după calitatea persoanei

Competenţa judecătoriei

Articolul 25

(1) Judecătoria judecă în primă instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.
(2) Judecătoria soluţionează şi alte cazuri anume prevăzute de lege.
-------------
Alin. (2) al art. 25 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Competenţa tribunalului militar

Articolul 26

Tribunalul militar:
1. judecă în primă instanţă:
a) infracţiunile prevăzute în art. 331-352 din Codul penal, precum şi alte infracţiuni săvârşite în legătură cu îndatoririle de serviciu, comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepţia celor date în competenţa altor instanţe;
b) abrogată;
2. judecă şi soluţionează şi alte cauze anume prevăzute de lege.
-------------
Art. 26 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Lit. b) a pct. 1 al art. 26 a fost abrogată de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Competenţa tribunalului

Articolul 27

Tribunalul:
1. judecă în primă instanţă:
a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 174-177, art. 179, art. 189 alin. 3-5, art. 197 alin. 3, art. 211 alin. 3, art. 212 alin. 3, art. 215 alin. 5, art. 254, art. 255, art. 257, art. 266-270, art. 279^1, art. 312 şi art. 317, precum şi infracţiunea de contrabanda, dacă a avut ca obiect arme, muniţii sau materii explozive ori radioactive;
b) infracţiunile săvârşite cu intenţie, care au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei;
c) abrogată;
d) infracţiunile privind traficul şi consumul ilicit de droguri;
e) infracţiunea de bancrută frauduloasă, dacă fapta priveşte sistemul bancar;
e^1) infracţiunile de spălare a banilor şi infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare.
f) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
2. abrogat;
3. ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum şi recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;
4. soluţionează conflictele de competenţă ivite între judecătoriile din circumscripţia sa, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.
-----------
Lit. a) şi d) ale pct. 1 al art. 27 au fost modificate de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 207/2000 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 22 noiembrie 2000.
Lit. a) şi d) ale pct. 1 al art. 27 au fost modificate de Legea nr. 456/2001 publicată în M. Of. 410/25.07.2001 pentru aprobarea cu modificări şi completări a ORDONANŢEI DE URGENŢĂ. nr. 207/2000.
Lit. a) a pct. 1 al art. 27 a fost modificată de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 23 mai 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 27 mai 2002.*)
*) Art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 23 mai 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 27 mai 2002 care modifica art. 27, pct. 1, lit. a) din Codul de procedură penală a fost abrogat de LEGEA nr. 160 din 30 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 2 iunie 2005.
Pct. 4 al art. 27 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Lit. a) a pct. 1 al art. 27 a fost modificată prin articolul 1 punctul 1 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Lit. e^1) de la pct. 1 al art. 27 a fost introdusă de art. V din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 190 din 21 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.179 din 28 decembrie 2005.
Lit. a) şi b) ale pct. 1 al art. 27 au fost modificate de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Lit. c) a pct. 1 al art. 27 a fost abrogată de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Pct. 2 şi 3 ale art. 27 au fost modificate de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Lit. d) şi e^1) ale pct. 1 al art. 27 au fost modificate de pct. 3 al art. XVIII din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010.
Pct. 2 al art. 27 a fost abrogat de pct. 4 al art. XVIII din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010.
Pct. 3 al art. 27 a fost modificat de pct. 5 al art. XVIII din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010.
Competenţa tribunalului militar teritorial

Articolul 28

Tribunalul militar teritorial:
1. judecă în primă instanţă:
a) infracţiunile menţionate în art. 27 pct. 1 lit. a)-e^1), săvârşite în legătură cu îndatoririle de serviciu, de militari până la gradul de colonel inclusiv;
b) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
2. abrogat;
3. ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de tribunalele militare privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum şi recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de tribunalul militar în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunţate de tribunalul militar în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;
4. soluţionează conflictele de competenţă ivite între tribunalele militare din circumscripţia sa, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.
--------------
Art. 28 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Lit. a) a pct. 1 al art. 28 a fost modificată de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Pct. 2 şi 3 ale art. 28 au fost modificate de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Pct. 2 al art. 28 a fost abrogat de pct. 6 al art. XVIII din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010.
Pct. 3 al art. 28 a fost modificat de pct. 7 al art. XVIII din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010.
Competenţa Curţii de Apel

Articolul 28^1

Curtea de Apel:
1. judecă în primă instanţă:
a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 155-173 şi infracţiunile privind siguranţa naţională a României prevăzute în legi speciale;
a^1) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 253^1, art. 273-276 când s-a produs o catastrofă de cale ferata şi art. 356-361;
b) infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe, precum şi de avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti şi de controlorii financiari ai Curţii de Conturi;
b^1) infracţiunile săvârşite de şefii cultelor religioase organizate în condiţiile legii şi de ceilalţi membri ai înaltului cler, care au cel puţin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;
--------------
Lit. b^1) a pct. 1 al art. 28^1 a fost introdusă de pct. 8 al art. XVIII din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010.
b^2) infracţiunile săvârşite de magistraţii asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe;
--------------
Lit. b^2) a pct. 1 al art. 28^1 a fost introdusă de pct. 8 al art. XVIII din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010.
b^3) infracţiunile săvârşite de membrii Curţii de Conturi, de preşedintele Consiliului Legislativ şi de Avocatul Poporului.
--------------
Lit. b^3) a pct. 1 al art. 28^1 a fost introdusă de pct. 8 al art. XVIII din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010.
c) abrogată;
d) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
e) abrogată;
f) abrogată.
2. ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de tribunale;
3. ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă, cu excepţia celor date în competenţa tribunalului, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;
--------------
Pct. 3 al art. 28^1 a fost modificat de pct. 9 al art. XVIII din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010.
4. soluţionează conflictele de competenţă ivite între tribunale sau între judecătorii şi tribunale din circumscripţia sa ori între judecătorii din circumscripţia unor tribunale diferite aflate în circumscripţia Curţii, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.
5. soluţionează cererile prin care s-a solicitat extrădarea sau transferul persoanelor condamnate în străinătate.
----------
Lit. e) a pct. 1 al articolului 28^1 a fost introdusă prin art. 55 din Legea nr. 296 din 7 iunie 2001*), publicată în Monitorul Oficial nr. 326 din 18 iunie 2001.
*) Legea nr. 296 din 7 iunie 2001 a fost abrogată de LEGEA nr. 302 din 28 iunie 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 1 iulie 2004.
Lit. f) a pct. 1 al art. 28^1 a fost introdusă de LEGEA nr. 756 din 27 decembrie 2001**) publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 2 din 4 ianuarie 2002.
**) LEGEA nr. 756 din 27 decembrie 2001 a fost abrogată de LEGEA nr. 302 din 28 iunie 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 1 iulie 2004.
Lit. c) a pct. 1 al art. 28^1 a fost modificată de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Lit. e) şi f) ale art. 28^1 au fost abrogate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Pct. 4 al art. 28^1 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Pct. 5 al art. 28^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Lit. a) a pct. 1 al art. 28^1 a fost modificată de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Lit. a^1) a pct. 1 al art. 28^1 a fost introdusă de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Lit. b) a pct. 1 al art. 28^1 a fost modificată de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Lit. c) a pct. 1 al art. 28^1 a fost abrogată de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Lit. b) a pct. 1 al art. 28^1 a fost modificată de articolul unic din LEGEA nr. 79 din 26 martie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 2 aprilie 2007.

Articolul 28^2

Curtea Militară de Apel:
1. judecă în primă instanţă:
a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 155-173 şi art. 356-361, săvârşite de militari;
b) infracţiunile săvârşite de judecătorii tribunalelor militare şi ai tribunalelor militare teritoriale, precum şi de procurorii militari de la parchetele militare de pe lângă aceste instanţe;
c) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
2. ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în prima instanţă de tribunalele militare teritoriale;
3. ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de tribunalul militar în primă instanţă, cu excepţia celor date în competenţa tribunalului militar teritorial, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;
4. soluţionează conflictele de competenţă ivite între tribunalele militare teritoriale sau între tribunalele militare şi tribunalele militare teritoriale ori între tribunalele militare din raza de competenţă a unor tribunale militare teritoriale diferite, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.
------------
Lit. a) a pct. 1 al art. 28^2 a fost modificată de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Pct. 4 al art. 28^2 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Pct. 3 al art. 28^2 a fost modificat de pct. 10 al art. XVIII din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010.
Competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Articolul 29

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:
1. judecă în primă instanţă:
a) infracţiunile săvârşite de senatori, deputaţi şi europarlamentari;
b) infracţiunile săvârşite de membrii Guvernului;
c) infracţiunile săvârşite de judecătorii Curţii Constituţionale;
d) infracţiunile săvârşite de membrii Consiliului Superior al Magistraturii;
e) infracţiunile săvârşite de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
f) infracţiunile săvârşite de mareşali, amirali, generali şi chestori;
g) alte cauze date prin lege în competenţa sa;
2. ca instanţă de recurs, judecă:
a) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, în prima instanţă, de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;
b) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, ca instanţe de apel, de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;
c) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, în primă instanţă, de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi alte cazuri prevăzute de lege.
3. judecă recursurile în interesul legii;
4. abrogat;
5. soluţionează:
a) conflictele de competenţă în cazurile în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa superioară comuna;
b) cazurile în care cursul justiţiei este întrerupt;
c) cererile de strămutare;
d) alte cazuri anume prevăzute de lege.
-------------
Lit. c), d) şi f) ale pct. 1 al art. 29 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Lit. c) a pct. 2 al art. 29 a fost modificată de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Lit. d) a pct. 5 al art. 29 a fost introdusă de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Pct. 4 al art. 29 a fost abrogat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 576 din 14 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.223 din 20 decembrie 2004.
Lit. c) a pct. 1 al art. 29 a fost modificată de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Lit. e^1) a pct. 1 al art. 29 a fost introdusă de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Pct. 1 al art. 29 a fost modificat de pct. 11 al art. XVIII din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010.

Secţiunea II Competenţa teritorială

Competenţa pentru infracţiunile săvârşite în ţară

Articolul 30

(1) Competenţa după teritoriu este determinată de:
a) locul unde a fost săvârşită infracţiunea;
b) locul unde a fost prins făptuitorul;
c) locul unde locuieşte făptuitorul;
d) locul unde locuieşte persoana vătămată.
(2) Judecarea cauzei revine aceleia dintre instanţele competente potrivit alin. 1, în a cărei circumscripţie s-a efectuat urmărirea penală.
(3) Când urmărirea penală se efectuează de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către parchetele de pe lângă curţile de apel ori de pe lângă tribunale sau de către un organ de cercetare central ori judeţean, procurorul, prin rechizitoriu, stabileşte căreia dintre instanţele prevăzute în alin. 1 îi revine competenţa de a judeca, ţinând seama că, în raport cu împrejurările cauzei, să fie asigurată buna desfăşurare a procesului penal.
(4) Prin "locul săvârşirii infracţiunii" se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia.
-----------
Alin. (3) al art. 30 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Competenţa pentru infracţiunile săvârşite în străinătate

Articolul 31

(1) Infracţiunile săvârşite în afara teritoriului ţării se judecă, după caz, de către instanţele civile sau militare în a căror circumscripţie îşi are domiciliul sau locuieşte făptuitorul. Dacă acesta nu are domiciliul şi nici nu locuieşte în România, iar fapta este de competenţa judecătoriei, se judecă de Judecătoria Sectorului 2, iar în celelalte cazuri, de instanţa competentă după materie şi calitatea persoanei, din municipiul Bucureşti, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.
(2) Infracţiunea săvârşită pe o navă este de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se află primul port român în care ancorează nava, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
(3) Infracţiunea săvârşită pe o aeronavă este de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se află primul loc de aterizare pe teritoriul român.
(4) Dacă nava nu ancorează într-un port român sau dacă aeronava nu aterizează pe teritoriul român, competenţa este cea prevăzută în alin. 1, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
------------
Alin. (1) al art. 31 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Secţiunea III Competenţa în caz de indivizibilitate şi conexitate

Reunirea cauzelor

Articolul 32

În caz de indivizibilitate sau de conexitate, judecata în primă instanţă, dacă are loc în acelaşi timp pentru toate faptele şi pentru toţi făptuitorii, se efectuează de aceeaşi instanţă.
Cazurile de indivizibilitate

Articolul 33

Este indivizibilitate:
a) când la săvârşirea unei infracţiuni au participat mai multe persoane;
b) când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite prin acelaşi act;
c) în cazul infracţiunii continuate sau în orice alte cazuri când două sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singură infracţiune.
Cazurile de conexitate

Articolul 34

Este conexitate:
a) când două sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite prin acte diferite, de una sau de mai multe persoane împreună, în acelaşi timp şi în acelaşi loc;
b) când două sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite în timp ori în loc diferit, după o prealabilă înţelegere între infractori;
c) când o infracţiune este săvârşită pentru a pregăti, a înlesni sau a ascunde comiterea altei infracţiuni, ori este săvârşită pentru a înlesni sau a asigura sustragerea de la răspundere penală a făptuitorului altei infracţiuni;
d) când între două sau mai multe infracţiuni există legătură şi reunirea cauzelor se impune pentru o bună înfăptuire a justiţiei.
Competenţa în caz de indivizibilitate sau conexitate

Articolul 35

(1) În caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă competenţa în raport cu diferiţii făptuitori ori diferitele fapte aparţine, potrivit legii, mai multor instanţe de grad egal, competenţa de a judeca toate faptele şi pe toţi făptuitorii revine instanţei mai întâi sesizate, iar dacă competenţa după natura faptelor sau după calitatea persoanelor aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad.
(2) Dacă dintre instanţe una este civilă, iar alta militară, competenţa revine instanţei civile.
(3) Dacă instanţa militară este superioară în grad, competenţa revine instanţei civile echivalente în grad cu instanţa militară.
(4) Competenţa de a judeca cauzele reunite rămâne dobândită instanţei, chiar dacă pentru fapta sau pentru făptuitorul care a determinat competenţa acestei instanţe s-a dispus disjungerea sau încetarea procesului penal ori s-a pronunţat achitarea.
(5) Tăinuirea, favorizarea infractorului şi nedenunţarea unor infracţiuni sunt de competenţa instanţei care judecă infracţiunea la care acestea se referă, iar dacă competenţa după calitatea persoanelor aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad.
-----------
Alin. (3) al art. 35 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (2), (3), (4) şi (5) ale art. 35 au fost modificate de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Instanţa competentă a hotărî reunirea cauzelor

Articolul 36

(1) Reunirea cauzelor se hotărăşte de instanţa căreia îi revine competenţa de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 35.
(2) În cazul prevăzut în art. 35 alin. 3, reunirea cauzelor se hotărăşte de instanţa militară, care trimite dosarul instanţei civile căreia îi revine competenţa.
-------------
Alin. (2) al art. 36 a fost modificat de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Cazuri speciale

Articolul 37

(1) În cazurile de indivizibilitate prevăzute în art. 33 lit. a) şi b), precum şi în cele de conexitate, cauzele sunt reunite dacă ele se află în faţa primei instanţe de judecată, chiar după desfiinţarea hotărârii cu trimitere de către instanţa de apel sau după casarea cu trimitere de către instanţa de recurs.
(2) Cauzele se reunesc şi la instanţele de apel, precum şi la cele de recurs, de acelaşi grad, dacă se află în acelaşi stadiu de judecată.
(3) În cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. c), cauzele trebuie să fie reunite întotdeauna.
Disjungerea

Articolul 38

În cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. a), precum şi în toate cazurile de conexitate, instanţa poate dispune, în interesul unei bune judecaţi, disjungerea cauzei, astfel că judecarea unora dintre infractori sau dintre infracţiuni să se facă separat.

Secţiunea IV Dispoziţii comune

Excepţii de necompetenţă

Articolul 39

(1) Excepţia de necompetenţă materială şi cea de necompetenţă după calitatea persoanei pot fi ridicate în tot cursul procesului penal, până la pronunţarea hotărârii definitive.
(2) Excepţia de necompetenţă teritorială poate fi ridicată numai până la citirea actului de sesizare în faţa primei instanţe de judecată.
(3) Excepţiile de necompetenţă pot fi ridicate de procuror, de oricare dintre părţi, sau puse în discuţia părţilor din oficiu.
Competenţa în caz de schimbare a calităţii inculpatului

Articolul 40

(1) Când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când:
a) fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului;
b) s-a dat o hotarâre în primă instanţă.
(2) Dobândirea calităţii după săvârşirea infracţiunii nu determină schimbarea competenţei, cu excepţia infracţiunilor săvârşite de persoanele prevăzute în art. 29 pct. 1.
------------
Alin. (1) al art. 40 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (2) al art. 40 a fost modificat de articolul 1 punctul 2 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
-------------
A se vedea şi DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE nr. 67 din 13 februarie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 21 martie 2003.
Competenţa în caz de schimbare a încadrării juridice sau a calificării

Articolul 41

(1) Instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni rămâne competentă a o judeca chiar dacă constată, după efectuarea cercetării judecătoreşti, că infracţiunea este de competenţa instanţei inferioare.
(2) Schimbarea calificării faptei printr-o lege nouă, intervenită în cursul judecării cauzei, nu atrage incompetenţa instanţei de judecată, afară de cazul când prin acea lege s-ar dispune altfel.
Declinarea de competenţă

Articolul 42

(1) Instanţa de judecată care îşi declină competenţa trimite dosarul instanţei de judecată arătată ca fiind competentă prin hotărârea de declinare.
(2) Dacă declinarea a fost determinată de competenţa materială sau după calitatea persoanei, instanţa căreia i s-a trimis cauza poate folosi actele îndeplinite şi poate menţine măsurile dispuse de instanţa desesizată.
(3) În cazul declinării pentru necompetenţa teritorială, actele îndeplinite ori măsurile dispuse se menţin.
(4) Hotărârea de declinare a competenţei nu este supusă apelului şi nici recursului.
Conflictul de competenţă

Articolul 43

(1) Când două sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi cauză ori îşi declină competenţa, conflictul pozitiv sau negativ de competenţă se soluţionează de instanţa ierarhic superioară comună.
(2) Când conflictul de competenţă se iveşte între o instanţă civilă şi una militară, soluţionarea conflictului este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(3) Instanţa ierarhic superioară comună este sesizată în caz de conflict pozitiv, de către instanţa care s-a declarat cea din urmă competenţa, iar în caz de conflict negativ, de către instanţa care şi-a declinat cea din urmă competenţa.
(4) În toate cazurile, sesizarea se poate face şi de procuror sau de părţi.
(5) Până la soluţionarea conflictului pozitiv de competenţă judecata se suspendă.
(6) Instanţa care şi-a declinat competenţa ori s-a declarat competenţa cea din urmă ia măsurile şi efectuează actele ce reclamă urgenţă.
(7) Instanţa ierarhic superioară comuna hotărăşte asupra conflictului de competenţă cu citarea părţilor.
(8) Când instanţa sesizată cu soluţionarea conflictului de competenţă constată că acea cauză este de competenţa altei instanţe decât cele între care a intervenit conflictul şi faţă de care nu este instanţa superioară comună trimite dosarul instanţei superioare comune.
(9) Instanţa căreia i s-a trimis cauza prin hotărârea de stabilire a competenţei nu se mai poate declara necompetentă, afară de cazul în care, în urma noii situaţii de fapt ce rezultă din completarea cercetării judecătoreşti, se constată că fapta constituie o infracţiune dată prin lege în competenţa altei instanţe.
(10) Instanţa căreia i s-a trimis cauza aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 42 alin. 2.
Chestiuni prealabile

Articolul 44

(1) Instanţa penală este competentă să judece orice chestiune prealabilă de care depinde soluţionarea cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competenţa altei instanţe.
(2) Chestiunea prealabilă se judecă de către instanţa penală, potrivit regulilor şi mijloacelor de probă privitoare la materia căreia îi aparţine acea chestiune.
(3) Hotărârea definitivă a instanţei civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabilă în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale.
Dispoziţii care se aplică la urmărirea penală

Articolul 45

(1) Dispoziţiile cuprinse în art. 30-36, 38, 40, 42 şi 44 se aplică în mod corespunzător şi în cursul urmăririi penale.
(1^1) Prevederile art. 35 alin. 4 nu se aplică în faza de urmărire penală.
(1^2) Declinarea de competenţă se dispune prin ordonanţă.
(2) Când nici unul din locurile arătate în art. 30 alin. 1 nu este cunoscut, competenţa revine organului de urmărire penală care a fost mai întâi sesizat.
(3) În caz de sesizări simultane, precăderea se stabileşte în ordinea enumerării de la art. 30 alin. 1.
(4) Dacă în raport cu vreunul din criteriile arătate în art. 30 alin. 1 sunt competente mai multe organe de urmărire penală, competenţa revine organului care a fost mai întâi sesizat.
(4^1) În caz de indivizibilitate sau conexitate între infracţiuni pentru care competenţa aparţine Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, competenţa de a efectua urmărirea penală în cauza reunită aparţine organului de urmărire penală specializat mai întâi sesizat. Dispoziţia nu este aplicabilă în situaţia în care s-a dispus disjungerea cu privire la infracţiunea care atrage competenţa celeilalte structuri.
(5) Urmărirea penală a infracţiunilor săvârşite în condiţiile prevăzute în art. 31 se efectuează de către organul de urmărire penală din circumscripţia instanţei competente să judece cauza.
(6) Conflictul de competenţă între doi sau mai mulţi procurori se rezolvă de către procurorul superior comun acestora. Când conflictul se iveşte între două sau mai multe organe de cercetare penală, competenţa se stabileşte de către procurorul care exercită supravegherea activităţii de cercetare penală a acestor organe.
-----------
Alin. (1^1) şi (1^2) ale art. 45 au fost introduse de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1^1) al art. 45 a fost modificat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (4^1) al art. 45 a fost introdus de pct. 12 al art. XVIII din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010.

Capitolul II INCOMPATIBILITATEA ŞI STRĂMUTAREA

Secţiunea I Incompatibilitatea

Rudenia între judecători

Articolul 46

Judecătorii care sunt soţi, rude sau afini între ei, până la gradul al patrulea inclusiv, nu pot face parte din acelaşi complet de judecată.
------------
Art. 46 este reprodus astfel cum a fost modificat de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Judecător care s-a pronunţat anterior

Articolul 47

(1) Judecătorul care a luat parte la soluţionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau la judecarea cauzei după desfiinţarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs.
(2) De asemenea, nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în acea cauză.
------------
Alin. (1) al art. 47 a fost modificat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alte cauze de incompatibilitate

Articolul 48

(1) Judecătorul este de asemenea incompatibil de a judeca, dacă în cauza respectivă:
a) a pus în mişcare acţiunea penală sau a dispus trimiterea în judecată ori a pus concluzii în calitate de procuror la instanţa de judecată, a soluţionat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale;
b) a fost reprezentant sau apărător al vreuneia din părţi;
c) a fost expert sau martor;
d) există împrejurări din care rezultă că este interesat sub orice formă, el, soţul sau vreo rudă apropiată.
e) soţul, ruda sau afinul sau, până la gradul al patrulea inclusiv, a efectuat acte de urmărire penală, a supravegheat urmărirea penală, a soluţionat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive, în cursul urmăririi penale;
f) este soţ, rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, cu una dintre părţi sau cu avocatul ori mandatarul acesteia;
g) există duşmănie între el, soţul sau una dintre rudele sale până la gradul al patrulea inclusiv şi una dintre părţi, soţul sau rudele acesteia până la gradul al treilea inclusiv;
h) este tutore sau curator al uneia dintre părţi;
i) a primit liberalităţi de la una dintre părţi, avocatul sau mandatarul acesteia.
(2) Judecătorul este incompatibil de a participa la judecarea unei cauze în căile de atac, atunci când soţul, ruda ori afinul sau până la gradul al patrulea inclusiv a participat, ca judecător sau procuror, la judecarea aceleiaşi cauze.
------------
Lit. a) a art. 48 a fost modificată de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Lit. a) a art. 48 a fost modificată prin art. 1, pct. 3 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Lit. a) a art. 48 a fost modificată de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Lit. e)-i) ale art. 48 au fost introduse de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (2) al art. 48 a fost introdus de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Incompatibilitatea procurorului, a organului de cercetare penală, a magistratului-asistent şi a grefierului

Articolul 49

(1) Dispoziţiile art. 46 se aplică procurorului şi magistratului-asistent sau, după caz, grefierului de şedinţă, când cauza de incompatibilitate există între ei sau între vreunul dintre ei şi unul dintre membrii completului de judecată.
(2) Dispoziţiile privind cazurile de incompatibilitate prevăzute în art. 48 alin. 1 lit. b)-i) şi alin. 2 se aplică procurorului, persoanei care efectuează cercetarea penală, magistratului-asistent şi grefierului de şedinţă.
(3) Procurorul care a participat ca judecător la soluţionarea cauzei în primă instanţă nu poate pune concluzii la judecarea ei în căile de atac.
(4) Persoana care a efectuat urmărirea penală este incompatibilă să procedeze la refacerea acesteia, când refacerea este dispusă de instanţă.
-------------
Denumirea marginală a art. 49 a fost modificată de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1) - (3) ale art. 49 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (3) al art. 49 a fost modificat de articolul 1 punctul 4 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Alin. (2) şi (4) ale art. 49 au fost modificate de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Abţinerea

Articolul 50

(1) Persoana incompatibilă este obligată să declare, după caz, preşedintelui instanţei, procurorului care supraveghează cercetarea penală sau procurorului ierarhic superior, că se abţine de a participa la procesul penal, cu arătarea cazului de incompatibilitate ce constituie motivul abţinerii.
(2) Declaraţia de abţinere se face de îndată ce persoana obligată la aceasta a luat cunoştinţă de existenţa cazului de incompatibilitate.
Recuzarea

Articolul 51

(1) În cazul în care persoana incompatibilă nu a făcut declaraţie de abţinere, poate fi recuzată atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, de oricare dintre părţi, de îndată ce partea a aflat despre existenţa cazului de incompatibilitate.
(2) Recuzarea se formulează oral sau în scris, cu arătarea pentru fiecare persoană în parte a cazului de incompatibilitate invocat şi a tuturor temeiurilor de fapt cunoscute la momentul recuzării. Cererea de recuzare poate privi numai pe acei judecători care compun completul de judecată.
(3) Nerespectarea condiţiilor prevăzute în alin. 2 sau recuzarea aceleiaşi persoane pentru acelaşi caz de incompatibilitate şi pentru temeiuri de fapt cunoscute la data formulării unei cereri anterioare de recuzare care a fost respinsă atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare, care se constată de completul în faţa căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat.
(4) Completul în faţa căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat, se pronunţă asupra măsurilor preventive.
-------------
Alin. (2) al art. 51 a fost modificat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (3) şi (4) ale art. 51 au fost introduse de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Procedura de soluţionare în cursul judecăţii

Articolul 52

(1) Abţinerea sau recuzarea judecătorului, procurorului, magistratului-asistent sau grefierului se soluţionează de un alt complet, în şedinţă secretă, fără participarea celui ce declară că se abţine sau care este recuzat.
(2) Examinarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare se face de îndată, ascultându-se procurorul când este prezent în instanţă, iar dacă se găseşte necesar, şi părţile, precum şi persoana care se abţine sau a cărei recuzare se cere.
(3) Când abţinerea sau recuzarea priveşte cazul prevăzut în art. 46 şi 49 alin. 1, instanţa, admiţând recuzarea, stabileşte care dintre persoanele arătate în menţionatele texte nu va lua parte la judecarea cauzei.
(4) În caz de admitere a abţinerii sau a recuzării, se va stabili în ce măsură actele îndeplinite ori măsurile dispuse se menţin.
(5) Când pentru soluţionarea abţinerii sau a recuzării nu se poate alcătui completul potrivit alin. 1, abţinerea sau recuzarea se soluţionează de instanţa ierarhic superioară. În cazul în care găseşte întemeiată abţinerea sau recuzarea şi, din cauza abţinerii sau recuzării, nu se poate alcătui completul de judecată la instanţa competentă să soluţioneze cauza, instanţa ierarhic superioară desemnează pentru judecarea cauzei o instanţă egală în grad cu instanţa în faţa căreia s-a formulat abţinerea sau recuzarea.
(5^1) Este inadmisibila recuzarea judecătorului chemat să decidă asupra recuzării.
(6) Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei căi de atac.
(7) Abrogat.
-----------
Alin. (1) şi (5) ale art. 52 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (5^1) al art. 52 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (7) al art. 52 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (7) al art. 52 a fost modificat de LEGEA nr. 159 din 14 mai 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 451 din 20 mai 2004.
Alin. (7) al art. 52 a fost abrogat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 55 din 25 iunie 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 592 din 1 iulie 2004.
Alin. (5) şi (5^1) ale art. 52 au fost modificate de pct. 28 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Procedura de soluţionare în cursul urmăririi penale

Articolul 53

(1) În cursul urmăririi penale, asupra abţinerii sau recuzării persoanei care efectuează cercetarea penală ori a procurorului se pronunţă procurorul care supraveghează cercetarea penală sau procurorul ierarhic superior.
(2) Cererea de recuzare privitoare la persoana care efectuează cercetarea penală se adresează fie acestei persoane, fie procurorului. În cazul în care cererea este adresată persoanei care efectuează cercetarea penală, aceasta este obligată să o înainteze împreună cu lămuririle necesare, în termen de 24 de ore, procurorului, fără a întrerupe cursul cercetării penale.
(3) Procurorul este obligat să soluţioneze cererea în cel mult 3 zile, printr-o ordonanţa.
(4) Cererea de recuzare care priveşte pe procuror se soluţionează în acelaşi termen şi în aceleaşi condiţii de procurorul ierarhic superior.
(5) Abţinerea se soluţionează potrivit dispoziţiilor din alin. 3 şi 4, care se aplică în mod corespunzător.
-----------
Alin. (1) al art. 53 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Incompatibilitatea expertului şi interpretului

Articolul 54

(1) Dispoziţiile art. 48, 50, 51, 52 şi 53 se aplică în mod corespunzător expertului şi interpretului.
(2) Calitatea de expert este incompatibilă cu aceea de martor în aceeaşi cauză. Calitatea de martor are întâietate.
(3) Participarea ca expert sau ca interpret de mai multe ori în aceeaşi cauză nu constituie un motiv de recuzare.

Secţiunea II Strămutarea judecării cauzei penale

Temeiul strămutării

Articolul 55

(1) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorita împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei.
(2) În cursul judecăţii strămutarea poate fi cerută de partea interesată, de procuror sau de ministrul justiţiei.
-------------
Alin. (1) şi (2) ale art. 55 au fost modificate de pct. 29 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Cererea şi efectele ei

Articolul 56

(1) Cererea de strămutare se adresează Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi trebuie motivată. Înscrisurile pe care se sprijină cererea se alătură la aceasta, când sunt deţinute de partea care cere strămutarea.
(2) În cerere se face menţiune dacă în cauză se găsesc arestaţi.
(3) Suspendarea judecării cauzei poate fi dispusă numai de către completul de judecată investit cu judecarea cererii de strămutare.
(4) Abrogat.
------------
Alin. (4) al art. 56 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (3) al art. 56 a fost modificat de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (4) al art. 56 a fost abrogat de pct. 31 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
------------
A se vedea şi DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE nr. 82 din 8 martie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 293 din 4 iunie 2001.
Procedura de informare

Articolul 57

(1) Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cere, pentru lămurirea instanţei, informaţii de la preşedintele instanţei ierarhic superioare celei la care se află cauza a cărei strămutare se cere, comunicându-i totodată termenul fixat pentru judecarea cererii de strămutare.
(2) Când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa ierarhic superioară, informaţiile se cer Ministerului Justiţiei.
(3) În cazul introducerii unei noi cereri de strămutare cu privire la aceeaşi cauză, cererea de informaţii este facultativă.
Înştiinţarea părţilor

Articolul 58

(1) Preşedintele instanţei ierarhic superioare celei la care se află cauza ia măsuri pentru încunoştinţarea părţilor despre introducerea cererii de strămutare, despre termenul fixat pentru soluţionarea acesteia, cu menţiunea că părţile pot trimite memorii şi se pot prezenta la termenul fixat pentru soluţionarea cererii.
(2) În informaţiile trimise Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face menţiune expresă despre efectuarea încunoştinţărilor, ataşându-se şi dovezile de comunicare a acestora.
(3) Când în cauza a cărei strămutare se cere sunt arestaţi, preşedintele dispune desemnarea unui apărător din oficiu.
Examinarea cererii

Articolul 59

(1) Examinarea cererii de strămutare se face în şedinţă publică.
(2) Când părţile se înfăţişează, se asculta şi concluziile acestora.
--------------
Alin. (1) al art. 59 a fost modificat de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Soluţionarea cererii

Articolul 60

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează cererea de strămutare prin sentinţă motivată.
În cazul în care găseşte cererea întemeiată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispune strămutarea judecării cauzei la una dintre instanţele din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau din circumscripţia unei curţi de apel învecinate acesteia. Strămutarea judecării cauzei de la o curte de apel se face la una dintre curţile de apel dintr-o circumscripţie învecinată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte în ce măsură se menţin actele îndeplinite în faţa instanţei de la care s-a strămutat cauza.
Instanţa de la care a fost strămutată cauza, precum şi instanţa la care s-a strămutat cauza vor fi înştiinţate, de îndată, despre admiterea cererii de strămutare.
Dacă instanţa de la care a fost strămutată cauza a procedat între timp la judecarea cauzei, hotărârea pronunţată este desfiinţată prin efectul admiterii cererii de strămutare.
Sentinţa prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispune asupra strămutării nu este supusă niciunei căi de atac.
--------------
Alin. (1) al art. 60 a fost modificat de pct. 33 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (5) al art. 60 a fost introdus de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Art. 60 a fost modificat de pct. 13 al art. XVIII din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010.
Repetarea cererii

Articolul 61

Strămutarea cauzei nu poate fi cerută din nou, afară de cazul când noua cerere se întemeiază pe împrejurări necunoscute Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la soluţionarea cererii anterioare sau ivite după aceasta.
Desemnarea altei instanţe pentru judecarea cauzei

Articolul 61^1

(1) Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate cere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să desemneze o instanţă egală în grad cu cea căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.
(2) Dispoziţiile art. 55 alin. 1, art. 56 alin. 1 şi 2 şi art. 61 se aplică în mod corespunzător.
(3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează cererea în camera de consiliu, în termen de 15 zile.
(4) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispune, prin incheiere motivată, fie respingerea cererii, fie admiterea cererii şi desemnarea unei instanţe egale în grad cu cea căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.
(5) Încheierea prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează cererea nu este supusă niciunei căi de atac.
----------------
Art. 61^1 a fost introdus de pct. 35 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Titlul III PROBELE ŞI MIJLOACELE DE PROBĂ

Capitolul I DISPOZIŢII GENERALE

Lămurirea cauzei prin probe

Articolul 62

În vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe baza de probe.
Probele şi aprecierea lor

Articolul 63

(1) Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.
(2) Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
------------
Alin. (2) al art. 63 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
------------
A se vedea şi DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE nr. 171 din 23 mai 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 387 din 16 iulie 2001.
Mijloacele de probă

Articolul 64

(1) Mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probă sunt: declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului, declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente, declaraţiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-ştiinţifice, constatările medico-legale şi expertizele.
(2) Mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.
------------
Alin. (2) al art. 64 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Sarcina administrării probelor

Articolul 65

(1) Sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecată.
(2) La cererea organului de urmărire penală ori a instanţei de judecată, orice persoană care cunoaşte vreo probă sau deţine vreun mijloc de probă este obligată să le aducă la cunoştinţă sau să le înfăţişeze.
Dreptul de a proba lipsa de temeinicie a probelor

Articolul 66

(1) Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.
(2) În cazul când există probe de vinovăţie, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.
------------
Denumirea marginală şi alin. (1) ale art. 66 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Concludenta şi utilitatea probei

Articolul 67

(1) În cursul procesului penal părţile pot propune probe şi cere administrarea lor.
(2) Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă, dacă proba este concludentă şi utilă.
(3) Admiterea sau respingerea cererii se face motivat.
Interzicerea mijloacelor de constrângere

Articolul 68

(1) Este oprit a se întrebuinţa violente, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri, în scopul de a se obţine probe.
(2) De asemenea, este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe.
Indicii temeinice

Articolul 68^1

Sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârşit fapta.
----------------
Art. 68^1 a fost introdus de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Capitolul II MIJLOACELE DE PROBĂ

Secţiunea I Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului

Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului

Articolul 69

Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Întrebări şi lămuriri prealabile

Articolul 70

(1) Învinuitul sau inculpatul, înainte de a fi ascultat, este întrebat cu privire la nume, prenume, porecla, data şi locul naşterii, numele şi prenumele părinţilor, cetăţenie, studii, situaţia militară, loc de muncă, ocupaţie, adresa la care locuieşte efectiv, antecedente penale şi alte date pentru stabilirea situaţiei sale personale.
(2) Învinuitului sau inculpatului i se aduc apoi la cunoştinţă fapta care formează obiectul cauzei, încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a avea un apărător, precum şi dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i-se totodată atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa. Dacă învinuitul sau inculpatul dă o declaraţie, i se pune în vedere să declare tot ce ştie cu privire la fapta şi la învinuirea ce i se aduce în legătură cu aceasta.
(3) Dacă învinuitul sau inculpatul consimte să dea o declaraţie, organul de urmărire penală, înainte de a-l asculta, îi cere să dea o declaraţie, scrisă personal, cu privire la învinuirea ce i se aduce.
(4) Învinuitului sau inculpatului i se aduce la cunoştinţă şi obligaţia să anunţe în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a locuinţei pe parcursul procesului penal.
------------
Alin. (2) şi (3) ale art. 70 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1) şi (2) ale art. 70 au fost modificate de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (4) al art. 70 a fost introdus de pct. 38 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Modul de ascultare

Articolul 71

(1) Fiecare învinuit sau inculpat este ascultat separat.
În cursul urmăririi penale, dacă sunt mai mulţi învinuiţi sau inculpaţi, fiecare este ascultat fără să fie de faţă ceilalţi.
(2) Învinuitul sau inculpatul este mai întâi lăsat să declare tot ce ştie în cauză.
(3) Ascultarea învinuitului sau inculpatului nu poate începe cu citirea sau reamintirea declaraţiilor pe care acesta le-a dat anterior în cauză.
(4) Învinuitul sau inculpatul nu poate prezenta ori citi o declaraţie scrisă de mai înainte, însă se poate servi de însemnări asupra amănuntelor greu de reţinut.
Condiţii ale ascultării învinuitului sau inculpatului

Articolul 71^1

Dacă, în timpul ascultării învinuitului sau inculpatului, acesta acuza simptomele unei boli care i-ar putea pune viaţa în pericol, ascultarea se întrerupe, iar organul judiciar ia măsuri pentru ca acesta să fie consultat de un medic. Ascultarea se reia imediat ce medicul decide că viaţa învinuitului sau inculpatului nu este în pericol.
--------------
Art. 71^1 a fost introdus de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Întrebări cu privire la faptă

Articolul 72

(1) După ce învinuitul sau inculpatul a făcut declaraţia, i se pot pune întrebări cu privire la fapta care formează obiectul cauzei şi la învinuirea ce i se aduce. De asemenea, este întrebat cu privire la probele pe care înţelege să le propună.
(2) În cursul judecăţii dispoziţiile art. 323 alin. 2 şi 3 se aplică în mod corespunzător.
--------------
Alin. (2) al art. 72 a fost introdus de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Consemnarea declaraţiilor

Articolul 73

(1) Declaraţiile învinuitului sau inculpatului se consemnează în scris. În fiecare declaraţie se vor consemna, totodată, ora începerii şi ora încheierii ascultării învinuitului sau inculpatului. Declaraţia scrisă se citeşte acestuia, iar dacă cere, i se dă să o citească. Când este de acord cu conţinutul ei, o semnează pe fiecare pagina şi la sfârşit.
(2) Când învinuitul sau inculpatul nu poate sau refuză să semneze, se face menţiune în declaraţia scrisă.
(3) Declaraţia scrisă este semnată şi de organul de urmărire penală care a procedat la ascultarea învinuitului sau inculpatului ori de preşedintele completului de judecată şi de grefier, precum şi de interpret când declaraţia a fost luată printr-un interpret.
(4) Dacă învinuitul sau inculpatul revine asupra vreuneia din declaraţiile sale sau are de făcut completări, rectificări sau precizări, acestea se consemnează şi se semnează în condiţiile arătate în prezentul articol.
------------
Alin. (1) al art. 73 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Ascultarea învinuitului sau inculpatului la locul unde se află

Articolul 74

Ori de câte ori învinuitul sau inculpatul se găseşte în imposibilitate de a se prezenta pentru a fi ascultat, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată procedează la ascultarea acestuia la locul unde se află, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.
------------
Art. 74 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Secţiunea II Declaraţiile părţii vătămate, părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente

Declaraţiile celorlalte părţi din proces

Articolul 75

Declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Explicaţii prealabile

Articolul 76

(1) Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are obligaţia să cheme, spre a fi ascultate, persoana care a suferit o vătămare prin infracţiune, precum şi persoana civilmente responsabilă.
(2) Înainte de ascultare, persoanei vătămate i se pune în vedere că poate participa în proces ca parte vătămată, iar dacă a suferit o paguba materială sau o dauna morala, că se poate constitui parte civilă. De asemenea, i se atrage atenţia că declaraţia de participare în proces ca parte vătămată sau de constituire ca parte civilă se poate face în tot cursul urmăririi penale, iar în faţa primei instanţe de judecată, până la citirea actului de sesizare.
------------
Alin. (2) al art. 76 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Modul de ascultare

Articolul 77

Ascultarea părţii vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente se face potrivit dispoziţiilor privitoare la ascultarea învinuitului sau inculpatului, care se aplică în mod corespunzător.
Modalităţi speciale de ascultare a părţii vătămate şi a părţii civile

Articolul 77^1

(1) În cazul în care poate fi periclitată viaţa, integritatea corporală sau libertatea părţii vătămate ori a părţii civile sau a rudelor apropiate ale acesteia, procurorul ori, după caz, instanţa de judecată poate încuviinţa ca aceasta să fie ascultată fără a fi prezentă fizic la locul unde se află organul care efectuează urmărirea penală sau, după caz, în locul în care se desfăşoară şedinţa de judecată, prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute în alineatele următoare.
(2) La solicitarea organului judiciar sau a părţii vătămate ori a părţii civile ascultate în condiţiile prevăzute în alin. 1, la luarea declaraţiei poate participa un consilier de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor, care are obligaţia de a păstra secretul profesional cu privire la datele de care a luat cunoştinţă în timpul audierii. Organul judiciar are obligaţia să aducă la cunoştinţă părţii vătămate sau a părţii civile dreptul de a solicita audierea în prezenţa unui consilier de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor.
(3) Partea vătămată sau partea civilă poate fi ascultată prin intermediul unei reţele video şi audio.
(4) În cursul judecăţii, părţile şi apărătorii acestora pot adresa întrebări, în mod nemijlocit, părţii vătămate sau părţii civile ascultate în condiţiile alin. 1-3. Întrebările se pun în ordinea prevăzută în art. 323 alin. 2. Preşedintele completului respinge întrebările care nu sunt utile şi concludente judecării cauzei.
(5) Declaraţia părţii vătămate sau a părţii civile, ascultată în condiţiile arătate în alin. 1-3, se înregistrează prin mijloace tehnice video şi audio şi se redă integral în forma scrisă, fiind semnată de organul judiciar, de partea vătămată sau partea civilă ascultată, precum şi de consilierul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor prezent la ascultarea acesteia, depunându-se la dosarul cauzei.
(6) Suportul pe care a fost înregistrată declaraţia părţii vătămate sau a părţii civile, în original, sigilat cu sigiliul parchetului ori, după caz, al instanţei de judecată, se păstrează la sediul acestora.
(7) Dispoziţiile art. 75-77 şi ale art. 86^5 se aplică în mod corespunzător.
--------------
Art. 77^1 a fost introdus de pct. 41 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Secţiunea III Declaraţiile martorilor

Martorul

Articolul 78

Persoana care are cunoştinţă despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal poate fi ascultată în calitate de martor.
Ascultarea persoanei obligate a păstra secretul profesional

Articolul 79

(1) Persoana obligată a păstra secretul profesional nu poate fi ascultată ca martor cu privire la faptele şi împrejurările de care a luat cunoştinţă în exerciţiul profesiei, fără încuviinţarea persoanei sau a unităţii faţă de care este obligată a păstra secretul.
(2) Calitatea de martor are întâietate faţă de calitatea de apărător, cu privire la faptele şi împrejurările pe care acesta le-a cunoscut înainte de a fi devenit apărător sau reprezentant al vreuneia dintre părţi.
Ascultarea soţului şi a rudelor apropiate

Articolul 80

(1) Soţul şi rudele apropiate ale învinuitului sau inculpatului nu sunt obligate să depună ca martori.
(2) Organele judiciare vor aduce aceasta la cunoştinţă persoanelor arătate în alineatul precedent, de îndată ce au fost îndeplinite dispoziţiile alin. 3 din art. 84.
Martor minor

Articolul 81

Minorul poate fi ascultat ca martor. Până la vârsta de 14 ani ascultarea lui se face în prezenţa unuia dintre părinţi ori a tutorelui sau a persoanei căreia îi este încredinţat minorul spre creştere şi educare.
Persoana vătămată

Articolul 82

Persoana vătămată poate fi ascultată ca martor, dacă nu este constituită parte civilă sau nu participa în proces ca parte vătămată.
Obligaţia de prezentare

Articolul 83

Persoana chemată ca martor este obligată să se înfăţişeze la locul, ziua şi ora arătate în citaţie şi are datoria să declare tot ce ştie cu privire la faptele cauzei.
Întrebări prealabile

Articolul 84

(1) Martorul este întrebat mai întâi despre nume, prenume, etate, adresă şi ocupaţie.
(2) În caz de îndoială asupra identităţii martorului, aceasta se stabileşte prin orice mijloc de probă.
(3) Martorul va fi apoi întrebat dacă este soţ sau rudă a vreuneia dintre părţi şi în ce raporturi se află cu acestea, precum şi dacă a suferit vreo paguba de pe urma infracţiunii.
Jurământul martorului

Articolul 85

(1) Înainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurământ: "Jur că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!".
(2) În timpul depunerii jurământului martorul ţine mâna pe cruce sau pe biblie.
(3) Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinţei religioase a martorului.
(4) Martorului de altă religie decât cea creştină nu îi sunt aplicabile prevederile alin. 2. Martorul fără confesiune va depune următorul jurământ: "Jur pe onoare şi conştiinţă că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu".
(5) Martorii care din motive de conştiinţă sau confesiune nu depun jurământul vor rosti în faţa instanţei următoarea formula: "Ma oblig că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu".
(6) Situaţiile la care se referă alin. 3, 4 şi 5 se reţin de organul judiciar pe baza afirmaţiilor făcute de martor.
(7) După depunerea jurământului sau după rostirea formulei prevăzute în alin. 5, se va pune în vedere martorului că, dacă nu va spune adevărul, săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă.
(8) Despre toate acestea se face menţiune în declaraţia scrisă.
(9) Minorul care nu a împlinit 14 ani nu depune jurământ; i se atrage însă atenţia să spună adevărul.
Modul şi limitele ascultării martorului

Articolul 86

(1) Martorului i se face cunoscut obiectul cauzei şi i se arată care sunt faptele sau împrejurările pentru dovedirea cărora a fost propus ca martor, cerându-i-se să declare tot ce ştie cu privire la acestea.
(2) După ce martorul a făcut declaraţii, i se pot pune întrebări cu privire la faptele şi împrejurările care trebuie constatate în cauză, cu privire la persoana părţilor, precum şi în ce mod a luat cunoştinţă despre cele declarate.
(3) Dispoziţiile art. 71-74 se aplică în mod corespunzător şi la ascultarea martorului.
Protecţia datelor de identificare a martorului

Articolul 86^1

(1) Dacă există probe sau indicii temeinice ca prin declararea identităţii reale a martorului sau a localităţii acestuia de domiciliu ori de reşedinţă ar fi periclitată viaţa, integritatea corporală sau libertatea lui ori a altei persoane, martorului i se poate încuviinţa să nu declare aceste date, atribuindu-i-se o altă identitate sub care urmează să apară în faţa organului judiciar.
(2) Această măsură poate fi dispusă de către procuror în cursul urmăririi penale, iar în cursul judecăţii de instanţa, la cererea motivată a procurorului, a martorului sau a oricărei alte persoane îndreptăţite.
(3) Datele despre identitatea reala a martorului se consemnează într-un proces-verbal, care va fi păstrat, la sediul parchetului care a efectuat sau a supravegheat efectuarea urmăririi penale ori, după caz, la sediul instanţei, într-un loc special, în plic sigilat, în condiţii de maximă siguranţă. Procesul-verbal va fi semnat de cel care a înaintat cererea, precum şi de cel care a dispus măsura.
(4) Documentele privind identitatea reala a martorului vor fi prezentate procurorului sau, după caz, completului de judecată, în condiţii de stricta confidenţialitate.
(5) În toate cazurile, documentele privind identitatea reala a martorului vor fi introduse în dosarul penal numai după ce procurorul, prin ordonanţa sau, după caz, instanţa, prin incheiere, a constatat că a dispărut pericolul care a determinat luarea măsurilor de protecţie a martorului.
(6) Declaraţiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate, redate în procesul-verbal al procurorului potrivit art. 86^2 alin. 5, precum şi declaraţia martorului, consemnată în cursul judecăţii şi semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de preşedintele completului de judecată, potrivit art. 86^2 alin. 6, teza I, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
(7) Pot fi audiaţi ca martori cărora li s-a atribuit o altă identitate şi investigatorii sub acoperire.
(8) Dispoziţiile prevăzute în alin. 1-6 se aplică şi experţilor.
------------
Art. 86^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Modalităţi speciale de ascultare a martorul

Articolul 86^2

(1) În situaţiile prevăzute în art. 86^1, procurorul sau, după caz, instanţa de judecată poate încuviinţa ca martorul să fie ascultat fără a fi prezent fizic la locul unde se află organul de urmărire penală ori în sala în care se desfăşoară şedinţa de judecată, prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute în alineatele următoare.
(2) La solicitarea organului judiciar sau a martorului ascultat în condiţiile alin. 1, la luarea declaraţiei poate participa un consilier de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor, care are obligaţia de a păstra secretul profesional cu privire la datele de care a luat cunoştinţă în timpul audierii. Organul judiciar are obligaţia să aducă la cunoştinţă martorului dreptul de a solicita audierea în prezenta unui consilier de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor.
(3) Martorul poate fi ascultat prin intermediul unei reţele de televiziune cu imaginea şi vocea distorsionate, astfel încât să nu poată fi recunoscut.
(3^1) În cazul judecăţii, părţile şi apărătorii acestora pot adresa întrebări, în mod nemijlocit, martorului ascultat în condiţiile alin. 1-3. Întrebările se pun în ordinea prevăzută în art. 323 alin. 2. Preşedintele completului respinge întrebările care nu sunt utile şi concludente judecării cauzei sau pot conduce la identificarea martorului.
(4) Declaraţia martorului ascultat, în condiţiile arătate în alin. 1-3^1, se înregistrează prin mijloace tehnice video şi audio şi se redă integral în forma scrisă.
(5) În cursul urmăririi penale, se întocmeşte un proces-verbal în care se redă cu exactitate declaraţia martorului şi acesta se semnează de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de organul de urmărire penală şi se depune la dosarul cauzei. Declaraţia martorului, transcrisă, va fi semnată şi de acesta şi va fi păstrată în dosarul depus la parchet, într-un loc special, în plic sigilat, în condiţii de maximă siguranţă.
(6) În cursul judecăţii, declaraţia martorului va fi semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de preşedintele completului de judecată. Declaraţia martorului, transcrisă, va fi semnată şi de martor, fiind păstrată în dosarul depus la instanţă, în condiţiile prevăzute în alin. 5.
(7) Suportul pe care a fost înregistrată declaraţia martorului, în original, sigilat cu sigiliul parchetului sau, după caz, al instanţei de judecată în faţa căreia s-a făcut declaraţia, se păstrează în condiţiile prevăzute în alin. 5. Suportul care conţine înregistrările efectuate în cursul urmăririi penale va fi înaintat la terminarea urmăririi penale instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei, şi va fi păstrat în aceleaşi condiţii.
(8) Dispoziţiile art. 78, 85 şi ale art. 86 alin. 1 şi 2 se aplică în mod corespunzător.
-----------
Art. 86^2 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1) şi (2) ale art. 86^2 au fost modificate de pct. 42 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (3^1) al art. 86^2 a fost introdus de pct. 43 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (4) şi (7) ale art. 86^2 au fost modificate de pct. 44 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Verificări privind mijloacele de ascultare a martorilor

Articolul 86^3

Abrogat.
-----------
Art. 86^3 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Art. 86^3 a fost abrogat de pct. 45 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Audierea martorilor sub 16 ani în anumite cauze

Articolul 86^4

În cauzele privind infracţiunile de violenţă între membrii aceleiaşi familii, instanţă poate dispune ca martorul sub 16 ani să nu fie audiat în şedinţa de judecată, admiţându-se prezentarea unei audieri efectuate în prealabil, prin înregistrări audio-video, în condiţiile art. 86^2 alin. 2, 4, 5 şi 7.
-----------
Art. 86^4 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Protejarea deplasărilor martorului

Articolul 86^5

(1) Procurorul care efectuează sau supraveghează cercetarea penală ori, după caz, instanţă de judecată poate dispune ca organele poliţiei să supravegheze domiciliul sau reşedinţă martorului ori să-i asigure o reşedinţă temporara supravegheată, precum şi să-l însoţească la sediul parchetului sau al instanţei şi înapoi la domiciliu sau la reşedinţă.
(2) Măsurile prevăzute în alin. 1 vor fi ridicate de procuror sau, după caz, de instanţă, când se constată că pericolul care a impus luarea lor a încetat.
------------
Art. 86^5 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Secţiunea IV Confruntarea

Obiectul confruntării

Articolul 87

Când se constată că există contraziceri între declaraţiile persoanelor ascultate în aceeaşi cauză, se procedează la confruntarea acelor persoane, dacă aceasta este necesară pentru lămurirea cauzei.
Procedura confruntării

Articolul 88

(1) Persoanele confruntate sunt ascultate cu privire la faptele şi împrejurările în privinţa cărora declaraţiile date anterior se contrazic.
(2) Organul de urmărire penală sau instanţă de judecată poate încuviinţa ca persoanele confruntate să-şi pună reciproc întrebări.
(3) Declaraţiile date de persoanele confruntate se consemnează în proces-verbal.

Secţiunea V Înscrisurile

Mijloacele de probă scrise

Articolul 89

Înscrisurile pot servi ca mijloace de probă, dacă în conţinutul lor se arată fapte sau împrejurări de natura să contribuie la aflarea adevărului.

Articolul 89^1

Formularele în care urmează să se consemneze orice declaraţie, în faza de urmărire penală, vor fi în prealabil înregistrate şi înseriate, ca formulare cu regim special, iar după completare vor fi introduse în dosarul cauzei.
-----------
Art. 89^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Procesul-verbal ca mijloc de probă

Articolul 90

(1) Procesele-verbale încheiate de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată sunt mijloace de probă.
(2) De asemenea, sunt mijloace de probă procesele-verbale şi actele de constatare, încheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta.
Cuprinsul şi forma procesului-verbal

Articolul 91

(1) Procesul-verbal trebuie să cuprindă:
a) data şi locul unde este încheiat, ora la care a început şi ora la care s-a terminat încheierea procesului-verbal;
b) numele, prenumele şi calitatea celui care îl încheie;
c) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa martorilor asistenţi, când există;
d) descrierea amănunţită a celor constatate, precum şi a măsurilor luate;
e) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa persoanelor la care se referă procesul-verbal, obiecţiile şi explicaţiile acestora;
f) menţiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale.
(2) Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagina şi la sfârşit de cel care îl încheie, precum şi de persoanele arătate la lit. c) şi e). Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuză să semneze, se face menţiune despre aceasta.
-------------
Lit. a) a alin. (1) al art. 91 a fost modificată de pct. 46 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Secţiunea V^1 Interceptările şi înregistrările audio sau video

------------
Secţiunea 5^1 a capitolul 2 al titlului 3 a fost modificată de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare

Articolul 91^1

(1) Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru ca identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.
(2) Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare pot fi autorizate în cazul infracţiunilor contra siguranţei naţionale prevăzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul unor alte infracţiuni grave ori al infracţiunilor care se săvârşesc prin mijloace de comunicare electronica. Dispoziţiile alin. 1 se aplică în mod corespunzător.
(3) Autorizaţia se dă pentru durata necesară interceptării şi înregistrării, dar nu pentru mai mult de 30 de zile, în camera de consiliu, de preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. În lipsa preşedintelui instanţei autorizaţia se dă de către judecătorul desemnat de acesta.
(4) Autorizaţia poate fi reînnoită, înainte sau după expirarea celei anterioare, în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile.
(5) Durata totală a interceptărilor şi înregistrărilor autorizate, cu privire la aceeaşi persoană şi aceeaşi faptă, nu poate depăşi 120 de zile.
(6) Înregistrarea convorbirilor dintre avocat şi partea pe care o reprezintă sau o asistă în proces nu poate fi folosită ca mijloc de probă decât dacă din cuprinsul acesteia rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea de către avocat a unei infracţiuni dintre cele prevăzute la alin. 1 şi 2.
(7) Procurorul dispune încetarea imediată a interceptărilor şi înregistrărilor înainte de expirarea duratei autorizaţiei dacă nu mai există motivele care le-au justificat, informând despre această instanţă care a emis autorizaţia.
(8) La cererea motivată a persoanei vătămate, procurorul poate solicita judecătorului autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor ori comunicărilor efectuate de aceasta prin telefon sau orice mijloc electronic de comunicare, indiferent de natura infracţiunii ce formează obiectul cercetării.
(9) Autorizarea interceptării şi a înregistrării convorbirilor sau comunicărilor se face prin incheiere motivată, care va cuprinde: indiciile concrete şi faptele care justifică măsura; motivele pentru care stabilirea situaţiei de fapt sau identificarea ori localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii; perioada pentru care sunt autorizate interceptarea şi înregistrarea.
-------------
Art. 91^1 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Art. 91^1 este reprodus astfel cum a fost modificat de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (3) al art. 91^1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 60 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 7 septembrie 2006.
Organele care efectuează interceptarea şi înregistrarea

Articolul 91^2

(1) Procurorul procedează personal la interceptările şi înregistrările prevăzute în art. 91 1 sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală. Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări sunt obligate să păstreze secretul operaţiunii efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită potrivit Codului penal.
(2) În caz de urgenţă, când întârzierea obţinerii autorizării prevăzute în art. 91^1 alin. 1, 2 şi 8 ar aduce grave prejudicii activităţii de urmărire penală, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune, cu titlu provizoriu, prin ordonanţa motivată, înscrisă în registrul special prevăzut în art. 228 alin. 1^1, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor, pe o durată de cel mult 48 de ore.
(3) În termen de 48 de ore de la expirarea termenului prevăzut în alin. 2, procurorul prezintă ordonanţa, împreună cu suportul pe care sunt fixate interceptările şi înregistrările efectuate şi un proces-verbal de redare rezumativă a convorbirilor, judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în vederea confirmării. Judecătorul se pronunţă asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei în cel mult 24 de ore, prin incheiere motivată dată în camera de consiliu. În cazul în care ordonanţa este confirmată, iar procurorul a solicitat prelungirea autorizării, judecătorul va dispune autorizarea pe mai departe a interceptării şi înregistrării, în condiţiile art. 91^1 alin. 1-3 şi 8. Dacă judecătorul nu confirma ordonanţa procurorului, va dispune încetarea de îndată a interceptărilor şi înregistrărilor, iar cele efectuate vor fi şterse sau, după caz, distruse de către procuror, încheindu-se în acest sens un proces-verbal care se comunică în copie instanţei.
(4) Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau nu contribuie la identificarea ori localizarea participanţilor se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii, şi pot fi transmise judecătorului sau completului investit cu soluţionarea cauzei, la solicitarea acestuia. La soluţionarea definitivă a cauzei, acestea vor fi şterse sau, după caz, distruse de către procuror, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
(5) Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate pot fi folosite şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 91^1 alin. 1 şi 2.
-------------
Art. 91^2 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (2), (3) şi (4) ale art. 91^2 au fost modificate de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (5) al art. 91^2 a fost introdus de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Certificarea înregistrărilor

Articolul 91^3

(1) Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea participanţilor sunt redate integral într-un proces-verbal de procuror sau de lucrătorul din cadrul poliţiei judiciare delegat de procuror, în care se menţionează autorizaţia dată pentru efectuarea acestora, numărul ori numerele posturilor telefonice sau alte date de identificare a legăturilor între care s-au purtat convorbirile ori comunicările, numele persoanelor care le-au purtat, dacă sunt cunoscute, data şi ora fiecărei convorbiri ori comunicări în parte şi numărul de ordine al suportului pe care se face imprimarea.
(2) Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală în cauza. Dacă săvârşirea unor infracţiuni are loc prin convorbiri sau comunicări care conţin secrete de stat, consemnarea se face în procese-verbale separate, iar dispoziţiile art. 97 alin. 3 se aplică în mod corespunzător. Corespondentele în altă limbă decât cea română sunt transcrise în limba română, prin intermediul unui interpret.
(3) La procesul-verbal se ataşează, în plic sigilat, o copie a suportului care conţine înregistrarea convorbirii. Suportul original se păstrează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, şi va fi pus la dispoziţia instanţei, la solicitarea acesteia. După sesizarea instanţei, copia suportului care conţine înregistrarea convorbirii şi copii de pe procesele-verbale se păstrează la grefa instanţei, în locuri speciale, în plic sigilat, la dispoziţia exclusiva a judecătorului sau completului investit cu soluţionarea cauzei.
(4) La prezentarea materialului de urmărire penală, procurorul este obligat să prezinte învinuitului sau inculpatului procesele-verbale în care sunt redate convorbirile înregistrate şi să asigure, la cerere, ascultarea acestora.
(5) Dacă în cauză s-a dispus o soluţie de netrimitere în judecată, procurorul este obligat să înştiinţeze despre această persoană ale cărei convorbiri sau comunicări au fost interceptate şi înregistrate. Suportul pe care sunt imprimate convorbirile înregistrate se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii, şi se păstrează până la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru fapta ce a format obiectul cauzei, când se distrug, încheindu-se proces-verbal în acest sens.
(6) După arhivare, suportul pe care sunt imprimate convorbirile înregistrate poate fi consultat sau copiat în cazul reluării cercetărilor sau în condiţiile prevăzute în art. 91^2 alin. 5 şi numai de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, iar în alte cazuri numai cu autorizarea judecătorului.
(7) Dacă în cauză instanţa a pronunţat o hotarâre de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, rămasă definitivă, suportul original şi copia acestuia se arhivează odată cu dosarul cauzei la sediul instanţei, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii. După arhivare, suportul pe care sunt imprimate convorbirile înregistrate poate fi consultat sau copiat numai în condiţiile prevăzute în art. 91^2 alin. 5, cu încuviinţarea prealabilă a preşedintelui instanţei.
------------
Art. 91^3 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Art. 91^3 este reprodus astfel cum a fost modificat de pct. 49 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alte înregistrări

Articolul 91^4

Dispoziţiile art. 91^1-91^3 se aplică în mod corespunzător şi în cazul înregistrărilor în mediul ambiental, localizării sau urmăririi prin GPS ori prin alte mijloace electronice de supraveghere.
------------
Art. 91^4 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Art. 91^4 este reprodus astfel cum a fost modificat de pct. 50 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Înregistrările de imagini

Articolul 91^5

Dispoziţiile art. 91^1 şi 91^2 se aplică în mod corespunzător şi în cazul înregistrării de imagini, iar procedura de certificare a acestora este cea prevăzută în art. 91^3, cu excepţia redării în forma scrisă, după caz.
------------
Art. 91^5 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Verificarea mijloacelor de probă

Articolul 91^6

(1) Mijloacele de probă prevăzute în prezenta secţiune pot fi supuse expertizei la cererea procurorului, a părţilor sau din oficiu.
(2) Înregistrările prevăzute în prezenta secţiune, efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.
------------
Art. 91^6 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Art. 91^6 este reprodus astfel cum a fost modificat de pct. 51 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (1) al art. 91^6 a fost modificat de pct. 14 al art. XVIII din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010.

Secţiunea VI Martorii asistenţi

Prezenţa martorilor asistenţi

Articolul 92

(1) Când legea prevede ca la efectuarea unui act procedural este necesară prezenţa unor martori asistenţi, numărul acestora trebuie să fie de cel puţin doi.
(2) Nu pot fi martori asistenţi minorii sub 14 ani, persoanele interesate în cauză şi cei ce fac parte din aceeaşi unitate cu organul care efectuează actul procedural.
Stabilirea identităţii martorilor asistenţi

Articolul 93

Organul care procedează la efectuarea unui act procedural în prezenţa martorilor asistenţi este obligat să constate şi să consemneze în procesul-verbal pe care îl încheie date privind identitatea martorilor asistenţi, menţionând şi observaţiile pe care aceştia au fost invitaţi să le facă cu privire la cele constatate şi la desfăşurarea operaţiilor la care asista.

Secţiunea VII Mijloacele materiale de probă

Obiectele ca mijloc de probă

Articolul 94

Obiectele care conţin sau poartă o urmă a faptei săvârşite, precum şi orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului, sunt mijloace materiale de probă.
Corpuri delicte

Articolul 95

Sunt de asemenea mijloace materiale de probă obiectele care au fost folosite sau au fost destinate să servească la săvârşirea unei infracţiuni, precum şi obiectele care sunt produsul infracţiunii.

Secţiunea VIII Ridicarea de obiecte şi înscrisuri. Efectuarea percheziţiilor

Ridicarea de obiecte şi înscrisuri

Articolul 96

Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are obligaţia să ridice obiectele şi înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal.
Predarea obiectelor şi înscrisurilor

Articolul 97

(1) Orice persoană fizică sau persoană juridică, în posesia căreia se află un obiect sau un înscris ce poate servi ca mijloc de probă, este obligată să-l prezinte şi să-l predea, sub luare de dovadă, organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, la cererea acestora.
(2) Dacă organul de urmărire penală sau instanţa de judecată apreciază că şi o copie de pe un înscris poate servi ca mijloc de probă, reţine numai copia.
(3) Dacă obiectul sau înscrisul are caracter secret ori confidenţial, prezentarea sau predarea se face în condiţii care să asigure păstrarea secretului ori a confidenţialităţii.
------------
Alin. (1) şi (3) ale art. 97 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Reţinerea şi predarea corespondentei şi a obiectelor

Articolul 98

(1) Instanţa de judecată, la propunerea procurorului, în cursul urmăririi penale, sau din oficiu, în cursul judecăţii, poate dispune ca orice unitate poştală sau de transport să reţină şi să predea scrisorile, telegramele şi oricare altă corespondenţă, ori obiectele trimise de învinuit sau inculpat, ori adresate acestuia, fie direct, fie indirect.
(1^1) Măsura prevăzută în alin. 1 se dispune dacă sunt întrunite condiţiile arătate în art. 91^1 alin. 1 şi potrivit procedurii acolo prevăzute.
(1^2) Reţinerea şi predarea scrisorilor, telegramelor şi a oricăror alte corespondente ori obiecte la care se referă alin. 1 pot fi dispuse, în scris, în cazuri urgente şi temeinic justificate şi de procuror, care este obligat să informeze de îndată despre această instanţă.
(2) Corespondenta şi obiectele ridicate care nu au legătură cu cauza se restituie destinatarului.
-----------
Alin. (1) al art. 98 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1^1) şi (1^2) ale art. 98 au fost introduse de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Ridicarea silită de obiecte sau de înscrisuri

Articolul 99

(1) Dacă obiectul sau înscrisul cerut nu este predat de bunăvoie, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată dispune ridicarea silita.
(2) În cursul judecăţii dispoziţia de ridicare silită a obiectelor sau înscrisurilor se comunică procurorului, care ia măsuri de aducere la îndeplinire prin organul de cercetare penală.
Percheziţia

Articolul 100

(1) Când persoana căreia i s-a cerut să predea vreun obiect sau vreun înscris dintre cele arătate în art. 98 tăgăduieşte existenţa sau deţinerea acestora, precum şi ori de câte ori există indicii temeinice că efectuarea unei percheziţii este necesară pentru descoperirea şi strângerea probelor, se poate dispune efectuarea acesteia.
(2) Percheziţia poate fi domiciliară sau corporală.
(3) Percheziţia domiciliară poate fi dispusă numai de judecător, prin incheiere motivată, în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului, sau în cursul judecăţii. În cursul urmăririi penale, percheziţia domiciliară se dispune de judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
(4) Percheziţia domiciliară se dispune în cursul urmăririi penale în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Participarea procurorului este obligatorie.
(4^1) În baza încheierii, judecătorul emite de îndată autorizaţia de percheziţie, care trebuie să cuprindă:
a) denumirea instanţei;
b) data, ora şi locul emiterii;
c) numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis autorizaţia de percheziţie;
d) perioada pentru care s-a emis autorizaţia;
e) locul unde urmează a se efectua percheziţia;
f) numele persoanei la domiciliul sau reşedinţa căreia se efectuează percheziţia;
g) numele învinuitului sau inculpatului.
(4^2) Autorizaţia poate fi folosită o singură dată.
(5) Percheziţia corporală sau asupra vehiculelor poate fi dispusă, după caz, de organul de cercetare penală, de procuror sau de judecător.
(6) Percheziţia domiciliară nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale.
------------
Art. 100 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Art. 100 a fost modificat prin articolul 1 punctul 5 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Alin. (3) al art. 100 a fost modificat de pct. 52 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (4^1) şi (4^2) ale art. 100 au fost introduse de pct. 53 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (5) al art. 100 a fost modificat de pct. 54 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Percheziţia domiciliară în cursul urmăririi penale

Articolul 101

Percheziţia dispusă în cursul urmăririi penale, potrivit art. 100, se efectuează de procuror sau de organul de cercetare penală, însoţit, după caz, de lucrători operativi.
------------
Art. 101 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Percheziţia domiciliară în cursul judecăţii

Articolul 102

(1) Instanţa poate proceda la efectuarea percheziţiei cu ocazia unei cercetări locale.
(2) În celelalte cazuri, dispoziţia instanţei de judecată de a se efectua o percheziţie se comunică procurorului, în vederea efectuării acesteia.
Timpul de efectuare a percheziţiei

Articolul 103

Ridicarea de obiecte şi înscrisuri, precum şi percheziţia domiciliară se pot face între orele 6,00-20,00, iar în celelalte ore numai în caz de infracţiune flagrantă sau când percheziţia urmează să se efectueze într-un local public. Percheziţia începută între orele 6,00-20,00 poate continua şi în timpul nopţii.
------------
Art. 103 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Procedura percheziţiei

Articolul 104

(1) Organul judiciar care urmează a efectua percheziţia este obligat ca, în prealabil, să se legitimeze şi, în cazurile prevăzute de lege, să prezinte autorizaţia dată de judecător.
(2) Ridicarea de obiecte şi înscrisuri precum şi percheziţia domiciliară se fac în prezenţa persoanei de la care se ridică obiecte ori înscrisuri, sau la care se efectuează percheziţia, iar în lipsa acesteia, în prezenta unui reprezentant, a unui membru al familiei, sau a unui vecin, având capacitate de exerciţiu.
(3) Aceste operaţiuni se efectuează de organul judiciar în prezenţa unor martori asistenţi.
(4) Când persoana la care se face percheziţia este reţinută ori arestată, va fi adusă la percheziţie. În cazul în care nu poate fi adusă, ridicarea de obiecte şi înscrisuri, precum şi percheziţia domiciliară se fac în prezenţa unui reprezentant ori a unui membru de familie, iar în lipsa acestora, a unui vecin, având capacitate de exerciţiu.
(5) Este interzisă efectuarea în acelaşi timp cu percheziţia a oricăror acte procedurale în aceeaşi cauză, care prin natura lor împiedică persoana la care se face percheziţia să participe la percheziţie.
------------
Alin. (1) şi (3) ale art. 104 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1) al art. 104 a fost modificat prin articolul 1 punctul 6 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Alin. (5) al art. 104 a fost introdus de pct. 55 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Efectuarea percheziţiei domiciliare

Articolul 105

(1) Organul judiciar care efectuează percheziţia are dreptul să deschidă încăperile sau alte mijloace de păstrare în care s-ar putea găsi obiectele sau înscrisurile căutate, dacă cel în măsură să le deschidă refuză aceasta.
(2) Organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor şi înscrisurilor care au legătură cu fapta săvârşită; obiectele sau înscrisurile a căror circulaţie sau deţinere este interzisă se ridică totdeauna.
(3) Organul judiciar trebuie să ia măsuri ca faptele şi împrejurările din viaţa personală a celui la care se efectuează percheziţia şi care nu au legătură cu cauza, să nu devină publice.
Efectuarea percheziţiei corporale

Articolul 106

(1) Percheziţia corporală se efectuează de organul judiciar care a dispus-o, cu respectarea dispoziţiilor art. 104 alin. 1, sau de persoana desemnată de acest organ.
(2) Percheziţia corporală se face numai de o persoană de acelaşi sex cu cea percheziţionată.
Indentificarea şi păstrarea obiectelor

Articolul 107

(1) Obiectele sau înscrisurile se prezintă persoanei de la care sunt ridicate şi celor care asistă, pentru a fi recunoscute şi a fi însemnate de către acestea spre neschimbare, după care se etichetează şi se sigilează.
(2) Obiectele care nu pot fi însemnate ori pe care nu se pot aplica etichete şi sigilii se împachetează sau se închid, pe cât posibil laolaltă, după care se aplică sigilii.
(3) Obiectele care nu pot fi ridicate se sechestrează şi se lasă în păstrare fie celui la care se află, fie unui custode.
(4) Probele pentru analiză se iau cel puţin în dublu şi se sigilează. Una din probe se lasă celui de la care se ridică, iar lipsa acestuia, uneia din persoanele arătate în art. 108 alin. final.
Procesul-verbal de percheziţie şi de ridicare a obiectelor şi înscrisurilor

Articolul 108

(1) Despre efectuarea percheziţiei şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri se întocmeşte proces-verbal.
(2) Procesul-verbal trebuie să cuprindă, în afară de menţiunile prevăzute în art. 91, şi următoarele menţiuni: locul, timpul şi condiţiile în care înscrisurile şi obiectele au fost descoperite şi ridicate, enumerarea şi descrierea lor amănunţită, pentru a putea fi recunoscute.
(3) În procesul-verbal se face menţiune şi despre obiectele care nu au fost ridicate, precum şi de acelea care au fost lăsate în păstrare.
(4) Copie de pe procesul-verbal se lasă persoanei la care s-a făcut percheziţia sau de la care s-au ridicat obiectele şi înscrisurile, ori reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsa, celor cu care locuieşte sau unui vecin şi, dacă este cazul, custodelui.
Măsuri privind obiectele ridicate

Articolul 109

(1) Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată dispune ca obiectele ori înscrisurile ridicate care constituie mijloace de probă să fie, după caz, ataşate la dosar sau păstrate în alt mod.
(2) Obiectele şi înscrisurile ridicate, care nu sunt ataşate la dosar, pot fi fotografiate. În acest caz fotografiile se vizează şi se ataşează la dosar.
(3) Până la soluţionarea definitivă a cauzei, mijloacele materiale de probă se păstrează de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată la care se găseşte dosarul.
(4) Obiectele şi înscrisurile predate sau ridicate în urma percheziţiei şi care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei căreia îi aparţin. Obiectele supuse confiscării nu se restituie.
(5) Obiectele ce servesc ca mijloc de probă, dacă nu sunt supuse confiscării, pot fi restituite persoanei căreia îi aparţin, chiar înainte de soluţionarea definitivă a procesului, afară de cazul când prin această restituire s-ar putea stânjeni aflarea adevărului. Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată pune în vedere persoanei căreia i-au fost restituite obiectele, că este obligată să le păstreze până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Conservarea sau valorificarea obiectelor ridicate

Articolul 110

Obiectele ce servesc ca mijloc de probă, dacă sunt dintre acelea arătate în art. 165 alin. 2 şi dacă nu este cazul a fi restituite, se conservă sau se valorifică potrivit dispoziţiilor acelui articol.
Dispoziţii speciale privind unităţile publice şi alte persoane juridice

Articolul 111

Dispoziţiile din prezenta secţiune se aplică în mod corespunzător şi atunci când actele procedurale se efectuează la o unitate dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal sau la o altă persoană juridică, dispoziţii care se completează după cum urmează:
a) organul judiciar se legitimează şi, după caz, înfăţişează reprezentantului unităţii publice sau al altei persoane juridice autorizaţia dată;
b) ridicarea de obiecte şi înscrisuri precum şi percheziţia se efectuează în prezenţa reprezentantului unităţii;
c) atunci când este obligatorie prezenţa martorilor asistenţi, aceştia pot face parte din personalul unităţii;
d) copie de pe procesul-verbal se lasă reprezentantului unităţii.
-------------
Denumirea marginală, partea introductivă şi litera a) ale art. 111 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Secţiunea IX Constatarea tehnico-ştiinţifică şi constatarea medico-legală

Folosirea unor specialişti

Articolul 112

(1) Când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate folosi cunoştinţele unui specialist sau tehnician, dispunând, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice.
(2) Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează, de regulă, de către specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul ori pe lângă instituţia de care aparţine organul de urmărire penală. Ea poate fi efectuată şi de către specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul altor organe.
Obiectul şi materialul constatării tehnico-ştiinţifice

Articolul 113

(1) Organul de urmărire penală care dispune efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice stabileşte obiectul acesteia, formulează întrebările la care trebuie să se răspundă şi termenul în care urmează a fi efectuată lucrarea.
(2) Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează asupra materialelor şi datelor puse la dispoziţie sau indicate de către organul de urmărire penală. Celui însărcinat cu efectuarea constatării nu i se pot delega şi nici acesta nu-şi poate însuşi atribuţii de organ de urmărire penală sau de organ de control.
(3) Specialistul sau tehnicianul însărcinat cu efectuarea lucrării, dacă socoteşte că materialele puse la dispoziţie ori datele indicate sunt insuficiente, comunică aceasta organului de urmărire penală, în vederea completării lor.
Constatarea medico-legală

Articolul 114

(1) În caz de moarte violentă, de moarte a cărei cauză nu se cunoaşte ori este suspectă, sau când este necesară o examinare corporală asupra învinuitului ori persoanei vătămate pentru a constata pe corpul acestora existenţa urmelor infracţiunii, organul de urmărire penală dispune efectuarea unei constatări medico-legale şi cere organului medico-legal, căruia îi revine competenţa potrivit legii, să efectueze această constatare.
(2) Exhumarea în vederea constatării cauzelor morţii se face numai cu încuviinţarea procurorului.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală

Articolul 115

(1) Operaţiile şi concluziile constatării tehnico-ştiinţifice sau medico-legale se consemnează într-un raport.
(2) Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, dacă apreciază că raportul tehnico-ştiinţific ori medico-legal nu este complet sau concluziile acestuia nu sunt precise, dispune refacerea sau completarea constatării tehnico-ştiinţifice ori medico-legale, sau efectuarea unei expertize.
(3) Când refacerea sau completarea constatării tehnico-ştiinţifice ori medico-legale este dispusă de instanţa de judecată, raportul se trimite procurorului, pentru ca acesta să ia măsuri în vederea completării sau refacerii lui.

Secţiunea X Expertizele

Ordonarea efectuării expertizei

Articolul 116

Când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului, sunt necesare cunoştinţele unui expert, organul de urmărire penală ori instanţa de judecată dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize.
Expertiza obligatorie

Articolul 117

(1) Efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav, precum şi atunci când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are îndoială asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului.
(2) Expertiza în aceste cazuri se efectuează în instituţii sanitare de specialitate. În vederea efectuării expertizei, organul de cercetare penală cu aprobarea procurorului sau instanţei de judecată dispune internarea învinuitului ori inculpatului pe timpul necesar. Această măsură este executorie şi se aduce la îndeplinire, în caz de opunere, de organele de poliţie.
(3) De asemenea, efectuarea unei expertize este obligatorie pentru a se stabili cauzele morţii, dacă nu s-a întocmit un raport medico-legal.
Procedura expertizei

Articolul 118

(1) Expertiza se efectuează potrivit dispoziţiilor din prezentul cod, afară de cazul când prin lege se dispune altfel. Dispoziţiile art. 113 se aplică în mod corespunzător.
(2) Expertul este numit de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, cu excepţia expertizei prevăzute în art. 119 alin. 2.
(3) Fiecare dintre părţi are dreptul să ceară ca un expert recomandat de ea să participe la efectuarea expertizei.
Experţi oficiali

Articolul 119

(1) Dacă există experţi medico-legali sau experţi oficiali în specialitatea respectiva, nu poate fi numit expert o altă persoană, decât dacă împrejurări deosebite ar cere aceasta.
(2) Când expertiza urmează să fie efectuată de un serviciu medico-legal, de un laborator de expertiză criminalistică sau de orice institut de specialitate, organul de urmărire penală ori instanţa de judecată se adresează acestora pentru efectuarea expertizei.
(3) Când serviciul medico-legal ori laboratorul de expertiză criminalistică sau institutul de specialitate consideră necesar ca la efectuarea expertizei să participe sau să-şi dea părerea şi specialişti de la alte instituţii, poate folosi asistenţa sau avizul acestora.
Lămuriri date expertului şi părţilor

Articolul 120

(1) Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, când dispune efectuarea unei expertize, fixează un termen la care sunt chemate părţile, precum şi expertul, dacă acesta a fost desemnat de organul de urmărire penală sau de instanţă.
(2) La termenul fixat se aduce la cunoştinţă părţilor şi expertului obiectul expertizei şi întrebările la care expertul trebuie să răspundă şi li se pune în vedere ca au dreptul să facă observaţii cu privire la aceste întrebări şi că pot cere modificarea sau completarea lor.
(3) Părţile mai sunt încunoştiinţate că au dreptul să ceară numirea şi a câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la efectuarea expertizei.
(4) După examinarea obiecţiilor şi cererilor făcute de părţi şi expert, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată pune în vedere expertului termenul în care urmează a fi efectuată expertiza, încunoştinţându-l totodată dacă la efectuarea acesteia urmează să participe părţile.
(5) Abrogat.
------------
Alin. (5) al art. 120 a fost abrogat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Drepturile expertului

Articolul 121

(1) Expertul are dreptul să ia cunoştinţă de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei. În cursul urmăririi penale cercetarea dosarului se face cu încuviinţarea organului de urmărire.
(2) Expertul poate cere lămuriri organului de urmărire penală sau instanţei de judecată cu privire la anumite fapte ori împrejurări ale cauzei.
(3) Părţile, cu încuviinţarea şi în condiţiile stabilite de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, pot da expertului explicaţiile necesare.
Raportul de expertiză

Articolul 122

(1) După efectuarea expertizei, expertul întocmeşte un raport scris.
(2) Când sunt mai mulţi experţi se întocmeşte un singur raport de expertiză. Dacă sunt deosebiri de păreri, opiniile separate sunt consemnate în cuprinsul raportului sau într-o anexă.
(3) Raportul de expertiză se depune la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată care a dispus efectuarea expertizei.
Conţinutul raportului

Articolul 123

Raportul de expertiză cuprinde:
a) partea introductivă, în care se arată organul de urmărire penală sau instanţa de judecată care a dispus efectuarea expertizei, data când s-a dispus efectuarea acesteia, numele şi prenumele expertului, data şi locul unde a fost efectuată, data întocmirii raportului de expertiză, obiectul acesteia şi întrebările la care expertul urma să răspundă, materialul pe baza căruia expertiză a fost efectuată şi dacă părţile care au participat la aceasta au dat explicaţii în cursul expertizei;
b) descrierea în amănunt a operaţiilor de efectuare a expertizei, obiecţiile sau explicaţiile părţilor, precum şi analiza acestor obiecţii ori explicaţii în lumina celor constatate de expert;
c) concluziile, care cuprind răspunsurile la întrebările puse şi părerea expertului asupra obiectului expertizei.
Suplimentul de expertiză

Articolul 124

(1) Când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată constată, la cerere sau din oficiu, că expertiza nu este completă, dispune efectuarea unui supliment de expertiză fie de către acelaşi expert, fie de către altul.
(2) De asemenea, când se socoteşte necesar, se cer expertului lămuriri suplimentare în scris, ori se dispune chemarea lui spre a da explicaţii verbale asupra raportului de expertiză. În acest caz, ascultarea expertului se face potrivit dispoziţiilor privitoare la ascultarea martorilor.
(3) Lămuririle suplimentare în scris pot fi cerute şi serviciului medico-legal, laboratorului de expertiză criminalistică ori institutului de specialitate care a efectuat expertiza.
Efectuarea unei noi expertize

Articolul 125

Dacă organul de urmărirea penală sau instanţa de judecată are îndoieli cu privire la exercitarea concluziilor raportului de expertiză, dispune efectuarea unei noi expertize.
Lămuriri cerute la institutul de emisiune

Articolul 126

În cazurile privitoare la infracţiunea de falsificare de monedă sau de alte valori, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate cere lămuriri institutului de emisiune.
Prezentarea scriptelor de comparaţie

Articolul 127

(1) În cauzele privind infracţiuni de fals în înscrisuri, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate ordona să fie prezentate scripte de comparaţie.
(2) Dacă scriptele se găsesc în depozite publice, autorităţile în drept sunt obligate a le elibera.
(3) Dacă scriptele se găsesc la un particular care nu este soţ sau ruda apropiată cu învinuitul sau inculpatul, organul de urmărire penală ori instanţa de judecată îi pune în vedere să le prezinte.
(4) Scriptele de comparaţie trebuie vizate de organul de urmărire penală sau de preşedintele completului de judecată şi semnate de acela care le prezintă.
(5) Organul de urmărire penală ori instanţa de judecată poate dispune ca învinuitul sau inculpatul să prezinte o piesă scrisă cu mâna sa, ori să scrie după dictarea ce i s-ar face.
(6) Dacă învinuitul sau inculpatul refuză, se face menţiune în procesul-verbal.
Ancheta socială în cazul expertizei psihiatrice a minorului

Articolul 127^1

În vederea întocmirii expertizei psihiatrice a minorului, autoritatea tutelară în a cărei rază teritorială domiciliază minorul are obligaţia să efectueze ancheta socială la cererea unităţii sanitare de specialitate care efectuează expertiza.
------------
Art. 127^1 a fost introdus de pct. 15 al art. XVIII din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010.

Secţiunea XI Folosirea interpreţilor

Cazurile şi procedura de folosire a interpreţilor

Articolul 128

(1) Când una dintre părţi sau o altă persoană care urmează să fie ascultată nu cunoaşte limba română ori nu se poate exprima, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată îi asigură în mod gratuit folosirea unui interpret. Interpretul poate fi desemnat sau ales de părţi; în acest din urmă caz, el trebuie să fie un interpret autorizat, potrivit legii.
(2) Dispoziţiile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător şi în cazul când unele dintre înscrisurile aflate în dosarul cauzei sau prezentate în instanţa sunt redactate într-o altă limbă decât cea română.
(3) Dispoziţiile art. 83, 84 şi 85 se aplică în mod corespunzător şi interpretului.
------------
Alin. (1) al art. 128 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Secţiunea XII Cercetarea la faţa locului şi reconstituirea

Cercetarea la faţa locului

Articolul 129

(1) Cercetarea la faţa locului se efectuează atunci când este necesar să se facă constatări cu privire la situaţia locului săvârşirii infracţiunii, să se descopere şi să se fixeze urmele infracţiunii, să se stabilească poziţia şi starea mijloacelor materiale de probă şi împrejurările în care infracţiunea a fost săvârşită.
(2) Organul de urmărire penală efectuează cercetarea la faţa locului în prezenţa martorilor asistenţi, afară de cazul când aceasta nu este posibil. Cercetarea la faţa locului se face în prezenta părţilor, atunci când este necesar. Neprezentarea părţilor încunoştiinţate nu împiedică efectuarea cercetării.
(3) Când învinuitul sau inculpatul este reţinut ori arestat, dacă nu poate fi adus la cercetare, organul de urmărire penală îi pune în vedere că are dreptul să fie reprezentat şi îi asigură, la cerere, reprezentarea.
(4) instanţa de judecată efectuează cercetarea la faţa locului cu citarea părţilor şi în prezenţa procurorului, când participarea acestuia la judecată este obligatorie.
(5) Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate interzice persoanelor care se află ori vin la locul unde se efectuează cercetarea, să comunice între ele sau cu alte persoane, ori să plece înainte de terminarea cercetării.
Reconstituirea

Articolul 130

(1) Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, dacă găseşte necesar pentru verificarea şi precizarea unor data, poate să procedeze la reconstituirea la faţa locului, în întregime sau în parte, a modului şi a condiţiilor în care a fost săvârşită fapta.
(2) Reconstituirea se face în prezenţa învinuitului sau inculpatului. Dispoziţiile art. 129 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.
Procesul-verbal de cercetare la faţa locului

Articolul 131

(1) Despre efectuarea cercetării la faţa locului se încheie proces-verbal, care trebuie să cuprindă, în afara menţiunilor arătate în art. 91, descrierea amănunţită a situaţiei locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate şi a celor ridicate, a poziţiei şi stării celorlalte mijloace materiale de probă, astfel încât acestea să fie redate cu precizie şi pe cât posibil cu dimensiunile respective.
(2) În caz de reconstituire a modului în care a fost săvârşită fapta, se consemnează amănunţit şi desfăşurarea reconstituirii.
(3) În toate cazurile se pot face schiţe, desene sau fotografii, ori alte asemenea lucrări, care se vizează şi se anexează la procesul-verbal.

Secţiunea XIII Comisia rogatorie şi delegarea

Condiţii pentru dispunerea comisiei rogatorii

Articolul 132

(1) Când un organ de urmărire penală sau instanţa de judecată nu are posibilitatea să asculte un martor, să facă o cercetare la faţa locului, să procedeze la ridicarea unor obiecte sau să efectueze orice alt act procedural, se poate adresa unui alt organ de urmărire penală ori unei alte instanţe, care are posibilitatea să le efectueze.
(2) Punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive, încuviinţarea de probatorii, precum şi dispunerea celorlalte acte procesuale sau măsuri procesuale nu pot forma obiectul comisiei rogatorii.
(3) Comisia rogatorie se poate adresa numai unui organ sau unei instanţe egale în grad.
Conţinutul comisiei rogatorii

Articolul 133

(1) Rezoluţia sau încheierea prin care s-a dispus comisia rogatorie trebuie să conţină toate lămuririle referitoare la îndeplinirea actului care face obiectul acesteia, iar în cazul când urmează să fie ascultată o persoană, se vor arată şi întrebările ce trebuie să i se pună.
(2) Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată care efectuează comisia rogatorie poate pune şi alte întrebări, dacă necesitatea acestora rezultă în cursul ascultării.
Drepturile părţilor în cazul comisiei rogatorii

Articolul 134

(1) Când comisia rogatorie s-a dispus de instanţa de judecată, părţile pot formula în faţa acesteia întrebări, care vor fi transmise instanţei ce urmează a efectua comisia rogatorie.
(2) Totodată, oricare dintre părţi poate cere să fie citată la efectuarea comisiei rogatorii.
(3) Când inculpatul este arestat, instanţa care urmează a efectua comisia rogatorie dispune desemnarea unui apărător din oficiu, care îl va reprezenta.
Delegarea

Articolul 135

(1) Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate dispune, în condiţiile arătate în art. 132, efectuarea unui act de procedură şi prin delegare. Delegarea poate fi dată numai unui organ sau unei instanţe de judecată ierarhic inferioare.
(2) Dispoziţiile privitoare la comisia rogatorie se aplică în mod corespunzător şi în caz de delegare.

Titlul IV MĂSURILE PREVENTIVE ŞI ALTE MĂSURI PROCESUALE

Capitolul I MĂSURILE PREVENTIVE

Secţiunea I Dispoziţii generale

Scopul şi categoriile măsurilor preventive

Articolul 136

(1) În cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedică sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una dintre următoarele măsuri preventive:
a) reţinerea;
b) obligarea de a nu părăsi localitatea;
c) obligarea de a nu părăsi ţara;
d) arestarea preventivă.
(2) Scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
(3) Măsura prevăzută în alin. 1 lit. a) poate fi luată de organul de cercetare penală sau de procuror.
(4) Măsurile prevăzute în alin. 1 lit. b) şi c) se pot lua de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale, şi de instanţa de judecată, în cursul judecăţii.
(5) Măsura prevăzută în alin. 1 lit. d) poate fi luată de judecător.
(6) Măsura arestării preventive nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede alternativ pedeapsa amenzii.
(7) Liberarea provizorie se dispune de instanţa de judecată.
(8) Alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ţinându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.
------------
Art. 136 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (5) al art. 136 a fost modificat de articolul 1 punctul 7 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Alin. (4) al art. 136 a fost modificat de pct. 56 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Cuprinsul actului prin care se ia măsura preventivă

Articolul 137

(1) Actul prin care se ia măsura preventivă trebuie să arate fapta care face obiectul învinuirii sau inculpării, textul de lege în care aceasta se încadrează şi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită.
(2) În cazul reţinerii şi arestării preventive, actul prin care se iau aceste măsuri trebuie să indice cazul prevăzut în art. 148, precum şi temeiurile concrete din care rezultă existenţa acestuia.
(3) În cazul obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, actul prin care se ia această măsură trebuie să indice temeiurile concrete care au determinat luarea măsurii.
-------------
Art. 137 este reprodus astfel cum a fost modificat de pct. 57 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Aducerea la cunoştinţă a motivelor luării măsurilor preventive şi a învinuirii

Articolul 137^1

(1) Persoanei reţinute sau arestate i se aduc de îndată la cunoştinţă, în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen. Învinuirea se aduce la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu.
(2) Când se dispune arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului, judecătorul încunoştinţează despre măsura luată, în termen de 24 de ore, un membru al familiei acestuia ori o altă persoană pe care o desemnează învinuitul sau inculpatul, consemnându-se aceasta într-un proces-verbal.
(3) Cel reţinut poate să ceară să fie încunoştinţat despre măsura luată un membru de familie sau una dintre persoanele arătate în alin. 2. Atât cererea celui reţinut, cât şi încunoştinţarea se consemnează într-un proces-verbal. În mod excepţional, dacă organul de cercetare penală apreciază că acest lucru ar afecta urmărirea penală, îl informează pe procuror, care va decide cu privire la înştiinţarea solicitată de reţinut.
------------
Alin. (2) al art. 137^1 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (3) al art. 137^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (2) al art. 137^1 a fost modificat de articolul 1 punctul 8 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Alin. (1) al art. 137^1 a fost modificat de pct. 58 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Sesizarea procurorului pentru luarea unor măsuri preventive

Articolul 138

(1) Dacă organul de cercetare penală consideră că este cazul să se ia una dintre măsurile prevăzute în art. 136 alin. 1 lit. b)-d), înaintează în acest sens un referat motivat procurorului.
(2) În cazul măsurilor prevăzute în art. 136 alin. 1 lit. b) şi c), procurorul este obligat să se pronunţe în termen de 24 de ore.
(3) În cazul măsurii prevăzute în art. 136 alin. 1 lit. d), procurorul, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, procedează, după caz, potrivit art. 146 sau 149^1.
------------
Art. 138 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Înlocuirea sau revocarea măsurilor preventive

Articolul 139

(1) Măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
(2) Când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, dispunându-se, în cazul reţinerii şi arestării preventive, punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în altă cauză.
(3) În cazul în care măsura preventivă a fost luată, în cursul urmăririi penale, de instanţă sau de procuror, organul de cercetare penală are obligaţia să-l informeze de îndată pe procuror despre schimbarea sau încetarea temeiurilor care au motivat luarea măsurii preventive.
(3^1) Când măsura preventivă a fost luată, în cursul urmăririi penale, de procuror sau de instanţă, procurorul, dacă apreciază că informaţiile primite de la organul de cercetare penală justifică înlocuirea sau revocarea măsurii, dispune aceasta ori, după caz, sesizează instanţa.
(3^2) Procurorul este obligat să sesizeze şi din oficiu instanţa, pentru înlocuirea sau revocarea măsurii preventive luate de către aceasta, când constată el însuşi că nu mai există temeiul care a justificat luarea măsurii.
(3^3) Abrogat.
(3^4) Abrogat.
(3^5) Măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu una dintre măsurile prevăzute de art. 136 alin. 1 lit. b) şi c).
(4) Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică chiar dacă organul judiciar urmează să-şi decline competenţa.
------------
Alin. (3) al art. 139 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (3^1)-(3^5) ale art. 139 au fost introduse de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (3^4) al art. 139 a fost modificat de articolul 1 punctul 9 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Alin. (2) al art. 139 a fost modificat de pct. 59 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (3^3) al art. 139 a fost abrogat de pct. 60 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (3^4) al art. 139 a fost abrogat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 60 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 7 septembrie 2006.
Tratamentul medical sub paza permanenta

Articolul 139^1

În cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua medicală a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, administraţia locului de deţinere dispune efectuarea tratamentului sub paza permanenta în reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii Publice. Motivele care au determinat luarea acestei măsuri sunt comunicate de îndată procurorului, în cursul urmăririi penale, sau instanţei de judecată, în cursul judecăţii.
-------------
Art. 139^1 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 60 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 7 septembrie 2006.
Încetarea de drept a măsurilor preventive

Articolul 140

(1) Măsurile preventive încetează de drept:
a) la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare ori la expirarea termenului prevăzut în art. 160 b alin. 1, dacă instanţa nu a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive în acest termen;
b) în caz de scoatere de sub urmărire, de încetare a urmării penale sau de încetare a procesului penal ori de achitare.
(2) Măsura arestării preventive încetează de drept şi atunci când, înainte de pronunţarea unei hotărâri de condamnare în primă instanţă, durata arestării a atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea care face obiectul învinuirii, fără a se putea depăşi, în cursul urmăririi penale, maximele prevăzute în art. 159 alin. 13, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.
(3) În cazurile prevăzute la alin. 1 şi 2, instanţa de judecată, din oficiu sau la sesizarea procurorului, ori procurorul, din oficiu sau în urma informării organului de cercetare penală, are obligaţia, potrivit competenţelor prevăzute de lege, să constate încetarea de drept a măsurii preventive trimiţând, în vederea punerii de îndată în libertate a celui reţinut sau arestat, administraţiei locului de deţinere o copie de pe dispozitiv sau ordonanţă ori un extras cuprinzând următoarele menţiuni: datele necesare pentru identificarea învinuitului sau inculpatului, numărul mandatului de arestare, numărul şi data ordonanţei, ale încheierii sau hotărârii prin care s-a dispus liberarea, precum şi temeiul legal al liberării.
------------
Alin. (2) şi (3) ale art. 140 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (3) al art. 140 a fost modificat de articolul 1 punctul 10 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Lit. a) a alin. (1) al art. 140 a fost modificată de pct. 61 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (3) al art. 140 a fost modificat de pct. 16 al art. XVIII din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010.
Plângerea împotriva ordonanţei organului de cercetare penală sau a procurorului privind măsura reţinerii

Articolul 140^1

(1) Împotriva ordonanţei organului de cercetare penală prin care s-a luat măsura preventivă a reţinerii se poate face plângere, înainte de expirarea celor 24 de ore de la luarea măsurii, la procurorul care supraveghează cercetarea penală, iar împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a luat această măsură se poate face plângere, înainte de expirarea a 24 de ore, la prim-procurorul parchetului sau, după caz, la procurorul ierarhic superior, în condiţiile art. 278 alin. 1 şi 2.
(2) Procurorul se pronunţă prin ordonanţa înainte de expirarea celor 24 de ore de la luarea măsurii reţinerii.
(3) Când consideră că măsura reţinerii este ilegală sau nu este justificată, procurorul dispune revocarea ei.
------------
Art. 140^1 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Plângerea împotriva ordonanţei procurorului privind măsurile preventive prevăzute în art. 136 lit. b) şi c)

Articolul 140^2

(1) Împotriva ordonanţei procurorului prin care se dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea ori a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, învinuitul sau inculpatul poate face plângere în termen de 3 zile de la luarea măsurii, la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă.
(2) Plângerea se va soluţiona în camera de consiliu.
(3) Citarea învinuitului sau inculpatului este obligatorie. Neprezentarea acestuia nu împiedică judecarea plângerii.
(4) Participarea procurorului la judecarea plângerii este obligatorie.
(5) Dosarul va fi înaintat instanţei în termen de 24 de ore, iar plângerea se soluţionează în termen de 3 zile.
(6) Instanţa se pronunţă în aceeaşi zi, prin incheiere.
(7) Când consideră că măsura preventivă este ilegală sau nu este justificată, instanţa dispune revocarea ei.
(8) Plângerea învinuitului sau inculpatului împotriva ordonanţei procurorului, prin care s-a dispus luarea măsurii preventive, nu este suspensivă de executare.
(9) Dosarul se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la soluţionarea plângerii.
------------
Art. 140^2 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Calea de atac împotriva încheierii pronunţate de judecător în cursul urmăririi penale privind măsurile preventive

Articolul 140^3

(1) Împotriva încheierii prin care judecătorul dispune, în timpul urmăririi penale, luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea, încetarea de drept sau prelungirea măsurii preventive, precum şi împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă, învinuitul sau inculpatul şi procurorul pot face recurs la instanţa superioară în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. Încheierea prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.
(2) Abrogat.
(3) Învinuitul sau inculpatul arestat va fi adus în faţa instanţei de recurs şi va fi ascultat în prezenţa apărătorului sau. În cazul în care învinuitul sau inculpatul se află internat în spital şi, din cauza stării sănătăţii, nu poate fi adus în faţa judecătorului sau când, din cauza de forţă majora sau stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibila, recursul va fi examinat în lipsa acestuia, dar numai în prezenţa apărătorului sau, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii.
(4) Participarea procurorului la judecarea recursului este obligatorie.
(5) Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se soluţionează în termen de 48 de ore, în cazul arestării învinuitului, şi în 3 zile, în cazul arestării inculpatului.
(6) Instanţa se pronunţă în aceeaşi zi, prin incheiere.
(7) Când apreciază că măsura preventivă este nelegală sau nu este justificată, instanţa de recurs o revocă, dispunând, în cazul arestării preventive, punerea de îndată în libertate a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în altă cauză.
(8) Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea măsurii preventive sau prin care s-a constatat încetarea de drept a acestei măsuri nu este suspensiv de executare.
(9) Dosarul cauzei se restituie organului de urmărire penală în termen de 24 de ore de la soluţionarea recursului.
------------
Art. 140^3 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1) al art. 140^3 a fost introdus de de articolul 1 punctul 11 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Alin. (2) al art. 140^3 a fost abrogat de articolul 1 punctul 12 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Alin. (8) al art. 140^3 a fost modificat de articolul 1 punctul 13 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Denumirea marginală a art. 140^3 a fost modificată de pct. 62 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (1), (3), (7), (8) şi (9) ale art. 140^3 au fost modificate de pct. 63 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Calea de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţă în cursul judecăţii privind măsurile preventive

Articolul 141

(1) Încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum şi împotriva încheierii prin care se dispune menţinerea arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. Încheierea prin care prima instanţă sau instanţa de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.
(2) Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se judecă în 3 zile. Instanţa de recurs va restitui dosarul primei instanţe în termen de 24 de ore de la soluţionarea recursului.
(3) Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau menţinerea unei măsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a arestării preventive nu este suspensiv de executare.
------------
Art. 141 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1) al art. 141 a fost modificat de pct. 64 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Tinerea separata a unor categorii de infractori

Articolul 142

În timpul reţinerii şi arestării, minorii se ţin separat de majori, iar femeile separat de bărbaţi.

Secţiunea II Reţinerea

Condiţiile reţinerii

Articolul 143

(1) Măsura reţinerii poate fi luată de procuror ori de organul de cercetare penală faţă de învinuit sau inculpat, numai după ascultarea acestuia în prezenţa apărătorului, dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.
(2) Organul de cercetare penală este obligat să îl încunoştinţeze, de îndată, pe procuror cu privire la luarea măsurii reţinerii.
(3) Procurorul sau organul de cercetare penală va aduce la cunoştinţă învinuitului sau inculpatului că are dreptul să-şi angajeze apărător. De asemenea, i se aduce la cunoştinţă că are dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i-se atenţia că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa.
(4) Măsura reţinerii se ia în cazurile prevăzute în art. 148, precum şi în caz de infracţiune flagrantă, oricare ar fi limitele de pedeapsa prevăzute de lege.
-------------
Alin. (1) al art. 143 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1^1) şi (1^2) ale art. 143 au fost introduse de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Art. 143 este reprodus astfel cum a fost modificat de pct. 65 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Durata reţinerii

Articolul 144

(1) Măsura reţinerii poate dura cel mult 24 de ore. Din durata măsurii reţinerii se deduce timpul cât persoana a fost privată de libertate ca urmare a măsurii administrative a conducerii la sediul poliţiei, prevăzută în art. 31 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române.
(1^1) În situaţia în care reţinerea se dispune după audierea învinuitului citat de către organul de urmărire penală, termenul de 24 de ore se calculează de la ora emiterii ordonanţei.
(2) În ordonanţa prin care s-a dispus reţinerea trebuie să se menţioneze ziua şi ora la care reţinerea a început, iar în ordonanţa de punere în libertate, ziua şi ora la care reţinerea a încetat.
(3) Când organul de cercetare penală consideră că este necesar a se lua măsura arestării preventive, înaintează procurorului, în primele 10 ore de la reţinerea învinuitului, o dată cu încunoştinţarea la care se referă art. 143 alin. 1, un referat motivat. Procurorul, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive, procedează, înăuntrul termenului prevăzut în alin. 1, potrivit art. 146.
(4) Când măsura reţinerii este luată de procuror, dacă acesta consideră că este necesar a se lua măsura arestării preventive, procedează, în termen de 10 ore de la luarea măsurii reţinerii, potrivit art. 146.
-------------
Alin. (1) şi (3) ale art. 144 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (4) al art. 144 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1^1) al art. 144 a fost introdus de pct. 66 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Secţiunea III Obligarea de a nu părăsi localitatea

Conţinutul măsurii

Articolul 145

(1) Măsura obligării de a nu părăsi localitatea consta în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale, ori de instanţa de judecată, în cursul judecăţii, de a nu părăsi localitatea în care locuieşte, fără încuviinţarea organului care a dispus această măsură. Măsura poate fi luată numai dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 alin. 1.
(1^1) Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, învinuitul sau inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
(1^2) Organul judiciar care a dispus măsura poate impune învinuitului sau inculpatului ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
a) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere*);
b) să nu se deplaseze la anumite spectacole sportive ori culturale sau în orice alte locuri stabilite;
c) să nu se apropie de persoana vătămată, membrii familiei acesteia, persoana împreună cu care a comis fapta, martori, experţi ori alte persoane, stabilite de organul judiciar, şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect;
d) să nu conducă niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite;
e) să nu se afle în locuinţa persoanei vătămate;
f) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta.
(2) În cursul urmăririi penale, durata măsurii prevăzute în alin. 1 nu poate depăşi 30 de zile, afară de cazul când ea este prelungită în condiţiile legii. Măsura obligării de a nu părăsi localitatea poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, în caz de necesitate şi numai motivat. Prelungirea se dispune de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, fiecare prelungire neputând să depăşească 30 de zile. Dispoziţiile art. 140^2 se aplică în mod corespunzător. Durata maximă a măsurii prevăzute în alin. 1 în cursul urmăririi penale este de un an. În mod excepţional, când pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de 10 ani ori mai mare, durata maximă a obligării de a nu părăsi localitatea este de 2 ani.
(2^1) Copia ordonanţei procurorului sau, după caz, a încheierii judecătorului ori a instanţei de judecată se comunică, în aceeaşi zi, învinuitului sau inculpatului, secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte acesta, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, precum şi altor instituţii, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin. Organele în drept refuză eliberarea paşaportului sau, după caz, ridică provizoriu paşaportul pe durata măsurii.
(2^2) În cuprinsul ordonanţei sau încheierii sunt menţionate expres obligaţiile pe care învinuitul sau inculpatul trebuie să le respecte şi se atrage atenţia acestuia ca, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsură arestării preventive.
(2^3) Dacă pe durata obligării de a nu părăsi localitatea au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie înlocuirea sau încetarea celor existente, procurorul sau instanţa dispune această prin ordonanţa sau incheiere motivată. Dispoziţiile alin. 2^1 şi alin. 2^2 se aplică în mod corespunzător.
(3) În caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii aplicate sau a obligaţiilor, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege. Organul de poliţie desemnat de organul judiciar care a dispus măsura verifică periodic respectarea măsurii şi a obligaţiilor de către învinuit sau inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul, în cursul urmăririi penale, sau instanţa, în cursul judecăţii.
-------------
Alin. (1) şi (2) ale art. 145 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (2^1) al art. 145 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (2) al art. 145 a fost modificat de articolul 1 punctul 14 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Alin. (1) al art. 145 a fost modificat de pct. 67 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (1^1) al art. 145 a fost introdus de pct. 68 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (2) şi (2^1) ale art. 145 au fost modificate de pct. 69 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (2^2) şi (2^3) ale art. 145 au fost introduse de pct. 70 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (3) al art. 145 a fost modificat de pct. 71 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (1^1) al art. 145 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 60 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 7 septembrie 2006.
Alin. (1^2) al art. 145 a fost introdus de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 60 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 7 septembrie 2006.
Alin. (2^1), (2^2) şi (3) ale art. 145 au fost modificate de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 60 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 7 septembrie 2006.
*) Conform art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 60 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 7 septembrie 2006, dispoziţiile din Codul de procedură penală privind obligaţia de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere intră în vigoare la 1 iulie 2007.

Secţiunea III^1 Obligarea de a nu părăsi ţara

-------------
Secţiunea III^1 a cap. I al titlului IV a fost introdusă de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Obligarea de a nu părăsi ţara

Articolul 145^1

(1) Măsura obligării de a nu părăsi ţara consta în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale, ori de instanţa de judecată, în cursul judecăţii, de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea organului care a dispus această măsură.
(2) Dispoziţiile art. 145 se aplică în mod corespunzător şi în cazul obligării de a nu părăsi ţara.
-------------
Art. 145^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Art. 145^1 este reprodus astfel cum a fost modificat de pct. 72 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Secţiunea IV Arestarea preventivă

& 1. Arestarea învinuitului
Arestarea învinuitului în cursul urmăririi penale

Articolul 146

(1) Dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi există vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 148, procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penală, când consideră că arestarea învinuitului este necesară în interesul urmăririi penale, numai după ascultarea acestuia în prezenţa apărătorului, întocmeşte propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive a învinuitului.
(2) Dosarul, împreună cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive, întocmită de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, se prezintă preşedintelui ori judecătorului delegat de acesta de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
(3) La prezentarea dosarului de către procuror, preşedintele instanţei sau judecătorul delegat de acesta fixează ziua şi ora de soluţionare a propunerii de arestare preventivă, până la expirarea celor 24 de ore de reţinere, în cazul în care învinuitul este reţinut. Ziua şi ora se comunică atât apărătorului ales sau numit din oficiu, cât şi procurorului, acesta din urmă fiind obligat să asigure prezenţa în faţa judecătorului a învinuitului reţinut.
(4) Propunerea de arestare preventivă se soluţionează în camera de consiliu de un singur judecător, indiferent de natura infracţiunii.
(5) Învinuitul este adus în faţa judecătorului şi va fi asistat de apărător.
(6) Dispoziţiile art. 149^1 alin. 6 şi ale art. 150 se aplică în mod corespunzător.
(7) Participarea procurorului este obligatorie.
(8) După ascultarea învinuitului, judecătorul, de îndată, admite sau respinge propunerea de arestare preventivă, prin incheiere motivată.
(9) Dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1, judecătorul dispune, prin incheiere motivată, arestarea preventivă a învinuitului pe o durată ce nu poate depăşi 10 zile.
(10) Totodată, judecătorul, admiţând propunerea, emite, de urgenţă, mandatul de arestare a învinuitului. Mandatul cuprinde în mod corespunzător menţiunile arătate în art. 151 alin. 3 lit. a)-c), e) şi j), precum şi numele şi prenumele învinuitului şi durata pentru care este dispusă arestarea preventivă a acestuia.
(11) Dispoziţiile art. 152 alin. 1 se aplică în mod corespunzător.
(11^1) În caz de respingere a propunerii de arestare preventivă, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, judecătorul poate dispune măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau aceea de a nu părăsi ţara.
(12) Împotriva încheierii se poate face recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă.
-------------
Art. 146 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Art. 146 a fost modificat de articolul 1 punctul 15 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Alin. (1), (2) şi (9) ale art. 146 au fost modificate de pct. 73 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (11^1) al art. 146 a fost introdus de pct. 74 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Arestarea învinuitului la instanţa de judecată

Articolul 147

instanţa de judecată, în situaţiile arătate în partea speciala, titlul II, poate dispune arestarea învinuitului în cazurile şi condiţiile prevăzute în art. 146. Când s-a dispus arestarea, preşedintele completului de judecată emite mandatul de arestare a învinuitului. Învinuitul arestat este trimis de îndată procurorului împreună cu mandatul de arestare.
& 2. Arestarea inculpatului
Condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea inculpatului

Articolul 148

(1) Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi există vreunul dintre următoarele cazuri:
a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, ori există date că va încerca să fuga sau să se sustragă în orice mod de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei;
a^1) inculpatul a încălcat, cu rea-credinţă, măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara ori obligaţiile care îi revin pe durata acestor măsuri;
b) există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă;
c) există date că inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni;
d) inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune;
e) există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau că încearcă o înţelegere frauduloasă cu aceasta;
f) inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
(2) În cazurile prevăzute în alin. 1 lit. a)-e), măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată numai dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 4 ani.
-------------
Lit. b) şi e) ale alin. (1) al art. 148 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Lit. g) a alin. (1) al art. 148 a fost abrogată de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Lit. h) a alin. (1) al art. 148 a fost modificată de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Lit. i) a alin. (1) al art. 148 a fost introdusă de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (2) al art. 148 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Art. 148 este reprodus astfel cum a fost modificat de pct. 75 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Lit. a^1) a alin. (1) al art. 148 a fost introdusă de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 60 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 7 septembrie 2006.
Durata arestării inculpatului

Articolul 149

(1) Durata arestării inculpatului în cursul urmăririi penale nu poate depăşi 30 de zile, afară de cazul când ea este prelungită în condiţiile legii. Termenul curge de la data emiterii mandatului, când arestarea a fost dispusă după ascultarea inculpatului, iar în cazul când arestarea a fost dispusă în lipsa acestuia, termenul curge de la data punerii în executare a mandatului de arestare.
(2) Când o cauză este trecută pentru continuarea urmării penale de la un organ de urmărire la altul, mandatul de arestare emis anterior rămâne valabil. Durata arestării se calculează potrivit dispoziţiilor alineatului precedent.
(3) Abrogat.
------------
Alin. (1) al art. 149 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (3) al art. 149 a fost abrogat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1) al art. 149 a fost modificat de articolul 1 punctul 16 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Arestarea inculpatului în cursul urmăririi penale

Articolul 149^1

(1) Procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penală, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi există vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 148, când consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului, numai după ascultarea acestuia în prezenţa apărătorului, întocmeşte propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului.
(2) Dosarul, împreună cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive, întocmită de procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, se prezintă preşedintelui ori judecătorului delegat de acesta de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
(3) Cu ocazia prezentării dosarului de către procuror, preşedintele instanţei sau judecătorul delegat de acesta fixează ziua şi ora de soluţionare a propunerii de arestare preventivă, până la expirarea mandatului de arestare preventivă a învinuitului devenit inculpat sau, dacă acesta este reţinut, până la expirarea celor 24 de ore de reţinere. Ziua şi ora se comunică atât apărătorului ales sau numit din oficiu cât şi procurorului, acesta din urmă fiind obligat să asigure prezenţa în faţa judecătorului a inculpatului arestat sau reţinut.
(4) Propunerea de arestare preventivă se soluţionează în camera de consiliu de un singur judecător, indiferent de natura infracţiunii.
(5) Inculpatul este adus în faţa judecătorului şi va fi asistat de apărător.
(6) În cazul în care inculpatul se află în stare de reţinere sau de arestare potrivit art. 146 şi din cauza stării sănătăţii ori din cauza de forţă majora sau stare de necesitate nu poate fi adus în faţa judecătorului, propunerea de arestare va fi examinată în lipsa inculpatului, în prezenţa apărătorului, căruia i se dă cuvântul pentru a formula concluzii.
(7) Dispoziţiile art. 150 se aplică în mod corespunzător.
(8) Participarea procurorului este obligatorie.
(9) Judecătorul admite sau respinge propunerea de arestare preventivă, prin incheiere motivată.
(10) Dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1, judecătorul dispune, prin incheiere motivată, arestarea preventivă a inculpatului pe o durată care nu poate depăşi 30 de zile.
(11) Arestarea inculpatului nu poate fi dispusă decât pentru zilele care au rămas după scăderea din 30 de zile a perioadei în care acesta a fost anterior reţinut sau arestat. Arestarea preventivă a inculpatului se dispune înainte de expirarea duratei arestării învinuitului.
(12) Dispoziţiile art. 146 alin. 10 şi 11^1 şi ale art. 152 alin. 1 se aplică în mod corespunzător.
(13) Împotriva încheierii se poate face recurs, în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă.
(14) Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică şi în cazul în care procurorul pune în mişcare acţiunea penală înainte de expirarea duratei mandatului de arestare a învinuitului. Mandatul de arestare a învinuitului încetează la data emiterii mandatului de arestare a inculpatului.
------------
Art. 149^1 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Art. 149^1 a fost modificat de de articolul 1 punctul 17 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Alin. (1), (2), (10) şi (12) ale art. 149^1 au fost modificate de pct. 76 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Ascultarea inculpatului

Articolul 150

(1) Măsura arestării inculpatului poate fi luată numai după ascultarea acestuia de către procuror şi de către judecător, afară de cazul când inculpatul este dispărut, se află în străinătate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecată ori se află în una dintre situaţiile prevăzute în art. 149^1 alin. 6.
(2) În cazul în care inculpatul este dispărut, se află în străinătate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecată, când mandatul a fost emis fără ascultarea inculpatului, acesta va fi ascultat imediat ce a fost prins ori s-a prezentat.
------------
Art. 150 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1) al art. 150 a fost modificat de de articolul 1 punctul 18 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Conţinutul mandatului de arestare

Articolul 151

(1) După întocmirea hotărârii prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, judecătorul de la prima instanţă sau, după caz, preşedintele completului de la instanţa de recurs emite de îndată mandatul de arestare preventivă.
(2) Dacă prin aceeaşi hotarâre s-a dispus arestarea mai multor inculpaţi, se emite mandat de arestare separat pentru fiecare dintre ei.
(3) În mandatul de arestare trebuie să se arate:
a) instanţa care a dispus luarea măsurii arestării inculpatului;
b) data şi locul emiterii;
c) numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis mandatul de arestare;
d) datele privitoare la persoana inculpatului, prevăzute în art. 70, şi codul numeric personal;
e) arătarea faptei ce formează obiectul inculpării şi denumirea infracţiunii;
f) încadrarea juridică a faptei şi pedeapsa prevăzută de lege;
g) temeiurile concrete care determină arestarea;
h) ordinul de a fi arestat inculpatul;
i) indicarea locului unde urmează a fi deţinut cel arestat;
j) semnătura judecătorului.
----------
Art. 151 a fost modificat de de articolul 1 punctul 19 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Alin. (1) al art. 151 a fost modificat de pct. 77 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Executarea mandatului

Articolul 152

(1) Când mandatul de arestare a fost emis după ascultarea inculpatului, judecătorul care a emis mandatul înmânează un exemplar al mandatului persoanei arestate, iar un alt exemplar îl trimite organului de poliţie pentru a fi predat la locul de deţinere o dată cu arestatul.
(2) Când măsura arestării a fost dispusă în lipsa inculpatului potrivit art. 150, mandatul emis se înaintează în dublu exemplar organului de poliţie, pentru executare.
(3) Organul de poliţie procedează la arestarea persoanei arătate în mandat, căreia îi predă un exemplar al mandatului şi o conduce la judecătorul care a emis mandatul.
(3^1) În vederea executării mandatului de arestare preventivă, organul de poliţie poate pătrunde în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia, precum şi în sediul unei persoane juridice fără învoirea reprezentantului legal al acesteia.
(4) Judecătorul procedează la ascultarea inculpatului, iar dacă acesta ridică obiecţii care necesită o rezolvare urgentă, fixează de îndată termen de judecată.
------------
Alin. (4) al art. 152 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Art. 152 a fost modificat de de articolul 1 punctul 20 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Alin. (3^1) al art. 152 a fost introdus de pct. 78 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Obiecţii în ceea ce priveşte identitatea

Articolul 153

(1) Dacă cel arestat ridică obiecţii în contra executării mandatului numai în ceea ce priveşte identitatea, este condus în faţa instanţei locului unde a fost găsit, care, dacă este necesar, cere relaţii judecătorului care a emis mandatul.
(2) Până la rezolvarea obiecţiilor, instanţa, dacă apreciază că nu există pericol de dispariţie, dispune punerea în libertate a persoanei împotriva căreia s-a executat mandatul.
(3) Dacă instanţa constată că persoana adusă nu este cea arătată în mandat, o pune imediat în libertate, iar dacă constată că obiecţiile sunt nefondate, dispune executarea mandatului, procedându-se potrivit art. 152 alin. 3.
(4) În cazurile prevăzute în alin. 1-3, instanţa dispune prin incheiere, ce se trimite şi judecătorului care a emis mandatul.
-----------
Art. 153 a fost modificat de de articolul 1 punctul 21 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Negăsirea persoanei menţionate în mandat

Articolul 154

Când persoana menţionată în mandat nu a fost găsită, organul însărcinat cu executarea încheie un proces-verbal prin care constată aceasta şi înştiinţează organul judiciar care a emis mandatul, precum şi organele competente pentru darea în urmărire şi în consemn la punctele de trecere a frontierei.
---------------
Art. 154 este reprodus astfel cum a fost modificat de pct. 79 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Prelungirea duratei arestării în cursul urmăririi penale

Articolul 155

(1) Arestarea inculpatului dispusă de instanţă poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
(2) În cazul prevăzut în alin. 1, prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului poate fi dispusă de instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond sau de instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
------------
Art. 155 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1) al art. 155 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 66 din 10 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 502 din 11 iulie 2003.
Alin. (2) al art. 155 a fost modificat de pct. 80 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Propunerea pentru prelungirea arestării dispuse în cursul urmăririi penale

Articolul 156

(1) Prelungirea duratei arestării preventive prevăzute în art. 155 se dispune pe baza propunerii motivate a procurorului care, după caz, efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
(2) În cazul în care procurorul supraveghează urmărirea penală, acesta va fi sesizat motivat de către organul de cercetare penală, în vederea formulării propunerii de prelungire, cu cel puţin 8 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive.
(3) Dacă arestarea a fost dispusă de o instanţă inferioară celei competente să acorde prelungirea, propunerea se înaintează instanţei competente.
(4) Abrogat.
(5) Când în aceeaşi cauză se găsesc mai mulţi inculpaţi arestaţi pentru care durata arestării preventive expiră la date diferite, procurorul care sesizează instanţa pentru unul dintre inculpaţi va sesiza, totodată, instanţa şi cu privire la ceilalţi inculpaţi.
------------
Art. 156 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1) şi (2) ale art. 156 au fost modificate de pct. 81 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (4) al art. 156 a fost abrogat de pct. 82 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Articolul 157

Abrogat.

Articolul 158

Abrogat.
Procedura prelungirii arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale

Articolul 159

(1) Dosarul cauzei va fi depus la instanţă, împreună cu propunerea de prelungire a arestării preventive, întocmită de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive, şi va putea fi consultat de apărător.
(2) Propunerea de prelungire a arestării se soluţionează în camera de consiliu, de un singur judecător, indiferent de natura infracţiunii.
(3) Inculpatul este adus în faţa judecătorului şi va fi asistat de apărător.
(4) În cazul în care inculpatul arestat se află internat în spital şi din cauza stării sănătăţii nu poate fi adus în faţa judecătorului sau când, din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibilă, propunerea va fi examinată în lipsa inculpatului, dar numai în prezenţa apărătorului, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii.
(5) Participarea procurorului este obligatorie.
(6) În cazul în care judecătorul acordă prelungirea, aceasta nu va putea depăşi 30 de zile.
(7) Judecătorul soluţionează propunerea şi se pronunţă asupra prelungirii arestării preventive, în termen de 24 de ore de la primirea dosarului, şi comunică încheierea celor lipsă de la judecata în acelaşi termen.
(8) Încheierea prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării poate fi atacată cu recurs de procuror sau de inculpat în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, sau de la comunicare, pentru cei lipsă. Recursul se soluţionează înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate.
(9) Recursul, declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive, nu este suspensiv de executare.
(10) Dispoziţiile art. 140^3 alin. 3-7 şi 9 se aplică în mod corespunzător la judecarea recursului.
(11) Măsura dispusă de judecător se comunică administraţiei locului de deţinere, care este obligată să o aducă la cunoştinţa inculpatului.
(12) Dacă încheierea judecătorului de la prima instanţă nu este atacată cu recurs, instanţa este obligată să restituie dosarul organului de urmărire penală în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de recurs.
(13) Judecătorul poate acorda şi alte prelungiri, fiecare neputând depăşi 30 de zile. Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător. Durata totală a arestării preventive în cursul urmăririi penale nu poate depăşi un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile.
------------
Art. 159 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (2) al art. 159 a fost modificat de de articolul 1 punctul 22 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Alin. (13) al art. 159 a fost modificat de de articolul 1 punctul 23 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Denumirea marginală a art. 159 a fost modificată de pct. 83 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (1), (3), (4), (6)-(12) ale art. 159 au fost modificate de pct. 84 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Menţinerea arestării inculpatului la primirea dosarului

Articolul 160

(1) Când procurorul dispune, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului aflat în stare de arest, dosarul se înaintează instanţei competente cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea mandatului de arestare sau, după caz, a duratei pentru care a fost dispusă prelungirea arestării.
(2) Instanţa, în camera de consiliu, procedează potrivit art. 300^1.
------------
Art. 160 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Art. 160 a fost modificat de de articolul 1 punctul 24 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Arestarea inculpatului în cursul judecăţii

Articolul 160^a

(1) Arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă în cursul judecăţii, prin incheiere motivată, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi există vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 148.
(2) Încheierea poate fi atacată separat cu recurs. Termenul de recurs este de 24 de ore şi curge de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se judecă în 3 zile. Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea nu este suspensiv de executare.
(3) Dispoziţiile art. 151 se aplică şi în cazul arestării inculpatului în cursul judecăţii.
(4) Faţă de inculpatul care a mai fost anterior arestat în aceeaşi cauză, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, se poate dispune din nou această măsură, dacă au intervenit elemente noi care fac necesară privarea sa de libertate.
------------
Art. 160^a a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Art. 160^a a fost modificat de de articolul 1 punctul 24 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Alin. (4) al art. 160^a a fost rectificat prin RECTIFICAREA nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 756 din 29 octombrie 2003.
Verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecăţii

Articolul 160^b

(1) În cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
(2) Dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin incheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
(3) Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin incheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
(4) Încheierea poate fi atacată cu recurs, prevederile art. 160^a alin. 2 aplicându-se în mod corespunzător.
-------------
Art. 160^b a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Art. 160^b a fost modificat de de articolul 1 punctul 24 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Alin. (2) al art. 160^b a fost modificat de pct. 85 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Prelungirea arestării în cursul judecăţii

Articolul 160^c

Abrogat.
------------
Art. 160^c a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1) al art. 160^c a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 66 din 10 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 502 din 11 iulie 2003.
Art. 160^c a fost abrogat de articolul 1 punctul 25 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Arestarea şi prelungirea arestării inculpatului condamnat de instanţa de fond

Articolul 160^d

Abrogat.
------------
Art. 160^d a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Art. 160^d a fost abrogat de articolul 1 punctul 26 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.

Secţiunea IV^1 Dispoziţii speciale pentru minori

------------
Secţiunea IV^1 a fost introdusă de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Dispoziţii generale

Articolul 160^e

(1) Reţinerea şi arestarea preventivă a minorului se fac potrivit dispoziţiilor prevăzute în secţiunile I, II şi IV, cu derogările şi completările din prezenta secţiune.
(2) La stabilirea dispoziţiilor aplicabile cu privire la măsura reţinerii şi arestării preventive se are în vedere vârsta învinuitului sau inculpatului de la data la care se dispune asupra luării, prelungirii sau menţinerii măsurii preventive.
------------
Art. 160^e a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Art. 160^e a fost modificat de articolul 1 punctul 27 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.
Alin. (2) al art. 160^e a fost introdus de pct. 86 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Drepturile proprii şi regimul special pentru minori

Articolul 160^f

(1) Minorilor reţinuţi sau arestaţi preventiv li se asigură, pe lângă drepturile prevăzute de lege pentru deţinuţii preventiv ce au depăşit 18 ani, drepturi proprii şi un regim special de detenţie preventivă, în raport cu particularităţile vârstei lor, astfel încât măsurile privative de libertate, luate faţă de minori în scopul bunei desfăşurări a procesului penal ori al împiedicării sustragerii lor de la urmărirea penală, judecată ori de la executarea pedepsei, să nu prejudicieze dezvoltarea fizică, psihică sau morală a minorului.
(2) Învinuiţilor sau inculpaţilor minori, reţinuţi ori arestaţi preventiv, li se asigură în toate cazurile asistenţă juridică obligatorie, organele judiciare fiind obligate să ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu dacă minorul nu şi-a ales unul şi pentru ca acesta să poată lua contact direct cu minorul arestat şi să comunice cu el.
(3) Atunci când se dispune reţinerea sau arestarea preventivă a unui învinuit ori inculpat minor se încunoştinţează despre aceasta imediat, în cazul reţinerii, şi în termen de 24 de ore, în cazul arestării, părinţii, tutorele, persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află minorul, alte persoane pe care le desemnează acesta, iar în caz de arestare, şi serviciul de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate de pe lângă instanţa căreia i-ar reveni să judece în primă instanţă cauza, consemnându-se aceasta într-un proces-verbal.
(4) În timpul reţinerii sau arestării preventive, minorii se ţin separat de majori, în locuri anume destinate minorilor arestaţi preventiv.
(5) Respectarea drepturilor şi a regimului special prevăzute de lege pentru minorii reţinuţi sau arestaţi preventiv este asigurată prin controlul unui judecător anume desemnat de preşedintele instanţei, prin vizitarea locurilor de deţinere preventivă de către procuror, precum şi prin controlul altor organisme abilitate de lege să viziteze deţinuţii preventiv.
-------------
Art. 160^f a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Reţinerea minorului la dispoziţia organului de cercetare penală sau a procurorului

Articolul 160^g

(1) În mod cu totul excepţional, minorul între 14 şi 16 ani, care răspunde penal, poate fi reţinut la dispoziţia procurorului sau a organului de cercetare penală, cu înştiinţarea şi sub controlul procurorului, pentru o durată ce nu poate depăşi 10 ore, dacă există date certe că minorul a comis o infracţiune pedepsită de lege cu detenţiunea pe viaţă sau închisoare de 10 ani ori mai mare.
(2) Reţinerea poate fi prelungită numai dacă se impune, prin ordonanţa motivată, de procuror, pentru o durată de cel mult 10 ore.
-------------
Art. 160^g a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Arestarea preventivă a minorului

Articolul 160^h

(1) Minorul între 14 şi 16 ani nu poate fi arestat preventiv decât dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta de care este învinuit este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de 10 ani ori mai mare şi o altă măsură preventivă nu este suficientă.
(2) Durata arestării inculpatului minor între 14 şi 16 ani este, în cursul urmăririi penale, de cel mult 15 zile, iar verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive se efectuează în cursul judecăţii periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile. Prelungirea acestei măsuri în cursul urmăririi penale sau menţinerea ei în cursul judecăţii nu poate fi dispusă decât în mod excepţional. Arestarea preventivă a minorului în cursul urmăririi penale nu poate să depăşească, în total, un termen rezonabil şi nu mai mult de 60 de zile, fiecare prelungire neputând depăşi 15 zile. În mod excepţional, când pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de 20 de ani sau mai mare, arestarea preventivă a inculpatului minor între 14 şi 16 ani în cursul urmăririi penale poate fi prelungită până la 180 de zile.
(3) Inculpatul minor mai mare de 16 ani poate fi arestat preventiv în cursul urmăririi penale pe o durată de cel mult 20 de zile. Durata măsurii preventive poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, de fiecare dată cu 20 de zile. Arestarea preventivă a inculpatului minor în cursul urmăririi penale nu poate să depăşească, în total, un termen rezonabil şi nu mai mult de 90 de zile. În mod excepţional, când pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de 10 ani ori mai mare, arestarea preventivă a inculpatului minor în cursul urmăririi penale poate fi prelungită până la 180 de zile. Verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului minor mai mare de 16 ani în cursul judecăţii se efectuează periodic, dar nu mai târziu de 40 de zile.
(4) Durata arestării învinuitului minor este de cel mult 3 zile.
-------------
Art. 160^h a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (2) şi (3) ale art. 160^h au fost modificate de articolul 1 punctul 28 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 24 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 octombrie 2003.

Secţiunea V Liberarea provizorie sub control judiciar şi liberarea provizorie pe cauţiune

Modalităţile liberării provizorii

Articolul 160^1

În tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune.
-------------
Art. 160^1 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
& 1. Liberarea provizorie sub control judiciar
Condiţiile liberării

Articolul 160^2

(1) Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpa, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
(2) Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
(3) Pe timpul liberării provizorii învinuitul sau inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii:
a) să nu depăşească limita teritorială fixată decât în condiţiile stabilite de instanţă;
b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de instanţă, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura;
e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
(3^1) Organul judiciar care a dispus măsura poate impune învinuitului sau inculpatului ca pe timpul liberării provizorii să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
a) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere*);
b) să nu se deplaseze la anumite spectacole sportive ori culturale sau în orice alte locuri stabilite;
c) să nu se apropie de persoana vătămată, membrii familiei acesteia, persoana împreună cu care a comis fapta, martori, experţi ori alte persoane, stabilite de instanţă, şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect;
d) să nu conducă niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite;
e) să nu se afle în locuinţa persoanei vătămate;
f) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta.
(3^2) În cuprinsul încheierii sunt menţionate expres obligaţiile pe care învinuitul sau inculpatul trebuie să le respecte şi se atrage atenţia acestuia ca, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.
(4) Dispoziţiile art. 145 alin. 2^1 se aplică în mod corespunzător.
-------------
Alin. (1) şi (2) ale art. 160^2 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1) şi (2) ale art. 160^2 au fost modificate de pct. 87 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Lit. b) a alin. (3) al art. 160^2 a fost modificată de pct. 88 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Lit. h) a alin. (3) al art. 160^2 a fost introdusă de pct. 89 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (4) al art. 160^2 a fost introdus de pct. 90 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (3) al art. 160^2 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 60 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 7 septembrie 2006.
Alin. (3^1) şi (3^2) ale art. 160^2 au fost introduse de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 60 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 7 septembrie 2006.
*) Conform art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 60 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 7 septembrie 2006, dispoziţiile din Codul de procedură penală privind obligaţia de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere intră în vigoare la 1 iulie 2007.
Organul care dispune liberarea provizorie

Articolul 160^2a

Liberarea provizorie sub control judiciar se dispune, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, de instanţa de judecată.
-------------
Art. 160^2a a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Organul care efectuează controlul respectării obligaţiilor

Articolul 160^2b

Controlul modului în care învinuitul sau inculpatul respectă obligaţiile stabilite de instanţa revine judecătorului delegat cu executarea, precum şi procurorului şi organului de poliţie.
-------------
Art. 160^2b a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Modificarea sau ridicarea controlului judiciar

Articolul 160^3

Controlul judiciar instituit de instanţă poate fi oricând modificat sau ridicat de aceasta, în total sau în parte, pentru motive temeinice.
-------------
Art. 160^3 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
& 2. Liberarea provizorie pe cauţiune
Condiţiile liberării

Articolul 160^4

(1) Liberarea provizorie pe cauţiune se poate acorda de instanţa de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, la cerere, când s-a depus cauţiunea şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 160^2 alin. 1 şi 2.
(2) Pe timpul liberării provizorii, învinuitul sau inculpatul este obligat să respecte obligaţiile care îi revin potrivit art. 160^2 alin. 3 şi 3^1. Dispoziţiile art. 160^2 alin. 3^2 se aplică în mod corespunzător.
(3) Dispoziţiile art. 160^2 alin. 4 se aplică în mod corespunzător.
-------------
Art. 160^4 a fost modificat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
Art. 160^4 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (2) al art. 160^4 a fost modificat de pct. 91 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (3) al art. 160^4 a fost introdus de pct. 92 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (2) al art. 160^4 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 60 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 7 septembrie 2006.
Cauţiunea

Articolul 160^5

(1) Cauţiunea garantează respectarea de către învinuit sau inculpat a obligaţiilor care îi revin în timpul liberării provizorii.
(2) Cuantumul cauţiunii este de cel puţin 1.000 lei şi consemnarea să se poate face fie prin depunerea sumei de bani stabilită de către instanţă, fie prin constituirea unei garanţii reale imobiliare la dispoziţia instanţei care a stabilit cauţiunea.
(3) Consemnarea cauţiunii se face pe numele învinuitului sau inculpatului şi la dispoziţia instanţei care a stabilit cuantumul cauţiunii.
(4) Cauţiunea se restituie când:
a) se revocă liberarea provizorie pentru cazul prevăzut în art. 160^10 alin. 1 lit. a);
b) se constată de instanţa, prin incheiere, că nu mai există temeiurile care au justificat măsura arestării preventive;
c) se dispune scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, achitarea sau încetarea procesului penal;
d) se pronunţă pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării ori cu suspendarea executării sub supraveghere sau cu executarea la locul de muncă;
e) se dispune condamnarea la pedeapsa închisorii;
f) cererea de liberare provizorie a fost respinsă potrivit art. 160^8a alin. 6.
(5) Cauţiunea nu se restituie, în cazul prevăzut la lit. e), când liberarea provizorie s-a revocat potrivit dispoziţiilor art. 160^10 alin. 1 lit. b). Cauţiunea se face venit la bugetul de stat, la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
(6) În cazurile prevăzute la lit. b)-e) se dispune şi încetarea stării de liberare provizorie.
------------
Alin. (2) al art. 160^5 a fost modificat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
Alin. (1), (3) şi lit. b) a alin. (4) ale art. 160^5 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Lit. f) a alin. (4) al art. 160^5 a fost introdusă de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1) şi (2) ale art. 160^5 au fost modificate de pct. 93 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
$3. Dispoziţii comune
Cererea de liberare provizorie şi organul competent să o rezolve

Articolul 160^6

(1) Cererea de liberare provizorie poate fi făcută, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, de către învinuit sau inculpat, soţul ori rudele apropiate ale acestuia.
(2) Cererea trebuie să cuprindă numele, prenumele, domiciliul şi calitatea persoanei care o face, precum şi menţiunea cunoaşterii dispoziţiilor legii privitoare la cazurile de revocare a liberării provizorii.
(3) În cazul liberării provizorii pe cauţiune, cererea trebuie să cuprindă şi obligaţia depunerii cauţiunii şi menţiunea cunoaşterii dispoziţiilor legii privind cazurile de nerestituire a cauţiunii.
(4) Rezolvarea cererii, în cursul urmăririi penale, revine instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, iar în cursul judecăţii, instanţei sesizate cu judecarea cauzei.
(4^1) În cursul urmăririi penale, cererea de liberare provizorie se soluţionează de un singur judecător, indiferent de natura cauzei.
(5) Cererea depusă la organul de cercetare penală, la procuror ori la administraţia locului de deţinere se înaintează, în termen de 24 de ore, instanţei competente.
------------
Alin. (1) al art. 160^6 a fost modificat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
Alin. (2) al art. 160^6 a fost abrogat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
Art. 160^6 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (4^1) al art. 160^6 a fost introdus de pct. 17 al art. XVIII din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010.
Măsurile premergătoare examinării cererii

Articolul 160^7

(1) Instanţa verifică dacă cererea de liberare provizorie cuprinde menţiunile prevăzute în art. 160^6 alin. 2 şi 3 şi, dacă este cazul, ia măsuri pentru completarea acesteia.
(2) Când cererea este făcută de o altă persoană decât învinuitul sau inculpatul, din cele arătate în art. 160^6 alin. 1, instanţa îl întreabă pe învinuit sau pe inculpat dacă îşi însuşeşte cererea, iar declaraţia acestuia se consemnează pe cerere.
-----------
Art. 160^7 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Teza finala a alin. (1) al art. 106^7 a fost abrogată de pct. 94 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Examinarea şi admiterea în principiu a cererii

Articolul 160^8

(1) Instanţa examinează, de urgenţă, cererea, verificând dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a acesteia.
(2) În cazul cererii de liberare pe cauţiune, dacă instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, stabileşte cuantumul cauţiunii şi termenul în care cauţiunea trebuie depusă, încunoştinţând despre această persoană care a făcut cererea. După depunerea dovezii de consemnare a cauţiunii, instanţa admite în principiu cererea şi fixează termenul pentru soluţionarea ei.
(3) Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi dovada de consemnare a cauţiunii nu a fost depusa, cererea se respinge.
-----------
Art. 160^8 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Soluţionarea cererii

Articolul 160^8a

(1) Soluţionarea cererii se face după ascultarea învinuitului sau a inculpatului, a concluziilor apărătorului, precum şi ale procurorului.
(2) În cazul în care se constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi cererea este întemeiată, instanţa admite cererea şi dispune punerea în libertate provizorie a învinuitului sau inculpatului.
(3) Instanţa, în cazul admiterii cererii de liberare provizorie, stabileşte şi obligaţiile ce urmează a fi respectate de învinuit sau inculpat.
(4) Copia dispozitivului încheierii ramase definitive ori un extras al acesteia se trimite administraţiei locului de deţinere şi organului de poliţie în a cărui circumscripţie locuieşte învinuitul sau inculpatul. Persoanele interesate se încunoştinţează.
(5) Administraţia locului de deţinere este obligată să ia măsuri pentru punerea de îndată în libertate a învinuitului sau inculpatului.
(6) În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, când cererea este neîntemeiată sau când aceasta a fost făcută de către o altă persoană şi nu a fost însuşită de învinuit sau de inculpat, instanţa respinge cererea.
------------
Art. 160^8a a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Recursul împotriva încheierilor privind liberarea provizorie

Articolul 160^9

(1) Împotriva încheierii prin care s-a admis ori s-a respins cererea de liberare provizorie se poate face recurs de către învinuit sau inculpat ori de către procuror, la instanţa superioară.
(2) Termenul de recurs este de 24 de ore şi curge de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă.
(3) Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore.
(4) Recursul se judecă în termen de două zile.
(5) Abrogat.
(6) Învinuitul sau inculpatul este adus la judecarea recursului. Participarea procurorului este obligatorie.
(7) Instanţa se pronunţă în aceeaşi zi asupra admiterii sau respingerii recursului.
(8) Recursul împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de liberare provizorie nu este suspensiv de executare.
(9) Dosarul se restituie în termen de 24 de ore de la soluţionarea recursului.
(10) Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător şi în cazul modificării sau ridicării controlului judiciar.
-------------
Art. 160^9 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (5) al art. 160^9 a fost abrogat de pct. 95 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Revocarea liberării

Articolul 160^10

(1) Liberarea provizorie poate fi revocată dacă:
a) se descoperă fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la data admiterii cererii de liberare provizorie şi care justifică arestarea învinuitului sau inculpatului;
b) învinuitul sau inculpatul nu respecta, cu rea-credinţă, obligaţiile ce-i revin potrivit art. 160^2 alin. 3 şi 3^1 şi art. 160^4 alin. 2 sau încearcă să zădărnicească aflarea adevărului ori săvârşeşte din nou, cu intenţie, o infracţiune pentru care este urmărit sau judecat.
(2) Revocarea liberării provizorii se dispune de instanţă, prin incheiere, cu ascultarea învinuitului sau inculpatului asistat de apărător. Revocarea se dispune şi în lipsa învinuitului sau inculpatului, când acesta, fără motive temeinice, nu se prezintă la chemarea făcută.
(3) În caz de revocare a liberării provizorii, instanţa dispune arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului şi emite un nou mandat de arestare.
(4) Împotriva încheierii instanţei prin care s-a dispus revocarea liberării provizorii se poate face recurs.
(5) Dispoziţiile art. 160^9 se aplică în mod corespunzător.
--------------
Art. 160^10 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Lit. b) a alin. (1) al art. 160^10 a fost modificată de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 60 din 6 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 7 septembrie 2006.

Capitolul II ALTE MĂSURI PROCESUALE

Secţiunea I Luarea măsurilor de ocrotire şi de siguranţă

Măsurile de ocrotire în caz de reţinere sau de arestare preventivă

Articolul 161

Când măsura reţinerii sau a arestării preventive a fost luată faţă de un învinuit sau inculpat în a cărui ocrotire se află un minor, o persoană pusă sub interdicţie, o persoană căreia i s-a instituit curatela, ori o persoană care datorita vârstei, bolii sau altei cauze are nevoie de ajutor, trebuie să fie înştiinţată autoritatea competentă în vederea luării măsurilor de ocrotire. Obligaţia de încunoştinţare revine organului judiciar care a luat măsura reţinerii ori a arestării preventive.
Luarea măsurilor de siguranţă

Articolul 162

(1) Dacă procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală constată, în cursul urmăririi penale, că învinuitul sau inculpatul se află în vreuna dintre situaţiile arătate în art. 113 sau 114 din Codul penal, sesizează instanţa care, dacă este cazul, dispune luarea, în mod provizoriu, a măsurii de siguranţă corespunzătoare. În cursul urmăririi penale, măsura de siguranţă poate fi dispusă pe o durată ce nu poate depăşi 180 de zile. În cursul judecăţii, măsura de siguranţă corespunzătoare este dispusă, de asemenea, în mod provizoriu de instanţa de judecată.
(1^1) Instanţa dispune luarea măsurilor de siguranţă prevăzute în alin. 1 numai după ascultarea învinuitului ori inculpatului şi în prezenţa apărătorului şi a procurorului.
(2) Instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire a internării medicale provizorii şi, totodată, sesizează comisia medicală competentă să avizeze internarea bolnavilor mintali şi a toxicomanilor periculoşi.
(3) Măsura internării provizorii durează până la confirmarea acesteia de către instanţa de judecată.
(4) Confirmarea se face pe baza avizului comisiei medicale, care trebuie comunicat instanţei în termen de 45 de zile de la sesizarea comisiei. Nerespectarea acestui termen constituie abatere judiciară şi se sancţionează conform art. 198 alin. 3.
(5) În cazul în care s-a dispus internarea medicală, se vor lua şi măsurile prevăzute în art. 161.
(6) Hotărârea instanţei de judecată prin care s-a confirmat măsura internării poate fi atacată separat cu recurs. Recursul nu suspendă executarea.
------------
Alin. (1) al art. 162 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1^1) al art. 162 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (2) al art. 162 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1) şi (4) ale art. 162 au fost modificate de pct. 96 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Secţiunea II Măsurile asiguratorii, restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii

Măsurile asiguratorii

Articolul 163

(1) Măsurile asiguratorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanţa de judecată şi constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile şi imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii.
(2) Măsurile asiguratorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenta valorii probabile a pagubei.
(3) Măsurile asiguratorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se iau numai asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului.
(4) Nu pot fi sechestrate bunuri care aparţin unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal, precum şi cele exceptate de lege.
(5) Măsurile asiguratorii în vederea reparării pagubei se pot lua la cererea părţii civile sau din oficiu.
(6) Luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie:
a) abrogată;
b) în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitatea de exerciţiu restrânsă.
------------
Alin. (1) al art. 163 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Lit. a) a alin. (6) al art. 163 a fost abrogată de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1) al art. 163 a fost modificat de pct. 97 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
------------
A se vedea şi DECIZIA nr. 191 din 12 octombrie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 16 decembrie 2000.
Organele care aduc la îndeplinire măsurile asiguratorii

Articolul 164

(1) Ordonanţa de luare a măsurii asiguratorii se aduce la îndeplinire de către organul de urmărire penală care a luat măsura.
(2) Încheierea instanţei judecătoreşti prin care s-a dispus luarea măsurii asiguratorii se aduce la îndeplinire prin executorul judecătoresc.
(3) Măsurile asiguratorii dispuse de procuror sau de instanţa de judecată pot fi aduse la îndeplinire şi prin organele proprii de executare ale unităţii păgubite, în cazul în care aceasta este una dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal.
(4) În cazurile în care urmărirea penală se efectuează de către procuror, acesta poate dispune ca măsura asiguratorie luată să fie adusă la îndeplinire de către secretarul parchetului.
------------
Alin. (3) al art. 164 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Procedura sechestrului

Articolul 165

(1) Organul care procedează la aplicarea sechestrului este obligat să identifice şi să evalueze bunurile sechestrate, putând recurge în caz de necesitate şi la experţi.
(2) Bunurile perisabile, obiectele din metale sau pietre preţioase, mijloacele de plată străine, titlurile de valoare interne, obiectele de arta şi de muzeu, colecţiile de valoare, precum şi sumele de bani care fac obiectul sechestrului, vor fi ridicate în mod obligatoriu.
(3) Bunurile perisabile se predau unităţilor comerciale cu capital majoritar de stat, potrivit profilului activităţii, care sunt obligate să le primească şi să le valorifice de îndată.
(4) Metalele sau pietrele preţioase ori obiectele confecţionate cu acestea şi mijloacele de plată străine se depun la cea mai apropiată instituţie bancară competentă.
(5) Titlurile de valoare interne, obiectele de arta sau de muzeu şi colecţiile de valoare se predau spre păstrare instituţiilor de specialitate.
(6) Obiectele prevăzute în alin. 4 şi 5 se predau în termen de 48 de ore de la ridicare. Dacă obiectele sunt strict necesare urmăririi penale, depunerea se face ulterior, dar nu mai târziu de 48 de ore de la rezolvarea cauzei de către procuror, după terminarea urmăririi penale.
(7) Obiectele sechestrate se păstrează până la ridicarea sechestrului.
(8) Sumele de bani rezultate din valorificarea făcută potrivit alin. 3 şi 7, precum şi sumele de bani ridicate potrivit alin. 2, se consemnează, după caz, pe numele învinuitului, inculpatului sau persoanei responsabile civilmente, la dispoziţia organului care a dispus instituirea sechestrului, căruia i se predă recipisa de consemnare a sumei, în termen de cel mult trei zile de la ridicarea banilor ori de la valorificarea bunurilor.
(9) Dacă există pericol de înstrăinare, celelalte bunuri mobile sechestrate vor fi puse sub sigiliu sau ridicate, putându-se numi un custode.
------------
Alin. (7) al art. 165 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Procesul-verbal de sechestru şi inscripţia ipotecară

Articolul 166

(1) Organul care aplică sechestru încheie proces-verbal despre toate actele efectuate potrivit art. 165, descriind amănunţit bunurile sechestrate, cu indicarea valorii lor. În procesul-verbal se arată bunurile exceptate de lege de la urmărire, găsite la persoana căreia i s-a aplicat sechestru. De asemenea, se consemnează obiecţiile părţilor sau ale altor persoane interesate.
(2) Un exemplar de pe procesul-verbal se lasă persoanei căreia i s-a aplicat sechestrul, iar în lipsă, celor cu care locuieşte, administratorului, portarului, ori celui care în mod obişnuit îl înlocuieşte sau unui vecin. În cazul când parte din bunuri ori totalitatea lor au fost predate unui custode, se lasă acestuia o copie de pe procesul-verbal. Un exemplar se înaintează şi organului care a dispus luarea măsurii asiguratorii, în termen de 24 de ore de la încheierea procesului-verbal.
(3) Pentru bunurile imobile sechestrate, organul care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent luarea inscripţiei ipotecare asupra bunurilor sechestrate, anexând copii de pe actul prin care s-a dispus sechestrul şi un exemplar al procesului-verbal de sechestru.
Poprirea

Articolul 167

Sumele de bani datorate cu orice titlu învinuitului, inculpatului sau părţii responsabile civilmente de către o a treia persoană, ori de către cel păgubit, sunt poprite în mâinile acestora şi în limitele prevăzute de lege, de la data primirii actului prin care se înfiinţează sechestrul. Aceste sume vor fi consemnate de debitori, după caz, la dispoziţia organului care a dispus poprirea sau a organului de executare, în termen de cinci zile de la scadenta, recipisele urmând a fi predate aceluiaşi organ în 24 de are de la consemnare.
Contestarea măsurii asiguratorii

Articolul 168

(1) În contra măsurii asiguratorii luate şi a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum şi orice altă persoană interesată se pot plânge procurorului sau instanţei de judecată, în orice fază a procesului penal.
(2) Hotărârea instanţei de judecată poate fi atacată separat cu recurs. Recursul nu suspendă executarea.
(3) După soluţionarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a făcut plângere împotriva aducerii la îndeplinire a măsurii asiguratorii, se poate face contestaţie potrivit legii civile.
-----------
Alin. (1) al art. 168 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Restituirea lucrurilor

Articolul 169

(1) Dacă procurorul sau instanţa de judecată constată că lucrurile ridicate de la învinuit ori inculpat, sau de la orice persoană care le-a primit spre a le păstra, sunt proprietatea persoanei vătămate ori au fost luate pe nedrept din posesia sau deţinerea sa, dispune restituirea acestor lucruri persoanei vătămate. Orice altă persoană care pretinde un drept asupra lucrurilor ridicate poate cere, potrivit dispoziţiilor art. 168, stabilirea acestui drept şi restituirea.
(2) Restituirea lucrurilor ridicate are loc numai dacă prin aceasta nu se stinghereşte aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei şi cu obligaţia pentru cel căruia îi sunt restituite să le păstreze până la rămânerea definitivă a hotărârii.
------------
Alin. (1) al art. 169 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Restabilirea situaţiei anterioare

Articolul 170

Procurorul sau instanţa de judecată poate lua măsuri de restabilire a situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, când schimbarea acelei situaţii a rezultat în mod vădit din comiterea infracţiunii, iar restabilirea este posibilă.
------------
Art. 170 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Titlul V ACTE PROCESUALE ŞI PROCEDURALE COMUNE

Capitolul I ASISTENŢĂ JURIDICĂ ŞI REPREZENTAREA

Asistenţă învinuitului sau a inculpatului

Articolul 171

(1) Învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest drept.
(2) Asistenţa juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
(3) În cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
(4) Când asistenţa juridică este obligatorie, dacă învinuitul sau inculpatul nu şi-a ales un apărător, se iau măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu.
(4^1) Când asistenţa juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales nu se prezintă nejustificat la data stabilită pentru efectuarea unui act de urmărire penală sau la termenul de judecată fixat şi nici nu asigură substituirea, pleacă sau refuză să efectueze apărarea, organul judiciar ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordându-i timpul necesar pentru pregătirea apărării. În cursul judecăţii, după începerea dezbaterilor, când asistenţa juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales lipseşte, nejustificat, la termenul de judecată şi nu asigură substituirea, instanţa ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordând un termen de minimum 3 zile pentru pregătirea apărării.
(5) Delegaţia apărătorului desemnat din oficiu încetează la prezentarea apărătorului ales.
(6) Dacă la judecarea cauzei apărătorul lipseşte şi nu poate fi înlocuit în condiţiile alin. 4^1, cauza se amână.
------------
Alin. (2) şi (3) ale art. 171 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (4^1) al art. 171 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (6) al art. 171 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (2) şi (4^1) ale art. 171 au fost modificate de pct. 98 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Drepturile apărătorului

Articolul 172

(1) În cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri şi depune memorii. Lipsa apărătorului nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală, dacă există dovada că apărătorul a fost încunoştinţat de data şi ora efectuării actului. Încunoştinţarea se face prin notificare telefonică, fax, internet sau prin alte asemenea mijloace, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
(2) Când asistenţa juridică este obligatorie, organul de urmărire penală va asigura prezenţa apărătorului la ascultarea învinuitului sau inculpatului.
(3) În cazul în care apărătorul învinuitului sau inculpatului este prezent la efectuarea unui act de urmărire penală, se face menţiune despre aceasta, iar actul este semnat şi de apărător.
(4) Persoana reţinută sau arestată are dreptul să ia contact cu apărătorul, asigurându-i-se confidenţialitatea convorbirilor.
(5) Abrogat.
(6) Apărătorul are dreptul de a se plânge, potrivit art. 275, dacă cererile sale nu au fost acceptate; în situaţiile prevăzute în alin. 2 şi 4, procurorul este obligat să rezolve plângerea în cel mult 48 de ore.
(7) În cursul judecăţii, apărătorul are dreptul să asiste pe inculpat, să exercite drepturile procesuale ale acestuia, iar în cazul când inculpatul este arestat, să ia contact cu acesta.
(8) Apărătorul ales sau desemnat din oficiu este obligat să asigure asistenţa juridică a învinuitului sau inculpatului. Pentru nerespectarea acestei obligaţii, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate sesiza conducerea baroului de avocaţi, spre a lua măsuri.
-------------
Alin. (4) al art. 172 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1), (2) şi (6) ale art. 172 au fost modificate de pct. 99 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (5) ale art. 172 a fost abrogat de pct. 100 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (1) al art. 172 a fost modificat de articolul unic din LEGEA nr. 57 din 19 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 228 din 25 martie 2008.
-------------
*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Prin DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE nr. 1.086 din 20 noiembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 866 din 18 decembrie 2007 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală, constatându-se că prevederea "care implică audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului căruia îi asigură apărarea" este neconstituţională.
Art. 147 din CONSTITUŢIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 prevede că dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
În consecinţă, prevederile de mai sus din cuprinsul art. 172 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală, au fost suspendate în perioada 18 decembrie 2007-31 ianuarie 2008, iar începând cu data de 1 februarie 2008 acestea şi-au încetat efectele juridice.
Asistenţa celorlalte părţi

Articolul 173

(1) Apărătorul părţii vătămate, al părţii civile şi al părţii responsabile civilmente are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală care implica audierea sau prezenţa părţii căreia îi asigură apărarea*) şi poate formula cereri şi depune memorii.
(2) În cursul judecăţii, apărătorul exercită drepturile părţii pe care o asista.
(3) Când organul judiciar apreciază că din anumite motive partea vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente nu şi-ar putea face singură apărarea, dispune din oficiu sau la cerere luarea măsurilor pentru desemnarea unui apărător.
-------------
Alin. (1) al art. 173 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1) şi (3) ale art. 173 au fost modificate pct. 101 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
-------------
*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Prin DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE nr. 1.086 din 20 noiembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 866 din 18 decembrie 2007 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 173 alin. 1 din Codul de procedură penală, constatându-se că prevederea "care implică audierea sau prezenţa părţii căreia îi asigură apărarea" este neconstituţională.
Art. 147 din CONSTITUŢIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 prevede că dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate că fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
În consecinţă, prevederile de mai sus din cuprinsul art. 173 alin. 1 din Codul de procedură penală, au fost suspendate în perioada 18 decembrie 2007-31 ianuarie 2008, iar începând cu data de 1 februarie 2008 acestea şi-au încetat efectele juridice.
Reprezentarea

Articolul 174

(1) În cursul judecăţii învinuitul şi inculpatul, precum şi celelalte părţi pot fi reprezentaţi, cu excepţia cazurilor în care prezenţa învinuitului sau inculpatului este obligatorie.
(2) În cazurile în care legea admite reprezentarea învinuitului sau inculpatului, instanţa de judecată, când apreciază necesară prezenţa învinuitului sau inculpatului, dispune aducerea lui.
(3) În cazul în care un număr mare de persoane care nu au interese contrarii s-au constituit parte civilă, acestea pot desemna o persoană care să le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care părţile civile nu şi-au desemnat un reprezentant comun, pentru buna desfăşurare a procesului penal, procurorul sau instanţa de judecată poate desemna, prin rezoluţie, respectiv prin încheiere motivată, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele. Încheierea sau rezoluţia va fi comunicată părţilor civile, care trebuie să încunoştinţeze procurorul sau instanţa de refuzul lor de a fi reprezentaţi prin avocatul desemnat din oficiu.
(4) În cazul în care prin fapta penală s-au adus vătămări unui număr mare de părţi vătămate, constituite sau nu părţi civile, care nu au interese contrarii, acestea pot desemna o persoană care să le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care părţile vătămate nu şi-au desemnat un reprezentant comun, pentru buna desfăşurare a procesului penal, procurorul sau instanţa de judecată poate desemna, prin rezoluţie, respectiv prin încheiere motivată, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele.
(5) Dovada mandatului se va face în condiţiile legii.
(6) În cazurile prevăzute la alin. 3 şi 4, toate actele de procedură comunicate reprezentantului sau de care reprezentantul a luat cunoştinţă sunt prezumate a fi cunoscute de persoanele reprezentate."
------------
Art. 174 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
------------
A se vedea şi DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE nr. 145 din 14 iulie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 16 decembrie 2000.
Alin. (3)-(6) ale art. 174 au fost introduse de pct. 18 al art. XVIII din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010.

Capitolul II CITAREA, COMUNICAREA ACTELOR PROCEDURALE, MANDATUL DE ADUCERE

Modul de citare

Articolul 175

Chemarea unei persoane în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată se face prin citaţie scrisă. Citarea se poate face şi prin nota telefonica sau telegrafică.
Citaţiile se înmânează de agenţi anume însărcinaţi cu îndeplinirea acestei atribuţii sau prin mijlocirea serviciului poştal.
Conţinutul citaţiei

Articolul 176

(1) Citaţia este individuala şi trebuie să cuprindă următoarele menţiuni:
a) denumirea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată care emite citaţia, sediul sau, data emiterii şi numărul dosarului;
b) numele, prenumele celui citat, calitatea în care este citat şi indicarea obiectului cauzei;
c) adresa celui citat, care trebuie să cuprindă în oraşe şi municipii: localitatea, judeţul, strada, numărul şi apartamentul unde locuieşte, iar în comune: judeţul, comuna şi satul.
În citaţie se menţionează, când este cazul, orice alte date necesare pentru stabilirea adresei celui citat;
d) ora, ziua, luna şi anul, locul de înfăţişare, precum şi invitarea celui citat să se prezinte la data şi locul indicate, cu arătarea consecinţelor legale în caz de neprezentare.
e) că partea citată are dreptul la un apărător cu care să se prezinte la termenul fixat;
f) că potrivit art. 171 alin. 2 şi 3 apărarea este obligatorie, iar în cazul în care partea nu îşi alege un apărător, cu care să se prezinte la termenul fixat, i se va desemna un apărător din oficiu;
g) că partea citată poate, în vederea exercitării dreptului la apărare, să consulte dosarul aflat la arhiva instanţei.
(2) Citaţia se semnează de cel care o emite.
---------------
Lit. e), f) şi g) ale alin. (1) al art. 176 au fost introduse de pct. 102 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Locul de citare

Articolul 177

(1) Învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuieşte, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului sau de muncă, prin serviciul de personal al unităţii la care lucrează.
(2) Dacă printr-o declaraţie dată în cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat.
(3) În caz de schimbare a adresei arătate în declaraţia învinuitului sau inculpatului, acesta este citat la noua sa adresă, numai dacă a încunoştinţat organul de urmărire penală ori instanţa de judecată de schimbarea intervenită, sau dacă organul judiciar apreciază pe baza datelor obţinute potrivit art. 180 că s-a produs o schimbare de adresa.
(4) Dacă nu se cunoaşte adresa unde locuieşte învinuitul sau inculpatul şi nici locul sau de muncă, citaţia se afişează la sediul consiliului local în a cărui circumscripţie s-a săvârşit infracţiunea. Când activitatea infracţională s-a desfăşurat în mai multe locuri, citaţia se afişează la sediul consiliului local în a cărui circumscripţie se află organul care efectuează urmărirea penală.
(5) Bolnavii aflaţi în spital într-o casa de sănătate se citează prin administraţia acestora.
(6) Deţinuţii se citează la locul de deţinere, prin administraţia acestuia.
(7) Militarii se citează la unitatea din care fac parte, prin comandantul acesteia.
(8) Dacă învinuitul sau inculpatul locuieşte în străinătate, citarea se face potrivit normelor de drept internaţional penal aplicabile în relaţia cu statul solicitat, în condiţiile legii. În absenta unei asemenea norme sau în cazul în care instrumentul juridic internaţional aplicabil o permite, citarea se face prin scrisoare recomandată. În acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, sau refuzul de primire a acesteia ţine loc de dovadă a îndeplinirii procedurii de citare.
(8^1) La stabilirea termenului pentru înfăţişarea învinuitului sau inculpatului aflat în străinătate, se ţine seama de normele internaţionale aplicabile în relaţia cu statul pe teritoriul căruia se află învinuitul sau inculpatul, iar în lipsa unor asemenea norme, de necesitatea ca citaţia în vederea înfăţişării să fie primită cel mai târziu cu 40 de zile înainte de ziua stabilită pentru înfăţişare.
(9) Citarea altor persoane decât învinuitul sau inculpatul se face potrivit dispoziţiilor din prezentul articol. Unităţile la care se referă art. 145 din Codul penal şi alte persoane juridice se citează la sediul acestora, iar în cazul neidentificării sediului, citaţia se afişează la sediul consiliului local în a cărui circumscripţie s-a săvârşit infracţiunea.
-----------
Alin. (8) al art. 177 a fost modificat de LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001*) publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 807 din 17 decembrie 2001.
*) LEGEA nr. 704 din 3 decembrie 2001 a fost abrogată de LEGEA nr. 302 din 28 iunie 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 1 iulie 2004.
Alin. (8) şi (9) ale art. 177 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (7) şi (8) ale art. 177 au fost modificate de pct. 103 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (8^1) al art. 177 a fost introdus de pct. 104 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Înmânarea citaţiei

Articolul 178

(1) Citaţia se înmânează personal celui citat, care va semna dovada de primire.
(2) Dacă persoana citată nu vrea să primească citaţia, sau primind-o nu voieşte sau nu poate să semneze dovada de primire, agentul lasă citaţia celui citat ori, în cazul refuzului de primire, o afişează pe usa locuinţei acestuia, încheind despre aceasta proces-verbal.
(2^1) În cazul în care scrisoarea recomandată prin care se citează un învinuit sau inculpat care locuieşte în străinătate nu poate fi înmânată datorita refuzului primirii ei sau din orice alt motiv, precum şi în cazul în care statul destinatarului nu permite citarea prin posta a cetăţenilor săi, citaţia se va afişa la sediul parchetului sau al instanţei, după caz.
(3) Când citarea se face potrivit art. 177 alin. 1 partea finala, alin. 5, 6 şi 7, unităţile acolo arătate sunt obligate a înmâna de îndată citaţia persoanei citate sub luare de dovada, certificându-i semnătura sau arătând motivul pentru care nu s-a putut obţine semnătura acesteia. Dovada este predată agentului procedural, iar acesta o înaintează organului de urmărire penală sau instanţei de judecată care a emis citaţia.
(4) Citaţia destinată unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal sau altei persoane juridice se predă la registratura sau funcţionarului însărcinat cu primirea corespondentei. Dispoziţiile alin. 2 se aplică în mod corespunzător.
-----------
Alin. (2^1) al art. 178 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (4) al art. 178 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Înmânarea citaţiei altor persoane

Articolul 179

(1) Dacă persoana citată nu se află acasă, agentul înmânează citaţia soţului, unei rude sau oricărei persoane care locuieşte cu ea, ori care în mod obişnuit îi primeşte corespondenta. Citaţia nu poate fi înmânată unui minor sub 14 ani sau unei persoane lipsite de uzul raţiunii.
(2) Dacă persoana citată locuieşte într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, în lipsa persoanelor arătate în alin. 1, citaţia se predă administratorului, portarului ori celui care în mod obişnuit îl înlocuieşte.
(3) Persoana care primeşte citaţia semnează dovada de primire, iar agentul, certificând identitatea şi semnătura, încheie proces-verbal. Dacă aceasta nu voieşte sau nu poate semna dovada de primire, agentul afişează citaţia pe usa locuinţei, încheind proces-verbal.
(4) În lipsa persoanelor arătate în alin. 1 şi 2, agentul este obligat să se intereseze când poate găsi persoana citată pentru a-i înmâna citaţia. Când nici pe această cale nu se poate ajunge la înmânare, agentul afişează citaţia pe usa locuinţei persoanei citate, încheind proces-verbal.
(5) În cazul când persoana citată locuieşte într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, dacă în citaţie nu s-a indicat apartamentul ori camera în care locuieşte, agentul este obligat să facă investigatii pentru a afla aceasta. Dacă investigaţiile au rămas fără rezultat, agentul afişează citaţia pe usa principala a clădirii, încheind proces-verbal şi făcând menţiune despre împrejurările care au făcut imposibil înmânarea citaţiei.
Cercetări în vederea înmânării citaţiei

Articolul 180

Dacă persoana citată şi-a schimbat adresa, agentul afişează citaţia pe usa locuinţei arătate în citaţie şi se informează pentru aflarea noii adrese, menţionând în procesul-verbal datele obţinute.
Dovada de primire şi procesul-verbal de predare a citaţiei

Articolul 181

(1) Dovada de primire a citaţiei trebuie să cuprindă numărul dosarului, denumirea organului de urmărire penală sau a instanţei care a emis citaţia, numele, prenumele şi calitatea persoanei citate, precum şi data pentru care este citată. De asemenea, trebuie să cuprindă data înmânării citaţiei, numele, prenumele, calitatea şi semnătura celui ce înmânează citaţia, certificarea de către acesta a identităţii şi semnăturii persoanei căreia i s-a înmânat citaţia, precum şi arătarea calităţii acesteia.
(2) Ori de câte ori cu prilejul predării sau afişării unei citaţii se încheie un proces-verbal, acesta va cuprinde în mod corespunzător şi menţiunile arătate în alineatul precedent.
Comunicarea altor acte procedurale

Articolul 182

Comunicarea celorlalte acte de procedură se face potrivit dispoziţiilor prevăzute în prezentul capitol.
Mandatul de aducere

Articolul 183

(1) O persoană poate fi adusă în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată pe baza unui mandat de aducere, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 176, dacă fiind anterior citată nu s-a prezentat, iar ascultarea ori prezenţa ei este necesară.
(2) Învinuitul sau inculpatul poate fi adus cu mandat chiar înainte de a fi fost chemat prin citaţie, dacă organul de urmărire penală sau instanţa constată motivat că în interesul rezolvării cauzei se impune această măsură.
(3) Persoanele aduse cu mandat, potrivit alin. 1 şi 2, nu pot rămâne la dispoziţia organului judiciar decât timpul strict necesar pentru audierea lor, în afară de cazul când s-a dispus reţinerea ori arestarea preventivă a acestora.
(4) Persoana adusă cu mandat de aducere este ascultată de îndată de către organul judiciar.
------------
Alin. (3) şi (4) ale art. 183 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Executarea mandatului de aducere

Articolul 184

(1) Mandatul de aducere se executa prin organele poliţiei, jandarmeriei sau poliţiei comunitare.
(2) Dacă persoana arătată în mandatul de aducere nu poate fi adusă din motive de boală, cel însărcinat cu executarea mandatului constată aceasta printr-un proces-verbal, care se înaintează de îndată organului de urmărire penală ori instanţei de judecată.
(2^1) Dispoziţiile alin. 2 se aplică şi în cazul în care persoana arătată în mandat, cu excepţia învinuitului sau inculpatului, nu poate fi adusă din orice altă cauză.
(3) Dacă cel însărcinat cu executarea mandatului de aducere nu găseşte persoana prevăzută în mandat la adresa indicată, face cercetări şi dacă acestea au rămas fără rezultat, încheie un proces-verbal care va cuprinde menţiuni despre cercetările făcute.
(3^1) Dacă învinuitul, inculpatul sau martorul refuză să se supună mandatului de aducere sau încearcă să fugă, va fi adus prin constrângere în faţa organelor de urmărire penală sau a instanţei de judecată.
(4) Executarea mandatelor de aducere privind pe militari se face prin comandantul unităţii militare sau prin comandantul garnizoanei.
------------
Alin. (2) al art. 184 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (2^1) al art. 184 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (3^1) ale art. 184 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (1) al art. 184 a fost modificat de pct. 105 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (3^1) ale art. 184 a fost modificat de pct. 19 al art. XVIII din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010.
Accesul la bazele electronice de date

Articolul 184^1

În vederea realizării procedurii de citare, a comunicării actelor de procedură sau a aducerii cu mandat la desfăşurarea procedurilor, procurorul sau instanţa are drept de acces direct la bazele electronice de date deţinute de organele administraţiei de stat.
Organele administraţiei publice care deţin baze electronice de date sunt obligate să colaboreze cu procurorul sau cu instanţa de judecată, în vederea asigurării accesului direct al acestora la informaţiile existente în bazele electronice de date.
------------
Art. 184^1 a fost introdus de pct. 20 al art. XVIII din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010.

Capitolul III TERMENELE

Consecinţele nerespectării termenului

Articolul 185

(1) Când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.
(2) Când o măsură procesuala nu poate fi luată decât pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului măsurii.
(3) Pentru celelalte termene procedurale se aplică, în caz de nerespectare, dispoziţiile privitoare la nulităţi.
Calculul termenelor procedurale

Articolul 186

(1) La calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul menţionat în actul care a provocat curgerea termenului, afară de cazul când legea dispune altfel.
(2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte.
(3) Termenele socotite pe luni sau pe ani expira, după caz, la sfârşitul zilei corespunzătoare a ultimei luni ori la sfârşitul zilei şi lunii corespunzătoare din ultimul an. Dacă această zi cade într-o lună ce nu are zi corespunzătoare, termenul expiră în ultima zi a acelei luni.
(4) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expira la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează.
Acte considerate ca făcute în termen

Articolul 187

(1) Actul depus înăuntrul termenului prevăzut de lege la administraţia locului de deţinere ori la unitatea militară sau la oficiul poştal prin scrisoare recomandată este considerat ca făcut în termen. Înregistrarea sau atestarea făcută de către administraţia locului de deţinere pe actul depus, recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori arestarea făcută de unitatea militară pe actul depus, servesc ca dovada a datei depunerii actului.
(2) Cu excepţia căilor de atac, actul efectuat de procuror este considerat ca făcut în termen, dacă data la care a fost trecut în registrul de ieşire al parchetului este înăuntrul termenului cerut de lege pentru efectuarea actului.
Calcularea termenelor în cazul măsurilor preventive

Articolul 188

În calcularea termenelor privind măsurile preventive, ora sau ziua de la care începe şi cea la care se sfârşeşte termenul intră în durata acestuia.
-------------
Art. 188 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.

Capitolul IV CHELTUIELILE JUDICIARE

Acoperirea cheltuielilor judiciare

Articolul 189

(1) Cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, retribuirea apărătorilor, precum şi orice alte cheltuieli ocazionate de desfăşurarea procesului penal se acoperă din sumele avansate de stat sau plătite de părţi.
(2) Cheltuielile judiciare prevăzute în alin. 1, avansate de stat, sunt cuprinse distinct, după caz, în bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Justiţiei, Ministerului Public şi Ministerului Administraţiei şi Internelor.
-------------
Alin. (2) al art. 189 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (2) al art. 189 a fost modificat de pct. 106 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Sumele cuvenite martorului, expertului şi interpretului

Articolul 190

(1) Martorul, expertul şi interpretul chemaţi de organul de urmărire penală ori de instanţa de judecată au dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, întreţinere, locuinţa şi altor cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea lor.
(2) Martorul, expertul şi interpretul care sunt salariaţi au dreptul şi la venitul de la locul de muncă, pe durata lipsei de la serviciu, pricinuită de chemarea la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată.
(3) Martorul care nu este salariat, dar are venit din muncă, este îndreptăţit să primească şi o compensare.
(4) Expertul şi interpretul au dreptul şi la o retribuţie pentru îndeplinirea însărcinării date, în cazurile şi condiţiile prevăzute prin dispoziţii legale.
(5) Sumele acordate potrivit alin. 1, 3 şi 4 se plătesc pe baza dispoziţiilor luate de organul care a dispus chemarea şi în faţa căruia s-a prezentat martorul, expertul sau interpretul, din fondul cheltuielilor judiciare special alocat. Aceste sume se plătesc martorului imediat după înfăţişare, iar expertului şi interpretului, după ce şi-au îndeplinit însărcinările.
(6) Suma care reprezintă venitul arătat în alin. 2 se plăteşte de cel la care lucrează martorul, expertul sau interpretul.
------------
Alin. (2), (3) şi (6) ale art. 190 au fost modificate de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Plata cheltuielilor avansate de stat în caz de condamnare

Articolul 191

(1) În caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu excepţia cheltuielilor privind interpreţii desemnaţi de organele judiciare, potrivit legii, precum şi în cazul în care s-a dispus acordarea de asistenţă gratuita, care rămân în sarcina statului.
(2) Când sunt mai mulţi inculpaţi condamnaţi, instanţa hotărăşte partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare. La stabilirea acestei părţi se ţine seama, pentru fiecare dintre inculpaţi, de măsura în care a provocat cheltuielile judiciare.
(3) Partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligată în mod solidar cu acesta şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
------------
Alin. (1) al art. 191 a fost modificat de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din
1 iulie 2003.
Plata cheltuielilor avansate de stat în celelalte cazuri

Articolul 192

(1) În caz de achitare sau de încetare a procesului penal în faţa instanţei de judecată, cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate după cum urmează:
1. În caz de achitare, de către:
a) partea vătămată, în măsura în care cheltuielile au fost determinate de aceasta;
b) partea civilă căreia i s-a respins în totul pretenţiile civile, în măsura în care cheltuielile au fost determinate de această parte;
c) inculpat, în cazul când, deşi achitat, a fost totuşi obligat la repararea pagubei.
d) inculpat, în cazul când a fost achitat în temeiul art. 10 alin. 1 lit. b^1).
2. În caz de încetare a procesului penal, de către:
a) inculpat, dacă s-a dispus înlocuirea răspunderii penale sau există o cauză de nepedepsire;
b) ambele părţi, în caz de împăcare;
c) partea vătămată, în caz de retragere a plângerii sau în cazul în care plângerea a fost tardiv introdusă.
3. În caz de amnistie, prescripţie sau retragere a plângerii, precum şi în cazul existenţei unei cauze de nepedepsire, dacă inculpatul cere continuarea procesului penal, cheltuielile judiciare sunt suportate de către:
a) partea vătămată, atunci când în cauză se face aplicaţia art. 13 alin. 2;
b) inculpat, atunci când în cauză se face aplicaţia art. 13 alin. 3.
(1^1) În cazul în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, cheltuielile judiciare sunt suportate de persoana care a făcut sesizarea, în măsura în care se reţine exercitarea abuzivă a acestui drept.
(2) În cazul declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul sau cererea.
(3) În toate celelalte cazuri, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
(4) În cazul când mai multe părţi sunt obligate la suportarea cheltuielilor judiciare, instanţa hotărăşte partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare.
(5) Dispoziţiile prevăzute în alin. 1 pct. 1 lit. a) şi d), precum şi la pct. 2 şi 3, se aplică în mod corespunzător şi în caz de clasare, de scoatere de sub urmărire sau de încetare a urmăririi penale.
(6) Cheltuielile pentru plata interpreţilor desemnaţi de organele judiciare, potrivit legii, pentru asistarea părţilor rămân, în toate cazurile, în sarcina statului.
-------------
Lit. a) a pct. 2 al alin. 1 al art. 192 a fost modificată de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Partea introductivă a pct. 3 al alin. (1) al art. 192 a fost modificată de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Alin. (6) al art. 192 a fost introdus de LEGEA nr. 281 din 24 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 1 iulie 2003.
Lit. d) a pct. 1 al alin. (1) al art. 192 a fost introdusă de pct. 107 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Lit. c) a pct. 2 al alin. (1) al art. 192 a fost modificată de pct. 108 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (5) al art. 192 a fost modificat de pct. 109 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (1^1) al art. 192 a fost introdus de pct. 21 al art. XVIII din LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010.
Plata cheltuielilor judiciare făcute de părţi

Articolul 193

(1) Inculpatul este obligat să plătească părţii vătămate în caz de condamnare, precum şi părţii civile căreia i s-a admis acţiunea civilă, cheltuielile judiciare făcute de acestea.
(2) Când acţiunea civilă este admisă numai în parte, instanţa poate obliga pe inculpat la plata totală sau parţială a cheltuielilor judiciare.
(3) În caz de renunţare la acţiunea civilă, instanţa se pronunţă asupra cheltuielilor la cererea părţilor.
(4) În situaţiile prevăzute în alin. 1 şi 2, când sunt mai mulţi condamnaţi, ori dacă există şi parte responsabilă civilmente, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 191 alin. 2 şi 3.
(5) În caz de achitare, partea vătămată este obligată să plătească inculpatului şi părţii responsabile civilmente cheltuielile judiciare făcute de aceştia, în măsura în care au fost provocate de partea vătămată.
(6) În celelalte cazuri privind restituirea cheltuielilor judiciare făcute de părţi în cursul procesului penal, instanţa stabileşte obligaţia de restituire potrivit legii civile.

Capitolul V MODIFICAREA ACTELOR PROCEDURALE, ÎNDREPTAREA ERORILOR MATERIALE ŞI ÎNLĂTURAREA UNOR OMISIUNI VĂDITE

Modificări în acte procedurale

Articolul 194

(1) Orice adăugare, corectură ori suprimare făcută în cuprinsul unui act procedural este ţinută în seama, numai dacă aceste modificări sunt confirmate în scris, în cuprinsul sau la sfârşitul actului, de către cei care l-au semnat.
(2) Modificările neconfirmate, dar care nu schimbă înţelesul frazei, rămân valabile.
(3) Locurile nescrise în cuprinsul unei declaraţii trebuie barate, astfel încât să nu se poate face adăugări.
Îndreptarea erorilor materiale

Articolul 195

(1) Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuşi organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu.
(2) În vederea îndreptării erorii, părţile pot fi chemate spre a da lămuriri.
(3) Despre îndreptarea efectuată, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, după caz, întocmeşte un proces-verbal sau o incheiere, făcându-se menţiune şi la sfârşitul actului corectat.
Înlăturarea unor omisiuni vădite

Articolul 196

Dispoziţiile art. 195 se aplică şi în cazul când organul de urmărire penală sau instanţa, ca urmare a unei omisiuni vădite, nu s-a pronunţat asupra sumelor pretinse de martori, experţi, interpreţi, apărători, potrivit art. 189 sau 190, precum şi cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asiguratorii.

Capitolul VI NULITĂŢILE

Încălcările care atrag nulitatea

Articolul 197

(1) Încălcările dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.
(2) Dispoziţiile relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. De asemenea, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi dispoziţiile relative la participarea procurorului, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, precum şi la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.
(3) Nulitatea prevăzută în alin. 2 nu poate fi înlăturată în nici un mod. Ea poate fi invocată în orice stare a procesului şi se ia în considerare chiar din oficiu.
(4) Încălcarea oricărei alte dispoziţii legale decât cele prevăzute în alin. 2 atrage nulitatea actului în condiţiile alin. 1, numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului. Instanţa ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.
(5) În situaţiile prevăzute în alin. 1 şi 4, în cazul în care refacerea actului anulabil se poate face în faţa instanţei care a constatat, prin incheiere, încălcarea dispoziţiilor legale, aceasta acordă un termen scurt pentru refacerea imediată a actului.
---------------
Alin. (2) al art. 197 a fost modificat de pct. 110 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.
Alin. (5) al art. 197 a fost introdus de pct. 111 al art. I din LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 7 august 2006.

Capitolul VII AMENDA JUDICIARA

Abateri judiciare

Articolul 198

(1) Următoarele abateri săvârşite în cursul procesului penal se sancţionează cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei:
a) neîndeplinirea sau îndeplinirea greşită ori cu întârziere a lucrărilor de citare sau de comunicare a actelor procedurale, de transmitere a dosarelor, precum şi a oricăror alte lucrări, dacă prin acestea s-au provocat întârzieri în desfăşurarea procesului penal;
b) neîndeplinirea ori îndeplinirea greşită a îndatoririlor de înmânare ori de comunicare a citaţiilor sau a celorlalte acte procedurale, precum şi neexecutarea mandatelor de aducere;
b^1) lipsa nejustificată a apărătorului ales sau desemnat din oficiu fără a asigura substituirea, în condiţiile legii, ori înlocuirea sau refuzul acestuia de a asigura apărarea;
(2) Lipsa nejustificată a martorului, a părţii vătămate sau a părţii responsabile civilmente se sancţionează cu amendă de la 250 lei la 3.000 lei.
(3) Lipsa nejustificată a apărătorului ales sau desemnat din oficiu fără a asigura substituirea, în condiţiile legii, ori înlocuirea sau refuzul acestuia de a asigura apărarea se sancţionează cu amendă judiciară de la 250 lei la 3.000 lei.
(4) Următoarele abateri săvârşite în cursul procesului penal se sancţionează cu amendă judiciară de la 500 lei la 5.000 lei:
a) împiedicarea în orice mod a exercitării, în legătură cu procesul, a atribuţiilor ce revin organelor judiciare, personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, experţilor desemnaţi de organul judiciar în condiţiile legii, agenţilor procedurali, precum şi altor salariaţi ai instanţelor şi parchetelor;
b) lipsa nejustificată a expertului sau interpretului legal citat;
c) tergiversarea de către expert sau interpret a îndeplinirii însărcinărilor primite;
d) neîndeplinirea de către orice persoană a obligaţiei de prezentare, la cererea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată, a obiectelor ori înscrisurilor cerute de acestea, precum şi neîndeplinirea aceleiaşi obligaţii de către reprezentantul legal al persoanei juridice sau de cel însărcinat cu aducerea la îndeplinire a acestei obligaţii;
e) nerespectarea obligaţiei de păstrare, prevăzută în art. 109 alin. 5;
f) neluarea de către reprezentantul legal al persoanei juridice în cadrul căreia urmează a se efectua o expertiză a măsurilor necesare pentru efectuarea acesteia sau pentru efectuarea la timp a expertizei, precum şi împiedicarea de către orice persoană a efectuării expertizei în condiţiile legii;