DECIZIA nr. 11 din 11 martie 2019referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 3^1 alin. (1),(1^1) și (1^3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 417 din 28 mai 2019
    Dosar nr. 3.151/1/2018

    Iulia Cristina Tarcea

    - președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului

    Laura-Mihaela Ivanovici

    - președintele Secției I civile

    Eugenia Voicheci

    - președintele Secției a II-a civile

    Corina-Alina Corbu

    - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal

    Alina Iuliana Țuca

    - judecător la Secția I civilă

    Cristina Petronela Văleanu

    - judecător la Secția I civilă

    Mihaela Paraschiv

    - judecător la Secția I civilă

    Mihaela Tăbârcă

    - judecător la Secția I civilă

    Eugenia Pușcașiu

    - judecător la Secția I civilă

    Mirela Polițeanu

    - judecător la Secția a II-a civilă

    Iulia Manuela Cîrnu

    - judecător la Secția a II-a civilă

    Carmen Trănica Teau

    - judecător la Secția a II-a civilă

    Rodica Dorin

    - judecător la Secția a II-a civilă

    Paulina Lucia Brehar

    - judecător la Secția a II-a civilă

    Luiza Maria Păun

    - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

    Liliana Vișan

    - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

    Virginia Filipescu

    - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

    Gheza Attila Farmathy

    - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

    Mona Magdalena Baciu

    - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 3.151/1/2018, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).
    Ședința este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
    La ședința de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 27^6 din Regulament.
    Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă, în Dosarul nr. 4.394/111/2017, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru „dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 3^1 alin. (1),(1^1) și (1^3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015), în raport cu prevederile anexei nr. IV capitolul I lit. b) nr. crt. 1 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Legea-cadru nr. 284/2010), stabilindu-se, în concret, dacă, din punct de vedere al salarizării, funcția de actor este similară cu celelalte funcții menționate în anexa nr. IV capitolul I lit. b) nr. crt. 1 din Legea-cadru nr. 284/2010 și dacă (funcțiile) acestea se includ în sintagma «fiecare funcție» prevăzută la art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 sau, dimpotrivă, funcția de actor, din punct de vedere al salarizării, nu poate fi similară cu celelalte funcții prevăzute în aceeași anexă nr. IV capitolul I lit. b) nr. crt. 1 din Legea-cadru nr. 284/2010, întrucât nu este vorba despre «aceleași funcții și atribuții» [în sensul art. 3 alin. (1^3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015], în cauză instituțiile fiind diferite, chiar dacă (instituțiile respective) se află în subordinea aceluiași ordonator principal de credite“.
    Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; intimații-pârâți Consiliul Județean Bihor și Teatrul „Regina Maria“ din Oradea au depus, în termen legal, puncte de vedere asupra chestiunii de drept. De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărârile judecătorești relevante ce au fost identificate, precum și opiniile teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.
    În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,

    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării 1. Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 6 noiembrie 2018, în Dosarul nr. 4.394/111/2017, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menționată. 2. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 29 noiembrie 2018, cu nr. 3.151/1/2018, termenul pentru soluționarea dosarului fiind stabilit la 11 martie 2019.II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile 3. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

    Articolul 3^1
    (1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. (1^1) Sintagma «fiecare funcție» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcțiile prevăzute în aceeași anexă, capitol, literă, număr și număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. (...)(1^3) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituție sau autoritate publică se înțelege acea instituție sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri și cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate. (...)
    4. Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare
    Anexa nr. IV
    Familia ocupațională de funcții bugetare „Cultură“
    Capitolul I
    Salarii de bază din instituții de spectacole sau concerte naționale ori de importanță națională, din instituții de spectacole la care spectacolele se desfășoară preponderent în limba unei minorități, din cadrul filarmonicilor, din cadrul operelor, din cadrul teatrelor lirice sau muzicale, din cadrul Corului Național de Cameră „Madrigal“, din centrele de cultură, precum și din instituțiile de spectacole și concerte din subordinea Consiliului General al Municipiului București, precum și din alte instituții de spectacole ori concerte.
    (...)
    b) Funcții de execuție
    Nr. crt.FuncțiaNivelul studiilorInstituții de spectacole și concerte*)Alte instituții de spectacole sau concerte
    ClasaCoeficient de ierarhizareClasaCoeficient de ierarhizare
    1.Artist liric operă/operetă, corist operă, prim-balerin, artist instrumentist, artist circ, actor (teatru, mânuitor păpuși- marionete), maestru (artist circ, corepetitor, cor, balet-dans), regizor artistic, dirijor, solist (vocal, balet, concertist, instrumentist), șef partidă, concertmaestru, scenograf, coregraf - gradul IAS756,22614,40

    - gradul IS705,50604,29

    - gradul IIS604,29574,09

    - debutantS241,77241,77

    (...)
    III. Expunerea succintă a procesului 5. Apelanții-reclamanți sunt salariați ai Teatrului „Regina Maria“ din Oradea, angajați în baza contractelor individuale de muncă, pe perioadă nedeterminată, fiecare având funcția de actor (grad profesional IA, gradațiile 4 sau 5).
    Reclamanții solicită ca salariile lor să fie stabilite, începând cu data de 1 august 2016, în raport cu salariul maxim aflat în plată pentru categoria profesională IA (gradațiile 4 și 5), în cadrul tuturor instituțiilor de specialitate din subordinea Consiliului Județean Bihor.
    Teatrul „Regina Maria“ din Oradea, angajatorul reclamanților, se află în subordinea Consiliului Județean Bihor.
    În subordinea Consiliului Județean Bihor se află, de asemenea, Teatrul „Szigligeti Szinhaz“ din Oradea (teatrul în limba maghiară) și Filarmonica de Stat Oradea.
    În esență, reclamanții sunt nemulțumiți de faptul că salariile lor sunt inferioare salariilor angajaților de la Teatrul „Szigligeti Szinhaz“ din Oradea și de la Filarmonica de Stat Oradea.
    În baza art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 250/2016, în forma inițială (denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), coroborat cu art. I pct. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale, cu modificările ulterioare (denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), reclamanții solicită ca, începând cu luna august 2016, veniturile lor salariale să fie raportate la nivelul maxim al salariilor aflate în plată în cadrul tuturor acestor instituții culturale (Teatrul „Regina Maria“ din Oradea, Teatrul „Szigligeti Szinhaz“ din Oradea și Filarmonica de Stat Oradea).
    Prin susținerile/apărările lor, părțile au confirmat faptul că există anumite diferențe salariale între reclamanți, pe de o parte, și salariații din cadrul celorlalte două instituții de cultură, pe de altă parte, toate fiind în subordinea Consiliului Județean Bihor.
    În special, reclamanții susțin că astfel de diferențe nu ar trebui să existe, întrucât actorii (funcția reclamanților în cadrul Teatrului „Regina Maria“ din Oradea) se află la aceeași anexă nr. IV capitolul I lit. b) nr. crt. 1 din Legea-cadru nr. 284/2010, unde sunt menționate și alte funcții (specifice atât teatrelor, cât și filarmonicilor), gradul profesional și gradațiile fiind identice.
    6. Prin Sentința nr. 144/LM din 8 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Bihor - Secția I civilă, s-a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.7. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel reclamanții, reluând susținerile din cererea introductivă.8. La termenul din 6 noiembrie 2018, instanța de apel a pus în discuția părților admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la problema de drept enunțată.9. Prin încheierea pronunțată la același termen, instanța de apel a considerat admisibilă sesizarea și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a dispus suspendarea judecății.
    IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării 10. Prin Încheierea pronunțată la 6 noiembrie 2018, Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă a constatat îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație si Justiție, prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că:
    a) de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispozițiilor art. 3^1 alin. (1),(1^1) și (1^3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, în raport cu prevederile anexei nr. IV capitolul I lit. b) nr. crt. 1 din Legea-cadru nr. 284/2010, depinde soluționarea pe fond a cauzei, având în vedere următoarele aspecte:
    Apelanții-reclamanți sunt salariați ai Teatrului „Regina Maria“ din Oradea, angajați în baza contractelor individuale de muncă, pe perioadă nedeterminată, fiecare având funcția de actor (grad profesional IA, gradațiile 4 sau 5).
    Teatrul „Regina Maria“ din Oradea, angajatorul reclamanților, se află în subordinea Consiliului Județean Bihor, așa cum este și cazul Teatrului „Szigligeti Szinhaz“ din Oradea și cazul Filarmonicii de Stat Oradea.
    În esență, se pune problema dacă împrejurarea că funcția de actor este menționată, alături de alte funcții (artistice) specifice instituțiilor de cultură (de exemplu, artist instrumentist, dirijor, concertmaistru, șef partidă etc.), adică funcții existente nu doar în cadrul teatrelor, ci și în cadrul filarmonicilor, este de natură să conducă la concluzia că legiuitorul a optat pentru același nivel al salariilor acestor angajați, în condițiile în care funcțiile respective sunt prevăzute în aceeași anexă, capitol, literă, număr și număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010.

    b) problema de drept enunțată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenței, s-a constatat că asupra acestei chestiuni Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre;
    Este adevărat că anumite aspecte au fost dezlegate prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018 (denumită în continuare Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018), sub aspectul noțiunii de „instituție sau autoritate publică“ și al noțiunii de „același ordonator de credite“, prevăzute la art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015.
    Totuși, deosebirea esențială a situației din litigiul pendinte se referă la faptul că instituțiile de cultură menționate de către reclamanți pentru compararea salariilor lor se află în subordinea aceluiași ordonator principal de credite.

    c) problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor instanței supreme;
    d) cauza vizează un litigiu de muncă aflat pe rolul unui complet al Curții de Apel Oradea (în apel), în ultimă instanță, potrivit art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 62/2011).
    V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 11. Punctul de vedere al apelanților-reclamanți:
    Legiuitorul a stabilit un sistem unitar de salarizare, aplicabil în toate instituțiile finanțate din fonduri publice.
    Prin anexele Legii-cadru nr. 284/2010, legiuitorul a stabilit că anumite funcții sunt similare ca activitate și importanță, astfel că beneficiază de aceeași salarizare, singurele diferențe fiind determinate de gradul profesional și gradație.
    Prin adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2016 s-a urmărit eliminarea inechităților salariale și a neclarităților privind aplicarea dispozițiilor în materie, dar și modalitatea de identificare a salariului maxim aflat în plată.
    Conform anexei nr. IV capitolul I lit. b) nr. crt. 1 din Legea-cadru nr. 284/2010, funcțiile de concertmaistru, artist instrumentist, solist vocal, actor sunt încadrate în aceeași familie ocupațională, aceeași grilă de salarizare, fiind lipsită de importanță împrejurarea că instituțiile în care își desfășoară activitatea pot fi diferite.
    Cu toate acestea, un artist instrumentist ori șef partidă (angajați ai Filarmonicii de Stat Oradea) au salarii mai mari decât actorii Teatrului „Regina Maria“ din Oradea, deși toți desfășoară aceeași activitate, au aceleași studii, grade profesionale, aceleași gradații și același ordonator principal de credite - Consiliul Județean Bihor.
    12. Punctul de vedere al intimatului-pârât Teatrul „Regina Maria“ din Oradea
    Reclamanții (actori) nu îndeplinesc aceleași atribuții cu cele ale angajaților Filarmonicii de Stat Oradea, conform fișei postului.
    Atribuțiile specifice funcției de actor nu sunt identice cu atribuțiile unui șef de partidă, dirijor concert maistru, fiecare îndeplinind un alt tip de activitate.
    Salariile angajaților Teatrului „Regina Maria“ din Oradea și ale angajaților Filarmonicii de Stat Oradea provin din legislații diferite.
    Angajații Filarmonicii de Stat Oradea au optat pentru o salarizare pe bază de evaluare proprie, individuală, calitativă și cantitativă, conform Ordonanței Guvernului nr. 21/2007 privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2007, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Ordonanța Guvernului nr. 21/2007) și Hotărârii Guvernului nr. 1.672/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind evaluarea personalului artistic, tehnic și administrativ din instituțiile de spectacole sau concerte în vederea stabilirii salariilor de bază.
    Salariații Teatrului „Regina Maria“ din Oradea (2008-2009) nu au fost de acord cu acest sistem de salarizare, aceștia fiind remunerați în raport cu Ordonanța Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 177/2008, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Ordonanța Guvernului nr. 10/2008).
    Actele normative invocate de către reclamanți (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016) „corectează și egalizează“ salariile stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 10/2008 și, apoi, prin Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, respectiv Legea-cadru nr. 284/2010, dar nu se raportează la salariile obținute în baza unei legi speciale, așa cum este Ordonanța Guvernului nr. 21/2007.
    Deși este vorba despre diferite funcții trecute în aceeași anexă, capitol, literă și număr curent, egalizarea sau uniformizarea salariilor trebuie făcută la nivelul maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în muncă din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, conform art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015.
    În cazul în care nu există salariu maxim aflat în plată la nivel de instituție, încadrarea personalului se face în raport cu o altă instituție similară, cu același specific.
    În concret, salariile reclamanților ar putea fi raportate doar la Teatrul „Szigligeti Szinhaz“ din Oradea, unde sunt aceleași funcții, dar nu în raport cu Filarmonica de Stat Oradea, unde este vorba despre funcții și condiții diferite.
    Este adevărat că Teatrul „Regina Maria“ din Oradea, Teatrul „Szigligeti Szinhaz“ din Oradea și Filarmonica de Stat Oradea sunt instituții publice de spectacole sau concerte subordonate aceluiași ordonator de credite. Totuși, funcțiile și atribuțiile sunt diferite.
    Teatrul „Regina Maria“ din Oradea a fost înființat printr-o hotărâre a Consiliului Județean Bihor, având personalitate juridică proprie.
    Având în vedere raportul de subordonare al Teatrului „Regina Maria“ din Oradea față de Consiliul Județean Bihor, toate actele care reglementează funcționarea instituției, organigrama, statul de funcții, regulamentul de funcționare și bugetele anuale sunt aprobate de către această autoritate (Consiliul Județean Bihor).
    Filarmonica de Stat Oradea funcționează ca instituție publică de interes județean, cu personalitate juridică și gestiune economică proprie, finanțată atât de la bugetul public județean prin Consiliul Județean Bihor, cât și din venituri extrabugetare (proprii).
    Filarmonica de Stat Oradea funcționează sub coordonarea metodologică a serviciilor publice de specialitate ale Ministerului Culturii și Identității Naționale și sub coordonarea Inspectoratului Județean pentru Cultură și Culte.
    13. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii raportori, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, intimatul-pârât Consiliul Județean Bihor a depus, în termen legal, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, prin care a susținut că apelanții-reclamanți nu îndeplinesc aceleași atribuții, iar funcțiile acestora nu sunt similare cu cele ale angajaților de la Filarmonica de Stat Oradea, chiar dacă fac parte din aceeași familie ocupațională - cultură; pe de altă parte, angajații celor două instituții au optat pentru sisteme de salarizare diferite, reglementate de acte normative diferite, care generează diferențe de salariu.14. De asemenea, intimatul-pârât Teatrul „Regina Maria“ din Oradea a depus un punct de vedere, apreciind că sesizarea nu este admisibilă, deoarece nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, nefiind vorba despre identificarea unei chestiuni de drept care să necesite pronunțarea unei hotărâri prealabile. Asupra fondului problemei de drept a susținut, în esență, că sintagma „fiecare funcție“ nu trebuie să se refere stricto sensu la denumirea unei funcții, ci la identificarea activității desfășurate în aceleași condiții; dacă legiuitorul ar fi considerat că toate funcțiile prevăzute în anexa nr. IV capitolul I lit. b) nr. crt. 1 din Legea-cadru nr. 284/2010 și, ulterior, în anexa nr. III din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt similare din punctul de vedere al salarizării, nu ar mai fi fost ținut să stipuleze în actul normativ că se va ține cont de fiecare funcție (cu atribuții proprii), grad/treaptă, clasă de salarizare, gradație, nivel de studii și nu ar fi enumerat fiecare funcție în parte, ci ar fi dat denumirea generică de „artist“, fără a se face alte precizări.
    VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept15. Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 4.394/111/2017 a reținut că, deși Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018 cuprinde anumite dezlegări de principiu, este necesară pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru asigurarea unei interpretări unitare a dispozițiilor menționate anterior, acestea fiind, în continuare, susceptibile de interpretări diferite.16. Instanța de trimitere consideră necesar să prezinte două posibile interpretări ale prevederilor amintite.
    a) Într-o primă opinie, din punct de vedere al salarizării, funcția de actor este similară cu celelalte funcții menționate în anexa nr. IV capitolul I lit. b) nr. crt. 1 din Legea-cadru nr. 284/2010 și (funcțiile) acestea se includ în sintagma „fiecare funcție“ prevăzută de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, având în vedere următoarele considerente:
    În cauză, Teatrul „Regina Maria“ din Oradea, Teatrul „Szigligeti Szinhaz“ din Oradea și Filarmonica de Stat Oradea sunt instituții publice de spectacole sau concerte subordonate aceluiași ordonator de credite - președintele Consiliului Județean Bihor.
    Conducătorii acestor instituții publice de interes județean au calitatea de ordonatori secundari de credite, deoarece fondurile necesare funcționării sunt asigurate de la bugetul local, prin Consiliul Județean Bihor.
    Entitățile juridice respective se află în subordinea aceluiași consiliu județean.
    De asemenea, instituțiile de cultură amintite au patrimoniu propriu, buget propriu de venituri și cheltuieli și conduc o contabilitate proprie.
    Aceste aspecte de fapt, care sunt confirmate prin susținerile/apărările părților, conturează ipoteza art. 3^1 alin. (1^3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 - în cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate.
    O altă condiție, alături de subordonarea față de același ordonator de credite, se referă la realizarea aceluiași scop.
    Sub acest aspect (al scopului), este de reținut că astfel de instituții culturale realizează și prezintă producții artistice, conform art. 3 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 21/2007, indiferent de forma concretă de manifestare artistică.
    Prin dispozițiile art. 3^1 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 se prevede, în mod expres, că sintagma „fiecare funcție“ amintită la art. 3^1 alin. (1) din aceeași ordonanță se referă la „funcțiile prevăzute în aceeași anexă, capitol, literă, număr și număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010“.
    În speță, se constată că funcția de actor este prevăzută în aceeași anexă, capitol, literă, număr și număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010, unde sunt menționate și alte funcții specifice atât instituțiilor teatrale, cât și filarmonicilor.
    Acest lucru este de natură să conducă la concluzia că, strict din punct de vedere al salarizării, legiuitorul a urmărit stabilirea aceluiași venit al persoanelor care desfășoară astfel de activități artistice.
    În situația în care nu se admite o astfel de concluzie, s-ar ajunge la stabilirea unor criterii (neprevăzute de lege) de diferențiere a salariilor actorilor de veniturile obținute de persoanele care ocupă celelalte funcții menționate în aceeași normă juridică.
    Nici Ordonanța Guvernului nr. 21/2007 nu stabilește vreun criteriu de diferențiere a salariilor angajaților din instituțiile publice de spectacole sau concerte.
    Această primă opinie este susținută și de faptul că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, legiuitorul a dorit înlăturarea inechităților din sistemul de salarizare și înlăturarea discrepanțelor rezultate din neaplicarea integrală a Legii-cadru nr. 284/2010, conform Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016 (paragraful 18).
    Singurul criteriu pentru stabilirea nivelului maxim al salariului este ca acesta să fie determinat în raport cu fiecare funcție, grad, treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate.

    b) Într-o altă opinie, funcția de actor, din punctul de vedere al salarizării, nu poate fi similară cu celelalte funcții prevăzute la aceeași anexă nr. IV capitolul I lit. b) nr. crt. 1 din Legea-cadru nr. 284/2010, întrucât nu este vorba despre „aceleași funcții și atribuții“ [în sensul art. 3^1 alin. (1^3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015], în cauză instituțiile fiind diferite, chiar dacă acestea se află în subordinea aceluiași ordonator principal de credite.
    Deși funcția de actor este prevăzută, alături de alte funcții, în aceeași anexă nr. IV capitolul I lit. b) nr. crt. 1 din Legea-cadru nr. 284/2010, legiuitorul a avut în vedere, în mod expres, și atribuțiile funcțiilor respective.
    Or, pentru a da eficiență acestei cerințe legale („aceleași funcții și atribuții“) este necesar ca alături de îndeplinirea celorlalte condiții (realizarea aceluiași scop, subordonarea față de un ordonator de credite comun, același nivel de subordonare din punct de vedere financiar) să fie vorba și despre „aceleași atribuții“.
    Această condiție trimite, mai degrabă, la prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Codul muncii), având în vedere raporturile de muncă ale reclamanților.
    Condiția „acelorași atribuții“ este de natură să evidențieze un caracter concret al activității salariale, adică aspectele prevăzute în fișa postului fiecărei funcții, conform art. 17 alin. (3) lit. d) coroborat cu art. 39 alin. (2) lit. a) și art. 40 alin. (1) lit. b) din Codul muncii.
    17. Instanța de trimitere împărtășește această din urmă opinie, în sensul că, deși sunt prevăzute în aceeași anexă, capitol, literă și număr curent din Legea-cadru nr. 284/2010, conform art. 3^1 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, funcția de actor nu este „aceeași“ cu celelalte funcții și nu este vorba despre „aceleași atribuții“, în sensul art. 3^1 alin. (1^3) teza a doua din aceeași ordonanță.
    VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie18. Jurisprudența Curții de Apel Oradea - instanța de trimitere a comunicat că la nivelul Secției I civile a Tribunalului Bihor s-a apreciat că funcția de actor, din punct de vedere al salarizării, nu poate fi asimilată cu celelalte funcții prevăzute în textele de lege vizate de sesizare, întrucât nu este vorba despre „aceleași funcții și atribuții“, în sensul art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, în cauză instituțiile fiind diferite, chiar dacă se află în subordinea aceluiași ordonator principal de credite.
    Practica Secției I civile a Curții de Apel Oradea este în sensul că, deși este vorba despre mai multe funcții prevăzute de același text de lege, nu poate fi vorba despre o salarizare egală, întrucât atribuțiile sunt diferite, iar funcțiile respective nu sunt similare [în sensul art. 7 lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017], conform fișei postului.
    S-au atașat: Sentința nr. 413/LM din 21 mai 2018 pronunțată de Tribunalul Bihor - Secția I civilă, definitivă prin Decizia nr. 986/A din 11 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă și Sentința nr. 130/LM din 1 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Bihor - Secția I civilă, definitivă prin Decizia nr. 877/A din 25 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă.
    19. Jurisprudența celorlalte instanțe din țară
    Curtea de Apel Brașov a comunicat punctul de vedere exprimat de membrii Secției civile a Curții, potrivit căruia, în raport cu datele particulare ale speței, ce se desprind din încheierea de sesizare, funcția de actor nu poate fi asimilată, din punct de vedere al salarizării, cu celelalte funcții prevăzute de textul de lege a cărui interpretare se solicită, întrucât nu este vorba despre aceleași funcții și atribuții, în sensul art. 3^1 alin. (1^3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015. Chiar dacă din conținutul sesizării nu rezultă expres dacă se tinde la egalizarea salariului maxim în plată pentru aceeași funcție de actor la instituții diferite, cu același ordonator de credite, din punctul de vedere al pârâtului, redat în încheiere, se desprinde ideea că reclamanții-actori doresc salarizarea egală cu cea a funcției de șef de partidă, dirijor concert, artist instrumentist din cadrul altei instituții din aceeași familie ocupațională. Această mențiune întărește concluzia anterior expusă.
    Curtea de Apel București a comunicat lipsa jurisprudenței în materie. Opinia judecătorilor Secției a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a Curții este că, în practică, dispozițiile legale în discuție s-ar putea interpreta în sensul că, din punct de vedere al salarizării, funcția de actor nu poate fi similară cu celelalte funcții prevăzute în anexa nr. IV capitolul I lit. b) nr. crt. 1 din Legea-cadru nr. 284/2010, întrucât nu este vorba despre „aceleași funcții și atribuții“, în sensul art. 3^1 alin. (1^3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, instituțiile fiind diferite, chiar dacă se află în subordinea aceluiași ordonator principal de credite.
    Curtea de Apel Iași a comunicat opinia judecătorilor Tribunalului Iași, care au arătat că problema litigioasă este similară cu cea din Dosarul nr. 6.839/99/2016 al acestei instanțe, fiind aplicabile considerentele reținute prin Decizia nr. 710 din 30 octombrie 2018 a Curții de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, care fac referire la Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, prin care s-a reținut, cu caracter obligatoriu, că noțiunea de instituție sau autoritate publică, aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, se referă la subordonarea administrativă și financiară, neavând relevanță subordonarea funcțională față de autoritatea centrală. Prin urmare, nivelul maxim în plată pentru aceeași funcție se stabilește prin evaluarea instituțiilor și autorităților aflate la același nivel de subordonare financiară, neexistând vreo normă de trimitere la autoritatea centrală, care asigură doar o subordonare funcțională și metodologică a activității specifice.
    S-a atașat Decizia nr. 710 din 30 octombrie 2018 a Curții de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale.
    Curtea de Apel Ploiești a comunicat opinia majoritară a judecătorilor Tribunalului Dâmbovița - Secția I civilă, potrivit căreia funcția de actor, din punctul de vedere al salarizării, nu poate fi similară cu celelalte funcții prevăzute în același text, întrucât nu este vorba despre „aceleași funcții și atribuții“, în sensul art. 3^1 alin. (1^3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, în cauză instituțiile fiind diferite, chiar dacă se află în subordinea aceluiași ordonator principal de credite.
    20. Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară în materie și nici nu au exprimat opinii teoretice.21. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.
    VIII. Jurisprudența Curții Constituționale22. În urma verificărilor efectuate, se constată că instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 3^1 alin. (1),(1^1) și (1^3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, a căror interpretare se solicită. La data pronunțării prezentei decizii, pe rolul Curții Constituționale se află un număr de 14 dosare având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții legale, aflate în faza de raport.23. De asemenea, nu s-au pronunțat decizii referitoare la constituționalitatea dispozițiilor anexei nr. IV capitolul 1 lit. b) nr. crt. 1 din Legea-cadru nr. 284/2010.IX. Raportul asupra chestiunii de drept24. Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, doi dintre judecătorii-raportori au apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că nu este îndeplinită cerința de a fi vorba despre o veritabilă și reală problemă de drept, născută dintr-un text incomplet, neclar, susceptibil de interpretări contradictorii, și nici cerința caracterului de noutate.25. Un judecător-raportor, constatând îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, a considerat că funcția de actor este similară de drept cu celelalte funcții menționate în anexa nr. IV capitolul I lit. b) nr. crt. 1 din Legea-cadru nr. 284/2010. În acest sens, sintagma „fiecare funcție“, definită la art. 3^1 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, prin referire la „funcțiile prevăzute în aceeași anexă, capitol, literă, număr și număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice“, nu se aplică coroborat cu definiția prevăzută de art. 7 lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017 sau art. 17 alin. (3) lit. d) din Codul muncii. Sintagma „aceleași funcții și atribuții“, folosită la teza a doua a art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, se referă la instituții și autorități aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, lărgind sfera de aplicare a prevederilor alin. (1) al art. 3^1, și nu vizează atribuțiile aferente funcției de actor în comparație cu celelalte funcții prevăzute în anexa nr. IV capitolul I lit. b) nr. crt. 1 din Legea-cadru nr. 284/2010.X. Înalta Curte de Casație și Justiție26. Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:
    Asupra admisibilității sesizării27. Conform art. 519 din noul Cod de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“28. Pentru regularitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiții de admisibilitate a acestei proceduri, respectiv: existența unei cauze în curs de judecată; judecata cauzei să se afle în ultimă instanță pe rolul tribunalului, al curții de apel sau al Înaltei Curți de Casație și Justiție; ivirea unei chestiuni de drept esențiale, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, condiții care trebuie să fie întrunite cumulativ.29. În doctrină, în afara condițiilor enunțate anterior, s-a mai apreciat și că problema de drept trebuie să fie reală, să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanța de sesizare să considere că, pentru a înlătura orice incertitudine referitoare la securitatea raportului juridic dedus judecății, este necesară declanșarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă prin pronunțarea unei hotărâri prealabile.30. Verificându-se întrunirea acestor condiții, se constată că ele se regăsesc doar parțial, sesizarea neîndeplinind toate exigențele procedurale menționate pentru a fi admisibilă.31. Astfel, litigiul în cadrul căruia s-a pus problema sesizării instanței supreme pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile vizează un litigiu de muncă aflat pe rolul unui complet al Curții de Apel Oradea (în apel), în ultimă instanță, potrivit art. 214 din Legea nr. 62/2011.32. În ce privește chestiunea de drept relevată, chiar dacă aceasta are legătură cu dezlegarea cauzei, ea nu îndeplinește cerința a de a fi o veritabilă și reală problemă de drept, născută dintr-un text incomplet, neclar, susceptibil de interpretări contradictorii, și nici cerința caracterului de noutate.33. Sub acest aspect, în doctrină s-a arătat că declanșarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenței neunitare presupune existența unei chestiuni de drept reale, iar nu aparente, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte, nu orice problemă de drept putând face obiectul unei astfel de sesizări.34. Deși nu este expressis verbis prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă, o condiție a mecanismului de unificare a jurisprudenței este aceea referitoare la caracterul real și serios al problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv dacă aceasta prezintă un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanța de sesizare să considere că este necesară declanșarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă prin solicitarea de pronunțare a unei hotărâri prealabile.35. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în mod constant, în jurisprudența dezvoltată în legătură cu îndeplinirea acestei condiții de admisibilitate, că, în declanșarea procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept importantă, care să necesite cu pregnanță a fi lămurită și care să prezinte o dificultate de interpretare suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme, în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (a se vedea Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 41 din 29 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 14 iulie 2017; Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014).36. De asemenea, în analiza aspectelor generale de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, trebuie avute în vedere, pe lângă scopul instituirii acestui mecanism de unificare a practicii, rațiunea și fundamentul său.37. Pentru ca mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din Codul de procedură civilă să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare și utilizat pentru tranșarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere, instanța supremă trebuie chemată să dea chestiunii de drept o rezolvare de principiu. 38. Din perspectiva celor expuse, se reține că, în cazul analizat, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziții legale care nu comportă o reală dificultate, în contextul în care dispozițiile legale a căror interpretare se solicită nu sunt nici lacunare, nici incomplete sau neclare. 39. Din modalitatea de formulare a sesizării prin care se solicită „a se stabili, în concret“, dacă, din punct de vedere al salarizării, „funcția de actor este similară cu celelalte funcții menționate în anexa nr. IV capitolul I lit. b) nr. crt. 1 din Legea-cadru nr. 284/2010 și dacă (funcțiile) acestea se includ în sintagma «fiecare funcție» prevăzută la art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 sau, dimpotrivă, funcția de actor, din punct de vedere al salarizării, nu poate fi similară cu celelalte funcții prevăzute în aceeași anexă nr. IV capitolul I lit. b) nr. crt. 1 din Legea-cadru nr. 284/2010, întrucât nu este vorba despre «aceleași funcții și atribuții» [în sensul art. 3^1 alin. (1^3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015], în cauză instituțiile fiind diferite, chiar dacă (instituțiile respective) se află în subordinea aceluiași ordonator principal de credite“, rezultă că, în cauza de față, este vorba despre relaționarea unor prevederi legale și realizarea unui raționament judiciar, prin aplicarea dispozițiilor legale în raport cu o anumită situație de fapt, neputând fi identificate texte de lege lacunare ori controversate, care să necesite interpretarea printr-o hotărâre prealabilă.40. Or, aplicarea unor dispoziții legale în raport cu o anumită stare de fapt revine în exclusivitate instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului. 41. Procedura hotărârii prealabile are menirea de a elimina riscul apariției unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei probleme de drept esențiale și controversate, cu caracter de noutate.42. Din această perspectivă, în analiza condițiilor de admisibilitate a sesizării, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut în mod constant că art. 519 din Codul de procedură civilă nu definește noțiunea de „noutate“ și nici nu oferă criterii pentru conturarea acesteia, așa încât rămâne atributul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sesizată cu pronunțarea unei hotărâri prealabile, să decidă dacă chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă.43. Pentru a conchide asupra noutății chestiunii de drept, este necesar a se observa scopul legiferării acestei instituții procesuale a hotărârii prealabile, ca mecanism de unificare a practicii, anume acela de a preîntâmpina apariția unei practici neunitare (control a priori), spre deosebire de mecanismul recursului în interesul legii, care are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în practica instanțelor judecătorești (control a posteriori).44. Un act normativ recent adoptat sau recent intrat în vigoare are mai degrabă un potențial de a conține probleme noi de drept care ar fi susceptibile de a genera practică neunitară decât un act normativ intrat în vigoare de mai mult timp. Cu toate acestea, nu se poate nega de plano, doar pe baza criteriului vechimii, că un act normativ mai vechi nu poate genera chestiuni noi de drept, întrucât este posibil ca o instanță să fie chemată să se pronunțe pentru prima dată asupra respectivei probleme de drept, după cum sunt posibile modificări sau completări ulterioare mai recente ale actului normativ, care să ridice probleme de interpretare. Ca atare, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor în urma unei interpretări mai adecvate, în timp ce opiniile jurisprudențiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile.45. În Decizia nr. 52 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 26 septembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept menționa că, în raportul întocmit pentru darea unui aviz solicitat Curții de Casație franceze, în cadrul procedurii instituite prin art. 1.031-1 din Codul de procedură civilă francez, procedură preluată și în Codul de procedură civilă român, în art. 519 - 521 (raport publicat în Buletinul informativ al Curții de Casație franceze nr. 777 din 1 martie 2013), s-a arătat, cu privire la faptul că problema de drept trebuie să prezinte o dificultate serioasă, că „o problemă poate să fie nouă și totuși să nu reclame intervenția curții supreme, care nu trebuie să fie considerată un serviciu public de consultanță juridică“, precum și că „dificultatea «serioasă» a problemei de drept... nu-l scutește pe judecătorul fondului de obligația sa de a judeca“. (paragraful 26)
    Prin urmare, rămâne atributul exclusiv al instanței solicitante să soluționeze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând în acest scop mecanismele de interpretare a actelor normative“. (paragraful 27)
    46. Orientarea instanțelor spre o anumită interpretare a normelor analizate face ca, pe de o parte, chestiunea de drept supusă dezbaterii să își piardă caracterul de noutate, iar, pe de altă parte, ca problema de drept să nu mai prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme prin pronunțarea unei hotărâri prealabile.47. În cazul analizat, examinarea datelor comunicate de către curțile de apel (evidențiate la pct. VII din prezenta decizie - hotărâri judecătorești și opinii ale instanțelor naționale), arată că există deja practică judiciară în materie și că instanțele naționale au în vedere același tip de soluții.48. În plus, relaționarea textelor de lege în discuție a fost expusă și în cuprinsul actului de sesizare, ceea ce conduce la concluzia că nu este vorba despre identificarea unei chestiuni de drept controversate, susceptibile de a genera interpretări diferite, în egală măsură de pertinente, care să necesite pronunțarea unei hotărâri prealabile. Acest mecanism nu trebuie transformat într-o procedură dilatorie, de natură a întârzia inutil cursul procesului.49. Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reține că, așa cum rezultă din opiniile exprimate de instanțele naționale și implicit din hotărârile pronunțate în asemenea cauze, chestiunea ce se solicită a fi dezlegată prin pronunțarea unei hotărâri prealabile și-a clarificat înțelesul în practica și în opinia instanțelor, acestea stabilind că, deși sunt prevăzute în aceeași anexă, capitol, literă și număr curent din Legea-cadru nr. 284/2010, conform art. 3^1 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, funcția de actor nu este „aceeași“ cu celelalte funcții și nu este vorba despre „aceleași atribuții“, în sensul art. 3^1 alin. (1^3) teza a doua din aceeași ordonanță.50. Este evident, așadar, că în situația în care opiniile exprimate de instanțele naționale și hotărârile pronunțate în asemenea cauze, comunicate la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, converg, nefiind expusă vreo dezlegare contară a acestei probleme de drept, nu se impune intervenția mecanismului legal de unificare a practicii judiciare reprezentat de hotărârea prealabilă.
    51. În considerarea argumentelor expuse, nefiind întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea va fi respinsă ca inadmisibilă.
    ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea privind pronunțarea unei hotărâri prealabile formulate de Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă în Dosarul nr. 4.394/111/2017, cu privire la următoarea problemă de drept: „dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 3^1 alin. (1),(1^1) și (1^3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, în raport cu prevederile anexei nr. IV capitolul I lit. b) nr. crt. 1 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilindu-se, în concret, dacă, din punct de vedere al salarizării, funcția de actor este similară cu celelalte funcții menționate în anexa nr. IV capitolul I lit. b) nr. crt. 1 din Legea-cadru nr. 284/2010 și dacă (funcțiile) acestea se includ în sintagma «fiecare funcție» prevăzută la art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 sau, dimpotrivă, funcția de actor, din punct de vedere al salarizării, nu poate fi similară cu celelalte funcții prevăzute în aceeași anexă nr. IV capitolul I lit. b) nr. crt. 1 din Legea-cadru nr. 284/2010, întrucât nu este vorba despre «aceleași funcții și atribuții» [în sensul art. 3^1 alin. (1^3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015], în cauză instituțiile fiind diferite, chiar dacă (instituțiile respective) se află în subordinea aceluiași ordonator principal de credite.“
    Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 martie 2019.

    PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
    IULIA CRISTINA TARCEA
    Magistrat-asistent,
    Elena Adriana Stamatescu

    -----