ORDONANŢĂ nr. 10 din 30 ianuarie 2008 (*actualizată*)
privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale
(actualizată până la data de 25 ianuarie 2015*)
----------
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. V.1 din Legea nr. 373/2007 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.
Capitolul I
Abrogat.
----------
Cap. I a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 1
Abrogat.
----------
Art. 1 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 2
Abrogat.
----------
Art. 2 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 3
Abrogat.
----------
Art. 3 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 4
Abrogat.
----------
Art. 4 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 5
Abrogat.
----------
Art. 5 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 6
Abrogat.
----------
Art. 6 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Capitolul II
Abrogat.
----------
Cap. II a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 7
Abrogat.
----------
Art. 7 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 8
Abrogat.
----------
Art. 8 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 9
Abrogat.
----------
Art. 9 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 10
Abrogat.
----------
Art. 10 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 11
Abrogat.
----------
Art. 11 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 12
Abrogat.
----------
Art. 12 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 13
Abrogat.
----------
Art. 13 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 14
Abrogat.
----------
Art. 14 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 15
Abrogat.
----------
Art. 15 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 16
Abrogat.
----------
Art. 16 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 17
Abrogat.
----------
Art. 17 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 18
Abrogat.
----------
Art. 18 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Capitolul III Dispoziţii finale
Articolul 19
Abrogat.
----------
Art. 19 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 20
Abrogat.
----------
Art. 20 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 21
Abrogat.
----------
Art. 21 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 22
Abrogat.
----------
Art. 22 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 23
(1) Personalul contractual din sectorul bugetar are dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă şi la alte concedii, în condiţiile legii. ...
(2) Durata minimă a concediului de odihnă este de 21 de zile lucrătoare pe an. ...
(3) La determinarea indemnizaţiei de concediu de odihnă se vor lua în calcul, pe lângă salariul de bază, şi sporurile de care beneficiază, potrivit legii. ...
(4) Abrogat. ...
----------
Alin. (4) al art. 23 a fost abrogat de lit. b) a art. II din LEGEA nr. 12 din 20 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 52 din 22 ianuarie 2015.
(5) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării raporturilor juridice de muncă. ...
(6) Celelalte prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, rămân în vigoare. ...
(7) Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu. ...
Articolul 24
Abrogat.
----------
Art. 24 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 25
(1) Autorităţile şi instituţiile publice care au dreptul de a constitui un fond de stimulare, potrivit legii, pot acorda stimulente personalului contractual, în limitele prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare. Modul de constituire din fiecare sursă şi condiţiile de utilizare a fondului de stimulare se stabilesc cu avizul organizaţiilor sindicale reprezentative, prin hotărâre a Guvernului. ...
(2) Până la intrarea în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1) rămân aplicabile reglementările existente privind constituirea şi condiţiile de utilizare a fondurilor pentru stimularea personalului. ...
Articolul 26
Abrogat.
----------
Art. 26 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 27
Abrogat.
----------
Art. 27 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 28
Abrogat.
----------
Art. 28 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 29
Abrogat.
----------
Art. 29 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 30
Abrogat.
----------
Art. 30 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 30^1
Abrogat.
----------
Art. 30^1 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 30^2
Abrogat.
-------------
Art. 30^2 a fost abrogat de lit. v) a art. 39 din LEGEA-CADRU nr. 284 din 28 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 28 decembrie 2010.
Articolul 31
Abrogat.
----------
Art. 31 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 32
Abrogat.
----------
Art. 32 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 33
Abrogat.
----------
Art. 33 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Articolul 34
Abrogat.
----------
Art. 34 a fost abrogat de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
────────────────
Ministrul muncii,
familiei şi egalităţii de şanse,
Paul Păcuraru
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian
Bucureşti, 30 ianuarie 2008.
Nr. 10.
Anexa Ia
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa Ia a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa IIa
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa IIa a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa IIIa
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa IIIa a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa IV/1a
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa IV/1a a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa IV/2a
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa IV/2a a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa IV/3a
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa IV/3a a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa IV/4a
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa IV/4a a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa IV/5a
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa IV/5a a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa IV/6a
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa IV/6a a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa IV/7a
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa IV/7a a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa IV/8a
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa IV/8a a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa IV/9a
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa IV/9a a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa IV/10a
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa IV/10a a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa IV/11a
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa IV/11a a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa V/1a
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa V/1a a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa V/2a
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa V/2a a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa VI/1a
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa VI/1a a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa VI/2a
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa VI/2a a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa VII/1a
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa VII/1a a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa VII/2a
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa VII/2a a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa VII/3a
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa VII/3a a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa VIII/a
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa VIII/a a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa Ib
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa Ib a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa IIb
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa IIb a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa IIIb
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa IIIb a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa IV/1b
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa IV/1b a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa IV/2b
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa IV/2b a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa IV/3b
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa IV/3b a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa IV/4b
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa IV/4b a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa IV/5b
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa IV/5b a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa IV/6b
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa IV/6b a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa IV/7b
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa IV/7b a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa IV/8b
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa IV/8b a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa IV/9b
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa IV/9b a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa IV/10b
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa IV/10b a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa IV/11b
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa IV/11b a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa V/1b
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa V/1b a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa V/2b
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa V/2b a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa VI/1b
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa VI/1b a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa VI/2b
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa VI/2b a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa VII/1b
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa VII/1b a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa VII/2b
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa VII/2b a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa VII/3b
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa VII/3b a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Anexa VIIIb
Notă ...
──────────
Abrogată.
----------
Anexa VIIIb a fost abrogată de pct. 12 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
------