LEGE nr. 177 din 9 octombrie 1998
pentru completarea art. 2 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicitePublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 13 octombrie 1998
Parlamentul României adopta prezenta lege.
Articolul UNIC
Articolul 2 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 20 iunie 1991, cu modificările ulterioare, se completează cu un alineat cu următorul cuprins:
"Contravenţiile prevăzute la art. 1 lit. b), c), d), h), k), o) şi p) se constata şi se sancţionează şi de către inspectorii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor."
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 16 februarie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
CRISTIAN DUMITRESCU
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 8 septembrie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
ADRIAN NASTASE
----------