HOTĂRÎRE nr. 244 din 30 mai 1997
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 110 din 3 iunie 1997



    Guvernul României hotărăşte:

    Articolul 1

    (1) Ministerul Sănătăţii este organul administraţiei publice centrale de specialitate care aplica strategia dezvoltării şi politica Guvernului în domeniul asigurării sănătăţii populaţiei şi al realizării procesului de reforma în sectorul sanitar.
    (2) În exercitarea atribuţiilor sale, Ministerul Sănătăţii colaborează cu celelalte ministere şi organe centrale de specialitate din subordinea Guvernului, cu autorităţile publice locale şi cu alte organisme interesate.


    Articolul 2

    În realizarea obiectului sau de activitate, Ministerul Sănătăţii are următoarele atribuţii:
    1. asigura şi răspunde de organizarea activităţii de asistenţa medicală preventivă, de urgenta, curativă şi de recuperare medicală ce se acordă prin unităţile sanitare;
    2. stabileşte principalele obiective de etapa şi pe termen lung în domeniul asigurării sănătăţii populaţiei şi al reformei în sectorul sanitar;
    3. îndrumă şi controlează modul de aplicare a normelor de igiena şi sanitare-antiepidemice în mediul de viaţa al populaţiei şi la locul de muncă; îndeplineşte, prin organele sale de specialitate, funcţia de inspecţie sanitară de stat; dispune, în situaţii deosebite, măsuri antiepidemice;
    4. stabileşte şi urmăreşte, împreună cu organele competente, folosirea energiei nucleare în scopuri medicale;
    5. coordonează, îndrumă şi controlează activitatea unităţilor de ocrotire şi asistenţa medicală a mamei şi copilului, asistenţa medicală de urgenta şi la locul de muncă;
    6. colaborează la utilizarea raţională a factorilor naturali de mediu; îndrumă şi controlează activitatea de asistenţa medicală din staţiunile balneoclimaterice;
    7. coordonează şi îndrumă, împreună cu organele competente, activitatea de medicina a culturii fizice;
    8. autorizeaza producerea, înregistrarea, introducerea şi folosirea, în practica medicală, a medicamentelor, a produselor biologice de uz uman şi a reactivilor, a plantelor medicinale şi a cosmeticelor, precum şi a echipamentelor medicale;
    9. organizează, îndrumă şi controlează, prin Inspecţia de farmacie, activitatea în reţeaua farmaceutica; organizează şi răspunde de controlul calităţii medicamentelor; coordonează importurile de medicamente, aparatura medicală şi alte produse necesare reţelei sanitare, prin agenţi economici;
    10. coordonează şi supraveghează în unităţile sanitare regimul substanţelor şi a produselor stupefiante, psihotrope şi toxice, în conformitate cu prevederile legale;
    11. întocmeşte anual Nomenclatorul de medicamente şi produse biologice de uz uman; coordonează şi urmăreşte aprovizionarea cu medicamente, echipamente medicale, reactivi, în unităţile sanitare de stat;
    12. organizează, în situaţii deosebite, asistenţa medicală, asigurind rezerva de mobilizare cu medicamente şi materiale sanitare;
    13. organizează şi elaborează, împreună cu Academia de Ştiinţe Medicale, strategia şi orientarea activităţii de cercetare ştiinţifică;
    14. iniţiază, negociaza şi încheie, din împuternicirea Guvernului, documentele de cooperare internationala în domeniul ocrotirii sănătăţii;
    15. sprijină informarea şi documentarea personalului sanitar în probleme de specialitate şi organizarea manifestărilor ştiinţifice;
    16. analizează şi evalueaza periodic criteriile de performanţă ale unităţilor medicale şi indicatorii stării de sănătate;
    17. emite norme, în conformitate cu reglementările legale, de formare, angajare, promovare, transferare şi detaşare a personalului sanitar; stabileşte specialitatile medico-sanitare, organizează concursuri şi examene pentru ocuparea posturilor vacante şi pentru acordarea specialitatii medicale sau farmaceutice;
    18. stabileşte structura organizatorică, normele de organizare şi funcţionare, precum şi normativele de personal ale unităţilor sanitare din subordinea sa; avizează înfiinţarea, schimbarea sediului, a profilului şi a structurii unităţilor sanitare din subordinea sa; coordonează aplicarea legislaţiei sanitare şi a normelor metodologice şi în unităţile sanitare subordonate altor ministere;
    19. avizează şi aproba, după caz, proiectarea şi realizarea investiţiilor în domeniul sanitar în unităţile din subordinea sa;
    20. avizează activităţile bazate pe libera iniţiativă în domeniul medical şi farmaceutic, veghează asupra climatului de concurenta loiala şi ia măsuri de protejare a intereselor bolnavilor şi ale populaţiei;
    21. iniţiază, în vederea aplicării legii, norme obligatorii pentru sectorul sanitar, pentru celelalte sectoare şi pentru populaţie; avizează proiecte de acte normative elaborate de alte organe ale administraţiei publice, care interesează sănătatea;
    22. iniţiază sau elaborează ori, după caz, avizează proiecte de acte normative, legi şi hotărâri ale Guvernului;
    23. conlucreaza cu organizaţiile şi instituţiile de specialitate pentru formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului;
    24. exercita atribuţiile ce îi revin, potrivit legii, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale sub a carei autoritate funcţionează regiile autonome din domeniul sau de activitate;
    25. reprezintă interesele statului în diferite organe şi organisme internaţionale, în conformitate cu acordurile şi alte înţelegeri stabilite în acest scop, şi dezvolta relaţii de colaborare cu organe şi organizaţii similare din alte state şi cu organisme internaţionale interesate de activitatea de sănătate;
    26. editează publicaţii de specialitate şi de informare specifice;
    27. îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.


    Articolul 3

    (1) În structura organizatorică a Ministerul Sănătăţii pot funcţiona direcţii generale, direcţii, servicii şi birouri.
    (2) Structura organizatorică a Ministerului Sănătăţii este prevăzută în anexa nr. 1. În cadrul acesteia, prin ordin al ministrului sănătăţii se pot organiza numai servicii sau birouri, precum şi colective temporare, în conformitate cu prevederileart. 9 din Legea nr. 40/1991, republicată.
    (3) Numărul maxim de posturi este de 177, exclusiv demnitarii.
    (4) Conducerea Ministerului Sănătăţii este asigurata de ministru. Pe lângă ministru funcţionează un colegiu al ministerului, ca organ consultativ. Componenta colegiului se stabileşte prin ordin al ministrului sănătăţii.
    (5) Atribuţiile şi sarcinile secretarilor de stat se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii.
    (6) Atribuţiile şi sarcinile compartimentelor din aparatul propriu se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului şi se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii.
    (7) Ministrul sănătăţii conduce întreaga activitate a ministerului şi îl reprezintă în raporturile cu celelalte ministere, cu alte autorităţi publice şi organizaţii, precum şi cu persoane juridice şi fizice, din ţara şi din străinătate.
    (8) Direcţiile sanitare judeţene şi a municipiului Bucureşti, persoane juridice, sunt servicii publice descentralizate ale Ministerului Sănătăţii, în subordinea cărora funcţionează unităţi sanitare cu personalitate juridică, conform prevederilor legale.


    Articolul 4

    În scopul descentralizării activităţii de evaluare a stării de sănătate a populaţiei, Institutul de Igiena, Sănătate Publică, Servicii de Sănătate şi de Conducere se reorganizează în instituţii publice cu personalitate juridică, în limita numărului de personal aprobat, după cum urmează:
    - Institutul de Sănătate Publică Bucureşti, cu sediul în str. Dr. Leonte nr. 1-3, sectorul 5;
    - Institutul de Sănătate Publică Cluj-Napoca, cu sediul în str. Pasteur nr. 6;
    - Institutul de Sănătate Publică Iaşi, cu sediul în str. Victor Babes nr. 14;
    - Institutul de Sănătate Publică Timişoara, cu sediul în str. Victor Babes nr. 16-18;
    - Centrul de Sănătate Publică Sibiu, cu sediul în str. Luptei nr. 21;
    - Centrul de Sănătate Publică Tirgu Mures, cu sediul în str. Gh. Marinescu nr. 40;
    - Institutul de Management al Serviciilor de Sănătate Bucureşti, cu sediul în str. Vaselor nr. 31, sectorul 2.


    Articolul 5

    Inspectoratele de poliţie sanitară şi medicina preventivă judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, se reorganizează ca inspectorate de sănătate publică judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, în subordinea Ministerului Sănătăţii.


    Articolul 6

    (1) Unităţile din subordinea Ministerului Sănătăţii sunt cele prevăzute în anexa nr. 2.
    (2) Structura organizatorică a unităţilor din subordinea Ministerului Sănătăţii se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii.
    (3) Normativele de personal, criteriile de constituire a compartimentelor şi statelor de funcţii pentru instituţiile publice subordonate, finanţate de la bugetul de stat, precum şi atribuţiile acestora se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii, conform reglementărilor în vigoare.


    Articolul 7

    (1) Unităţile sanitare prevăzute în anexa nr. 3 trec din subordinea Ministerului Sănătăţii în subordinea unor direcţii sanitare.
    (2) Pentru unităţile prevăzute la alin. (1), modificarea profilului şi a numărului de paturi se va face la propunerea direcţiilor sanitare judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, cu avizul Ministerului Sănătăţii.
    (3) În termen de 30 de zile de la publicarea prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Ministerul Sănătăţii va încheia protocoale cu consiliile locale şi cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru transferarea fondurilor necesare finanţării unităţilor sanitare prevăzute în anexa nr. 3.
    (4) În baza protocoalelor încheiate, la rectificarea bugetului de stat pe anul 1997 se vor introduce modificările ce se impun în bugetul de stat pentru transferarea fondurilor care se convin potrivit alineatului precedent.


    Articolul 8

    Pentru realizarea obiectivelor sale, Ministerul Sănătăţii poate constitui comisii de specialitate în domeniul sanitar.


    Articolul 9

    Ministerul Sănătăţii are în dotare, pentru transportul persoanelor din aparatul propriu, un număr de autoturisme stabilit potrivit normelor legale în vigoare.


    Articolul 10

    Anexele nr. 1, 2 şi 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.


    Articolul 11

    Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga:Hotărârea Guvernului nr. 460/1994privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 23 august 1994;art. 2 şi 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.188/1996privind reorganizarea unor unităţi sanitare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 26 noiembrie 1996; anexa nr. 1 şi poziţia 9 din anexa nr. 2 laHotărârea Guvernului nr. 692/1996pentru modificareaHotărârii Guvernului nr. 460/1994privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, precum şi pentru reorganizarea unor unităţi sanitare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 15 august 1996;Hotărârea Guvernului nr. 966/1996pentru modificarea anexei nr. 1 laHotărârea Guvernului nr. 460/1994privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 21 octombrie 1996.
    PRIM-MINISTRU
    VICTOR CIORBEA
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul sănătăţii,
    Ştefan Iosif Dragulescu
    Ministrul muncii şi
    protecţiei sociale,
    Alexandru Athanasiu
    Ministru de stat,
    ministrul finanţelor,
    Mircea Ciumara


    Anexa 1
        MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

                                                                                Numărul maxim de posturi: 177 (exclusiv demnitarii)


                                                                 ┌────────────────────┐
                                                                 │ MINISTRU │
                                                                 └──────────┬─────────┘
                 ┌──────────────────────────────────────────────┐ │ ┌─────────────────────────────────────────────┐
                 │ CONSILIERI ├───────────┼───────────┤ DIRECŢIA DE CONTROL FINANCIAR PROPRIU │
                 └──────────────────────────────────────────────┘ │ └─────────────────────────────────────────────┘
                 ┌──────────────────────────────────────────────┐ │ ┌─────────────────────────────────────────────┐
                 │DIRECŢIA RESURSE UMANE ŞI FORMARE PROFESIONALĂ├───────────┼───────────┤ SERVICIUL LEGISLAŢIE ŞI CONTENCIOS │
                 └──────────────────────────────────────────────┘ │ └─────────────────────────────────────────────┘
                 ┌──────────────────────────────────────────────┐ │ ┌─────────────────────────────────────────────┐
                 │ SERVICIUL PENTRU PROBLEME SPECIALE ├───────────┼───────────┤ DIRECŢIA RELAŢII INTERNAŢIONALE │
                 └──────────────────────────────────────────────┘ │ └─────────────────────────────────────────────┘
                                ┌───────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┐
                   ┌────────────┴─────────────┐ │ ┌───────────┴────────────┐
                   │ SECRETAR DE STAT ├─────────────────────────────┴─────────────────────────────┤ SECRETAR DE STAT │
                   └────────────┬─────────────┘ └───────────┬────────────┘
               ┌────────────────┴──────────────────┐ ┌──────────────────────────────┼──────────────────────────────┐
     ┌─────────┴──────────┐ ┌────────────┴────────────┐ ┌────────┴────────┐ │ ┌────────┴──────────┐
     │ DIRECŢIA GENERALĂ │ │ DIRECŢIA GENERALĂ │ │DIRECŢIA GENERALĂ│ │ │ DIRECŢIA GENERALĂ │
     │ A MEDICINEI │ │ A │ │ PROGRAME DE │ │ │ A │
     │ PREVENTIVE ŞI │ │ ASISTENŢEI MEDICALE │ │SĂNĂTATE, REFORMĂ│ │ │BUGETULUI SĂNĂTĂŢII│
     │PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII│ │ │ │ ŞI ACREDITARE │ │ │ │
     └─────────┬──────────┘ └────────────┬────────────┘ └──┬──────────┬───┘ │ └──┬───────────┬────┘
         ┌─────┴─────┐ ┌──────────┬──────┴────┬────────────┐ │ │ ┌───────────┬─┴───────────┐ │ │
    ┌────┴─────┐┌────┴─────┐┌────┴────┐┌────┴────┐┌─────┴──────┐┌────┴─────┐┌────┴─────┐┌───┴─────┐┌────┴─────┐┌────┴─────┐┌──────┴──────┐┌────┴───┐┌──────┴───────┐
    │ DIRECŢIA ││ ││ ││DIRECŢIA ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │
    │ DE ││ DIRECŢIA ││DIRECŢIA ││PROGRAME ││ ││ ││ DIRECŢIA ││DIRECŢIA ││ ││ DIRECŢIA ││ DIRECŢIA ││ ││ │
    │PROMOVARE ││MEDICINEI ││PROGRAME ││ DE ││ DIRECŢIA ││ DIRECŢIA ││STRATEGII ││ REFORMĂ ││ DIRECŢIA ││STRATEGIE,││INFORMATICĂ, ││ ││ DIRECŢIA │
    │ A ││PREVENTIVE││ DE ││ASISTENŢĂ││FARMACEUTICA││APARATURII││ DE ││ ŞI ││ASIGURĂRI ││DEZVOLTARE││ PROTOCOL, ││DIRECŢIA││ FINANŢE, │
    │SĂNĂTĂŢII ││ ŞI A ││ASISTENŢĂ││ A MAMEI ││ *) ││MEDICALE*)││ SANATATE ││INTEGRARE││ PENTRU ││ ŞI ││ RELAŢII CU ││ BUGET ││CONTABILITATE,│
    │ ŞI ││INSPECŢIEI││MEDICALA ││ ŞI ││ ││ ││ ŞI ││EUROPEANĂ││ SĂNĂTATE ││MANAGEMENT││ PUBLICUL ŞI ││ ││ METODOLOGIE │
    │ SĂNĂTATE ││ DE STAT ││ ││COPILULUI││ ││ ││ACREDITARE││ ││ ││ ││ADMINISTRATIV││ ││ │
    │COMUNITARĂ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ ││ │
    └──────────┘└──────────┘└─────────┘└─────────┘└────────────┘└──────────┘└──────────┘└─────────┘└──────────┘└──────────┘└─────────────┘└────────┘└──────────────┘

    ----------
        *) Numai cu avizul secretarului de stat de resort


    Anexa 2
    LISTA
    unităţilor subordonate Ministerului Sănătăţii
         
      Nr. crt.Denumirea unităţii
        A. Unităţi finanţate din venituri de la bugetul de stat
      1.Direcţii sanitare judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti
      2.Inspectoratele de sănătate publică judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti.
        Institute şi centre medicale
      3.Institutul de Sănătate Publică Bucureşti
      4.Institutul de Sănătate Publică Cluj-Napoca
      5.Institutul de Sănătate Publică Iaşi
      6.Institutul de Sănătate Publică Timişoara
      7.Centrul de Sănătate Publică Sibiu
      8.Centrul de Sănătate Publică Târgu Mureş
      9.Institutul de Management al Serviciilor de Sănătate Bucureşti
      10.Institutul Oncologic Bucureşti
      11.Institutul Oncologic "Prof. dr. I. Chiricuţă" Cluj-Napoca
      12.Institutul de Medicină Legală "Prof. dr. Mina Minovici" Bucureşti
      13.Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie "Ana Aslan" Bucureşti
      14.Institutul de Pneumoftiziologie "Prof. dr. Marius Nasta" Bucureşti
      15.Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. dr. Alfred Rusescu" Bucureşti
      16.Institutul pentru Controlul de Stat al Medicamentului şi Cercetări Farmaceutice "Petre Ionescu Stoian" Bucureşti
      17.Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională Bucureşti
      18.Centrul pentru Controlul de Stat al Produselor Biologice de Uz Uman Bucureşti
      19.Institutul de Medicină Fizică, Balneoclimatologie şi Recuperare Medicală Bucureşti
      20.Institutul de Fiziologie Normală şi Patologică "D. Danielopolu" Bucureşti
      21.Institutul de Endocrinologie "C. I. Parhon" Bucureşti
      22.Institutul de Medicină Sportivă Bucureşti.
        Unităţi de perfecţionare a personalului
      23.Centrul de Perfecţionare Postuniversitară a Medicilor şi Farmaciştilor Bucureşti
      24.Centrul de Perfecţionare şi Pregătire Superioară de Specialitate a Asistenţilor Medicali Bucureşti.
        Alte unităţi bugetare
      25.Academia de Ştiinţe Medicale Bucureşti
      26.Oficiul Central de Stocare Bucureşti
      27.Centrul de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare Medicală Bucureşti
      28.Staţia Centrală de Salvare Bucureşti
      29.Staţia de Verificare şi Întreţinere a Aparaturii Medicale Bucureşti.
        B. Unităţi finanţate extrabugetar
      30.Institutul "Cantacuzino" Bucureşti
      31.Institutul "Victor Babeş" Bucureşti.
        C. Regii autonome
      32.Regia Autonomă "Unifarm" Bucureşti.


    Anexa 3
    LISTA
    unităţilor sanitare care trec din subordinea Ministerului Sănătăţii în subordinea unor direcţii sanitare
               
      Nr. crt.Denumirea unităţiiSediulDirecţia sanitară în subordinea căreia trece
      LocalitateaJudeţul
      1.Spitalul Clinic FundeniBucureşti-Direcţia Sanitară a Municipiului Bucureşti
      2.Spitalul de Recuperare Boli Cardiovasculare CovasnaCovasnaCovasnaDirecţia Sanitară a Judeţului Covasna
      3.Spitalul Universitar BucureştiBucureşti-Direcţia Sanitară a Municipiului Bucureşti
      4.Sanatoriul Balnear TechirghiolTechirghiolConstanţaDirecţia Sanitară a Judeţului Constanţa
      5.Sanatoriul Balnear MangaliaMangaliaConstanţaDirecţia Sanitară a Judeţului Constanţa
      6.Sanatoriul Balnear "Eforsan"Eforie-NordConstanţaDirecţia Sanitară a Judeţului Constanţa
      7.Institutul de Cardiologie "Prof. dr. C. Iliescu"Bucureşti-Direcţia Sanitară a Municipiului Bucureşti
      8.Institutul de Nutriţie şi Boli Metabolice "Prof. dr. N. Păulescu"Bucureşti-Direcţia Sanitară a Municipiului Bucureşti
      9.Institutul InimiiCluj-NapocaClujDirecţia Sanitară a Judeţului Cluj
      10.Institutul de boli cerebrovasculare BucureştiBucureşti-Direcţia Sanitară a Municipiului Bucureşti
      11.Centrul Medical de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională O.R.L. "Prof. dr. Dorin Hociotă"Bucureşti-Direcţia Sanitară a Municipiului Bucureşti
      12.Centrul de CardiologieTârgu MureşMureşDirecţia Sanitară a Judeţului Mureş
      13.Centrul de CardiologieTimişoaraTimişDirecţia Sanitară a Judeţului Timiş
      14.Centrul de CardiologieIaşiIaşiDirecţia Sanitară a Judeţului Iaşi

    -----------