HOTĂRÂRE nr. 921 din 20 decembrie 2017pentru aprobarea bugetului rectificat de venituri și cheltuieli pe anul 2017 al Societății Comerciale Compania Națională de Investiții "C.N.I." - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1012 din 20 decembrie 2017
    Având în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2017 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2017,
    în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 9 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții „C.N.I.“ - S.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2002, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 10 alin. (2) lit. f) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Se aprobă bugetul rectificat de venituri și cheltuieli pe anul 2017 al Societății Comerciale Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.


    Articolul 2

    Angajarea sumelor alocate de la bugetul de stat se face cu respectarea art. 71 din Legea bugetului de stat pe anul 2017 nr. 6/2017, cu modificările și completările ulterioare.

    PRIM-MINISTRU
    MIHAI TUDOSE
    Contrasemnează
    p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene,
    Sirma Caraman,
    secretar de stat
    Ministrul finanțelor publice,
    Ionuț Mișa
    p. Ministrul muncii și justiției sociale,
    Adrian Marius Rîndunică,
    secretar de stat

    București, 20 decembrie 2017.
    Nr. 921.

    ANEXĂ

    MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRAȚIEI PUBLICE ȘI FONDURILOR EUROPENE
    Operatorul economic: Compania Națională de Investiții „C.N.I.ˮ - S.A.
    Sediul/Adresa: Piața Națiunilor Unite nr. 9, bl. 107, sectorul 5, București
    Cod unic de înregistrare: RO14273221
    RECTIFICARE BUGET DE VENITURI ȘI CHELTUIELI 2017

                                                                                                                                               - mii lei -

    -----