DECIZIE nr. 145 din 7 martie 2013
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. 2 teza a doua din Codul penal
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 17 mai 2013



    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecător
    Acsinte Gaspar - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 59 alin. 2 teza a doua din Codul penal, excepţie ridicată de Ioan Macea în Dosarul nr. 1.952/219/2012 al Tribunalului Cluj - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.602D/2012.
    La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    Prin Decizia penală nr. 460/R din 14 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.952/219/2012, Tribunalul Cluj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 59 alin. 2 teza a doua din Codul penal, excepţie ridicată de Ioan Macea în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cereri de liberare condiţionată.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. 59 alin. 2 teza a doua din Codul penal este neconstituţional în măsura în care, în cazul executării efective a unei jumătăţi din pedeapsă, nu permite liberarea condiţionată şi pentru persoanele care se găsesc sub incidenţa art. 60 alin. 1 din Codul penal, respectiv a persoanelor care din cauza stării de sănătate sau din alte cauze nu au fost folosite niciodată la muncă ori nu mai sunt folosite.
    Tribunalul Cluj - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 59 alin. 2 teza a doua din Codul penal - Liberarea condiţionată, care au următorul conţinut:
    "În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. 1 se ţine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiţionată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei când aceasta nu depăşeşte 10 ani şi a cel puţin două treimi când pedeapsa este mai mare de 10 ani."
    Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la judecarea într-un termen rezonabil a cauzei.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 1.037 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 16 septembrie 2011, Curtea Constituţională a statuat că respectarea egalităţii în drepturi nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite. Principiul egalităţii nu presupune uniformitate, ci presupune ca la situaţii egale să corespundă un tratament egal, iar la situaţii diferite să existe un tratament diferit. Altfel spus, principiul egalităţii nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situaţii diferite. Este firesc şi echitabil ca legiuitorul să îi stimuleze pe condamnaţii care desfăşoară o muncă utilă, sunt stăruitori în muncă şi dau dovadă prin aceasta că s-au îndreptat. Cei care satisfac aceste condiţii se bucură de acest tratament fără discriminări, după cum cei care nu prestează munca, indiferent din ce cauză, sunt supuşi altui tratament, tot fără discriminări. Legiuitorul a avut în vedere situaţia specială a altor categorii de condamnaţi, stabilind în acest sens, prin dispoziţiile art. 60 din Codul penal, condiţiile liberării condiţionate în cazuri speciale.
    De altfel, este atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili condiţiile în care poate fi acordată liberarea condiţionată şi mijloacele de stimulare a condamnaţilor în vederea îndeplinirii scopurilor pedepsei, liberarea condiţionată nefiind un drept al acestora, ci doar o vocaţie pe care o au, prin voinţa legiuitorului, toţi condamnaţii care, după ce au executat fracţiunile de pedeapsă stabilite de lege, după criteriile arătate, îndeplinesc, de asemenea, şi condiţia de a fi disciplinaţi şi de a da dovezi temeinice de îndreptare, inclusiv atunci când nu prestează muncă.
    Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. 2 teza a doua din Codul penal, excepţie ridicată de Ioan Macea în Dosarul nr. 1.952/219/2012 al Tribunalului Cluj - Secţia penală.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 martie 2013.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    AUGUSTIN ZEGREAN
    Magistrat-asistent,
    Afrodita Laura Tutunaru
    --------