HOTĂRÂRE nr. 581 din 16 iunie 2010
privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării acestora
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 20 iulie 2010



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, amplasate în incinta imobilelor identificate potrivit anexei*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
    ___________ Notă *) Anexa este clasificată potrivit legii şi se comunică numai instituţiilor interesate


    Articolul 2

    Trecerea în domeniul privat al statului a construcţiilor prevăzute la art. 1 se face în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării acestora.


    Articolul 3

    După scoaterea din funcţiune şi demolarea construcţiilor, Ministerul Apărării Naţionale va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    ───────────────
    Ministrul apărării naţionale,
    Gabriel Oprea
    Ministrul dezvoltării regionale
    şi turismului,
    Elena Gabriela Udrea
    Ministrul finanţelor publice,
    Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
    Bucureşti, 16 iunie 2010.
    Nr. 581.
    __________