ORDONANŢĂ nr. 75 din 30 august 2001 (**republicată**)(*actualizată*)
privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal
(actualizată până la data de 5 septembrie 2011*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • --------------
    **) Republicată în temeiul art. XIV lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2004, dându-se textelor o noua numerotare.
    Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 1 septembrie 2001, a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 410/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 9 iulie 2002 şi ulterior a mai fost modificată prin:
    - Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 190/2001 pentru modificarea art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 29 decembrie 2001, aprobată prin Legea nr. 228/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 29 aprilie 2002;
    - Ordonanţa Guvernului nr. 86/2003 privind reglementarea unor măsuri în materie financiar-fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 31 august 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 609/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 23 decembrie 2003;
    - Ordonanţa Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 116/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 22 aprilie 2004.

    Articolul 1

    În scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, precum şi în scopul intaririi administrării impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat se organizează cazierul fiscal al contribuabililor ca mijloc de evidenta şi urmărire a disciplinei financiare a contribuabililor.


    Articolul 2

    (1) În cazierul fiscal se ţine evidenţa persoanelor fizice şi juridice, precum şi a asociaţilor, acţionarilor şi reprezentanţilor legali ai persoanelor juridice care au săvârşit fapte sancţionate de legile fiscale, financiare, vamale, precum şi cele care privesc disciplina financiară, denumiţi în continuare contribuabili.
    (2) În cazierul fiscal al persoanelor fizice şi juridice se înscriu şi:
    a) atragerea răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent, stabilită prin decizie a organului fiscal competent rămasă definitivă în sistemul căilor administrative de atac sau prin hotărâre judecătorească, după caz;
    b) inactivitatea fiscală, declarată potrivit legii*).
    (3) În cazul situaţiei prevăzute la alin. (2) lit. b), inactivitatea fiscală se înscrie atât în cazierul fiscal al persoanei juridice declarate inactivă, cât şi al reprezentanţilor legali ai acesteia.
    (4) Oficiul Naţional al Registrului Comerţului va comunică, în format electronic, în termen de maximum 30 de zile de la solicitare, lista reprezentanţilor legali ai persoanelor juridice care au fost declarate inactive din punct de vedere fiscal.
    -----------
    Art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. V, Cap. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 46 din 13 mai 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 347 din 25 mai 2009.


    Articolul 3

    (1) Cazierul fiscal se organizează de Ministerul Finanţelor Publice*) la nivel central şi la nivelul unităţilor teritoriale competente.
    ____________
    *) Conform art. 15 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 24/2007
    privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 12 aprilie 2007, denumirea "Ministerul Finanţelor Publice" se înlocuieşte cu denumirea "Ministerul Economiei şi Finanţelor.
    -------------
    Alin. (1) al art. 3 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 91 din 10 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 19 aprilie 2007.
    (1^1) Începând cu data de 1 ianuarie 2009, unităţile teritoriale competente sunt direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, administraţiile finanţelor publice ale municipiilor, precum şi cele ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
    --------------
    Alin. (1^1) al art. 3 a fost modificat de articolul unic din LEGEA nr. 72 din 8 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 11 aprilie 2008.
    (2) La nivelul Ministerului Finanţelor Publice se organizează cazierul fiscal naţional, în care se tine evidenta contribuabililor de pe întregul teritoriu al României, iar la nivelul unităţilor teritoriale competente se organizează cazierul fiscal local, în care se tine evidenta contribuabililor care au domiciliul fiscal în raza teritorială a acestora.
    -------------
    Alin. (2) al art. 3 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 91 din 10 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 19 aprilie 2007.
    (3) Cazierul fiscal va fi gestionat atât la nivel naţional, cat şi la nivelul organelor fiscale teritoriale printr-o structura specializată care se va constitui în acest sens prin regulamentul de organizare şi funcţionare a Ministerului Finanţelor Publice.
    (4) Prin derogare de la prevederile alin. (2), la nivelul Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili se organizează cazierul fiscal în care se tine evidenta contribuabililor mari care intră în competenţa de administrare a acestei unităţi fiscale, potrivit legii.
    -------------
    Alin. (4) al art. 3 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 91 din 10 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 19 aprilie 2007.


    Articolul 4

    (1) În cazierul fiscal se înscriu date privind sancţiunile aplicate contribuabililor pentru faptele prevăzute la art. 2 alin. (1), precum şi date din documentele prevăzute la art. 2 alin. (2).
    -----------
    Alin. (1) al art. 4 a fost modificat de pct. 2 al art. V, Cap. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 46 din 13 mai 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 347 din 25 mai 2009.
    (2) Înscrierea datelor în cazierul fiscal se face pe baza documentelor rămase definitive şi irevocabile potrivit legislaţiei în vigoare.


    Articolul 6

    (1) Înscrierea datelor prevăzute la art. 4 se face în baza următoarelor documente:
    a) extrasele de pe hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile, transmise de instanţele judecătoreşti Ministerului Finanţelor Publice;
    -------------
    Litera a) a alin. (1) al art. 6 a fost modificată de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 91 din 10 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 19 aprilie 2007.
    (1^1) Dispozitivul hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile se comunică direcţiei generale a finanţelor publice în a carei raza teritorială îşi are domiciliul fiscal persoana sancţionată, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti.
    -------------
    Alin. (1^1) al art. 6 a fost introdus de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 91 din 10 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 19 aprilie 2007.
    (1^2) Organele competente să constate faptele prevăzute la art. 2 şi să aplice sancţiuni au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a actelor care sancţionează fapte care, potrivit legii, se înscriu în cazierul fiscal, neatacate în termenele prevăzute de lege, sa transmită aceste acte direcţiei generale a finanţelor publice în a carei raza teritorială îşi are domiciliul fiscal persoana sancţionată.
    -------------
    Alin. (1^2) al art. 6 a fost introdus de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 91 din 10 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 19 aprilie 2007.
    b) extrasele de pe deciziile de soluţionare a contestaţiilor rămase definitive prin neexercitarea căilor de atac;
    c) actele/documentele întocmite de organele fiscale şi vamale din subordinea Ministerului Finanţelor Publice, rămase definitive, prin care se consemnează datele şi informaţiile prevăzute la art. 2 şi 4;
    d) actele rămase definitive ale altor organe competente să constate faptele prevăzute la art. 2 şi să aplice sancţiuni.
    (2) În scopul completării cazierului fiscal organele fiscale pot solicita Inspectoratului General al Poliţiei şi unităţilor teritoriale ale acestuia extras de pe cazierul judiciar al contribuabililor care au săvârşit faptele prevăzute la art. 2.
    (3) Documentele prevăzute la alin. (2) se comunică în termen de 30 de zile de la data solicitării acestora. Pentru aceste solicitări nu se percep taxe de timbru.


    Articolul 7

    (1) Contribuabilii care au înscrise date în cazierul fiscal se scot din evidenţă dacă se află în următoarele situaţii:
    a) faptele pe care le-au săvârşit nu mai sunt sancţionate de lege;
    b) a intervenit reabilitarea de drept sau judecătorească constatată prin hotărâre judecătorească;
    c) faptele înscrise în cazierul fiscal sunt sancţionate ca infracţiuni şi nu au mai săvârşit fapte de această natură într-o perioadă de 5 ani de la data rămânerii definitive a ultimului act prin care au fost sancţionate aceste fapte;
    d) faptele înscrise în cazierul fiscal sunt sancţionate drept contravenţii, cu excepţia faptelor prevăzute la lit. e), şi nu au mai săvârşit fapte de natura celor prevăzute la art. 2 într-o perioadă de un an de la data rămânerii definitive a ultimului act prin care au fost sancţionate aceste fapte, cu condiţia achitării cuantumului amenzilor contravenţionale. În situaţia în care cuantumul amenzilor nu a fost achitat în această perioadă, scoaterea din evidenţă se realizează la data achitării amenzilor sau după împlinirea unui termen de 5 ani de la data rămânerii definitive a ultimului act prin care au fost sancţionate aceste fapte, în situaţia în care cuantumul amenzilor nu a fost achitat;
    e) faptele înscrise în cazierul fiscal sunt sancţionate drept contravenţii la regimul produselor accizabile şi nu au mai săvârşit fapte de natura celor prevăzute la art. 2 într-o perioadă de 5 ani de la data rămânerii definitive a ultimului act prin care au fost sancţionate aceste fapte;
    f) au fost stinse creanţele fiscale datorate ca urmare a atragerii răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent. Data scoaterii din evidenţă este data stingerii creanţelor fiscale, însă nu mai devreme de un an de la data comunicării deciziei organului fiscal competent rămase definitivă în sistemul căilor administrative sau judiciare de atac. În situaţia în care creanţele fiscale nu au fost stinse în termen de 5 ani de la comunicarea deciziei, scoaterea din evidenţă se realizează începând cu această dată;
    g) contribuabilul declarat inactiv a fost reactivat. Data scoaterii din evidenţă este data reactivării contribuabilului în situaţia în care acesta a fost declarat inactiv pentru cazul prevăzut la art. 78 alin. (5) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003
    privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau data împlinirii unui termen de 3 luni de la data reactivării contribuabilului în situaţia în care acesta a fost declarat inactiv pentru cazurile prevăzute la art. 78 alin. (5) lit. b) sau c) din ordonanţa mai sus menţionată;
    h) decesul, respectiv radierea contribuabilului.
    (2) În cazul în care în cazierul fiscal al contribuabililor aflaţi în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) există şi alte menţiuni cu privire la alte fapte, se şterg numai menţiunile care impun scoaterea din evidenţă.
    -----------
    Art. 7 a fost modificat de art. I din ORDONANŢA nr. 25 din 31 august 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 2 septembrie 2011.


    Articolul 8

    (1) Prezentarea certificatului de cazier fiscal este obligatorie în următoarele situaţii:
    a) la înfiinţarea societăţilor comerciale, a societăţilor cooperative şi a cooperativelor agricole, de către asociaţi, acţionari şi reprezentanţii legali desemnaţi;
    b) la solicitarea înscrierii asociaţiilor şi fundaţiilor în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de către asociaţii sau membrii fondatori ai acestora;
    c) la autorizarea exercitării unei activităţi independente de către solicitanţi;
    d) la cesiunea părţilor sociale sau a acţiunilor de către noii asociaţi sau acţionari;
    e) la numirea de noi reprezentanţi legali, precum şi la cooptarea de noi asociaţi sau acţionari cu prilejul efectuării majorării de capital social de către noii reprezentanţi legali, asociaţi şi acţionari.
    -----------
    Alin. (1) al art. 8 a fost modificat de pct. 1 al art. VII, Secţiunea a 3-a din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.
    (1^1) Obligaţia prevăzută la alin. (1) este îndeplinită în situaţiile prevăzute la lit. a), c), d) şi e) prin transmiterea, în format electronic, a informaţiilor din cazierul fiscal al contribuabililor de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, la solicitarea acestuia, în termen de 8 ore. Solicitarea cuprinde, în mod obligatoriu, următoarele informaţii: numele şi prenumele/denumirea şi codul de identificare fiscală.
    -----------
    Alin. (1^1) al art. 8 a fost modificat de art. 42 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 44 din 16 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 25 aprilie 2008.
    (2) Persoanele fizice şi juridice străine care nu sunt înregistrate fiscal în România şi se afla în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) nu au obligaţia să prezinte certificatul de cazier fiscal, fiind suficienta declaraţia autentică pe propria răspundere a persoanei fizice sau a reprezentantului persoanei juridice, după caz, din care să rezulte că nu au datorii fiscale.
    (3) Judecătorul delegat, instanţele şi organele competente nu dispun, respectiv nu autorizează operaţiunile prevăzute la alin. (1), în cazul în care în cazierul fiscal există înscrise fapte de natură penală şi/sau fapte prevăzute la art. 2 alin. (2).
    -----------
    Alin. (3) al art. 8 a fost modificat de pct. 3 al art. V, Cap. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 46 din 13 mai 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 347 din 25 mai 2009.
    (4) Certificatele de cazier fiscal se vor elibera după 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe.
    (5) La solicitarea motivată a organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti Ministerul Finanţelor Publice va furniza informaţii din cazierul fiscal al contribuabililor aflaţi în curs de urmărire sau de judecată.
    (6) În baza acordurilor fiscale internaţionale Ministerul Finanţelor Publice poate furniza autorităţilor fiscale competente din statele partenere, la cerere, informaţii din cazierul fiscal al contribuabililor.


    Articolul 9

    (1) Certificatul de cazier fiscal este valabil 30 de zile de la data emiterii şi numai în scopul în care a fost eliberat.
    (2) Eliberarea certificatului de cazier fiscal se face de îndată, în prezenţa contribuabilului sau a reprezentantului acestuia.
    (3) Pentru eliberarea certificatului de cazier fiscal sau pentru transmiterea electronică a informaţiilor din cazierul fiscal se percepe o taxă în sumă de 20 lei pentru fiecare persoană.
    (4) Taxa prevăzută la alin. (3) se face venit la bugetul de stat şi se plăteşte la unităţile de trezorerie şi contabilitate publică sau la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, după caz.
    -----------
    Art. 9 a fost modificat de pct. 2 al art. VII, Secţiunea a 3-a din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.


    Articolul 10

    (1) Contribuabilii care figurează în evidenta cazierului fiscal pot cere rectificarea datelor înscrise, dacă acestea nu corespund situaţiei reale ori înregistrarea lor nu s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale.
    (2) Cererea de rectificare, însoţită de acte doveditoare, se adresează unităţii fiscale care a emis certificatul de cazier fiscal.
    (3) Organele fiscale vor comunică contribuabililor modul de soluţionare a cererii de rectificare în termen de 30 de zile de la data depunerii acesteia.
    (4) Organele fiscale sunt obligate sa verifice susţinerile contribuabililor şi, dacă constata ca în cazierul fiscal s-a făcut o înregistrare gresita, iau măsuri de rectificare a datelor şi comunică sau eliberează un nou certificat de cazier fiscal în locul celui contestat.
    (5) Certificatul de cazier fiscal eliberat în condiţiile alin. (4) este scutit de taxa de timbru.


    Articolul 11

    (1) Contribuabilii cărora li s-a respins cererea de rectificare pot introduce contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicare. Contestaţia se poate introduce şi în cazul în care eroarea înregistrării în cazierul fiscal nu se datorează organelor fiscale.
    (2) Contestaţia se soluţionează de către tribunal, Secţia de contencios administrativ în a carei raza teritorială îşi au domiciliul sau sediul contribuabilii, fără procedura prealabilă.
    (3) Contestaţia este scutită de taxa de timbru.
    (4) Hotărârea prin care se soluţionează contestaţia este definitivă şi irevocabilă.
    (5) În caz de admitere a contestaţiei instanţa va trimite o copie de pe hotărârea organului fiscal în vederea rectificarii cazierului fiscal.


    Articolul 12

    Nerespectarea prevederilor prezentei ordonanţe de către funcţionarii publici din cadrul structurilor specializate ale Ministerului Finanţelor Publice, împuterniciţi sa exercite atribuţii legate de gestionarea cazierului fiscal, atrage răspunderea administrativă, disciplinară, civilă sau penală, după caz.


    Articolul 13

    Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii de aprobare a acesteia şi se aplică faptelor constatate prin acte încheiate începând cu această dată, chiar dacă faptele au fost săvârşite în perioade anterioare intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, dacă la acel moment ele au fost comise cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la acea data.


    Articolul 14

    (1) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe Guvernul va aproba norme metodologice prin care se vor stabili faptele care se vor înscrie în cazierul fiscal al contribuabilului, procedura de solicitare şi de eliberare a certificatului de cazier fiscal şi a informaţiilor din cazierul fiscal.
    (2) Procedura de eliberare a certificatului de cazier fiscal şi de transmitere, în format electronic, a informaţiilor din cazierul fiscal al contribuabililor, a cărui prezentare este obligatorie la înfiinţarea societăţilor comerciale pentru persoanele prevăzute la art. 8 alin. (1), precum şi modalitatea de plată a taxei prevăzute la art. 9 alin. (3) vor fi convenite prin protocol încheiat între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Justiţiei - Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
    -----------
    Alin. (2) al art. 14 a fost modificat de pct. 3 al art. VII, Secţiunea a 3-a din ORDONANŢA nr. 47 din 28 august 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 603 din 31 august 2007.


    Articolul 15

    Modelul formularisticii necesare pentru solicitarea şi comunicarea datelor înscrise în cazierul fiscal, modul de organizare, gestionare şi acces la informaţiile din cazierul fiscal se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice.
    ______________