HOTĂRÎRE Nr. 491 din 5 iulie 1995
privind organizarea taberelor, excursiilor, expeditiilor şcolare şi a altor forme de petrecere a timpului liber pentru preşcolari şi elevi
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL NR. 157 din 20 iulie 1995



    Guvernul României hotărăşte:

    Articolul 1

    Ministerul Învăţământului, împreună cu inspectoratele şcolare, unităţile de învăţământ, cluburile copiilor şi elevilor şi Palatul Naţional al Copiilor, organizează activităţi de vacanta şi de petrecere a timpului liber pentru preşcolari şi elevi. Pentru organizarea acestor activităţi, la nivelul fiecărui inspectorat şcolar judeţean şi al municipiului Bucureşti funcţionează administraţii permanente ale taberelor şcolare.


    Articolul 2

    Administraţiile permanente ale taberelor şcolare judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt unităţi de învăţământ şi educaţie, cu obiect de activitate constind în organizarea odihnei, instrucţiei şi educaţiei prescolarilor şi elevilor în timpul lor liber, prin baza materială de care dispun.


    Articolul 3

    Administraţiile permanente ale taberelor şcolare judeţene şi a municipiului Bucureşti au personalitate juridică şi calitate de ordonator de credite. În activitatea lor acestea se subordonează inspectoratelor şcolare şi Ministerului Învăţământului.
    Atribuţiile şi obligaţiile administraţiilor permanente ale taberelor şcolare judeţene şi a municipiului Bucureşti se stabilesc de către Ministerul Învăţământului prin regulamentul de organizare şi funcţionare a acestora.


    Articolul 4

    În perioada vacantelor şcolare şi de timp liber se organizează tabere de odihnă pentru preşcolari, iar pentru elevi tabere de odihnă şi tabere specializate pe discipline de învăţământ sau în diferite domenii ale ştiinţei, tehnicii, artei şi culturii, tabere de pregătire sportiva, cluburi de vacanta, excursii, expeditii şcolare, drumetii, precum şi manifestări cultural-artistice, tehnico-ştiinţifice, sportiv-turistice şi de educaţie civică.


    Articolul 5

    Ministerul Învăţământului şi unităţile din subordine organizează pentru preşcolari şi elevi tabere şi manifestări cultural-artistice, tehnico-ştiinţifice, sportiv-turistice şi de educaţie civică internaţionale, în ţara noastră, şi asigura participarea prescolarilor şi elevilor români la manifestări similare peste hotare.


    Articolul 6

    Activităţile de vacanta şi de timp liber se organizează în spaţiile proprii, în internate şcolare şi în alte spaţii destinate învăţământului, precum şi în alte spaţii decît ale Ministerului Învăţământului, dacă acestea îndeplinesc condiţiile necesare pentru odihna şi educaţia prescolarilor şi elevilor.


    Articolul 7

    Baza materială proprie învăţământului, pusă la dispoziţie pentru organizarea activităţilor de vacanta şi de timp liber pentru preşcolari şi elevi, se compune din:
    a) clădirile, terenurile şi spaţiile aferente destinate pentru tabere şcolare şi sate de vacanta, precum şi bazele sportive şi de agrement care constituie patrimoniul administraţiilor permanente ale taberelor şcolare;
    b) clădirile, terenurile şi spaţiile aferente, bazele sportive şi de agrement ale cluburilor prescolarilor şi elevilor şi ale Palatului Naţional al Copiilor, inclusiv Baza "Cutezatorii", care constituie patrimoniul inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, respectiv al Ministerului Învăţământului.
    Bunurile de patrimoniu enumerate la lit. a) şi b) aparţin domeniului public de interes naţional.


    Articolul 8

    Schimbarea destinaţiei bunurilor de patrimoniu prevăzute la art. 7 nu se poate face decît cu aprobarea Ministerului Învăţământului, la propunerea inspectoratelor şcolare şi a administraţiilor permanente ale taberelor şcolare judeţene şi a municipiului Bucureşti.


    Articolul 9

    În taberele şcolare şi în satele de vacanta se pot amenaja cluburi, biblioteci, baze sportive şi de agrement, spaţii de joaca, chioscuri de incinta pentru desfacerea unor produse alimentare, dulciuri şi răcoritoare, textile, încălţăminte şi papetarie, obiecte de artizanat şi material cultural-sportiv.


    Articolul 10

    Taberele şcolare şi satele de vacanta pot fi folosite în perioada cursurilor şcolare, pentru organizarea de activităţi de odihnă şi recreere la sfârşit de saptamina, pentru manifestări ştiinţifice, culturale, sportive, tehnico-aplicative şi de educaţie civică, precum şi pentru stagii de formare şi perfecţionare a cadrelor.
    În taberele şcolare, cu aprobarea Ministerului Învăţământului, se poate organiza continuarea cursurilor şcolare pentru copiii din aceeaşi grădiniţa, aceeaşi clasa de la învăţământul primar sau pentru cei din şcolile speciale.


    Articolul 11

    Taberele şcolare şi satele de vacanta se înfiinţează, la propunerea inspectoratelor şcolare judeţene sau al municipiului Bucureşti, de către Ministerul Învăţământului şi se organizează ca activităţi autofinanţate.


    Articolul 12

    Ministerul Învăţământului şi inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti exercita activitatea de îndrumare şi control asupra modului în care sunt organizate activităţile de vacanta şi de timp liber, precum şi asupra felului în care este administrată şi gospodarita baza materială destinată acestor acţiuni.


    Articolul 13

    Ministerul Învăţământului avizează şi coordonează programul de cuprindere a prescolarilor şi elevilor în activităţile de vacanta şi de timp liber, intermediaza schimburile de grupuri de preşcolari şi elevi între administraţiile permanente ale taberelor şcolare, între acestea şi alţi deţinători de baze de odihnă şi tratament, precum şi schimburile internaţionale la care participa preşcolari şi elevi.


    Articolul 14

    Ministerul Învăţământului împreună cu Ministerul Transporturilor asigura transportul prescolarilor şi elevilor în taberele şi activităţile de interes naţional, potrivit programului întocmit în comun.
    Pentru celelalte activităţi, transportul se asigura pe baza graficului întocmit în comun de către administraţiile permanente ale taberelor şcolare cu regionalele C.F.R., agenţiile de voiaj C.F.R. şi cu agenţii economici cu obiect de activitate transporturi auto, navale şi aeriene.


    Articolul 15

    Preşcolarii, elevii, personalul didactic şi administrativ-gospodăresc însoţitor care se deplaseaza în mod organizat în tabere, excursii, expeditii şcolare şi alte activităţi de vacanta şi de timp liber beneficiază de reducerea tarifelor de transport, potrivit prevederilor legale în vigoare.


    Articolul 16

    Costurile medii orientative pe categorii de activităţi prevăzute în art. 4 şi 5, organizate în tabere şcolare, sate de vacanta şi în alte spaţii aparţinând învăţământului, se aproba de Ministerul Învăţământului, la propunerile administraţiilor permanente ale taberelor şcolare judeţene şi a municipiului Bucureşti.
    Elementele de calcul pentru costul mediu sunt prevăzute în anexa nr. 1.
    Pentru activităţile organizate în spaţiile aparţinând altor deţinători de baze turistice, costurile se stabilesc prin negocieri între deţinătorii acestor baze şi administraţiile permanente ale taberelor şcolare judeţene şi a municipiului Bucureşti.


    Articolul 17

    Fondurile necesare pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor prevăzute în art. 4 şi 5, precum şi pentru alte activităţi extraşcolare interne şi internaţionale, se constituie din: contribuţia părinţilor, subvenţii de la bugetul de stat, alocaţia de hrana pentru copiii din casele de copii şi din alte unităţi de ocrotire socială, precum şi din contribuţia unor persoane fizice şi juridice din ţara şi din străinătate, în condiţiile legii.
    Cheltuielile ocazionate de participarea prescolarilor şi elevilor la activităţile de vacanta şi de timp liber se suporta potrivit prevederilor din anexa nr. 1 a).


    Articolul 18

    Sumele constituite pentru organizarea activităţilor prevăzute la art. 4 şi 5, rămase necheltuite, se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie. O parte din aceste sume poate fi folosită pentru procurarea unor obiecte de inventar şi a unor materiale necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţilor recreative, cultural-artistice, ştiinţifice, tehnice, sportive, turistice şi de educaţie civică.


    Articolul 19

    Personalul didactic care asigura insotirea prescolarilor şi elevilor, conducerea, îndrumarea, precum şi ocrotirea lor pe timpul participării la activităţile de vacanta şi de timp liber este cel prevăzut în anexa nr. 2.
    Recrutarea şi selecţionarea personalului didactic se asigura de către inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti şi de administraţiile permanente ale taberelor şcolare, la propunerea unităţilor de învăţământ. Personalul didactic beneficiază, pe perioada respectiva, de drepturile prevăzute în anexa nr. 3.


    Articolul 20

    Personalul medico-sanitar necesar în tabere, excursii şi alte activităţi de timp liber prevăzute în art. 4 se numeşte de către direcţiile sanitare judeţene, la solicitarea administraţiilor permanente ale taberelor şcolare judeţene şi a municipiului Bucureşti, potrivit anexei nr. 2, şi beneficiază de drepturile prevăzute în anexa nr. 3.


    Articolul 21

    Administraţiile permanente ale taberelor şcolare judeţene şi a municipiului Bucureşti, taberele şi satele de vacanta sunt încadrate cu personal pe baza normelor stabilite de Ministerul Învăţământului.


    Articolul 22

    Administraţiile permanente ale taberelor şcolare judeţene şi a municipiului Bucureşti pot deţine mijloace proprii de transport de persoane, alimente şi materiale, în condiţiile legii.


    Articolul 23

    Cheltuielile administraţiilor permanente ale taberelor şcolare judeţene şi a municipiului Bucureşti şi cele care privesc întreţinerea, dotarea, dezvoltarea şi modernizarea taberelor şcolare, satelor de vacanta, bazelor sportive şi de agrement şcolare, precum şi cheltuielile de personal sunt suportate din alocaţiile bugetare, aprobate anual în acest scop.


    Articolul 24

    Agenţii economici, asociaţiile sau alte instituţii care organizează tabere şi excursii şcolare vor respecta prevederile prezentei hotărâri în ceea ce priveşte asigurarea condiţiilor minimale necesare bunei desfăşurări a activităţilor de vacanta şi de timp liber.


    Articolul 25

    Anexele nr. 1, 1a), 2 şi 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.


    Articolul 26

    Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României. Pe aceeaşi dată se abroga H.C.M. nr. 500/1965 privind organizarea excursiilor, taberelor şcolare şi a coloniilor de preşcolari, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
    p. PRIM-MINISTRU
    DAN MIRCEA POPESCU,
    ministru de stat,
    ministrul muncii şi protecţiei sociale
    Contrasemnează:
    ----------------
    Ministrul învăţământului,
    Liviu Maior
    Ministru de stat, ministrul finanţelor,
    Florin Georgescu
    p. Ministrul sănătăţii,
    Dan Georgescu,
    secretar de stat
    p. Ministru de stat,
    ministrul muncii şi protecţiei sociale,
    Adrian Neacsu,
    secretar de stat
    Ministrul transporturilor,
    Aurel Novac
    Ministrul tineretului şi sportului,
    Alexandru Mironov


    Anexa 1
    ELEMENTELE
    privind stabilirea costului mediu orientativ pentru tabere, excursii şi expeditii şcolare şi pentru celelalte activităţi prevăzute la art. 4 şi 5 din hotărâre
    1. Cheltuielile pentru hrana prescolarului şi elevului.
    2. Cheltuielile pentru hrana şi indemnizaţia cadrului didactic însoţitor, a personalului educativ şi sanitar care îşi desfăşoară activitatea în taberele şcolare şi în satele de vacanta.
    3. Cheltuielile aferente personalului angajat temporar în taberele şcolare şi în satele de vacanta.
    4. Cheltuielile reprezentind 50% din costul hranei personalului administrativ-gospodăresc angajat temporar sau permanent în taberele şcolare şi satele de vacanta, în cazul în care, pe perioada desfăşurării activităţii, acesta este obligat sa locuiască în unitatea respectiva.
    5. Cheltuielile legate de aprovizionare, întreţinere şi funcţionare: materiale de întreţinere şi curăţenie, apa-canal, combustibil, energie electrica, spălat lenjerie, cazarmament, transport, materiale pentru activităţile tehnico-ştiinţifice, cultural-artistice, sportiv-turistice, de educaţie civică şi de agrement.
    6. Cheltuielile pentru transportul dus-întors al prescolarilor, elevilor şi al cadrelor didactice insotitoare de la domiciliu la tabara şcolară.
    7. Cheltuielile privind plata chiriilor pentru sali, a membrilor juriilor, cele pentru rechizite şi materiale consumabile şi publicitare pentru taberele specializate şi alte activităţi şi manifestări cuprinse în art. 4 şi 5.
    8. Cheltuielile de transport intern, dus-întors, pentru preşcolarii şi elevii din afară graniţelor, participanţi la tabere internaţionale sau alte manifestări, precum şi o sumă de 10.000 lei/preşcolar, elev şi adult însoţitor pentru cheltuieli personale, costul vizitelor la muzee, al participării la excursii şi alte activităţi care se desfăşoară pe perioada respectiva.
    Costurile se stabilesc de către Ministerul Învăţământului şi se indexează în raport cu evoluţia preţurilor şi a tarifelor.


    Anexa 1 a)
    MODUL DE SUPORTARE A CHELTUIELILOR
    pentru preşcolarii şi elevii participanţi la tabere, excursii şi expeditii şcolare şi celelalte activităţi prevăzute la art. 4 şi 5 din hotărâre
    1. Suporta integral costul taberei, al excursiei sau expeditiei şcolare părinţii sau sustinatorii legali ai elevilor care nu se încadrează în prevederile pct. 2 şi 3.
    2. Sunt scutiţi de plată cheltuielilor, o singură dată într-un an şcolar, preşcolarii şi elevii participanţi la tabere, excursii şi expeditii şcolare organizate prin administraţiile permanente ale taberelor şcolare, proveniţi din familii al căror venit mediu lunar pe membru de familie este de până la 50% din salariul minim brut pe ţara, indexat, cei orfani de ambii părinţi care nu sunt încredinţaţi spre creştere şi educare prin hotărâre judecătorească, cei din casele de copii şi alte instituţii de ocrotire socială.
    3. Plătesc 50% din costul taberei, al excursiei sau al expeditiei şcolare organizate prin administraţiile permanente ale taberelor şcolare preşcolarii şi elevii proveniţi din familii al căror venit mediu lunar pe membru de familie este sub nivelul salariului minim brut pe ţara, indexat.
    4. Drepturile prevăzute la pct. 2 şi 3 se acordă în ordinea crescatoare a veniturilor, având prioritate elevii din învăţământul de stat, curs de zi, care frecventează şcoala potrivit regulamentului şcolar şi cu rezultate bune şi foarte bune la învăţătura.
    5. Cheltuielile privind acoperirea integrală a costului activităţilor prevăzute în art. 4 şi 5 din hotărâre, organizate prin administraţiile permanente ale taberelor şcolare, se suporta în limita fondurilor prevăzute anual în bugetul de stat, repartizate sub forma de subvenţii prin Ministerul Învăţământului, pentru:
    a) diferenţa dintre costul orientativ şi contribuţia stabilită potrivit pct. 2 şi 3 din prezenta anexa;
    b) costul integral pentru elevii clasaţi pe locurile I-III la faza naţionala a olimpiadelor şcolare pe discipline de învăţământ şi meserii sau la diferite manifestări naţionale şi internaţionale, stabilite de Ministerul Învăţământului;
    c) diferenţa dintre alocaţia de hrana prevăzută pentru preşcolarii şi scolarii din casele de copii sau din alte instituţii de stat de ocrotire socială şi costul integral al acţiunii, precum şi cheltuielile de transport dus-întors;
    d) costul integral pentru participanţii la taberele de pregătire sportiva;
    e) costul integral pentru copiii străini şi de origine română din afară graniţelor, participanţi la acţiunile organizate de Ministerul Învăţământului, precum şi pentru elevii de origine română care studiază în România;
    f) costul integral pentru elevii componenţi ai loturilor olimpice, participanţi la taberele de pregătire, cît şi pentru participarea la olimpiadele şi concursurile internaţionale;
    g) costul integral pentru elevii participanţi la faza pe ţara a concursurilor pe discipline de învăţământ şi pe meserii, tehnico-aplicative, ştiinţifice, cultural-artistice, de educaţie civică şi ecologica, sportiv-turistice, precum şi pentru elevii participanţi la taberele naţionale pe diferite domenii de activitate, organizate de Ministerul Învăţământului;
    h) costul integral pentru componentii formatiilor artistice ale elevilor evidentiati la nivel de ţara şi participanţi la festivaluri şi gale de profil, conform programării Ministerului Învăţământului;
    i) costul integral pe durata unei serii pentru copiii cadrelor didactice şi medicale care însoţesc grupurile de preşcolari şi elevi sau care îşi desfăşoară activitatea în taberele şcolare aparţinând învăţământului, precum şi cei ai personalului administrativ-gospodăresc prezent în aceste tabere. Cheltuielile de transport se suporta de către beneficiari;
    j) taxa de participare şi costul transportului internaţional pentru preşcolarii, elevii şi insotitorii acestora, participanţi cu acordul Ministerului Învăţământului la tabere, excursii, manifestări şi concursuri pe discipline de învăţământ, ştiinţifice, tehnico-aplicative, cultural-artistice şi sportiv-turistice care se desfăşoară peste hotare;
    k) costul integral pentru formatiile artistice care susţin programe în tabere, pe perioada cît susţin aceste programe.


    Anexa 2
    PERSONALUL DIDACTIC ŞI SANITAR
    necesar pentru tabere, excursii şi expeditii care se asigura de către inspectoratele şcolare şi de către administraţiile permanente ale taberelor şcolare
    A. Tabere pentru preşcolari
    Taberele vor fi asigurate cu personal didactic şi sanitar astfel:
    a) la fiecare grupa de preşcolari formată din cîte 15-20 de copii - doua educatoare şi o supraveghetoare de noapte;
    b) la fiecare tabara - un colectiv de conducere, componenta acestuia fiind stabilită de către administraţiile permanente ale taberelor şcolare din personalul existent;
    c) la fiecare tabara - un medic şi un cadru sanitar mediu.
    Taberele cu efectiv mai mare de 100 de preşcolari vor fi asigurate cu cîte încă un cadru sanitar mediu la fiecare 100 de copii;
    d) la taberele mari, cu peste 200 de preşcolari - un medic, iar numărul acestora va creşte la fiecare 300 de copii;
    e) la taberele cu efectiv mai mic de 100 de preşcolari, asistenţa medicală se asigura de către medicul dispensarului teritorial;
    f) la taberele cu efective mici, grupate pe o raza de 2,5 km, care totalizează 200 de preşcolari - un medic pentru toate aceste unităţi.
    B. Tabere pentru elevi
    Taberele şcolare vor fi asigurate cu personal didactic şi sanitar astfel:
    a) la fiecare tabara - un colectiv format din cadre didactice cu experienta, componenta acestuia fiind stabilită de către administraţiile permanente ale taberelor şcolare din personalul existent;
    b) la fiecare 20-25 de elevi - cîte un invatator sau profesor;
    c) la fiecare tabara - cîte un profesor de muzica şi un profesor de educaţie fizica. Taberele cu efective mai mari de elevi se vor încadra cu cîte un profesor de muzica mai mult, la fiecare 200 de elevi, şi un profesor de educaţie fizica la fiecare 100 de elevi în plus; vor participa cu programe şi animatorii pregatiti prin Ministerul Învăţământului;
    d) în taberele de pregătire sportiva va fi asigurat un profesor de educaţie fizica la un grup de minimum 12 elevi;
    e) până la 300 de elevi - un cadru sanitar mediu, iar numărul acestora va creşte la fiecare 300 de elevi în plus;
    f) la taberele izolate, cu efectiv mai mic de 100 elevi - un cadru sanitar mediu şi un medic;
    g) la 300-500 de elevi - un medic, iar numărul acestora va creşte la fiecare 300 de elevi în plus peste efectivul de 500;
    h) pentru taberele cu efectiv mai mic de 300 de elevi, asistenţa medicală se asigura prin dispensarul medical pe teritoriul căruia funcţionează tabara, iar dacă sunt situate la peste 5 km de sediul dispensarului medical - de către un medic;
    i) la taberele cu efective mici, grupate pe o raza de 2,5 km şi care totalizează 300 de elevi - un medic pentru asistenţa medicală a tuturor acestor unităţi;
    j) la taberele de pregătire sportiva - un medic pentru fiecare tabara şi personal sanitar în proporţie de 1 la 100 de elevi.
    C. Excursii
    Excursiile vor fi asigurate cu personal didactic şi sanitar astfel:
    a) la 20 de elevi - cîte un invatator, profesor sau animator; unul dintre cadrele didactice insotitoare va fi numit conducător al excursiei;
    b) la 100-200 de elevi - un cadru sanitar mediu, iar în excursiile cu peste 200 de elevi - cîte un cadru sanitar mediu la fiecare 200 de elevi.
    D. Expeditii şi drumetii
    Expeditiile vor fi însoţite de un cadru didactic la minimum 10 elevi.
    Drumetiile se organizează, de regula, pe grupe de preşcolari sau clase de elevi şi sunt conduse de educatoarea, invatatorul sau profesorul care lucrează cu grupa sau clasa respectiva, animator, salvamar sau salvamont.
    E. Pentru celelalte activităţi prevăzute la art. 4 şi 5, numărul cadrelor didactice insotitoare se stabileşte de către Ministerul Învăţământului.


    Anexa 3
    DREPTURILE
    cadrelor didactice, ale personalului medico-sanitar şi ale personalului angajat permanent, temporar sau detaşat în taberele şcolare şi în satele de vacanta
    1. Cadrele didactice şi personalul medico-sanitar care însoţesc preşcolarii şi elevii în activităţile prevăzute la art. 4 şi 5 din hotărâre beneficiază în mod gratuit de transport, cazare şi hrana în limita drepturilor prevăzute pentru elevi. Personalul de mai sus beneficiază şi de gratuitate, pe durata unei serii de tabara, pentru copiii proprii de vârsta prescolara şi şcolară.
    2. Cadrele didactice şi personalul educativ care însoţesc preşcolarii şi elevii în taberele organizate în spaţiile aparţinând învăţământului şi în Complexul de odihnă pentru copii Navodari, precum şi personalul medico-sanitar care îşi desfăşoară activitatea în aceste tabere beneficiază de o indemnizaţie de 1.500 lei/zi. Indemnizaţia se indexează în raport cu evoluţia preţurilor şi tarifelor.
    3. Personalul administrativ-gospodăresc angajat permanent sau temporar în taberele şcolare şi în satele de vacanta beneficiază, pe perioada de funcţionare, de o reducere de 50% din costul hranei, de scutirea de plată a regiei de cantina şi de cheltuielile de cazare, în cazul în care este obligat sa locuiască în unitatea respectiva şi de gratuitate, pe durata unei serii, pentru copiii proprii de vârsta prescolara şi şcolară.
    4. Personalul administrativ-gospodăresc detaşat în taberele şcolare şi în satele de vacanta este scutit de plată contravalorii hranei şi a cheltuielilor de regie şi cazare, acestea fiind suportate de administraţia permanenta a taberelor şcolare. Personalul detaşat beneficiază şi de gratuitate, pe durata unei serii, pentru copiii proprii de vârsta prescolara şi şcolară.
    5. Personalul didactic şi cel administrativ-gospodăresc angajat permanent sau detaşat, precum şi cel medico-sanitar din taberele şcolare şi satele de vacanta nu beneficiază de diurna sau indemnizaţie de detaşare.
    ------------------------