DECIZIE nr. 1.291 din 4 octombrie 2011
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prin raportare la prevederile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 811 din 16 noiembrie 2011



    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecător
    Acsinte Gaspar - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Iulia Antoanella Motoc - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prin raportare la art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Elena Oprescu (Lumânăroiu) şi Ramona Lumânăroiu în Dosarul nr. 10.603/288/2009 al Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.332D/2010.
    La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
    Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 51 din 14 ianuarie 2010.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    Prin Încheierea nr. 2.111 din 19 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 10.603/288/2009, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prin raportare la art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Elena Oprescu (Lumânăroiu) şi Ramona Lumânăroiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarele acesteia susţin că obligarea plăţii cauţiunii ca o condiţie de acces la judecarea cererii de suspendare a executării silite încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Totodată, se încalcă egalitatea în drepturi dintre debitor şi creditor, motivat de faptul că primul trebuie să plătească o cauţiune pentru a se judeca cererea sa de suspendare a executării silite, iar creditorul are dreptul de a-şi recupera eventualul prejudiciu care i s-a pricinuit în ipoteza respingerii contestaţiei la executare silită.
    Judecătoria Râmnicu Vâlcea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prin raportare la prevederile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:
    - Art. 148 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură fiscală: "Executarea silită se suspendă:
    a) când suspendarea a fost dispusă de instanţă sau de creditor, în condiţiile legii; [...]";
    - Art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă: "Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel."
    În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind liberul acces la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 136 alin. (5) privind proprietatea. De asemenea, este invocat art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra dispoziţiilor criticate Curtea s-a mai pronunţat în numeroase cazuri, în raport cu critici şi dispoziţii constituţionale similare, spre exemplu prin Decizia nr. 1.362 din 27 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 4 decembrie 2009, Decizia nr. 51 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 24 martie 2010, sau Decizia nr. 50 din 20 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 8 martie 2011.
    Astfel, Curtea a statuat că, întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea provizorie a executării silite, instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie.
    Instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii, ca o condiţie a suspendării executării, are o dublă finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, şi, pe de altă parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici.
    Jurisprudenţa Curţii Constituţionale este în concordanţă şi cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z şi alţii contra Marii Britanii, paragraful 93, a statuat, de principiu, că accesul liber la justiţie nu este absolut, el putând fi supus unor "restricţii legitime, cum ar fi [...], ordonanţele care impun depunerea unei cauţiuni judicatum solvi [...]".
    În ceea ce priveşte pretinsa inegalitate între debitor şi creditor, ca urmare a faptului că debitorul trebuie să plătească o cauţiune pentru a se judeca cererea sa de suspendare a executării silite, iar creditorul are dreptul de a-şi recupera eventualul prejudiciu care i s-a pricinuit în ipoteza respingerii contestaţiei la executare silită, se constată că, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, în măsura în care reglementările deduse controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.
    Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, argumentarea şi soluţia reţinute în deciziile de mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
    În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 20, 44, 53 şi art. 136 alin. (5), autoarele excepţiei de neconstituţionalitate nu motivează în ce constă contrarietatea prevederilor criticate cu acestea, Curtea neputându-se substitui acestora prin invocarea unor motive de neconstituţionalitate.
    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prin raportare la art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Elena Oprescu (Lumânăroiu) şi Ramona Lumânăroiu în Dosarul nr. 10.603/288/2009 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 octombrie 2011.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    AUGUSTIN ZEGREAN
    Magistrat-asistent,
    Ioniţa Cochinţu
    -------