ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 52 din 16 iunie 2021privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 17 iunie 2021
    Ținând cont că structurile din cadrul aparatului de lucru al Guvernului contribuie la promovarea drepturilor și a intereselor românilor de pretutindeni, în conformitate cu normele internaționale relevante și cu respectarea principiilor fundamentale ale dreptului internațional, prin întărirea legăturilor cu românii de pretutindeni, susținerea și promovarea identității etnice, culturale, lingvistice și religioase, conservarea patrimoniului cultural și păstrarea tradițiilor și obiceiurilor în rândul românilor de pretutindeni,
    având în vedere necesitatea asigurării condițiilor necesare funcționării în cele mai bune condiții a acestor structuri, astfel încât să poată fi atinse obiectivele avute în vedere de legiuitor la înființarea acestor structuri, precum și pentru îndeplinirea Programului de guvernare,
    luând în considerare necesitatea realizării unui nivel de reprezentare pe plan intern și extern, respectiv creșterea capacității instituționale în relațiile cu autoritățile din statele unde trăiesc comunități de români și eficientizarea derulării activităților privind finanțarea prin implementare directă și indirectă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 321/2006 privind regimul acordării finanțărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acțiunile privind sprijinirea activității românilor de pretutindeni și a organizațiilor reprezentative ale acestora, precum și a modului de repartizare și de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru această activitate, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
    în considerarea efectelor negative ale neadoptării prezentei ordonanțe de urgență, respectiv funcționarea ineficientă a unor structuri publice și o slabă susținere și promovare a intereselor românilor de pretutindeni,
    având în vedere faptul că toate aceste elemente vizează interesul public și constituie situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

    Articolul 1
    (1) Se înființează Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, structură cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, prin preluarea activității Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, structură fără personalitate juridică, înființată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2019 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 77/2020, care se desființează. (2) Departamentul pentru Românii de Pretutindeni este condus de un secretar de stat, numit și eliberat din funcție prin decizie a prim-ministrului, în condițiile legii.(3) Finanțarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. (4) Secretarul de stat care conduce Departamentul pentru Românii de Pretutindeni are calitatea de ordonator terțiar de credite.


    Articolul 2
    (1) Se înființează Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, structură cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, prin preluarea activității Departamentului pentru relația cu Republica Moldova, structură fără personalitate juridică, înființată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2019, aprobată cu modificări prin Legea nr. 77/2020, care se desființează.(2) Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova este condus de un secretar de stat, numit și eliberat din funcție prin decizie a prim-ministrului, în condițiile legii.(3) Finanțarea Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.(4) Secretarul de stat care conduce Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova are calitatea de ordonator terțiar de credite.


    Articolul 3
    (1) Atribuțiile, organizarea și funcționarea structurilor prevăzute la art. 1 și 2 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. (2) Structurile nou-înființate preiau, pe bază de protocol de predare-preluare încheiat cu Secretariatul General al Guvernului în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1), creditele bugetare neutilizate și creditele de angajament aferente acestora, posturile, personalul aferent și patrimoniul necesar desfășurării activității. Predarea-preluarea patrimoniului se efectuează pe baza situațiilor financiare întocmite potrivit art. 28 alin. (1^1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(3) Încadrarea/Numirea personalului din cadrul structurilor înființate potrivit prevederilor art. 1 și 2 se realizează cu respectarea procedurii și regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal, cu menținerea drepturilor salariale existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. (4) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin hotărâri ale Guvernului, se aprobă transmiterea de la Secretariatul General al Guvernului către structurile prevăzute la art. 1 și 2 a dreptului de administrare asupra bunurilor din domeniul public/privat al statului, precum și actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în condițiile legii.

    PRIM-MINISTRU
    FLORIN-VASILE CÎȚU
    Contrasemnează:
    Secretarul general al Guvernului,
    Tiberiu Horațiu Gorun
    p. Ministrul afacerilor externe,
    Cornel Feruță,
    secretar de stat
    p. Ministrul muncii și protecției sociale,
    Mihnea-Claudiu Drumea,
    secretar de stat
    p. Ministrul finanțelor,
    Lucian Ovidiu Heiuș,
    secretar de stat

    București, 16 iunie 2021.
    Nr. 52.
    ----