ORDONANTA nr. 41 din 30 ianuarie 2003
privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizicePublicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 68 din 2 februarie 2003
În temeiul art. 107 din Constituţie şi al art. 1 pct. III.1 din Legea nr. 680/2002 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României adopta prezenta ordonanţă.
Capitolul 1 Dispoziţii generale
Articolul 1
Numele cuprinde numele de familie şi prenumele.
Articolul 2
(1) Numele de familie se dobândeşte prin efectul filiaţiei şi se schimba de drept prin modificarea intervenita în statutul civil al persoanei fizice, în condiţiile prevăzute de lege. ...
(2) Prenumele se stabileşte la data înregistrării naşterii, pe baza declaraţiei de naştere făcute de persoana care declara naşterea. ...
(3) Numele de familie şi prenumele copilului găsit, născut din părinţi necunoscuţi, precum şi în situaţia în care copilul este abandonat de către mama în spital, iar identitatea acesteia nu a fost stabilită în termen de 30 de zile de la constatarea abandonului, se stabilesc prin dispoziţia primarului comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, în a cărui raza a fost găsit copilul ori s-a constatat abandonul acestuia, în condiţiile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, cu modificările şi completările ulterioare. ...
Articolul 3
Numele se poate schimba pe cale administrativă, în condiţiile prezentei ordonanţe.
Capitolul 2 Schimbarea numelui pe cale administrativă
Articolul 4
(1) Cetăţenii români pot obţine, pentru motive temeinice, schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie şi a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea, în condiţiile prezentei ordonanţe. ...
(2) Sunt considerate ca întemeiate cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri: ...
a) când numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod; ...
b) când persoana în cauza a folosit în mod permanent, în exercitarea profesiei, numele pe care doreşte sa îl obţină, făcând dovada cu privire la aceasta, precum şi asupra faptului ca este cunoscută în societate sub acest nume; ...
c) când, din neatentia ofiţerilor de stare civilă ori ca urmare a necunoasterii reglementărilor legale în materie, au fost efectuate menţiuni gresite în registrele de stare civilă ori au fost eliberate certificate de stare civilă cu nume eronate, în baza cărora au fost eliberate alte acte; ...
d) când persoana în cauza are nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte, de regula reunite, şi doreşte schimbarea acestuia; ...
e) când persoana în cauza poarta un nume de familie de provenienţă străină şi solicita sa poarte un nume românesc; ...
f) când persoana şi-a schimbat numele de origine străină într-un nume românesc, pe cale administrativă, şi doreşte sa revină la numele dobândit la naştere; ...
g) când părinţii şi-au schimbat numele pe cale administrativă, iar copiii solicita sa poarte un nume de familie comun cu al părinţilor lor; ...
h) când persoana în cauza solicita sa poarte un nume de familie comun cu al celorlalţi membri ai familiei, nume care a fost dobândit ca urmare a adopţiei, a menţinerii numelui la căsătorie, a stabilirii filiaţiei ori a unor schimbări de nume aprobate anterior pe cale administrativă; ...
i) când sotii au convenit cu ocazia încheierii căsătoriei sa poarte numele de familie reunite şi ambii solicita schimbarea acestuia pe cale administrativă, optand pentru numele de familie dobândit la naştere de către unul dintre ei ori sa revină fiecare la numele avut anterior căsătoriei; ...
j) când persoana în cauza face dovada ca a fost recunoscută de către părinte ulterior înregistrării naşterii, însă, întrucât nu a sesizat instanţa pentru încuviinţarea purtării numelui de familie al acestuia în timpul vieţii, nu exista alta posibilitate de dobândire a numelui părintelui decât pe cale administrativă; ...
k) când prenumele purtat este specific sexului opus; ...
l) când persoanei i s-a încuviinţat schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă şi solicita sa poarte un prenume corespunzător, prezentând un act medicolegal din care să rezulte sexul acesteia; ...
m) alte asemenea cazuri temeinic justificate. ...
(3) Sunt de asemenea considerate justificate şi cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri: ...
a) când persoana în cauza a adoptat minori şi doreşte ca aceştia sa poarte un alt prenume; ...
b) când căsătoria a încetat prin moartea sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi, iar soţul supravieţuitor solicita sa revină la numele de familie purtat anterior căsătoriei ori la numele de familie dobândit la naştere; ...
c) când în urma divorţului un fost soţ revine la numele de familie purtat anterior şi care provine dintr-o alta căsătorie, de asemenea desfăcută prin divorţ, şi doreşte sa poarte numele dobândit la naştere; ...
d) când în urma încetării căsătoriei prin moartea sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi celălalt soţ se recasatoreste şi, ca urmare a desfacerii acestei căsătorii, acesta doreşte sa poarte numele de familie dobândit la naştere; ...
e) când fostul soţ doreşte sa poarte numele de familie pe care l-a avut în căsătorie, pentru a avea un nume comun cu copiii încredinţaţi spre creştere şi educare, cu consimţământul fostului soţ, dat în forma autentică; ...
f) când părinţii au divorţat, iar copiii încredinţaţi spre creştere şi educare unuia dintre părinţi, care a revenit la numele de familie avut anterior căsătoriei, solicita sa poarte numele de familie al acestuia; ...
g) când s-a desfăcut adoptia unei persoane căsătorite care are copii minori şi în urma desfacerii adopţiei persoana în cauza revine la numele de familie avut înainte de adopţie; ...
h) când unul dintre soţi, la încheierea căsătoriei, a luat numele de familie al celuilalt soţ, nume pe care acesta l-a dobândit prin adopţie, iar ulterior încheierii căsătoriei are loc desfacerea adopţiei. ...
Articolul 5
Cererile de schimbare a numelui pe cale administrativă privind persoanele fără cetăţenie domiciliate în România se soluţionează în aceleaşi condiţii ca şi cele ale cetăţenilor români.
Articolul 6
(1) Persoana care solicită schimbarea numelui pe cale administrativă va depune o cerere la serviciul public comunitar de evidenta a persoanelor, denumit în continuare serviciu public, aflat în subordinea consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, în a cărui raza teritorială îşi are domiciliul. ...
(2) Cererea de schimbare a numelui trebuie să fie motivată prin unul dintre cazurile prevăzute la art. 4 alin. (2) şi (3) şi să fie însoţită de următoarele acte: ...
a) copii legalizate de pe certificatele de stare civilă ale persoanei care solicită schimbarea numelui; ...
b) un exemplar al Monitorului Oficial al României, Partea a III-a, în care a fost publicat, potrivit art. 10, extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea căruia sa nu fi trecut mai mult de un an; ...
c) consimţământul, dat în forma autentică, al celuilalt soţ, în cazul schimbării numelui de familie comun purtat în timpul căsătoriei; ...
d) copie de pe decizia de aprobare a autorităţii tutelare, în cazurile prevăzute de art. 7; ...
e) orice alte acte pe care solicitantul le considera necesare pentru motivarea cererii sale. ...
Articolul 7
(1) Pentru minor, cererea de schimbare a numelui se face, după caz, de părinţi sau, cu încuviinţarea autorităţii tutelare, de tutore. Dacă părinţii nu se înţeleg cu privire la schimbarea numelui copilului, va hotărî autoritatea tutelara. ...
(2) Când cererea de schimbare a numelui minorului este facuta de către unul dintre părinţi, este necesar acordul celuilalt părinte, dat în forma autentică. Acordul nu este necesar în cazul în care celălalt părinte este pus sub interdicţie ori este declarat judecătoreşte dispărut sau decăzut din drepturile părinteşti. ...
(3) În cazul în care minorul a împlinit vârsta de 14 ani, cererea va fi semnată şi de acesta. ...
(4) Pentru persoana pusă sub interdicţie, cererea de schimbare a numelui se face de către tutore, cu încuviinţarea autorităţii tutelare. ...
(5) În cazul în care părinţii copilului sunt decedati, necunoscuţi, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi ori dispăruţi sau decăzuţi din drepturile părinteşti şi nu a fost instituită tutela, în cazul în care copilul a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, precum şi în cazul în care instanţa judecătorească nu a hotărât încredinţarea copilului unei familii sau unei persoane, în condiţiile legii, cererea de schimbare a numelui minorului se face de către serviciul public specializat pentru protecţia copilului din subordinea consiliului judeţean ori, după caz, a consiliului local, al sectorului municipiului Bucureşti. ...
Articolul 8
(1) Schimbarea numelui de familie al minorului se poate cere o dată cu schimbarea numelui de familie al părinţilor sau separat, pentru motive temeinice. ...
(2) Schimbarea prenumelui minorului se poate cere oricând. ...
Articolul 9
(1) În cazul în care sotii s-au învoit sa poarte în timpul căsătoriei un nume de familie comun, pentru schimbarea acestuia este necesar consimţământul celuilalt soţ. ...
(2) Schimbarea numelui de familie al unuia dintre soţi nu are efect asupra numelui de familie al celuilalt soţ. ...
Articolul 10
(1) Cererea de schimbare a numelui se publică, în extras, în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, prin grija şi pe cheltuiala solicitantului. ...
(2) Cu aprobarea conducătorilor serviciilor publice judeţene, respectiv a conducătorului serviciului public al municipiului Bucureşti, cererea de schimbare a numelui format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod poate fi exceptată de la publicare. ...
Articolul 11
(1) Orice persoană interesată poate face opoziţie la cererea de schimbare a numelui, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 10 alin. (2), în termen de 30 de zile de la publicarea extrasului din cererea de schimbare a numelui în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. ...
(2) Opoziţia se face în scris, motivat şi se depune la serviciul public în a cărui raza de competenţa teritorială îşi are domiciliul persoana care solicită schimbarea numelui pe cale administrativă. ...
Articolul 12
Cererea de schimbare a numelui, împreună cu toate actele prevăzute la art. 6, şi, dacă este cazul, cu opoziţiile, se trimite spre soluţionare de către serviciul public local către serviciul public judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti.
Articolul 13
Serviciul public judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, verifica dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă şi, după analizarea temeiniciei cererii, precum şi a opoziţiilor făcute, propune, motivat, preşedintelui consiliului judeţean, respectiv primarului general al municipiului Bucureşti, emiterea dispoziţiei de admitere sau de respingere a cererii de schimbare a numelui, în termen de 60 de zile de la primirea cererii, potrivit art. 12.
Articolul 14
(1) Dispoziţia prin care s-a admis schimbarea numelui se trimite, în copie, serviciului public la care a fost înregistrată cererea. Serviciul public va incunostinta de îndată solicitantul, iar după depunerea de către acesta a dovezii de plată a taxei extrajudiciare de timbru prevăzute de lege, îi va elibera o copie de pe dispoziţia de admitere a schimbării numelui. Dacă în termen de 90 de zile de la data luării la cunoştinţa cel în cauza nu a depus dovada de plată a taxei extrajudiciare de timbru, serviciul public va restitui organului emitent copia de pe dispoziţia de admitere a schimbării numelui. ...
(2) Este scutită de plată taxei extrajudiciare de timbru cererea prin care se solicita schimbarea numelui pentru motivele prevăzute la art. 10 alin. (2). Scutirea de plată taxei extrajudiciare de timbru se menţionează în dispoziţia de schimbare a numelui. ...
Articolul 15
(1) Schimbarea numelui se înscrie, prin menţiune, pe marginea actului de naştere, precum şi a celui de căsătorie, atunci când este cazul. ...
(2) În acest scop serviciul public la care s-a înregistrat cererea va trimite, din oficiu, serviciilor publice care au în evidenta actele de stare civilă câte o copie de pe dispoziţia de schimbare a numelui. ...
Articolul 16
Dispoziţia de schimbare a numelui produce efecte juridice de la data înscrierii menţiunii corespunzătoare pe marginea actului de naştere. De la această dată solicitantul va purta numai numele dobândit prin dispoziţia de schimbare a numelui.
Articolul 17
Dovada schimbării numelui se face cu dispoziţia de admitere a schimbării numelui sau cu certificatul eliberat de serviciul public, pe baza dispoziţiei de admitere a schimbării numelui.
Articolul 18
(1) Dispoziţia de respingere a cererii de schimbare a numelui se comunică solicitantului de către serviciul public judeţean sau, după caz, al municipiului Bucureşti, în termen de 10 zile de la emitere. ...
(2) Dispoziţia de respingere a cererii de schimbare a numelui poate fi contestată în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare. ...
(3) Reclamaţia prealabilă sesizării instanţei, prevăzută de Legea nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, se adresează Inspectoratului Naţional pentru Evidenta Persoanelor. ...
Articolul 19
Persoana căreia i s-a respins cererea de schimbare a numelui poate face o noua cerere, dacă în susţinerea acesteia au intervenit motive noi. Dacă cererea de schimbare a numelui a fost respinsă ca urmare a admiterii unei opoziţii, se poate face o noua cerere, în cazul în care se solicita acelaşi nume, numai după încetarea cauzelor care au determinat admiterea opoziţiei.
Articolul 20
(1) Persoana al carei nume sau prenume a fost înregistrat în actele de stare civilă tradus în alta limba decât cea maternă ori cu ortografia altei limbi poate cere înscrierea, prin menţiune pe aceste acte, a numelui de familie ori a prenumelui, retradus sau cu ortografia limbii materne, atât la rubricile care îl privesc pe titular, cat şi la cele privind părinţii. ...
(2) Cererea se depune la serviciul public care are în păstrare registrul de stare civilă şi se aproba de către primar. ...
(3) Pe baza acestei aprobări se înscriu menţiunile corespunzătoare pe marginea actelor de stare civilă respective. ...
(4) Cererea se poate depune de petitionar şi la primăria din localitatea de domiciliu, care o va trimite spre soluţionare serviciului public competent şi va comunică petitionarului modul de soluţionare. ...
(5) Efectele aprobării date în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se extind asupra copiilor minori ai persoanelor în cauza, iar când sotii au nume de familie comun, efectele se extind şi asupra celuilalt soţ, în ambele situaţii, dacă acesta din urma îşi da consimţământul. Când sotii nu se înţeleg în ceea ce priveşte extinderea efectelor aprobării asupra copiilor minori, decide autoritatea tutelara. ...
(6) Înscrierile făcute în temeiul acestui articol se comunică serviciilor publice locale în raza cărora domiciliază persoanele în cauza. ...
(7) Dispoziţiile art. 18 se aplică în mod corespunzător. ...
Articolul 21
În cazul admiterii unei cereri de schimbare a numelui pe cale administrativă, persoana căreia i-a fost vătămat un drept sau un interes legitim recunoscut de lege poate solicita pe cale judecătorească, în condiţiile Legii nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, anularea dispoziţiei de schimbare a numelui. Acţiunea în justiţie poate fi introdusă în termen de 6 luni de la data admiterii cererii de schimbare a numelui şi numai dacă persoana care o depune face dovada ca din motive obiective, neimputabile ei, nu a putut formula opoziţia prevăzută la art. 11.
Capitolul 3 Dispoziţii tranzitorii şi finale
Articolul 22
Până la organizarea serviciilor publice locale din subordinea consiliilor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, a serviciilor publice judeţene şi al municipiului Bucureşti, din subordinea consiliilor judeţene, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, şi a Inspectoratului Naţional pentru Evidenta Persoanelor, din subordinea Ministerului Administraţiei Publice, prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenta a persoanelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 372/2002, atribuţiile prevăzute de prezenta ordonanţă în sarcina acestora se exercită, după caz:
a) la nivel local: de către compartimentele de stare civilă din aparatul propriu al consiliilor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, respectiv formaţiunile locale de evidenta a populaţiei, respectiv componenta de evidenta a populaţiei din structura Serviciului de evidenta informatizata a persoanei al municipiului Bucureşti din structura Ministerului de Interne; ...
b) la nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti: de către serviciile de stare civilă din aparatul propriu al consiliilor judeţene şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, respectiv birourile de evidenta a populaţiei şi regim permise de conducere şi certificate de înmatriculare din cadrul serviciilor judeţene de evidenta informatizata a persoanei, respectiv sectoarele de evidenta a populaţiei şi regim permise de conducere şi certificate de înmatriculare a autovehiculelor din cadrul Serviciului de evidenta informatizata a persoanei al municipiului Bucureşti din structura Ministerului de Interne; ...
c) la nivel naţional: de către Direcţia de evidenta a populaţiei şi Serviciul central de regim permise de conducere şi certificate de înmatriculare din cadrul Direcţiei generale de evidenta informatizata a persoanei din structura Ministerului de Interne. ...
Articolul 23
Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe Decretul nr. 975/1968 cu privire la nume, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 136 din 29 octombrie 1968, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abroga.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
───────────────
Ministrul administraţiei publice,
Octav Cozmanca
Ministru de interne,
Ioan Rus
Bucureşti, 30 ianuarie 2003.
Nr. 41.
────────────────