ORDIN nr. 938 din 14 octombrie 2021pentru modificarea Normelor privind stabilirea limitelor de asigurare pentru furnizorii care intră în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate, aprobate prin Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 346/2006
EMITENT
  • CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 22 octombrie 2021
    Având în vedere Referatul de aprobare al Direcției reglementări și norme de contractare nr. RN 1.732 din 12.10.2021,
    în temeiul dispozițiilor:– art. 255 alin. (4) și art. 291 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;– art. 8 și 22 din Legea nr. 460/2003 privind exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog și chimist, înființarea, organizarea și funcționarea Ordinului Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor în sistemul sanitar din România;– art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările și completările ulterioare,
    președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate emite următorul ordin:

    Articolul I

    La capitolul III punctul 3.2 litera B din Normele privind stabilirea limitelor de asigurare pentru furnizorii care intră în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate, aprobate prin Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 346/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 18 august 2006, cu modificările ulterioare, litera g) se modifică și va avea următorul cuprins:
    g) biochimiști, biologi, chimiști și medici specialiști - specialități paraclinice: echivalentul în lei al sumei de 20.000 euro;


    Articolul II

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    p. Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate,
    Adela Cojan

    București, 14 octombrie 2021.
    Nr. 938.
    -----