DECIZIE nr. 571 din 29 aprilie 2010
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 121 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 430 din 28 iunie 2010



    Ioan Vida - preşedinte
    Nicolae Cochinescu - judecător
    Aspazia Cojocaru - judecător
    Acsinte Gaspar - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Augustin Zegrean - judecător
    Carmen-Cătălina Gliga - procuror
    Fabian Niculae - magistrat-asistent
    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 121 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, excepţie ridicată de Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România - Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual (U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A.), de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturile de Autor (U.C.M.R. - A.D.A.) şi de Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (U.P.F.R.) în Dosarul nr. 4.009/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
    Dezbaterile au avut loc la data de 27 aprilie 2010, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 29 aprilie 2010. La dezbaterile din data de 27 aprilie 2010 au participat părţile Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (U.P.F.R.) şi Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturile de Autor (U.C.M.R. - A.D.A.), care au cerut admiterea excepţiei, şi partea Romtelecom S.A., care a cerut respingerea acesteia. Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 121 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe şi concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. g) din aceeaşi lege.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    Prin Încheierea din 3 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 4.009/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 121 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
    Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România - Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual (U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A.) a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 121 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 8/1996, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturile de Autor (U.C.M.R. - A.D.A.) a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 121 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, iar Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (U.P.F.R.) a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. g) din aceeaşi lege, într-un dosar având ca obiect o cerere privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că art. 121 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, astfel cum a fost modificat, contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât îi privează pe titularii de drepturi de autor ale căror opere sunt radiodifuzate de anumite posturi de televiziune de un bun al lor (de un drept patrimonial), respectiv de dreptul lor de a fi remuneraţi pentru retransmiterea prin cablu. Astfel, autorii ale căror opere sunt radiodifuzate pe unele posturi de televiziune (în special din străinătate) beneficiază de remuneraţii, potrivit dispoziţiilor legale criticate, iar autorii ale căror opere sunt radiodifuzate pe alte posturi de televiziune (în special cele mai importante posturi româneşti) ar urma să nu beneficieze de remuneraţie. Prevederile criticate creează un dezechilibru, o discriminare în special pentru autorii români în raport cu autorii străini. Textul criticat contravine astfel art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât conduce la o discriminare între autori în funcţie de limba utilizată.
    Textul criticat încalcă şi prevederile art. 33 alin. (1) din Constituţie în condiţiile în care autorii români, ale căror opere sunt difuzate în mod firesc pe principalele posturi de televiziune din România, sunt privaţi de dreptul la remuneraţie pentru retransmiterea prin cablu, siguranţa financiară a acestora fiind grav afectată. Textul criticat încalcă, în opinia autorilor, şi prevederile art. 49 din Constituţie, care se referă la obligaţia constituţională a autorităţilor publice de a contribui la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă a ţării.
    Art. 121 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 contravine, în opinia autorilor, şi art. 44 din Constituţie. Drepturile de proprietate intelectuală sunt drepturi de proprietate privată, recunoscute de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ca bunuri în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.
    Autorii mai susţin că prevederile art. 134 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 8/1996 contravin art. 44, 136, 148, precum şi art. 53 din Constituţie, întrucât limitarea remuneraţiilor reprezentând drepturi conexe la o treime din remuneraţiile negociate pentru drepturile de autor constituie o încălcare a dreptului exclusiv al titularilor de drepturi de proprietate intelectuală de a dispune în mod liber şi absolut de propriile creaţii/produse, negând dreptul acestora la încheierea, prin negociere, a unor convenţii care să consfinţească liberul acord de voinţă al părţilor.
    Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală consideră că excepţia este neîntemeiată, întrucât limita maximă de o treime se aplică unei valori liber negociabile. De asemenea, în cadrul limitei maxime de o treime valoarea remuneraţiei pentru drepturile conexe se stabileşte tot în cadrul unor negocieri. Totodată, stabilirea unei limite financiare maxime pentru nivelul remuneraţiilor cuvenite titularilor drepturilor conexe în raport cu remuneraţiile cuvenite autorilor ţine seama de natura drepturilor şi raportul existent între drepturile de autor şi drepturile conexe.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse de părţi, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 121 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996, modificată şi completată prin Legea nr. 329/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 31 iulie 2006, prevederi care au următorul conţinut:
    - Art. 121 alin. (2): "Cuantumul remuneraţiei privind drepturile de autor şi drepturile conexe se stabileşte printr-o metodologie negociată între organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe şi structurile asociative ale distribuitorilor prin cablu, potrivit procedurilor prevăzute la art. 131 şi 131^1, cu excluderea de la calcul a programelor a căror retransmitere prin cablu este obligatorie conform legii.";
    - Art. 134 alin. (2) lit. g): "Gestiunea colectivă se exercită potrivit următoarelor reguli: [...]
    g) remuneraţiile negociate pentru drepturile conexe nu pot depăşi o treime din remuneraţiile negociate pentru drepturile de autor cu aceeaşi categorie de utilizatori."
    În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 33 alin. (3) privind accesul la cultură, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 49 alin. (5) privind protecţia copiilor şi a tinerilor şi art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată şi urmează să fie admisă pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
    1. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 121 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, Curtea reţine că aceste prevederi exclud de la calculul cuantumului remuneraţiei privind drepturile de autor şi drepturile conexe programele a căror retransmitere este obligatorie conform legii. Retransmiterea obligatorie a acestor programe se face în baza prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 22 iulie 2002, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, "orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin reţele de comunicaţii electronice, cu excepţia celor care utilizează exclusiv spectrul radio, are obligaţia să includă în oferta sa serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România, precum şi alte servicii de programe, libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice sau financiare, ale radiodifuzorilor privaţi, aflaţi sub jurisdicţia României, în limita a 25% din numărul total de servicii de programe distribuite prin reţeaua respectivă, precum şi serviciile de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte. Criteriul de departajare pentru radiodifuzorii privaţi este ordinea descrescătoare a indicelui anual de audienţă".
    Programele a căror retransmitere este obligatorie fac parte din aşa-numitul pachet "must-carry" , adică acelea "care trebuie retransmise". Consiliul Naţional al Audiovizualului procedează la stabilirea listei posturilor pe baza unor instrucţiuni interne. Operatorii de cablu sunt obligaţi să preia aceste programe, dar ei nu au obligaţia de a plăti vreo sumă de bani pentru preluarea acestor posturi, legea referindu-se strict doar la posturile "libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice sau financiare, ale radiodifuzorilor privaţi, aflaţi sub jurisdicţia României [...], precum şi serviciile de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte".
    Analizând coroborat dispoziţiile legale menţionate, rezultă că operatorii de cablu preiau în mod gratuit anumite programe, în baza unei obligaţii prevăzute de lege, percepând sume de bani lunare de la abonaţii lor. Astfel, posturile româneşti care au cea mai mare audienţă sunt preluate cu titlu gratuit.
    Operatorii de cablu argumentează că sunt obligaţi să retransmită aceste programe şi că există posibilitatea de a nu le retransmite dacă nu ar fi obligaţi. Curtea constată că legiuitorul a vrut doar să se asigure că va exista un număr minim de posturi retransmise capabile să reflecteze realitatea românească, dând expresie art. 31 privind dreptul la informaţie şi art. 33 privind accesul la cultură din Constituţie, acest lucru fiind o condiţie prealabilă desfăşurării activităţii operatorilor de cablu. Argumentul operatorilor de cablu ar fi putut fi luat în considerare numai în condiţiile în care aceştia ar fi plătit sume de bani pentru retransmiterea acestor posturi.
    Pe aceste posturi de televiziune retransmise de operatorii de cablu sunt transmise şi opere ale unor autori, iar în condiţiile în care prevederile atacate exclud de la calculul cuantumului remuneraţiei privind drepturile de autor şi drepturile conexe programele a căror retransmitere este obligatorie conform legii, se încalcă prevederile art. 44 privind dreptul de proprietate privată coroborate cu dispoziţiile art. 53 din Constituţia României.
    Art. 53 din Constituţia României prevede condiţii foarte clare în care se poate face restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, acest articol dispunând: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
    (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."
    Astfel, legiuitorul a restrâns exerciţiul dreptului de proprietate al autorilor ale căror opere sunt difuzate pe posturile a căror retransmitere este obligatorie potrivit legii, fără a respecta criteriile prevăzute de art. 53 din Constituţia României referitoare la cazurile în care s-ar putea face această restrângere. Astfel, nu există vreuna din situaţiile prevăzute de art. 53 alin. (1) din Constituţie. Eventuala intenţie a legiuitorului de a pune în balanţă dreptul de proprietate al operatorilor de cablu care sunt obligaţi să retransmită anumite programe cu dreptul de proprietate al autorilor ale căror opere sunt difuzate pe acele posturi nu poate fi justificată, întrucât operatorii de cablu nu au obligaţia de a plăti vreo sumă de bani pentru retransmiterea acestor programe. Susţinerea potrivit căreia prin difuzarea pachetului de programe must-carry s-ar putea ajunge la restricţionarea dreptului de opţiune în stabilirea grilelor de programe şi, implicit, la pierderi financiare generate de faptul că ar fi putut fi difuzate alte posturi mai profitabile nu poate fi primită. Numărul acestor posturi a căror retransmitere este obligatorie se limitează la 25% din numărul total de posturi retransmise, un procent rezonabil, ce permite buna desfăşurare a activităţii acestor agenţi economici, în condiţiile în care aceştia îndeplinesc şi un serviciu public.
    Curtea constată, aşadar, că sunt încălcate dispoziţiile art. 53 alin. (1) coroborate cu dispoziţiile art. 44 din Constituţia României, iar în aceste condiţii nu mai necesară analiza condiţiilor prevăzute de art. 53 alin. (2) din Legea fundamentală.
    Titularii drepturilor de autor şi ai drepturilor conexe trebuie să poată culege, ca expresie a prevederilor art. 44 din Constituţie, beneficiul muncii lor, în condiţiile în care operatorii de cablu asigură difuzarea operelor lor unei mari părţi a populaţiei României, prin retransmiterea, chiar şi obligatorie, a anumitor posturi şi în condiţiile în care aceşti operatori percep sume de bani de la abonaţii lor.
    2. În ceea ce priveşte prevederile art. 134 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 8/1996, Curtea Constituţională constată că acestea încalcă dispoziţiile art. 44 coroborate cu cele ale art. 53, precum şi pe cele ale art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) şi c) în Constituţia României. Legea nu instituie criterii obiective care să justifice faptul că remuneraţiile negociate pentru drepturile conexe nu pot depăşi o treime din remuneraţiile negociate pentru drepturile de autor cu aceeaşi categorie de utilizatori.
    Restrângerea exerciţiului dreptului de proprietate trebuie să fie justificată pe baza criteriilor prevăzute de art. 53 alin. (1) şi (2). Curtea Constituţională a reţinut în Decizia nr. 541 din 7 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 25 ianuarie 2005, că dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (1), reglementând garantarea dreptului de proprietate, se referă implicit şi la garantarea dreptului de proprietate intelectuală, care include dreptul de autor şi drepturile conexe, precum şi proprietatea industrială. Or, stabilirea unor raporturi procentuale fixe în ceea ce priveşte remuneraţiile negociate pentru drepturile conexe care nu pot depăşi o treime din remuneraţiile negociate pentru drepturile de autor cu aceeaşi categorie de utilizatori încalcă prevederile Constituţiei. Restrângerea exerciţiului de proprietate prevăzut de art. 44 nu se justifică prin vreuna din situaţiile prevăzute la art. 53 alin. (1), situaţie a cărei existenţă ar fi justificat şi analiza îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 53 alin. (2).
    Potrivit prevederilor art. 135 alin. (1) din Constituţie, economia României este economie de piaţă, iar prevederile legale criticate încalcă aceste dispoziţii, întrucât părţile contractuale nu pot negocia remuneraţiile cuvenite pentru drepturile conexe, acest lucru intervenind în condiţiile în care interpretarea unei opere poate fi, eventual, chiar mai valoroasă decât opera însăşi. Pe baza aceloraşi considerente, Curtea constată încălcarea art. 135 alin. (2) lit. a) şi c) din Constituţie.
    În ceea ce priveşte încălcare art. 49 alin. (5) privind protecţia copiilor şi a tinerilor şi art. 148 din Constituţia României, Curtea constată că acestea nu sunt incidente în cauză.
    Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 121 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, excepţie ridicată de Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România - Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual (U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A.), de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturile de Autor (U.C.M.R. - A.D.A.) şi de Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (U.P.F.R.) în Dosarul nr. 4.009/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 aprilie 2010.
    În temeiul dispoziţiilor art. 261 alin. 2 din Codul de procedură civilă şi ale art. 1 din Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 8 din 8 iunie 2010, semnează
    PREŞEDINTE,
    ION PREDESCU
    Magistrat-asistent,
    Fabian Niculae
    Întrucât domnul Fabian Niculae se află în delegaţie, în locul său semnează, în temeiul art. 261 alin. 2 din Codul de procedură civilă,
    Prim-magistrat-asistent delegat,
    Ioana Marilena Chiorean
    ---------