DECIZIE nr. 70 din 18 aprilie 2000
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 12/1995
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 334 din 19 iulie 2000



    Lucian Mihai - preşedinte
    Costica Bulai - judecător
    Constantin Doldur - judecător
    Kozsokar Gabor - judecător
    Ioan Muraru - judecător
    Nicolae Popa - judecător
    Lucian Stangu - judecător
    Florin Bucur Vasilescu - judecător
    Romul Petru Vonica - judecător
    Paula C. Pantea - procuror
    Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
    Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 12/1995, excepţie ridicată de Societatea Comercială "RO-STAR" - S.A., Bragadiru în Dosarul nr. 1.150/1999 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.
    La apelul nominal răspunde consilier Gabriela Pintea pentru Direcţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de stat Ilfov, lipsind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    Reprezentantul Direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat Ilfov solicita amânarea cauzei, pentru a se da posibilitatea autorului excepţiei, Societatea Comercială "RO-STAR" - S.A., Bragadiru, sa ia cunoştinţa de concluziile scrise, pe care le depune în timpul şedinţei publice.
    Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public arata ca depunerea de concluzii scrise nu este un motiv temeinic pentru amânarea cauzei şi solicita respingerea acestei cereri, mai ales ca autorul excepţiei, deşi a fost legal citat, nu s-a prezentat la termenul de judecată.
    Deliberând asupra cererii, Curtea o respinge, constatând că nu exista motive de amânare.
    Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat Ilfov arata ca prevederile art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 nu contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, care statuează ca România este stat de drept, ci, dimpotriva, constituie rezultatul aplicării acestui principiu constituţional în procesul de elaborare a actelor normative. De asemenea, arata ca dispoziţiile art. IV din actul normativ criticat pentru neconstituţionalitate prevăd măsuri care au ca scop consolidarea regimului valutar şi întărirea disciplinei valutare ale persoanelor fizice şi juridice, stabilind obligaţia acestora de a incasa sumele în valută aferente exporturilor de mărfuri, executarilor de lucrări şi prestărilor de servicii în străinătate, în termenele stabilite prin ordonanţa. Astfel, primele 6 puncte ale art. IV stabilesc termenele până la care trebuie repatriata valuta, iar pct. 7 prevede sancţiunea amenzii pentru nerespectarea acestor termene, competenţa de constatare şi aplicare a sancţiunii revenind organelor Ministerului Finanţelor şi Băncii Naţionale a României, împuternicite în acest scop potrivit pct. 8 al art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994. De aceea prevederile constituţionale invocate de societatea comercială nu sunt infrante, deoarece obligaţia de repatriere a valutei nu este contrară economiei de piaţa şi libertăţii comerţului. Dimpotriva, nici economia de piaţa şi nici libertatea comerţului nu justifica încălcarea obligaţiei de repatriere a valutei în termenele legale, deoarece de constituirea fondurilor valutare depinde funcţionarea însăşi a sistemului economic, astfel ca autonomia juridică a agenţilor economici în activitatea de comerţ exterior nu se poate realiza decât cu respectarea acestor obligaţii. În acest sens, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin următoarele decizii: Decizia nr. 15 din 28 ianuarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 24 septembrie 1997; Decizia nr. 16 din 28 ianuarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 28 octombrie 1997; Decizia nr. 60 din 31 martie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 18 mai 1998.
    Reprezentantul Ministerului Public arata ca textul criticat a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, în acest sens amintind Decizia nr. 157 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 11 ianuarie 1999, prin care excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă. De asemenea, mai arata ca, din notele scrise prezentate de autorul excepţiei, reiese ca aceasta critica priveşte chestiuni legate de aplicarea legii şi nu de constituţionalitate. În consecinţa, solicita respingerea excepţiei.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:
    Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, prin Încheierea din 15 noiembrie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 1.150/1999, a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 12/1995, excepţie ridicată de Societatea Comercială "RO-STAR" - S.A., Bragadiru.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca prevederile art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 sunt în contradictie cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi ale art. 134 alin. (1) şi (2) lit. a) şi b) din Constituţie. Se mai susţine ca prin prevederile criticate statul român nu numai ca intervine în relaţiile dintre partenerii comerciali, relaţii care sunt supuse rigorilor normelor de drept comercial, dar instituie şi raspunderi contravenţionale ale acestora pentru situaţii cum ar fi neplata sau întârzierea plăţii mărfii, pe care, deşi le considera negative, le califica nesemnificative. Astfel, ordonanţa acţionează în sensul opus obligaţiilor pe care Constituţia le instituie statului, reprezentând o parghie de restrangere a libertăţii comerciale, lovind în agenţii economici autohtoni. De asemenea, se susţine ca pedepsirea acestora pentru fapte de care nu se fac vinovaţi (neplata de către partenerii străini a mărfurilor exportate de agenţii economici români) duce la inhibarea lor, iar aceştia nu vor mai exporta mărfuri, nu vor mai efectua lucrări sau nu vor mai presta servicii în străinătate, de teama ca, neprimind la timp plata cuvenită pentru aceste operaţiuni comerciale, vor fi amendati. Autorul excepţiei mai considera ca măsurile luate prin art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 "reprezintă o conceptie stranie de protejare a intereselor naţionale". Pentru aceste motive solicita admiterea excepţiei de neconstituţionalitate pe care a ridicat-o.
    Exprimandu-şi opinia, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă apreciază excepţia ca fiind neîntemeiată, arătând ca prin pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 12/1995, se instituie limitări ale exerciţiului libertăţii comerţului permise de textul constituţional invocat - art. 134 alin. (2) lit. b) -, limitări ce devin obligatorii când se pune problema protejării interesului naţional. Limitarile impuse de textul criticat îmbracă forma stabilirii obligaţiei pentru agenţii comerciali de repatriere a valutei într-un anumit termen, prevăzut a fi maximal, iar interesul general îl reprezintă constituirea fondurilor valutare necesare funcţionarii sistemului economic însuşi, pentru asigurarea plăţii obligaţiilor externe ale economiei. Se mai arata ca în acest caz nu avem de a face cu o intervenţie nepermisă a statului "în relaţiile comerciale, acolo unde partenerii se comporta specific şi se supun rigorilor normelor de drept comercial" (după cum a susţinut autorul în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate), "ci de o limitare a activităţii comerciale individuale, fireasca şi necesară într-un stat democratic". De asemenea, susţinerea autorului excepţiei, potrivit căreia răspunderea contravenţională acţionează în situaţii tipice, aparent nesemnificative, care pot fi soluţionate prin normele de drept comercial, nu este pertinenta, deoarece în aceste situaţii nu s-a urmărit reglementarea relaţiilor comerciale dintre părţile contractante, ci aceea a raporturilor agenţilor economici cu statul, acesta însuşi fiind interesat de consecinţele faptei socotite de lege drept contravenţie şi care consta în nerepatrierea în termen a valutei. Agentul economic este chemat să îşi desfăşoare activitatea comercială în cadrul legal stabilit, răspunzând pentru încălcările dispoziţiilor legale prin fapte săvârşite cu vinovăţie. Din acest punct de vedere agentul economic care se considera vătămat în urma aplicării amenzii poate formula apărările necesare, astfel încât toate aspectele legate de existenta sau neexistenta culpei sale sunt soluţionate de către instanţa judecătorească.
    Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost trimisa preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, se arata ca "Prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei nu sunt infrante, deoarece obligaţia de repatriere a valutei nu este contrară economiei de piaţa şi libertăţii comerţului şi nici nu loveste în interesele naţionale ...". De asemenea, Guvernul invoca în aceasta materie jurisprudenta Curţii Constituţionale, prin care aceasta s-a pronunţat constant asupra constituţionalităţii textului criticat.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, susţinerile autorului excepţiei, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:
    Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi ca este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
    Excepţia de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 12/1995. Textul criticat are următorul cuprins: "În vederea consolidării regimului valutar în vigoare şi intaririi disciplinei financiare privind disponibilităţile în conturile valutare, se stabilesc următoarele: [...]
    7. În cazul constatării nerespectării termenelor menţionate la pct. 3, 5 şi 6, precum şi a celor menţionate în autorizaţia Băncii Naţionale a României eliberata conform pct. 4, privind repatrierea încasărilor în valută, se vor aplica următoarele amenzi contravenţionale reprezentând:
    - 10%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri de până la 30 de zile calendaristice;
    - 15%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri între 30 şi 60 de zile calendaristice;
    - 20%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru fiecare luna calendaristică care depăşeşte primele 60 de zile de întârziere.
    În toate situaţiile se menţine obligaţia repatrierii sumelor în valută în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării contravenţiei.
    În cazul depăşirii termenului de la alineatul precedent, penalităţile stabilite la art. 7 din Legea nr. 76/1992, astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanţă, se majorează cu 50%."
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca, anterior, s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestui text legal, în raport cu prevederile cuprinse în art. 134 din Constituţie, stabilind ca textul art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 12/1995, este sub acest aspect constituţional (de exemplu, prin Decizia nr. 157 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 11 ianuarie 1999 şi prin Decizia nr. 101 din 29 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 28 iulie 1999).
    Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate ridicată urmează să fie respinsă sub acest aspect.
    În ceea ce priveşte raportarea textului criticat la dispoziţiile art. 1 alin. (3), teza întâi din Constituţie, care consacra principiul statului de drept, Curtea retine ca exigenţele acestuia privesc scopurile majore ale activităţii statale, prefigurate în ceea ce îndeobşte este numit ca fiind domnia legii, sintagma ce implica subordonarea statului faţă de drept, asigurarea acelor mijloace care să permită dreptului sa cenzureze opţiunile politice şi, în acest cadru, sa pondereze eventualele tendinte abuzive, discretionare, ale structurilor etatice. Statul de drept asigura suprematia Constituţiei, corelarea legilor şi tuturor actelor normative cu aceasta, existenta regimului de separaţie a puterilor publice, care trebuie să acţioneze în limitele legii, şi anume în limitele unei legi ce exprima voinţa generală. În aceasta lumina, evocarea principiului statului de drept pentru constatarea neconstitutionalitatii unui text în vigoare, asupra căruia Curtea s-a pronunţat, în sensul considerarii sale ca intrunind condiţiile de constituţionalitate, nu poate fi primită.
    Curtea constata ca, în realitate, autorul excepţiei de neconstituţionalitate are în vedere un aspect de legalitate, constând în modul în care este aplicată legea, iar nu unul de constituţionalitate.
    Obiecţiile reţinute în excepţia de neconstituţionalitate au în vedere, astfel cum opineaza chiar instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia, chestiuni care privesc aplicarea legii, care sunt de competenţa instanţei judecătoreşti, singura în măsura sa verifice dacă, în stabilirea sancţiunii contravenţionale, s-au respectat cerinţele legale, astfel cum rezultă din prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.
    Pentru considerentele expuse, cu majoritate de voturi, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,
    CURTEA
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 12/1995, excepţie ridicată de Societatea Comercială "RO-STAR" - S.A., Bragadiru în Dosarul nr. 1.150/1999 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.
    Definitivă şi obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 aprilie 2000.
    PREŞEDINTELE
    CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    LUCIAN MIHAI
    Magistrat-asistent,
    Laurentiu Cristescu
    -----