DECIZIE nr. 199 din 23 noiembrie 1999
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 şi 10 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 76 din 21 februarie 2000



    Lucian Mihai - preşedinte
    Costica Bulai - judecător
    Constantin Doldur - judecător
    Kozsokar Gabor - judecător
    Ioan Muraru - judecător
    Nicolae Popa - judecător
    Lucian Stangu - judecător
    Florin Bucur Vasilescu - judecător
    Romul Petru Vonica - judecător
    Paula C. Pantea - procuror
    Doina Suliman - magistrat-asistent
    Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 şi 10 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, excepţie ridicată de Leon Nica în Dosarul nr. 19.144/1998 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
    Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 16 noiembrie 1999 şi au fost consemnate în Încheierea din aceeaşi dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 23 noiembrie 1999.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:
    Prin Încheierea din 11 februarie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 19.144/1998, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 şi 10 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. Excepţia a fost ridicată de Leon Nica într-o cauza civilă ce are ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate de autorul excepţiei împotriva Procesului-verbal din 10 octombrie 1998, emis de Secţia 8 Poliţie.
    În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 36 privind "libertatea întrunirilor" şi ale art. 150 referitoare la "conflictul temporal de legi".
    Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază ca excepţia este neîntemeiată, deoarece art. 6 şi 10 din Legea nr. 60/1991 nu contravin textelor constituţionale invocate, ele fiind "de natura a proteja valorile enumerate expres în art. 49 alin. (1) din Constituţie".
    Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, considera ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale şi în deplina concordanta cu art. 11 alin. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care "nu interzice ca restrangeri legale să fie impuse exercitării dreptului la libera întrunire de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat".
    În punctul sau de vedere Guvernul considera excepţia ca fiind neîntemeiată, întrucât "libertatea întrunirilor poate fi supusă, prin lege, unor limitări sau condiţionari, îndeosebi pentru a garanta serviciile esenţiale necesare societăţii".
    Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:
    Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
    Obiectul excepţiei îl constituie art. 6 şi 10 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, care au următoarea redactare:
    - Art. 6: "Organizarea adunărilor publice se declara la primăriile municipale, orăşeneşti sau comunale, pe teritoriul cărora acestea urmează să se desfăşoare."
    - Art. 10: "Primăriile pot, cu consultarea organului local al poliţiei, sa interzică organizarea adunării publice, dacă deţin date din care rezultă ca desfăşurarea acesteia ar duce la încălcarea prevederilor art. 2 sau dacă, în perioada, la locul şi pe traseele unde aceasta ar urma să aibă loc, se executa lucrări edilitar-gospodăreşti de amploare."
    Motivul principal de neconstituţionalitate este acela ca, potrivit art. 36 din Constituţie, mitingurile, demonstraţiile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme, în timp ce dispoziţiile legale criticate restrang exercitarea acestei libertăţi prin cerinţa obţinerii unei autorizari prealabile.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională retine ca dispoziţiile art. 36 trebuie corelate cu cele ale art. 49 din Constituţie, în sensul că exerciţiul libertăţii întrunirilor poate comporta anumite restrangeri şi condiţionari, potrivit legii, tocmai pentru ca drepturile şi libertăţile garantate de Constituţie cetăţenilor, interesele acestora şi, implicit, ordinea publică şi securitatea naţionala sa nu fie afectate.
    Din perspectiva art. 11 şi 20 din Constituţie, Curtea observa ca, de altfel, art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede că exerciţiul dreptului de întrunire poate face obiectul unor restrictii care, potrivit legii, constituie măsuri necesare într-o societate democratica, între altele, pentru apărarea ordinii, a moralei sau a drepturilor şi libertăţilor altora. În acest sens, în cauzele "Platform <<Arzte fur das Leben>> contra Austriei", 1985, şi "Rassemblement jurassien contra Elvetiei", 1979, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut ca art. 11 presupune ca fiecare stat este în măsura sa adopte măsuri rezonabile şi adecvate pentru a asigura desfăşurarea paşnică a manifestatiilor licite ale cetăţenilor săi şi ca pentru întrunirile ce au loc pe căile publice nu este exagerata impunerea obligaţiei de a se obţine o autorizaţie prealabilă, întrucât autorităţile au posibilitatea, în aceste condiţii, sa vegheze asupra respectării ordinii publice şi sa ia măsurile necesare pentru ca libertatea manifestatiilor să fie pe deplin asigurata.
    În aceste condiţii Curtea Constituţională constata ca dispoziţiile legale criticate, deşi preconstitutionale, nu intra sub incidenţa art. 150 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia "Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii", deoarece nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 36, criticile aduse nefiind, asadar, întemeiate.
    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,
    CURTEA
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 şi 10 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, excepţie ridicată de Leon Nica în Dosarul nr. 19.144/1998 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
    Definitivă şi obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 noiembrie 1999.
    PREŞEDINTELE
    CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    LUCIAN MIHAI
    Magistrat-asistent,
    Doina Suliman
    ---------------