ORDIN nr. 714 din 23 iulie 2003
pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, conţinutul, originea, fabricarea, etichetarea şi marcarea unor produse din cacao şi ciocolata destinate consumului uman
EMITENT
  • MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR, APELOR ŞI MEDIULUI
  • Nr. 335 din 14 mai 2003
  • MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
  • Nr. 714 din 23 iulie 2003
  • AUTORITATEA NAŢIONALA PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR
  • Nr. 318 din 5 septembrie 2003
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 18 septembrie 2003



    Vazand Referatul de aprobare nr. 125.825 din 10 aprilie 2003, întocmit de Direcţia generală de implementare, reglementare şi de management al resurselor biotehnologice,
    având în vedere prevederile art. 34 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 57/2002,
    în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 739/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, al Hotărârii Guvernului nr. 743/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, şi al Hotărârii Guvernului nr. 755/2003 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor,
    ministrul agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului, ministrul sănătăţii şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor emit următorul ordin:

    Articolul 1

    Se aprobă Normele cu privire la natura, conţinutul, originea, fabricarea, etichetarea şi marcarea unor produse din cacao şi ciocolata destinate consumului uman, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul 2

    Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor, prin direcţiile pentru agricultura şi dezvoltare rurală judeţene şi a municipiului Bucureşti, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi, respectiv, oficiile judeţene pentru protecţia consumatorilor vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.


    Articolul 3

    Prezentul ordin abroga Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi al ministrului sănătăţii şi familiei nr. 125/383/2001 pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, conţinutul, originea, fabricarea, etichetarea şi marcarea unor produse din cacao şi ciocolata destinate consumului uman şi Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi al ministrului sănătăţii şi familiei nr. 278/613/2002 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi al ministrului sănătăţii şi familiei nr. 125/383/2001, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 5 noiembrie 2001 şi, respectiv, nr. 692 din 20 septembrie 2002.


    Articolul 4

    Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare în termen de 12 luni de la data publicării.
    Ministrul agriculturii, pădurilor,
    apelor şi mediului,
    Ilie Sarbu
    Ministrul sănătăţii,
    Mircea Beuran
    Preşedintele Autorităţii Naţionale
    pentru Protecţia Consumatorilor,
    Rovana Plumb,
    secretar de stat


    Anexă

    NORMA 23/07/2003