LEGE nr. 545 din 1 octombrie 2002
privind trecerea unor terenuri forestiere în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 726 din 4 octombrie 2002



    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Articolul 1

    Prin derogare de la prevederile art. 10 din Legea nr. 26/1996 - Codul silvic, fondul forestier, proprietate publică a statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, trece din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor în administrarea şi gospodărirea în regim silvic a Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat".


    Articolul 2

    Prin derogare de la prevederile art. 3 alin. (3) şi ale art. 4 din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996, cu modificările şi completările ulterioare, suprafaţa fondului forestier prevăzut la art. 1 se constituie în fond de vânătoare şi se atribuie în gestiune Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat".


    Articolul 3

    Fondul forestier prevăzut la art. 1 va fi gospodarit în regim silvic, prin structuri silvice constituite potrivit legii.


    Articolul 4

    Fondul de vânătoare prevăzut la art. 2 va fi gestionat de Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", în conformitate cu prevederile legale în vigoare.


    Articolul 5

    Regulamentul de organizare şi funcţionare a Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 533/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 7 iunie 2002, va fi modificat prin hotărâre a Guvernului, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.


    Anexă
                                         LISTA
                 cu unităţile amenajistice ce compun fondul forestier,
                proprietate publică a statului, ce trec în administrarea
                      Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului
                                 Protocolului de Stat"
    Nr. crt. Unitatea amenajistica Subparcele componente Suprafaţa -ha-
    1. 1 ABCDEF 12,3
    2. 2 ABC 25,3
    3. 3 AB 24,0
    4. 4 ABCDE 16,9
    5. 5 ABCD 13,7
    6. 6 ABC 15,6
    7. 7 A 17,9
    8. 8 ABCD 5,2
    9. 9 ABCD 26,2
    10. 10 ABC 24,0
    11. 11 ABC 25,3
    12. 12 ABCDE 21,4
    13. 13 ABCDEFG 23,0
    14. 14 AB 23,8
    15. 14 ABC 24,9
    16. 16 ABCDEFG 19,5
    17. 17 ABC 23,7
    18. 18 AB 22,6
    19. 19 AB 24,6
    20. 20 AB 19,8
    21. 21 A 2,4
    22. 22 A 27,4
    23. 23 A 25,3
    24. 24 ABC 25,5
    25. 25 A 25,5
    26. 26 ABCDE 10,8
    27. 27 A 19,3
    28. 28 ABCD 23,9
    29. 29 ABCDEFGHIJ 23,8
    30. 30 ABCDEFG 24,2
    31. 31 ABCDE 25,7
    32. 32 ABCDE 19,3
    33. 33 ABCDEFG 29,2
    34. 34 A 24,0
    35. 35 ABCD 24,0
    36. 36 A 24,8
    37. 37 AB 22,4
    38. 38 ABC 6,1
    39. 39 AB 24,5
    40. 40 ABCDE 24,2
    41. 41 ABCDEFGH 19,7
    42. 42 ABCD 18,5
    43. 43 ABCDEFGH 20,2
    44. 44 ABCDEFGHIJ 29,4
    45. 45 ABCDEFGHI 25,0
    46. 46 ABCD 17,8
    47. 47 ABC 21,8
    48. 48 A 24,5
    49. 49 ABCDE 15,1
    50. 50 ABCDEFG 26,0
    51. 51 ABCDEFG 21,0
    52. 52 AB 23,1
    53. 53 AB 16,3
    54. 54 ABCDEFGH 16,3
    55. 55 ABCDEFGH 24,0
    56. 56 ABCDEFG 24,8
    57. 57 ABCDEF 24,7
    58. 58 ABCDEFGHI 24,7
    59. 59 ABCDEF 22,4
    60. 60 ABCDEFGHIJKL 33,8
    61. 61 ABCDEFGHIJKLM 24,1
    62. 62 ABCDEFGHIJKLMNOP 27,2
    63.
    64.
    65. 63 AB 8,1
    66. 66 ABCDE 23,0
    67. 67 ABCD 10,7
    68. 68 ABCDEFG 22,7
    69. 69 ABCDE 23,0
    70. 70 A 22,6
    71. 71 ABCDEFG 22,4
    72. 72 AB 22,8
    73. 73 ABCDE 21,9
    74. 74 ABCDE 25,9
    75. 75 ABCDEFGH 22,5
    76. 76 ABCD 22,7
    77. 77 ABC 27,6
    78. 78 ABC 22,8
    79. 79 ABCDEFG 20,2
    80. 80 ABC 14,8
    81. 81 A 10,3
    82. 82 A 6,7
    83. 83 AB 6,2
    84. 84 A 15,8
    85. 85 AB 12,7
    86. 86 ABCD 20,2
    87. 87 ABCD 19,0
    88. 88 A 8,8
    89. 89 ABC 10,9
    90. 90 ABCDEF 13,3
    91. 91 ABCDEFGHI 19,6
    92. 92 ABC 20,1
    93. 93 A 14,6
    94. 94 AB 15,7
    95. 95 ABCD 11,8
    96. 96 ABC 10,0
    97. 97 ABC 4,9
    98. 98 ABCDEFG 7,3
    99. 99 ABCD 19,2
    100. 100 ABCD 6,0
    101. 101 ABCDEFGHJK 15,9
    102. 102 ABCDEFG 26,1
    103. 103 ABCDEFGH 18,0
    104. 104 AB 12,1
    105. 105 ABC 18,8
    106. 106 ABCEFG 17,5
    107. 107 ABC 17,8
    108. 115 ABC 5,1
    109. 116 A 0,7
    110. 117 ABCDEFG 7,8
    TOTAL: - 2.069 ha padure
    - 202 ha terenuri pentru hrana vânatului
    - 291 ha terenuri administrative (construcţii, drumuri, luciu apa etc.)
    TOTAL GENERAL: 2.562 ha

    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 25 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    VALER DORNEANU
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 12 septembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
    ALEXANDRU ATHANASIU
    Bucureşti, 1 octombrie 2002.
    Nr. 545.
    -----------