HOTĂRÂRE nr. 132 din 21 decembrie 2024privind validarea mandatelor senatorilor aleși la data de 1 decembrie 2024
EMITENT
  • SENATUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1301 din 21 decembrie 2024
    În temeiul prevederilor art. 12 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat, cu modificările și completările ulterioare,
    Senatul adoptă prezenta hotărâre.

    ARTICOL UNIC

    Se validează mandatele senatorilor aleși la data de 1 decembrie 2024, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

    Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 21 decembrie 2024, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    PREȘEDINTELE SENIOR AL SENATULUI
    IOAN STAN

    București, 21 decembrie 2024.
    Nr. 132.

    ANEXĂ

    LISTA
    senatorilor aleși la data de 1 decembrie 2024, ale căror mandate au fost validate
    în ședința din 21 decembrie 2024

    (la 10-01-2025, Titlul anexei a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 132 din 21 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 10 ianuarie 2025 )

    Circumscripția electorală nr. 1 Alba

    Formațiunea politică

    1.

    Răcuci Claudiu-Vasile

    Partidul Național Liberal

    2.

    Dîrlău Andrei-Emil

    Alianța pentru Unirea Românilor

    Circumscripția electorală nr. 2 Arad

    Formațiunea politică

    1.

    Varga Glad-Aurel

    Partidul Național Liberal

    2.

    Anghel Răzvan-Paul

    Uniunea Salvați România

    3.

    Parasca Teofil

    Alianța pentru Unirea Românilor

    Circumscripția electorală nr. 3 Argeș

    Formațiunea politică

    1.

    Puiu Ovidiu

    Partidul Social Democrat

    2.

    Coteț Mihai

    Partidul Național Liberal

    3.

    Mircescu Ion-Narcis

    Uniunea Salvați România

    4.

    Chelaru Mircia

    Alianța pentru Unirea Românilor

    Circumscripția electorală nr. 4 Bacău

    Formațiunea politică

    1.

    Fenechiu Cătălin-Daniel

    Partidul Național Liberal

    2.

    Cernic Sebastian

    Uniunea Salvați România

    3.

    Ștefănescu Daniela

    Alianța pentru Unirea Românilor

    4.

    Floroiu Ionel

    Partidul Social Democrat

    Circumscripția electorală nr. 5 Bihor

    Formațiunea politică

    1.

    Cseke Attila-Zoltan

    Uniunea Democrată Maghiară din România

    2.

    Bolojan Ilie-Gavril

    Partidul Național Liberal

    3.

    Bota Gheorghe-Ioan

    Partidul Național Liberal

    4.

    Mohan Aurel-George

    Partidul Social Democrat

    Circumscripția electorală nr. 6 Bistrița-Năsăud

    Formațiunea politică

    1.

    Nicula Mircea-Cristian

    Partidul Social Democrat

    2.

    Robe Liviu Sorin

    Partidul Oamenilor Tineri

    Circumscripția electorală nr. 7 Botoșani

    Formațiunea politică

    1.

    Jitaru Ovidiu

    Partidul Național Liberal

    2.

    Silegeanu Cătălin

    Alianța pentru Unirea Românilor

    3.

    Federovici Doina-Elena

    Partidul Social Democrat

    Circumscripția electorală nr. 8 Brașov

    Formațiunea politică

    1.

    Darău Ambrozie-Irineu

    Uniunea Salvați România

    2.

    Dunca Marius-Alexandru

    Partidul Social Democrat

    3.

    Barcari Dorina

    Alianța pentru Unirea Românilor

    4.

    Veștea Mihail

    Partidul Național Liberal

    Circumscripția electorală nr. 9 Brăila

    Formațiunea politică

    1.

    Moise Sorin

    Partidul Social Democrat

    2.

    Petrea Dorin-Silviu

    Partidul S.O.S. România

    Circumscripția electorală nr. 10 Buzău

    Formațiunea politică

    1.

    Roman Marius-Valentin

    Alianța pentru Unirea Românilor

    2.

    Romașcanu Lucian

    Partidul Social Democrat

    3.

    Orban Carmen

    Partidul Social Democrat

    Circumscripția electorală nr. 11 Caraș-Severin

    Formațiunea politică

    1.

    Mălăiescu Luca

    Partidul Social Democrat

    2.

    Vela Gheorghe

    Partidul Oamenilor Tineri

    Circumscripția electorală nr. 12 Călărași

    Formațiunea politică

    1.

    Mihai Daniela

    Partidul Social Democrat

    2.

    Rusu Ioan-Cristian

    Partidul S.O.S. România

    Circumscripția electorală nr. 13 Cluj

    Formațiunea politică

    1.

    Rus Vasile-Ciprian

    Uniunea Salvați România

    2.

    Abrudean Mircea

    Partidul Național Liberal

    3.

    Șipoș Eugen-Cristian

    Alianța pentru Unirea Românilor

    4.

    Tasnadi Istvan-Szilard

    Uniunea Democrată Maghiară din România

    Circumscripția electorală nr. 14 Constanța

    Formațiunea politică

    1.

    Negoi Eugen-Remus

    Uniunea Salvați România

    2.

    Stroe Felix

    Partidul Social Democrat

    3.

    Coșa Silviu-Iulian

    Partidul Național Liberal

    4.

    Vlahu Nicolae

    Alianța pentru Unirea Românilor

    5.

    Sava Clement

    Partidul S.O.S. România

    Circumscripția electorală nr. 15 Covasna

    Formațiunea politică

    1.

    Fejér László-Ödön

    Uniunea Democrată Maghiară din România

    2.

    Kondor Ágota

    Uniunea Democrată Maghiară din România

    Circumscripția electorală nr. 16 Dâmbovița

    Formațiunea politică

    1.

    Corlățean Titus

    Partidul Social Democrat

    2.

    Dobra Elena-Adelina

    Uniunea Salvați România

    3.

    Iacob Constantin-Ciprian

    Alianța pentru Unirea Românilor

    Circumscripția electorală nr. 17 Dolj

    Formațiunea politică

    1.

    Vasile Marian

    Alianța pentru Unirea Românilor

    2.

    Presură Alexandra

    Partidul Social Democrat

    3.

    Tănăsescu Alina-Elena

    Partidul Social Democrat

    4.

    Ciucă Nicolae-Ionel

    Partidul Național Liberal

    Circumscripția electorală nr. 18 Galați

    Formațiunea politică

    1.

    Ștefănache Gheorghe

    Uniunea Salvați România

    2.

    Humelnicu Marius

    Partidul Social Democrat

    3.

    Constantinescu Rodica

    Alianța pentru Unirea Românilor

    4.

    Onea Olga

    Partidul S.O.S. România

    Circumscripția electorală nr. 19 Giurgiu

    Formațiunea politică

    1.

    Horga Maria-Gabriela

    Partidul Național Liberal

    Circumscripția electorală nr. 20 Gorj

    Formațiunea politică

    1.

    Rujan Ion-Cristinel

    Partidul Social Democrat

    2.

    Sandu Mircea-Ionuț

    Alianța pentru Unirea Românilor

    Circumscripția electorală nr. 21 Harghita

    Formațiunea politică

    1.

    Tánczos Barna

    Uniunea Democrată Maghiară din România

    2.

    Antal István-Loránt

    Uniunea Democrată Maghiară din România

    Circumscripția electorală nr. 22 Hunedoara

    Formațiunea politică

    1.

    Resmeriță Cornel-Cristian

    Partidul Social Democrat

    2.

    Potecă Vasilică

    Alianța pentru Unirea Românilor

    3.

    Marian Călin-Petru

    Partidul Național Liberal

    Circumscripția electorală nr. 23 Ialomița

    Formațiunea politică

    1.

    Peiu Grigore-Adrian

    Partidul S.O.S. România

    Circumscripția electorală nr. 24 Iași

    Formațiunea politică

    1.

    Rusu Petrică Lucian

    Partidul Național Liberal

    2.

    Bodea Marius

    Uniunea Salvați România

    3.

    Cașcaval Dan

    Partidul Social Democrat

    4.

    Dumitrescu Cristina-Gabriella

    Alianța pentru Unirea Românilor

    5.

    Manea Dumitru

    Partidul S.O.S. România

    Circumscripția electorală nr. 25 Ilfov

    Formațiunea politică

    1.

    Pauliuc Nicoleta

    Partidul Național Liberal

    2.

    Păun Ana-Cynthia-Ioana

    Uniunea Salvați România

    Circumscripția electorală nr. 26 Maramureș

    Formațiunea politică

    1.

    Niculescu-Țâgârlaș Cristian-Augustin

    Partidul Național Liberal

    2.

    Vlașin Sorin

    Partidul Social Democrat

    3.

    Chertif Costache

    Alianța pentru Unirea Românilor

    Circumscripția electorală nr. 27 Mehedinți

    Formațiunea politică

    1.

    Mazilu Liviu-Lucian

    Partidul Social Democrat

    2.

    Buzatu Oana-Constantina

    Partidul Social Democrat

    Circumscripția electorală nr. 28 Mureș

    Formațiunea politică

    1.

    Vântu Cristian

    Alianța pentru Unirea Românilor

    2.

    Mărginean Lucian

    Partidul Social Democrat

    3.

    Novak Levente

    Uniunea Democrată Maghiară din România

    4.

    Császár Károly-Zsolt

    Uniunea Democrată Maghiară din România

    Circumscripția electorală nr. 29 Neamț

    Formațiunea politică

    1.

    Păduraru Răducu-Adrian

    Partidul Social Democrat

    2.

    Lavric Sorin

    Alianța pentru Unirea Românilor

    3.

    Gheorghe Daniel-Paul-Romeo

    Partidul S.O.S. România

    Circumscripția electorală nr. 30 Olt

    Formațiunea politică

    1.

    Petre George-Cezar

    Alianța pentru Unirea Românilor

    2.

    Stănescu Paul

    Partidul Social Democrat

    3.

    Ghiță Robert-Daniel

    Partidul Oamenilor Tineri

    Circumscripția electorală nr. 31 Prahova

    Formațiunea politică

    1.

    Oprinoiu Aurel

    Uniunea Salvați România

    2.

    Plăeșu Laurențiu

    Alianța pentru Unirea Românilor

    3.

    Jianu Florin-Nicolae

    Partidul Social Democrat

    4.

    Predoiu Marian-Cătălin

    Partidul Național Liberal

    5.

    Peia Ninel

    Partidul S.O.S. România

    Circumscripția electorală nr. 32 Satu Mare

    Formațiunea politică

    1.

    Turos Lóránd

    Uniunea Democrată Maghiară din România

    2.

    Kovács Maté

    Uniunea Democrată Maghiară din România

    Circumscripția electorală nr. 33 Sălaj

    Formațiunea politică

    1.

    Fodoca Liviu-Iulian

    Partidul Oamenilor Tineri

    2.

    Pintea Paul-Ciprian

    Partidul Oamenilor Tineri

    Circumscripția electorală nr. 34 Sibiu

    Formațiunea politică

    1.

    Neagu Nicolae

    Partidul Național Liberal

    2.

    Păucean-Fernandes Luminița

    Alianța pentru Unirea Românilor

    3.

    Cibu Deaconu Ruxandra

    Uniunea Salvați România

    Circumscripția electorală nr. 35 Suceava

    Formațiunea politică

    1.

    Flutur Gheorghe

    Partidul Național Liberal

    2.

    Stan Ioan

    Partidul Social Democrat

    3.

    Vlăescu Virgiliu-George

    Alianța pentru Unirea Românilor

    4.

    Cușnir Rodica

    Partidul S.O.S. România

    Circumscripția electorală nr. 36 Teleorman

    Formațiunea politică

    1.

    Catana Claudiu-Daniel

    Partidul Social Democrat

    2.

    Ciuperceanu Ionuț-Ciprian

    Partidul Social Democrat

    Circumscripția electorală nr. 37 Timiș

    Formațiunea politică

    1.

    Stoica Ciprian-Titi

    Alianța pentru Unirea Românilor

    2.

    Șipoș Sorin-Gheorghe

    Uniunea Salvați România

    3.

    Blaga Vasile

    Partidul Național Liberal

    4.

    Dogariu Eugen

    Partidul Social Democrat

    Circumscripția electorală nr. 38 Tulcea

    Formațiunea politică

    1.

    Borțun Ștefan

    Partidul Oamenilor Tineri

    2.

    Carp Ionel

    Partidul S.O.S. România

    Circumscripția electorală nr. 39 Vaslui

    Formațiunea politică

    1.

    Mîndru Cătălin-Emil

    Uniunea Salvați România

    2.

    Stoiciu Victoria

    Partidul Social Democrat

    3.

    Bem Cristian

    Partidul S.O.S. România

    Circumscripția electorală nr. 40 Vâlcea

    Formațiunea politică

    1.

    Spau Dumitru

    Alianța pentru Unirea Românilor

    2.

    Bică Andra

    Partidul Social Democrat

    Circumscripția electorală nr. 41 Vrancea

    Formațiunea politică

    1.

    Negru Corneliu

    Alianța pentru Unirea Românilor

    2.

    Graur Cătălin

    Partidul Social Democrat

    Circumscripția electorală nr. 42 București

    Formațiunea politică

    1.

    Peiu Petrișor-Gabriel

    Alianța pentru Unirea Românilor

    2.

    Stelea Niculina

    Alianța pentru Unirea Românilor

    3.

    Cîmpeanu Sorin-Mihai

    Partidul Național Liberal

    4.

    Anisie Monica-Cristina

    Partidul Național Liberal

    5.

    Spătaru Elena-Simona

    Uniunea Salvați România

    6.

    Ghinea Cristian

    Uniunea Salvați România

    7.

    Pălărie Ștefan

    Uniunea Salvați România

    8.

    Alexandru Victoria-Violeta

    Uniunea Salvați România

    9.

    Streinu Cercel Adrian

    Partidul Social Democrat

    10.

    Cazanciuc Robert-Marius

    Partidul Social Democrat

    11.

    Zamfir Daniel-Cătălin

    Partidul Social Democrat

    12.

    Cerva Nadia-Cosmina

    Partidul S.O.S. România

    13.

    Aldea Mariana-Vali

    Partidul Oamenilor Tineri

    Circumscripția electorală nr. 43 - pentru cetățenii români cu domiciliul în afara țării

    Formațiunea politică

    1.

    Bochileanu George-Cătălin

    Uniunea Salvați România

    2.

    Geamănu Ștefan

    Alianța pentru Unirea Românilor

    -----