LEGE nr. 9 din 4 ianuarie 2023pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 5 ianuarie 2023
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul I

    Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 30 iunie 2016, aprobată cu modificări prin Legea nr. 179/2017, cu completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. Titlul se modifică și va avea următorul cuprins:
    ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ
    privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale, administrației publice locale și al instituțiilor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative
    2. Titlul capitolului I se modifică și va avea următorul cuprins:

    Capitolul I Măsuri privind simplificarea procedurilor administrative la nivelul administrației publice centrale și locale
    3. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 1
    (1) Instituțiile publice, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, au obligația de a publica, din oficiu, informații și modele de formulare sau cereri aferente tuturor serviciilor publice furnizate, în format electronic, atât pe pagina de internet proprie, cât și pe punctul de contact unic electronic, definit de Hotărârea Guvernului nr. 922/2010 privind organizarea și funcționarea Punctului de contact unic electronic, în varianta actualizată și într-un format tehnic care să permită descărcarea și editarea lor în scopul completării în format electronic de către beneficiar.(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile numai acelor servicii publice pentru care este obligatorie, conform legii, completarea unor formulare sau cereri.
    4. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 2
    (1) Instituțiile publice, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, sunt obligate să accepte copia în format electronic după cartea de identitate, transmisă prin e-mail, asigurând condițiile prevăzute de reglementările legale privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal.(2) Toate instituțiile publice, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, au obligația să publice o adresă de e-mail pentru primirea în format electronic a copiei după cartea de identitate, pe punctul de contact unic electronic și pe pagina proprie de internet.(3) Fiecare instituție publică, organ de specialitate al administrației publice centrale sau locale, precum și persoana juridică de drept privat care, potrivit legii, a obținut statut de utilitate publică sau este autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, sunt obligate să elimine cerința de depunere a copiilor legalizate după documente la furnizarea serviciilor publice, înlocuindu-le cu certificarea conformității cu originalul de către funcționarul competent.(4) În cazul în care persoana se prezintă cu copia legalizată după document, în scopul furnizării serviciului public, instituția publică, organul de specialitate al administrației publice centrale sau locale ori persoana juridică de drept privat care, potrivit legii, a obținut statut de utilitate publică sau este autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, este obligată/obligat să o accepte.
    5. Articolul 2^1 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 2^1
    (1) Se interzice instituțiilor publice, organelor de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanelor juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către alte instituții publice, organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoane juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.(2) Instituțiile publice, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, solicită entităților care au emis documentele prevăzute la alin. (1), în format electronic, copii sau extrase ale acestora, în baza consimțământului expres al beneficiarului serviciului public, prevederile art. 2 alin. (2) și ale art. 4 aplicându-se în mod corespunzător.
    6. După articolul 2^1 se introduce un nou articol, articolul 2^2, cu următorul cuprins:

    Articolul 2^2
    (1) Instituțiile publice, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, nu pot solicita persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, dosare, dosare cu șină, precum și niciun alt articol sau obiect de birotică sau papetărie.(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la concursurile pentru ocuparea unei funcții publice, precum și în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la procedurile de achiziții publice.(3) Instituțiile publice, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, nu pot percepe taxe suplimentare pentru acoperirea costurilor articolelor sau obiectelor prevăzute la alin. (1).
    7. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 3

    Instituțiile publice, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, sunt obligate să accepte documentele eliberate de către persoanele juridice de drept public sau de drept privat în format electronic, care au o semnătură electronică calificată sau avansată, definite potrivit prevederilor art. 3 pct. 11 și 12 din Regulamentul (UE) nr. 910/2014, în scopul furnizării serviciilor publice către beneficiar.
    8. După articolul 3 se introduce un nou articol, articolul 3^1, cu următorul cuprins:

    Articolul 3^1

    Instituțiile publice, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, care solicită copii în format fizic pe hârtie pentru diverse acte, cereri sau formulare au obligația de a asigura, în mod gratuit, fotocopierea acestora. Prevederile prezentului alineat nu se aplică pentru actele, cererile sau formularele emise de autoritățile și instituțiile publice centrale.
    9. La articolul 4, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Solicitarea prevăzută la alin. (1) are un format standard stabilit de către fiecare instituție publică, organ de specialitate a/al administrației publice centrale și locale, precum și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, responsabilă/ responsabil cu aplicarea prezentei ordonanțe de urgență și poate fi transmisă și în format electronic.10. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 5

    Fiecare instituție publică, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, au obligația de a-și informatiza procesele și procedurile. Aceste obligații vor fi definite și detaliate prin hotărâre a Guvernului.
    11. Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 6

    Instituțiile publice, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, sunt obligate să specifice pe formularele proprii durata de completare a fiecăruia și motivul colectării informației. Fiecare entitate dintre cele enumerate anterior își va întocmi metodologia de calcul al duratei de completare a unui formular, metodologie disponibilă pe pagina proprie de internet și aprobată prin ordin al conducătorului instituției.
    12. La articolul 7, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 7
    (1) Instituțiile publice, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, au obligația de a oferi metode alternative de plată a serviciilor publice furnizate contra cost, fie prin plata cu cardul, fie prin intermediul altor sisteme de plată.
    13. Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 8

    Instituțiile publice, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, sunt obligate să folosească cu precădere mijloacele electronice pentru comunicarea cu beneficiarii serviciilor publice, acolo unde beneficiarul are și este de acord să furnizeze o adresă de poștă electronică.
    14. Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 9

    Instituțiile publice, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, sunt obligate să își dezvolte capacitatea de furnizare a serviciilor publice electronice. Planul de dezvoltare a serviciilor publice electronice va fi elaborat conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență și se adoptă prin ordin al conducătorului entității respective.
    15. Articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 10

    Instituțiile publice, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, au obligația ca, împreună cu fiecare set de date încărcat pe portalul www.data.gov.ro, să încarce și denumirea, descrierea și durata de timp în care este recomandată actualizarea setului de date.
    16. Articolul 11 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 11

    Instituțiile publice, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, au obligația de a publica seturi de date de interes public pe portalul www.data.gov.ro. Procedura de publicare și de actualizare a acestor seturi de date se stabilește prin hotărâre a Guvernului.
    17. La articolul 12, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 12
    (1) Instituțiile publice, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, au obligația de a prevedea explicit în caietele de sarcini și în contractele aferente procedurilor de achiziție publică demarate, care includ dezvoltări de programe informatice la solicitarea instituției sau autorității, faptul că toate drepturile patrimoniale de autor asupra tuturor operelor create de către contractant sau membrii asocierii, aferente produsului sau serviciului livrat, se transferă către autoritatea contractantă.
    18. Articolul 13 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 13

    Fiecare instituție publică, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, au obligația de a analiza taxele aferente serviciilor publice furnizate sau, după caz, serviciilor publice pentru care monitorizează și/sau controlează furnizarea, precum și procedurile de furnizare și numărul de documente solicitate beneficiarului pentru furnizarea serviciilor publice respective. Fiecare autoritate dintre cele menționate anterior are obligația de a înainta Guvernului un raport sintetic cu privire la cele constatate, precum și propuneri de intervenție, precum înlăturarea/comasarea de taxe, proceduri sau documente.
    19. Articolul 16 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 16

    În scopul implementării prevederilor prezentului capitol, instituțiile publice, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, vor emite ordine sau instrucțiuni pentru modificarea procedurilor de furnizare a serviciilor publice.
    20. La anexă, titlul se modifică și va avea următorul cuprins:
    PLAN DE DEZVOLTARE
    a serviciilor publice electronice


    Articolul II
    (1) Obligațiile prevăzute la art. 2 alin. (2), art. 6, 10, 13 și 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 179/2017, cu completările ulterioare, se execută în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția situațiilor în care aceste obligații s-au executat.(2) Planul de dezvoltare a serviciilor publice electronice, prevăzut la art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2016, aprobată cu modificări prin Legea nr. 179/2017, cu completările ulterioare, va fi elaborat în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.(3) Organele de specialitate ale administrației publice locale și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, realizează analiza prevăzută la art. 13 teza I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2016, aprobată cu modificări prin Legea nr. 179/2017, cu completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, iar înaintarea către Guvern a documentelor prevăzute laart. 13 teza a II-a din aceeași ordonanță de urgență se realizează în 10 zile de la împlinirea termenului de analiză. Aceste prevederi se aplică și instituțiilor publice și organelor de specialitate ale administrației publice centrale, care nu au executat aceste obligații.


    Articolul III

    Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 30 iunie 2016, aprobată cu modificări prin Legea nr. 179/2017, cu completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.


    Articolul IV

    Prezenta lege intră în vigoare la 180 de zile de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    VASILE-DANIEL SUCIU
    p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
    ALINA-ȘTEFANIA GORGHIU

    București, 4 ianuarie 2023.
    Nr. 9.
    -----