LEGE nr. 118 din 31 mai 2016
pentru completarea art. 31 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 419 din 3 iunie 2016



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul I

    La articolul 31 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
    "(2^1) Liceele cu profil agricol pot fi susţinute în ceea ce priveşte infrastructura, terenurile şi mijloacele de învăţământ şi de autorităţile locale şi de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale."


    Articolul II

    Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorilor principali de credite, modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei legi, în structura bugetului.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

    VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

    PREŞEDINTELE SENATULUI

    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

    Bucureşti, 31 mai 2016.
    Nr. 118.
    -----