LEGE nr. 71 din 28 martie 2013pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normativePublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 171 din 29 martie 2013
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul I
Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96 din 22 decembrie 2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 22 decembrie 2012, cu următoarele modificări și completări:1. La articolul 1, alineatul (3) va avea următorul cuprins:(3) Prefectul funcționează în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului. ... 2. La articolul 1, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:(4) Ministerul Afacerilor Interne îndrumă și controlează activitatea prefecților și a instituției prefectului cu privire la exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege. ... 3. La articolul 3, alineatul (2) va avea următorul cuprins:(2) În cadrul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice se înființează Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, ca organ de specialitate, cu personalitate juridică, finanțat prin bugetul ministerului, cu atribuții în coordonarea la nivel național a domeniilor ape, păduri și piscicultură. ... 4. La articolul 3, după alineatul (2) se introduc șase noi alineate, alineatele (3)-(8), cu următorul cuprins:(3) Conducerea Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură se exercită de către ministrul delegat pentru ape, păduri și piscicultură.(4) Ministrul delegat pentru ape, păduri și piscicultură reprezintă Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură în raporturile cu celelalte autorități publice, cu persoanele juridice și fizice din țară și din străinătate, precum și în justiție.(5) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, ministrul delegat emite ordine și instrucțiuni, în condițiile legii.(6) Ministrul delegat își îndeplinește atribuțiile ce îi revin pe domeniile specifice, folosind structurile proprii ale departamentului, precum și prin instituțiile aflate în subordonarea, coordonarea sau autoritatea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, specifice domeniului coordonat.(7) Ministrul delegat numește și eliberează din funcție personalul Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură, în condițiile legii.(8) În activitatea de conducere a Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură, ministrul delegat este ajutat de unul sau mai mulți secretari de stat, potrivit hotărârii Guvernului privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice. ... 5. La articolul 4, alineatul (3) va avea următorul cuprins:(3) În cadrul Ministerului Economiei se înființează Departamentul pentru Energie, ca organ de specialitate, cu personalitate juridică, finanțat prin bugetul ministerului, cu atribuții în coordonarea la nivel național a domeniilor energetic și resurselor energetice. ... 6. La articolul 4, după alineatul (3) se introduc șase noi alineate, alineatele (3^1)-(3^6), cu următorul cuprins:(3^1) Conducerea Departamentului pentru Energie se exercită de către ministrul delegat pentru energie.(3^2) Ministrul delegat pentru energie reprezintă Departamentul pentru Energie în raporturile cu celelalte autorități publice, cu persoanele juridice și fizice din țară și din străinătate, precum și în justiție.(3^3) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, ministrul delegat emite ordine și instrucțiuni, în condițiile legii.(3^4) Ministrul delegat își îndeplinește atribuțiile ce îi revin pe domeniile specifice, folosind structurile proprii ale departamentului, precum și prin instituțiile aflate în subordonarea, coordonarea sau autoritatea Ministerului Economiei, specifice domeniului coordonat.(3^5) Ministrul delegat numește și eliberează din funcție personalul Departamentului pentru Energie, în condițiile legii.(3^6) În activitatea de conducere a Departamentului pentru Energie, ministrul delegat este ajutat de unul sau mai mulți secretari de stat, potrivit hotărârii Guvernului privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei. ... 7. La articolul 4, alineatul (4) va avea următorul cuprins:(4) În cadrul Ministerului Economiei se înființează Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism, ca organ de specialitate, cu personalitate juridică, finanțat prin bugetul ministerului, cu atribuții în coordonarea la nivel național a domeniilor întreprinderi mici și mijlocii, mediul de afaceri și turism. ... 8. La articolul 4, după alineatul (4) se introduc șase noi alineate, alineatele (4^1)-(4^6), cu următorul cuprins:(4^1) Conducerea Departamentului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism se exercită de către ministrul delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediul de afaceri și turism.(4^2) Ministrul delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediul de afaceri și turism reprezintă Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism în raporturile cu celelalte autorități publice, cu persoanele juridice și fizice din țară și din străinătate, precum și în justiție.(4^3) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, ministrul delegat emite ordine și instrucțiuni, în condițiile legii.(4^4) Ministrul delegat își îndeplinește atribuțiile ce îi revin pe domeniile specifice, folosind structurile proprii ale departamentului, precum și prin instituțiile aflate în subordonarea, coordonarea sau autoritatea Ministerului Economiei, specifice domeniului coordonat.(4^5) Ministrul delegat numește și eliberează din funcție personalul Departamentului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism, în condițiile legii.(4^6) În activitatea de conducere a Departamentului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism, ministrul delegat este ajutat de unul sau mai mulți secretari de stat, potrivit hotărârii Guvernului privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei. ... 9. La articolul 10, după alineatul (1) se introduc cinci noi alineate, alineatele (2)-(6), cu următorul cuprins:(2) Se înființează Agenția pentru Agenda Digitală a României, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului pentru Societatea Informațională, prin comasarea prin fuziune a Centrului Național de Management al Societății Informaționale, a Centrului Național România Digitală și a Centrului Național de Supercomputing.(3) Atribuțiile, organizarea și funcționarea Agenției pentru Agenda Digitală a României se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului pentru Societatea Informațională.(4) Se înființează Comitetul Tehnico-Economic pentru Societatea Informațională, organism fără personalitate juridică, ce are ca principal scop asistarea Ministerului pentru Societatea Informațională în elaborarea, integrarea, corelarea și monitorizarea politicii în domeniul societății informaționale.(5) În exercitarea atribuțiilor sale, Comitetul Tehnico-Economic pentru Societatea Informațională emite avize conforme, însoțite de recomandări cu caracter obligatoriu.(6) Atribuțiile, structura, organizarea și funcționarea Comitetului Tehnico-Economic pentru Societatea Informațională se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului pentru Societatea Informațională. ... 10. La articolul 12, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:(6) În scopul asigurării coordonării interinstituționale a procesului de formulare a poziției naționale privind inițiativele europene legislative și fără caracter legislativ, în coordonarea Ministerului Afacerilor Externe funcționează Sistemul național de gestionare a afacerilor europene în vederea participării României la procesul decizional al instituțiilor Uniunii Europene. Organizarea și funcționarea acestuia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. ... 11. După articolul 12 se introduce un nou articol, articolul 12^1, cu următorul cuprins:
Articolul 12^1
(1) În cadrul Ministerului Afacerilor Externe funcționează Agentul guvernamental pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene, însărcinat cu reprezentarea României în fața Curții de Justiție, a Tribunalului Uniunii Europene, a celorlalte instituții ale Uniunii Europene, precum și a Curții de Justiție a Asociației Europene a Liberului Schimb.(2) Agentul guvernamental are rang de subsecretar de stat, fiind numit și eliberat din funcție prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului afacerilor externe.(3) Agentul guvernamental este direct subordonat ministrului afacerilor externe.(4) Agentul guvernamental are în subordine o structură specializată în contenciosul Uniunii Europene, precum și o structură specializată în compatibilizarea legislației naționale cu dreptul Uniunii Europene.(5) Agentul guvernamental poate delega personalului din structura specializată în contenciosul Uniunii Europene aflată în subordinea sa atribuțiile privind reprezentarea României în fața Curții de Justiție, a Tribunalului Uniunii Europene, a celorlalte instituții ale Uniunii Europene, precum și a Curții de Justiție a Asociației Europene a Liberului Schimb.(6) În activitatea de reprezentare, agentul guvernamental este sprijinit de un grup de lucru interinstituțional specializat.(7) În cadrul activității de reprezentare, agentul guvernamental coordonează procesul de stabilire a pozițiilor naționale și întocmește actele necesare.(8) În scopul exercitării atribuțiilor agentului guvernamental, autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să trimită, la cererea și în termenul stabilit de acesta, toate actele, datele și informațiile solicitate. ... 12. Articolul 13 va avea următorul cuprins:
Articolul 13
În cadrul Ministerului Finanțelor Publice funcționează ministrul delegat pentru buget, care coordonează activitățile din domeniile bugetului, trezoreriei, ajutorului de stat, activelor statului și datoriei publice. ... 13. La articolul 15, alineatele (1) și (3) vor avea următorul cuprins:
Articolul 15
(1) Ministrul delegat îndeplinește atribuțiile ordonatorului principal de credite al ministerului în domeniile pentru care a fost învestit.
...........................................................................(3) Ministrul delegat inițiază și avizează proiectele de acte normative, respectiv contrasemnează actele normative adoptate potrivit legii, corespunzător domeniilor pentru care a fost învestit, împreună cu conducătorul ministerului. ... 14. La articolul 15, după alineatul (3) se introduc trei noi alineate, alineatele (3^1)-(3^3), cu următorul cuprins:(3^1) Ministrul delegat emite ordine și instrucțiuni, în condițiile legii, în domeniile pentru care a fost învestit, inclusiv pentru aprobarea statului de funcții, a regulamentului de organizare și funcționare și pentru reglementarea raporturilor de muncă sau de serviciu ale personalului, aferente structurilor corespunzătoare domeniilor coordonate.(3^2) Ministrul delegat îndeplinește atribuțiile stabilite prin actul normativ de organizare și funcționare a ministerului în care își desfășoară activitatea.(3^3) Ministrul delegat își îndeplinește atribuțiile ce îi revin pe domeniile specifice folosind aparatul propriu al ministerului, precum și prin instituțiile aflate în subordonarea, coordonarea sau autoritatea ministerului, specifice domeniului coordonat. ... 15. La articolul 15, alineatul (4) se abrogă. ... 16. La articolul 16, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
Articolul 16
(1) Se înființează Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, ca organ de specialitate cu personalitate juridică, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, finanțat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, cu atribuții în coordonarea la nivel național, în pregătirea, execuția și implementarea proiectelor de infrastructură, stabilite prin hotărâre a Guvernului, precum și de coordonare a aplicării coerente a politicii Guvernului în domeniul stimulării, promovării și implementării investițiilor străine și în domeniul parteneriatului public-privat. ... 17. La articolul 16, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:(4^1) Ministrul delegat îndeplinește atribuțiile ordonatorului principal de credite în ceea ce privește investițiile publice efectuate în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1). ... 18. La articolul 19, alineatul (2) va avea următorul cuprins:(2) Structurile din cadrul Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie cu atribuții în procesul de restructurare și privatizare a societăților comerciale din domeniul energiei și de exercitare a calității de acționar al statului la societățile și companiile naționale din domeniul energiei se reorganizează ca direcție în subordinea directă a ministrului delegat pentru energie. ... 19. Articolul 20 va avea următorul cuprins:
Articolul 20
(1) Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, are calitatea de acționar al Fondului național de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici și mijlocii, înființat potrivit prevederilor Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, și al Fondului Român de Contragarantare, înființat potrivit prevederilor Ordonanței de urgență Guvernului nr. 23/2009 privind înființarea Fondului Român de Contragarantare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 312/2009, cu modificările ulterioare, iar ministrul finanțelor publice coordonează activitatea acestora.(2) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, ministrul finanțelor publice supune Guvernului, spre adoptare, proiectele actelor normative de reorganizare a Fondului național de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici și mijlocii și a Fondului Român de Contragarantare. ... 20. Articolul 22 va avea următorul cuprins:
Articolul 22
(1) Direcția generală de informații și protecție internă din cadrul Ministerului Administrației și Internelor se reorganizează ca Departament de Informații și Protecție Internă în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, condus de un secretar de stat, ajutat de 2 subsecretari de stat, numiți și eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului.(2) Funcțiile polițiștilor din aparatul propriu al Departamentului de Informații și Protecție Internă se asimilează din punct de vedere al salarizării cu funcțiile polițiștilor din unitățile aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne. ... 21. La articolul 26, alineatul (5) va avea următorul cuprins:(5) Organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice se reglementează prin hotărâre a Guvernului. ... 22. La articolul 26, alineatul (6) se abrogă. ... 23. La articolul 32 alineatul (1), după litera l) se introduce o nouă literă, litera m), cu următorul cuprins:
m) Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului cu Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. ... ... 24. La articolul 32, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (3^1) și (3^2), cu următorul cuprins:(3^1) În cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2003 pentru înființarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome Administrația Națională a Drumurilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 694 din 3 octombrie 2003, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și în cuprinsul altor acte normative care fac referire la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., sintagma «ministrul transporturilor și infrastructurii» se înlocuiește cu sintagma «ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine».(3^2) Până la înființarea Companiei Naționale de Drumuri Naționale - S.A., conform art. 17 alin. (4), Ministerul Transporturilor își menține și exercită direct toate calitățile conferite de legislația în vigoare până la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru a realiza proiecte de infrastructură de transport rutier de interes național, ce vor fi date în competența sa prin hotărâre a Guvernului. ... 25. La articolul 32, după alineatul (4) se introduc trei noi alineate, alineatele (5)-(7), cu următorul cuprins:(5) În cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, sintagma «Ministerul Transporturilor» se înlocuiește cu sintagma «Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine sau Ministerul Transporturilor», după caz, iar sintagma «ministrul transporturilor și infrastructurii» se înlocuiește cu sintagma «ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine sau ministrul transporturilor», după caz.(6) În cuprinsul art. 11, 20, 21, 35, 40, 41 alin. (14) lit. a), art. 44, 46, 47, 59, 61^1 și 61^2 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 21 iunie 1998, cu modificările și completările ulterioare, sintagma «Ministerul Transporturilor» se înlocuiește cu sintagma «Ministerul Transporturilor sau Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine», după caz, iar sintagma «ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii» se înlocuiește cu sintagma «ordin al ministrului transporturilor sau ordin al ministrului delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine», după caz.(7) În cuprinsul art. 41^1 alin. (1), art. 57 și 58 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sintagma «Ministerul Transporturilor» se înlocuiește cu sintagma «Ministerul Transporturilor și Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine», iar sintagma «ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii» se înlocuiește cu sintagma «ordin comun al ministrului transporturilor și al ministrului delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine». ... 26. La articolul 33 punctul I litera a), litera d) a alineatului (1) al articolului 1 va avea următorul cuprins:
d) Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, structură cu personalitate juridică, finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, condusă de ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine, care are calitatea de ordonator secundar de credite. În cadrul departamentului funcționează unul sau mai mulți secretari de stat, numiți și eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului. ... ... 27. La articolul 33 punctul I, litera c) va avea următorul cuprins:
c) La articolul 2, alineatul (1) va avea următorul cuprins: ...
Art. 2. - (1) Prim-ministrul, prin Cancelaria Primului-Ministru, coordonează activitatea următoarelor entități:
a) Agenția Națională pentru Resurse Minerale, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanțată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului; ...
b) Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanțată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului; ...
c) Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanțat de la bugetul de stat; ...
d) Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanțată integral de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului; ...
e) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului; ...
f) Secretariatul de Stat pentru Culte, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanțat de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. ...
g) Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. ... ... 28. La articolul 33 punctul II, alineatul (2) al articolului 5 va avea următorul cuprins:(2) Secretarul general al Guvernului coordonează următoarele entități:
a) Institutul Național de Statistică, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanțat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului; ...
b) Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanțată de la bugetul de stat; ...
c) Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanțată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului; ...
d) Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel», instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului; ...
e) Agenția Națională Anti-Doping, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanțată din venituri proprii și din subvenții de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului; ...
f) Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului; ...
g) Departamentul pentru Relații Interetnice, structură fără personalitate juridică, finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului; ...
h) Agenția Națională pentru Romi, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanțat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. ... ... 29. La articolul 33, punctele IV și V vor avea următorul cuprins:IV. Alineatul (3) al articolului 28 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 29 iulie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: ...
«(3) Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al statului ca acționar majoritar al Fondului național de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici și mijlocii, aprobă anual, prin ordin al ministrului finanțelor publice, politica de risc a Fondului.»V. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2009 privind înființarea Fondului Român de Contragarantare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 312/2009, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
a) La articolul 5 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins: ... ...
«a) statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice;»
b) La articolul 10, alineatul (2) va avea următorul cuprins: ...
«(2) Dacă rezervele constituite potrivit alin. (1) nu acoperă pierderea, diferența urmează să fie acoperită din bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare anuale, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice.»
c) Articolul 11 va avea următorul cuprins: ...
«Art. 11. - Anual, până la data de 31 mai, Ministerul Finanțelor Publice prezintă Guvernului un raport privind activitatea desfășurată, precum și programul de activitate pentru exercițiul următor.» ... 30. La articolul 33, punctul IX va avea următorul cuprins:IX. Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 31 ianuarie 2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
a) La articolul 6^6, alineatul (1) va avea următorul cuprins: ... ...
«Art. 6^6. - (1) Autoritatea este condusă de un președinte cu rang de secretar de stat și de 2 vicepreședinți cu rang de subsecretar de stat, numiți prin decizie a prim-ministrului.»
b) La anexa nr. 1, definiția Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor va avea următorul cuprins: ...
«Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - autoritate de reglementare și control în domeniul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.» ... 31. La articolul 33, punctul X va avea următorul cuprins:X. Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
a) La articolul 3, alineatul (2) va avea următorul cuprins: ... ...
«(2) Din Guvern pot face parte: viceprim-miniștri, miniștri de stat, precum și miniștri delegați, cu însărcinări speciale pe lângă prim-ministru, prevăzuți în lista Guvernului prezentată Parlamentului pentru acordarea votului de încredere.»
b) La articolul 15, litera d) va avea următorul cuprins: ...
«d) secretarii de stat și subsecretarii de stat;» ... 32. La articolul 33, după punctul XI se introduc două noi puncte, punctele XII și XIII, cu următorul cuprins:XII. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 19 martie 2009, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
a) La articolul 3, literele a), d), e) și g) vor avea următorul cuprins: ...
«a) de punere în aplicare a politicii și strategiei sectoriale elaborate de Ministerul pentru Societatea Informațională în domeniul comunicațiilor electronice, comunicațiilor audiovizuale și al serviciilor poștale;
..........................................................................
d) de elaborare de norme secundare specifice domeniului comunicațiilor electronice și al serviciilor poștale; ...
e) de reprezentare în organismele și organizațiile naționale, regionale și internaționale, ca autoritate de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice și al serviciilor poștale, și de administrare a resurselor limitate din domeniul comunicațiilor electronice; ...
..........................................................................
g) de organ de decizie, în condițiile legii, în soluționarea de litigii dintre furnizorii de rețele și/sau servicii de comunicații electronice, în scopul asigurării liberei concurențe și al protecției intereselor utilizatorilor pe piețele acestor servicii;» ...
b) La articolul 10 alineatul (1), punctele 2, 4, 6, 7, 9, 11 și 12 vor avea următorul cuprins: ...
«2. asigură, în calitate de autoritate de reglementare, reprezentarea în instituții și în organizații internaționale din domeniul reglementării comunicațiilor electronice, comunicațiilor audiovizuale, echipamentelor radio și echipamentelor terminale de comunicații electronice, compatibilității electromagnetice și serviciilor poștale, susținând în cadrul acestora politica și strategia națională în domeniu, și poate primi mandat pentru a încheia acorduri internaționale cu caracter tehnic;
.........................................................................4. pune în aplicare, în condițiile legii, acorduri internaționale în domeniul comunicațiilor electronice, comunicațiilor audiovizuale, echipamentelor radio și al echipamentelor terminale de comunicații electronice, compatibilității electromagnetice și serviciilor poștale; ...
.........................................................................6. elaborează propuneri de acte normative în domeniul comunicațiilor electronice, comunicațiilor audiovizuale, echipamentelor radio și echipamentelor terminale de comunicații electronice, compatibilității electromagnetice, precum și în domeniul serviciilor poștale, pe care le înaintează Ministerului pentru Societatea Informațională, precum și propuneri de acte normative în domeniul alocării și atribuirii frecvențelor radio, pe care le înaintează Secretariatului General al Guvernului; ... 7. avizează proiectele de acte normative prin care se emit reglementări cu privire la administrarea și gestionarea frecvențelor radio, proiectele de acte normative prin care se reglementează organizarea și funcționarea ANCOM, precum și alte proiecte de acte normative, la solicitarea Ministerului pentru Societatea Informațională; ...
..........................................................................9. implementează programe de asistență financiară de la Uniunea Europeană în domeniul comunicațiilor electronice, comunicațiilor audiovizuale, echipamentelor radio și echipamentelor terminale de telecomunicații, inclusiv din punctul de vedere al compatibilității electromagnetice și serviciilor poștale, care vizează capacitatea instituțională a ANCOM; ...
..........................................................................11. urmărește și controlează aplicarea prevederilor cuprinse în actele normative în vigoare sau în acordurile internaționale în domeniul comunicațiilor electronice, comunicațiilor audiovizuale, echipamentelor radio și echipamentelor terminale de comunicații electronice, compatibilității electromagnetice și serviciilor poștale, luând măsuri pentru prevenirea, înlăturarea și sancționarea nerespectării acestor prevederi, potrivit competențelor stabilite prin acestea; ... 12. soluționează litigii, în condițiile legii, între furnizorii de rețele și/sau servicii de comunicații electronice, în scopul asigurării liberei concurențe și al protecției intereselor utilizatorilor finali.»
c) La articolul 10 alineatul (2), punctele 11 și 20^1 vor avea următorul cuprins: ... ...
«11. propune Guvernului spre adoptare TNABF, după obținerea avizului conform al Comisiei Interdepartamentale de Radiocomunicații pentru atribuirile cuprinzând benzi de frecvențe radio cu utilizare guvernamentală sau a celor aflate în partaj guvernamental/neguvernamental;
..........................................................................20^1. elaborează norme tehnice, inclusiv privind exercitarea controlului respectării unor obligații în domeniul comunicațiilor electronice, comunicațiilor audiovizuale, echipamentelor radio și echipamentelor terminale de comunicații electronice, compatibilității electromagnetice și serviciilor poștale, precum și pentru utilizarea resurselor limitate din domeniul comunicațiilor electronice;» ... ... XIII. Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
a) La articolul 2 alineatul (3), litera a) va avea următorul cuprins: ...
«a) Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., respectiv Ministerul Transporturilor, după caz, direct sau prin Compania Națională de Drumuri Naționale - S.A. pentru lucrările de construcție de drumuri de interes național, Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A, pentru lucrările de construcție, reabilitare și extindere a infrastructurii feroviare publice, prin Societatea Comercială de Transport cu Metroul București "Metrorex"- S.A., pentru lucrările necesare dezvoltării rețelei de transport cu metroul și de modernizare a rețelei existente, prin aeroporturile de interes național, pentru lucrările de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare proprii, precum și pentru lucrările derulate în perimetrul de dezvoltare a aeroporturilor privind construcția de drumuri, de infrastructură feroviară publică, prin administrațiile portuare și/sau de căi navigabile, precum și instituțiile publice din domeniul de activitate al transporturilor navale, pentru lucrările de construcție, reabilitare și extindere a infrastructurii de transport naval, precum și pentru lucrările portuare de transport feroviar și rutier;»
b) La articolul 25, alineatul (2) va avea următorul cuprins: ...
«(2) Proiectele cuprinse în programul Ministerului Transporturilor, Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerului Economiei sau în cele ale autorităților administrației publice județene și locale, privind dezvoltarea de obiective de interes național, respectiv de interes județean și local, sunt scutite de taxele către Inspectoratul de Stat în Construcții prevăzute de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare, și de Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.»
c) Articolul 33 va avea următorul cuprins: ...
«Art. 33. - Ministerul Transporturilor, Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerul Economiei vor elabora normele metodologice de punere în aplicare a prezentei legi, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.» ... ...
Articolul II
(1) Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă modificările în structura bugetului de stat și în bugetele ordonatorilor principali de credite pe anul 2013 corespunzător prevederilor prezentei legi, la propunerea ordonatorilor principali de credite, în baza protocoalelor de predare-preluare.(2) Se autorizează ordonatorii principali de credite să detalieze modificările prevăzute la alin. (1), să introducă modificările corespunzătoare în anexele la bugetele proprii și să le comunice Ministerului Finanțelor Publice.(3) Efectuarea modificărilor în execuția bugetului de stat, în condițiile prezentei legi, se face de către ordonatorii principali de credite pe baza instrucțiunilor elaborate de Ministerul Finanțelor Publice în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.(4) Protocoalele de predare-preluare se încheie în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi și cuprind prevederile bugetare, execuția bugetară până la data preluării, posturile și structurile de personal preluate, patrimoniul aferent stabilit pe baza situațiilor financiare întocmite potrivit art. 28 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și celelalte drepturi și obligații ce decurg din acestea.(5) Până la introducerea modificărilor prevăzute la alin. (1) finanțarea instituțiilor cărora li se modifică raporturile de subordonare sau coordonare potrivit prezentei legi se asigură din bugetul ordonatorilor principali de credite din care se finanțau până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Articolul III
La data intrării în vigoare a prezentei legi:
a) art. 1 alin. (2) lit. d), f), h) și j), art. 2 lit. f), art. 3 alin. (1) lit. a) pct. 4-6, 8-20 și 26, art. 7 alin. (2), (6) și (7), art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (2), art. 13 alin. (1)-(3) și art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă; ...
b) dispozițiile referitoare la domeniul administrație publică din cuprinsul art. 1 alin. (2) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. a) pct. 1 și 22 și lit. c) pct. 1 și ale art. 9 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare, își încetează aplicabilitatea. ...
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
CRISTIAN-SORIN DUMITRESCU
București, 28 martie 2013.
Nr. 71.
-----------