ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 154 din 21 decembrie 2007
pentru prorogarea termenului prevăzut la art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 883 din 21 decembrie 2007



    Având în vedere că de la data de 1 ianuarie 2008 intră în vigoare dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la înregistrarea prin mijloace audio-video a şedinţelor de judecată,
    ţinând seama de imposibilitatea finalizării procedurilor de achiziţionare a echipamentelor audio-video până la data de 1 ianuarie 2008,
    având în vedere gravele consecinţe de ordin procedural care ar putea apărea în activitatea de judecată din cauza inexistenţei suportului tehnic necesar, care ar putea fi invocată în cadrul proceselor aflate pe rolul instanţelor de judecată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul UNIC

    Termenul prevăzut la art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, de la care se aplică dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la înregistrarea şedinţelor de judecată, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2009.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ---------------
    p. Ministrul justiţiei,
    Zsuzsanna Peter,
    secretar de stat
    Bucureşti, 19 decembrie 2007.
    Nr. 154.
    ------