LEGE nr. 401 din 20 iunie 2002
pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 88/1999 privind stabilirea unor reguli pentru transportul combinat de mărfuri
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 455 din 27 iunie 2002



    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Articolul 1

    Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 88 din 30 august 1999 privind stabilirea unor reguli pentru transportul combinat de mărfuri, emisă în temeiul art. 1 lit. H pct. 6 din Legea nr. 140/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 31 august 1999, cu următoarele modificări:
    1. Alineatul (1) al articolului 2 va avea următorul cuprins:
    "Art. 2. - (1) În sensul prezentei ordonanţe, prin transport combinat se înţelege transportul de mărfuri pentru care autocamionul, remorca, semiremorca cu sau fără autotractor, cutia mobila sau containerul de 20 de picioare şi peste se deplaseaza sau sunt deplasate, după caz, pe căile rutiere, pe parcursul iniţial şi/sau final, iar restul transportului se efectuează pe calea ferată sau pe o cale navigabila interioară ori pe un parcurs maritim ce depăşeşte 100 km în linie dreapta."
    2. Partea introductivă a alineatului (1) al articolului 3 va avea următorul cuprins:
    "Art. 3. - (1) Transporturile combinate, altele decât cele în folos propriu, se efectuează pe bază de contract, iar documentul de transport trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele menţiuni:"
    3. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
    "Art. 5. - Transporturile combinate în folos propriu vor fi însoţite de documentele de transport prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe."
    4. Articolul 6 va avea următorul cuprins:
    "Art. 6. - Agenţii economici care executa transport combinat vor fi scutiţi temporar de la plata impozitului aferent profitului reinvestit, prin hotărâre a Guvernului, numai pentru dezvoltarea infrastructurii, precum şi pentru achiziţionarea/modernizarea echipamentelor specifice acestui gen de transport, ale căror elemente sunt prezentate în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă."
    5. Articolul 7 va avea următorul cuprins:
    "Art. 7. - În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei va elabora şi va aproba, prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei, norme metodologice de aplicare a prevederilor prezentei ordonanţe, care vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I."


    Articolul 2

    Ordonanţa Guvernului nr. 88/1999, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 3 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VACAROIU
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 6 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    VALER DORNEANU
    -----------