LEGE nr. 624 din 7 noiembrie 2001
pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 45/2000 privind unele măsuri pentru combaterea producerii şi comercializării neautorizate a fonogramelor
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 15 noiembrie 2001



    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Articolul 1

    Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 45 din 30 ianuarie 2000 privind unele măsuri pentru combaterea producerii şi comercializării neautorizate a fonogramelor, emisă în temeiul art. 1 lit. K pct. 3 din Legea nr. 206/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 31 ianuarie 2000, cu următoarele modificări şi completări:
    1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:
    "Art. 2. - În sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:
    a) fonograma - orice fixare exclusiv sonora a sunetelor provenite dintr-o execuţie a unei opere sau a altor sunete ori a reprezentarilor numerice ale acestor sunete, oricare ar fi metoda şi suporturile utilizate pentru aceasta fixare;
    b) producător de fonograme - persoana fizica sau juridică ce îşi asuma responsabilitatea organizării şi finanţarea realizării primei fixări a sunetelor provenind dintr-o execuţie a unei opere sau a altor sunete;
    c) producere neautorizata - producerea de fonograme fără înscrierea producătorului şi înregistrarea fonogramelor în Registrul Naţional al Fonogramelor;
    d) comercializare neautorizata - comercializarea de fonograme care nu au fost înregistrate în Registrul Naţional al Fonogramelor;
    e) reproducere neautorizata - realizarea uneia sau mai multor copii ale unor fonograme neînscrise în Registrul Naţional al Fonogramelor, de către persoane fizice sau juridice în scopul comercializării;
    f) marcaj holografic - eticheta având un model unic, autorizat de Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, care consta într-o imagine tridimensionala, inseriata cu un cod alfanumeric reprezentând seria şi numărul exemplarului fonogramei, realizată pe suport autoadeziv şi autodistructiv;
    g) coperta fonogramei - elementul grafic care însoţeşte fonograma, purtător de informaţii pentru identificarea fonogramei şi a conţinutului sau."
    2. Articolul 3 va avea următorul cuprins:
    "Art. 3. - (1) În vederea asigurării legalităţii circulaţie fonogramelor Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor înfiinţează şi administrează Registrul Naţional al Fonogramelor, potrivit normelor metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.
    (2) Persoanele fizice sau juridice care importa, produc, reproduc, distribuie sau comercializează fonograme sunt obligate să solicite Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor înscrierea în Registrul Naţional al Fonogramelor cu cel puţin 30 de zile înainte de începerea activităţii în domeniu.
    (3) Registrul Naţional al Fonogramelor va conţine în mod obligatoriu următoarele menţiuni:
    a) numele şi prenumele persoanei fizice ori denumirea persoanei juridice solicitante, după caz;
    b) codul numeric personal sau numărul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului al solicitantului, după caz:
    c) domiciliul persoanei fizice ori sediul persoanei juridice solicitante, după caz;
    d) adresele spaţiilor în care se vor desfăşura activităţi de producere, reproducere, distribuire sau comercializare, inclusiv ale celor destinate depozitarii fonogramelor;
    e) seriile şi numerele marcajelor holografice atribuite solicitanţilor.
    (4) Registrul Naţional al Fonogramelor conţine şi informaţii de interes public; acestea pot fi obţinute la cerere de către orice persoană interesată de identitatea persoanelor fizice sau juridice autorizate sa importe, sa producă sau sa distribuie fonograme destinate comercializării.
    (5) În Registrul Naţional al Fonogramelor au obligaţia să se înscrie şi persoanele juridice care comercializează fonograme în regim de consignaţie, prezentând documentele prevăzute la alin. (3) şi o copie de pe contractul de consignaţie. Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor verifica respectarea prevederilor legislaţiei privind drepturile de autor şi drepturile conexe şi eliberează adeverinta necesară cumpărării şi aplicării de către proprietarul fonogramelor a marcajelor holografice."
    3. Articolul 4, care devine articolul 5, va avea următorul cuprins:
    "Art. 5. - (1) În vederea înregistrării fonogramelor în Registrul Naţional al Fonogramelor şi a eliberării adeverintelor de înregistrare pentru fiecare titlu persoanele menţionate la art. 3 alin. (2) vor depune la Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor următoarele documente:
    a) pentru fonogramele importate:
    - înscrisul doveditor al cesiunii dreptului de distribuire din partea titularului de drepturi asupra fonogramelor;
    - lista cuprinzând titlurile fonogramelor şi numărul comandat de exemplare, precum şi elementele principale de identificare;
    - dovada importului efectuat legal;
    b) pentru fonogramele cu înregistrări din repertoriul internaţional, care urmează să fie produse sau reproduse în România:
    - înscrisul doveditor al cesiunii dreptului de reproducere şi difuzare din partea titularului de drepturi;
    - lista cuprinzând titlurile fonogramelor şi numărul de exemplare, precum şi elementele principale de identificare;
    c) pentru fonogramele cu înregistrări din repertoriul naţional, care urmează să fie produse sau reproduse în România:
    - înscrisul doveditor al acordului sau autorizării din partea titularilor dreptului de autor ori de drepturi conexe privind cesionarea exclusiva sau neexclusiva a dreptului de fixare, reproducere şi difuzare a operei;
    - lista cuprinzând titlurile fonogramelor şi numărul de exemplare, precum şi elementele principale de identificare.
    (2) În cazurile prevăzute la alin. (1) documentele vor fi însoţite de un exemplar al fonogramei."
    4. Articolul 5, care devine articolul 4, va avea următorul cuprins:
    "Art. 4. - În urma analizarii datelor prevăzute la art. 3 Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor va elibera un certificat pentru activitatea de import, producere, reproducere, comercializare şi/sau distribuire, după caz."
    5. Articolul 6 va avea următorul cuprins:
    "Art. 6. - (1) Uniunea Producătorilor de Fonograme din România eliberează marcajul holografic, pe baza adeverintei de înregistrare prevăzute la art. 4, în condiţiile stabilite prin decizie a directorului general al Oficiului Roman pentru drepturile de Autor; în cazul în care constata încălcarea condiţiilor stabilite prin decizie, Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor poate propune desemnarea prin hotărâre a Guvernului a unei alte persoane juridice care să elibereze marcajele holografice.
    (2) Marcajul holografic va fi aplicat de către producător sau importator pe fiecare exemplar al fonogramei, la vedere, înainte de a fi comercializata, astfel:
    - la fonogramele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a), pe carcasele sau pe ambalajele exterioare;
    - la fonogramele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. b) şi c), pe coperta fonogramei.
    (3) Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor va controla modul de aplicare a prevederilor alin. (1) şi (2); în cazul în care constata nerespectarea dispoziţiilor alin.
    (2), dispune retragerea certificatului pentru activitatea de import, fixare, producere, reproducere şi/sau distribuire.
    (4) Producătorii şi importatorii vor depune la Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, în primele 15 zile ale fiecărui trimestru, documentele din care să rezulte numărul fonogramelor pe care au fost aplicate marcaje holografice, precum şi tipul de suport al acestora."
    6. La articolul 7, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    "(2) Uniunea Producătorilor de Fonograme din România virează Fondului Cultural Naţional sumele cuvenite, până la data de 15 a lunii următoare celei în care acestea s-au încasat."
    7. Articolul 8 va avea următorul cuprins:
    "Art. 8. - (1) Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni, şi se sancţionează după cum urmează:
    a) deţinerea de fonograme, marcaje holografice sau coperte fără acte justificative ori de aparatura care permite realizarea fonogramelor, marcajelor holografice sau copertelor, în scopul producerii sau reproducerii neautorizate a acestora, cu amendă de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei şi confiscarea suporturilor, materialelor şi aparatelor;
    b) deţinerea de fonograme, coperte ale fonogramelor sau marcaje holografice neautorizate, contrafăcute sau pirat, în scopul comercializării acestora în spaţiile comerciale, în anexele acestora şi în mijloacele de transport, utilizate pentru transportul sau depozitarea produselor sus-menţionate, cu amendă de la 20.000.000 lei la 100.000.000 lei şi confiscarea fonogramelor, copertelor sau a marcajelor holografice;
    c) distribuirea sau comercializarea fonogramelor fără marcaj holografic, cu amendă de la 25.000.000 lei la 250.000.000 lei şi confiscarea fonogramelor;
    d) reproducerea sau comercializarea neautorizata de fonograme, cu amendă de la 25.000.000 lei la 250.000.000 lei şi confiscarea acestora;
    e) producerea sau comercializarea neautorizata a marcajelor holografice, cu amendă de la 40.000.000 lei la 300.000.000 lei şi confiscarea marcajelor holografice sau a aparatelor;
    f) revânzarea de marcaje holografice sau aplicarea marcajelor holografice pe fonograme purtând alte titluri decât cele pentru care s-a eliberat adeverinta de înregistrare în Registrul Naţional al Fonogramelor, cu amendă de la 50.000.000 lei la 300.000.000 lei;
    g) aplicarea de marcaje holografice pe produse contrafăcute, cu amendă de la 50.000.000 lei la 300.000.000 lei;
    h) nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (2) şi ale art. 6 alin. (4), cu amendă de la 40.000.000 lei la 300.000.000 lei.
    (2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se aplică şi persoanelor juridice, iar limitele amenzilor se majorează de cinci ori.
    (3) Dispoziţiile privind contravenţiile prevăzute la alin. (1) se completează, în mod corespunzător, cu reglementările privind regimul general al contravenţiilor.
    (4) Suporturile, materialele, fonogramele, marcajele holografice sau copertele confiscate potrivit alin. (1) vor fi distruse după data expirării termenului legal de atacare a procesului-verbal de constatare a contravenţiei ori de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, după caz.
    (5) Modul de depunere şi de distrugere a suporturilor, materialelor, fonogramelor, marcajelor holografice sau copertelor se stabileşte prin norme metodologice elaborate de Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor şi de Ministerul Culturii şi Cultelor şi aprobate prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe.
    (6) În urma constatării săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, prin decizie a directorului general, va dispune retragerea certificatului prevăzut la art. 4.
    (7) Decizia de retragere va putea fi contestată potrivit dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările şi completările ulterioare.
    (8) În cazul prevăzut la alin. (6) nu poate fi solicitată eliberarea unui nou certificat mai devreme de 6 luni de la data rămânerii definitive a deciziei de retragere a certificatului anterior."
    8. Articolul 9 va avea următorul cuprins:
    "Art. 9. - (1) Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) se fac de către împuterniciţi ai Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor sau de către organele de specialitate ale Ministerului de Interne şi de reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
    (2) Titularii dreptului de autor şi ai drepturilor conexe dreptului de autor, care au domiciliul ori sediul social în România sau care au filiale, sucursale ori reprezentante pe teritoriul României, au dreptul de a fi informati, la cerere, de către Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor cu privire la faptele care au adus atingere drepturilor lor, în termen de 15 zile de la data încheierii proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor."
    9. Articolul 10 va avea următorul cuprins:
    "Art. 10. - Fonogramele produse sau importate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe pot fi comercializate, fără aplicarea marcajelor holografice, pentru o perioadă de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe. După expirarea acestei perioade comercializarea se va putea face numai cu respectarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe."


    Articolul 2

    Ordonanţa Guvernului nr. 45/2000, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o noua numerotare.
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 8 octombrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
    GHEORGHE BUZATU
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 15 octombrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    VALER DORNEANU
    -------------