HOTĂRÂRE nr. 639 din 25 septembrie 1998
privind aprobarea Normelor pentru aplicarea Legii minelor nr. 61/1998
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 381 din 6 octombrie 1998



    În temeiul dispoziţiilor art. 48 din Legea minelor nr. 61/1998,
    Guvernul României hotărăşte:

    Articolul UNIC

    Se aprobă Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 61/1998, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
    PRIM-MINISTRU
    RADU VASILE
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul industriei şi comerţului,
    Radu Berceanu
    p. Ministrul finanţelor,
    Dan Radu Rusanu,
    secretar de stat
    Preşedintele Agenţiei Naţionale
    pentru Resurse Minerale,
    Mihail Ianas


    Anexa 1
    NORME
    pentru aplicarea Legii minelor nr. 61/1998

    Capitolul 1 Dispoziţii generale


    Articolul 1

    Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale organizează, gestionează şi valorifica fondul geologic naţional şi fondul naţional de rezerve.


    Articolul 2

    Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale va emite instrucţiuni tehnice cu privire la modalităţile şi termenele de transmitere a datelor, informaţiilor şi a documentaţiilor rezultate din activităţi miniere şi operaţiuni petroliere, precum şi la modul de exploatare şi valorificare a fondului geologic naţional şi a fondului naţional de rezerve, în condiţiile art. 5, art. 29 alin. (1) lit. c), art. 34 şi art. 40 alin. (1) lit. c) din Legea minelor nr. 61/1998.
    Totodată Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale va stabili, în condiţiile Legii minelor nr. 61/1998 şi cu avizul Ministerului Finanţelor, metodologia şi instrucţiunile corespunzătoare privind evidenta, calculul şi plata taxelor anuale aferente activităţii de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor miniere şi a redeventei miniere.


    Articolul 3

    Pentru consultarea şi utilizarea datelor, informaţiilor şi a documentaţiilor din fondul geologic naţional, Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale percepe tarife stabilite conform prevederilor art. 34 din Legea minelor nr. 61/1998.
    Persoanele juridice române sau străine pot obţine de la Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale, în condiţiile legii, datele şi informaţiile necesare întocmirii ofertelor, cu obligaţia păstrării confidenţialităţii asupra datelor şi informaţiilor astfel clasificate şi a utilizării lor numai în scopul pentru care au fost obţinute.
    Titularii actelor de dare în administrare sau în concesiune au obligaţia păstrării confidenţialităţii asupra datelor şi informaţiilor obţinute de la Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale, precum şi celor din activitatea proprie, şi a nedifuzarii lor fără acordul acesteia, pe toată durata valabilităţii licenţei.
    Nerespectarea obligaţiilor stabilite la alin. 2 şi 3 se sancţionează conform prevederilor art. 42 lit. c) din Legea minelor nr. 61/1998.


    Articolul 4

    Accesul la terenurile necesare efectuării activităţilor miniere se realizează în condiţiile stabilite la art. 6 din Legea minelor nr. 61/1998.
    Perimetrele de prospecţiune, de explorare sau de exploatare se definesc prin coordonate topogeodezice şi se stabilesc prin actele de dare în administrare sau în concesiune (permis de prospecţiune, licenta de explorare, licenta de exploatare, permis de exploatare).
    Delimitarea şi fundamentarea perimetrelor de prospecţiune, de explorare sau de exploatare se realizează în documentaţii al căror conţinut va fi stabilit prin instrucţiuni tehnice emise de Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale.


    Articolul 5

    În cazurile în care accesul la terenurile aflate în limitele unui perimetru de exploatare se poate realiza numai ca urmare a exproprierii pentru cauza de utilitate publică, cererea de declarare a utilităţii publice, în vederea exproprierii, se va face de către titularul licenţei de exploatare, conform prevederilor legale în vigoare.


    Capitolul 2 Regimul de punere în valoare a resurselor minerale


    Articolul 6

    Actele de dare în administrare sau în concesiune prevăzute de Legea minelor nr. 61/1998, în funcţie de felul operaţiunilor ce urmează a fi executate, sunt următoarele:
    a) permisul de prospecţiune;
    b) licenta de dare în administrare pentru explorare;
    c) licenta de concesiune pentru explorare;
    d) licenta de dare în administrare pentru exploatare;
    e) licenta de concesiune pentru exploatare;
    f) permisul de exploatare;
    g) acordul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale privind asocierea titularului licenţei cu alte persoane juridice, în vederea executării activităţilor miniere prevăzute în licenta de dare în administrare sau în concesiune;
    h) aprobarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale privind transferul unei licenţe de concesiune de explorare sau de exploatare către altă persoană juridică.
    Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale va stabili clauzele şi condiţiile orientative de întocmire a actelor de dare în administrare sau în concesiune, în vederea negocierii acestora cu potenţialul concesionar.


    Articolul 7

    Pe baza permisului de prospecţiune pot fi executate studii de evaluare şi interpretare a informaţiilor preexistente şi lucrări de cartare geologica, de geochimie, magnetometrie, radiometrie, electrometrie, gravimetrie, seismometrie, teledetectie, probare în foraje şi excavaţii de suprafaţa, determinări de laborator, cercetări tehnologice de preparare în faza de laborator şi alte genuri de lucrări, pentru stabilirea condiţiilor generale favorabile acumularii resurselor minerale.


    Articolul 8

    Lucrările de prospecţiune se executa într-un perimetru definit prin coordonate topogeodezice, pe baza unui permis de prospecţiune neexclusiv, eliberat de Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale la cererea persoanelor juridice române sau străine interesate, în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea cererii.


    Articolul 9

    Titularul unui permis la prospecţiune va prezenta Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale documentaţiile anuale şi raportul final, prevăzute în Legea minelor nr. 61/1998, în maximum 60 zile de la expirarea perioadei la care se referă.


    Articolul 10

    Titularul unui permis de prospecţiune poate valorifica datele şi informaţiile obţinute prin lucrările executate, cu acordul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, în condiţiile stabilite în permisul de prospecţiune.
    Permisul de prospecţiune nu asigura nici un drept de acordare a licenţei de explorare sau de exploatare.


    Articolul 11

    Pe baza licenţei de explorare pot fi executate studii şi lucrări specifice necesare pentru identificarea zăcămintelor de resurse minerale, evaluarea din punct de vedere cantitativ şi calitativ a acestora, precum şi pentru determinarea condiţiilor tehnice şi economice de valorificare.
    Scopul lucrărilor de explorare este de a fundamenta decizia cu privire la oportunitatea valorificării zacamantului, de a furniza datele necesare proiectării şi executării lucrărilor de deschidere, pregătire şi exploatare, cu menţinerea unui grad de asigurare cu resurse, corespunzător exploatării.
    Lucrările de explorare cuprind lucrări miniere (santuri, cariere, abataje, puţuri miniere, galerii, suitori etc.), foraje (de la suprafaţa şi din subteran), documentaţia corespunzătoare a acestora, studii şi cercetări tehnologice în fazele de laborator, pilot şi semiindustrială, precum şi de exploatare experimentala în situaţii cu condiţii de extracţie deosebite.


    Articolul 12

    Persoanele juridice române sau străine, interesate să obţină licenta de explorare, conform art. 9 din Legea minelor nr. 61/1998, îşi pot manifesta dreptul de iniţiativa pe tot parcursul unui an calendaristic.
    Iniţiativa propunerii de perimetre pentru explorare prin concurs public de oferte poate să apartina şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.


    Articolul 13

    Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale va asigura publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, în maximum 30 de zile de la solicitare, lista perimetrelor care se dau în administrare sau se concesioneaza pentru explorare.


    Articolul 14

    Ofertele pentru dare în administrare sau în concesiune pentru explorare se fac, în condiţiile legii, în termen de 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a listei perimetrelor care se dau în administrare sau se concesioneaza pentru explorare.
    Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale va analiza ofertele în maximum 30 de zile şi va începe imediat negocierile cu castigatorii concursului de oferta.
    În cazul existenţei unui singur ofertant, acesta va fi considerat câştigător al concursului de oferta.
    În maximum 30 zile de la începerea negocierilor se va definitivă actul juridic de licenţă de explorare.


    Articolul 15

    Prin licenta de explorare se stabilesc perimetrul de explorare, programul de lucrări, incluzând şi toate măsurile de protecţie a mediului care vor fi aplicate, etapizarea şi ritmul de execuţie a lucrărilor, documentaţiile necesare, drepturile şi obligaţiile titularului, în condiţiile legii.
    Adaptarea sau modificarea programului de lucrări pe parcursul desfăşurării activităţilor miniere de explorare se poate face oricând, cu avizul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.


    Articolul 16

    Garanţia bancară pentru refacerea mediului, în cazul licenţei de explorare, se constituie anual, în favoarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, în prima luna a perioadei la care se referă şi se stabileşte în licenta, la cel puţin 0,5% din valoarea lucrărilor programate în anul respectiv, prin negociere.
    Suma ce se constituie garanţie bancară va fi depusa la o banca agreată de Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale.


    Articolul 17

    Titularul licenţei de explorare va prezenta Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale documentaţiile anuale şi raportul final, în maximum 90 de zile de la expirarea perioadei la care se referă.
    Nerespectarea termenului de depunere a documentaţiilor anuale, respectiv a raportului final, se sancţionează conform prevederilor art. 42 lit. a) din Legea minelor nr. 61/1998.
    Rapoartele vor cuprinde metodologia de cercetare aplicată, lucrările executate şi rezultatele obţinute, inclusiv evaluarea resurselor de substanţe minerale utile, după caz.


    Articolul 18

    Pe baza licenţei de exploatare pot fi executate lucrări necesare realizării minelor şi carierelor: construirea şi montarea instalaţiilor, echipamentelor şi ale altor utilităţi specifice necesare extractiei, prelucrării, transportului, stocării provizorii a produselor miniere, a sterilului şi produselor reziduale, precum şi lucrări la suprafaţa şi/sau în subteran pentru extragerea resurselor minerale, prelucrarea şi livrarea acestora în forme specifice.


    Articolul 19

    Instituţiile publice şi persoanele juridice române sau străine, care îşi manifesta interesul de a primi licenta de exploatare, conform art. 10 din Legea minelor nr. 61/1998, îşi pot exercita dreptul de iniţiativa pe tot parcursul anului calendaristic.
    Iniţiativa propunerii de perimetre pentru exploatare prin concurs public de oferte poate să apartina şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.


    Articolul 20

    Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale va întocmi lista perimetrelor care se dau în administrare sau se concesioneaza pentru exploatare şi o va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în maximum 30 de zile de la înregistrarea solicitării sau semestrial, dacă iniţiativa îi aparţine.


    Articolul 21

    Ofertele pentru dare în administrare sau în concesiune pentru exploatare se fac, în condiţiile legii, în termen de 90 zile de la publicarea listei în Monitorul Oficial al României.
    Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale va analiza ofertele în maximum 30 de zile şi va începe negocierile cu castigatorii concursului de oferta.
    Negocierile pentru încheierea actului juridic de dare în administrare sau în concesiune pentru exploatare nu vor depăşi 30 de zile.


    Articolul 22

    Solicitarea dării în administrare sau în concesiune pentru exploatare, în condiţiile art. 10 alin. (2) lit. a) din Legea minelor nr. 61/1998, se poate face pe tot parcursul anului, cu îndeplinirea condiţiilor art. 10 alin. (3).
    Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale va analiza oferta, va începe negocierile, va semna şi va inainta spre aprobare Guvernului actul juridic de licenţă de exploatare, în termen de 90 de zile de la data solicitării.


    Articolul 23

    Prin licenta de exploatare se stabilesc: perioada de valabilitate a licenţei, perimetrul de exploatare, cantitatea de rezerve propusă a fi exploatată, tipurile de produse miniere finite şi/sau semifinite, obligaţiile titularului în baza planului de dezvoltare a exploatării şi a planului de refacere a mediului, precum şi alte obligaţii şi drepturi ale titularului, prevăzute de lege.
    Titularul licenţei de exploatare nu este răspunzător de deteriorarea mediului ambiant prin activităţi miniere anterioare acordării licenţei, a căror remediere revine făptuitorului.


    Articolul 24

    Licenta de exploatare se acordă persoanelor juridice române sau străine, în condiţiile legii, în baza unei cereri însoţite de studiul de fezabilitate care să asigure valorificarea rezervelor de substanţe minerale utile şi protecţia zacamantului, de planul de dezvoltare a exploatării, de studiul de impact asupra mediului (bilanţ de mediu şi plan de refacere), avizate conform legii şi însoţite de o garanţie bancară pentru refacerea mediului.


    Articolul 25

    Actul de dare în administrare sau în concesiune pentru exploatare se încheie în forma scrisă şi intră în vigoare după aprobarea lui de către Guvern, la propunerea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.


    Articolul 26

    Documentaţiile de evaluare a resurselor minerale şi a rezervelor de substanţe minerale utile, propuse pentru exploatare, verificate şi înregistrate prin grija Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, în condiţiile art. 40 alin. (1) lit. c) din Legea minelor nr. 61/1998, precum şi documentaţia de instituire a perimetrului de exploatare constituie anexe la studiul de fezabilitate.
    Expertizarea documentaţiilor de evaluare a resurselor şi a rezervelor se face numai la solicitarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, conform instrucţiunilor tehnice elaborate de aceasta.


    Articolul 27

    Planul de dezvoltare a exploatării va fi detaliat, la începerea şi pe parcursul activităţii, în studii tehnico-economice de exploatare, care vor fi avizate de Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale.


    Articolul 28

    Garanţia bancară pentru refacerea mediului, în cazul licenţei de exploatare, se constituie anual, în prima luna a perioadei la care se referă, şi se stabileşte în licenta, la cel puţin 1% din valoarea lucrărilor prevăzute în programele anuale de exploatare din anul respectiv, prin negociere, în funcţie şi de prevederile planului de refacere a mediului.
    Suma ce se constituie garanţie bancară va fi depusa la o banca agreată de Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale.
    Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale va elabora instrucţiuni tehnice privind aplicarea şi urmărirea măsurilor stabilite în studiul de impact asupra mediului (bilanţ de mediu) şi în planul de refacere a mediului.


    Articolul 29

    Pentru autorizarea de către Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale a începerii activităţilor miniere, titularii licenţelor vor prezenta unul dintre documentele prevăzute la art. 6 alin. (1) din Legea minelor nr. 61/1998, care atesta legalitatea ocupării terenurilor necesare desfăşurării activităţii pentru primul an de activitate.
    Pe parcursul executării activităţilor miniere, cu ocazia avizării programelor anuale de exploatare se va face şi dovada ocupării legale a terenurilor afectate în anul respectiv.


    Articolul 30

    Regimul permiselor de exploatare prevăzute la art. 18 din Legea minelor nr. 61/1998 va fi reglementat prin instrucţiuni tehnice elaborate de Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale.


    Articolul 31

    Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale aproba, în scris, în termen de 30 de zile de la data solicitării, potrivit art. 14 din Legea minelor nr. 61/1998, transferul drepturilor dobândite şi al obligaţiilor asumate în licenta de explorare sau de exploatare către altă persoană juridică, în condiţiile realizării activităţilor miniere cuprinse în licenta.


    Articolul 32

    Titularii licenţelor de exploatare vor întocmi programe anuale de exploatare, precum şi programele de cercetare de detaliu necesare dirijarii exploatării, cu luarea în considerare a instrucţiunilor privind protecţia mediului şi a zăcămintelor, şi le vor trimite spre avizare inspectoratelor teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, în luna decembrie a anului anterior celui pentru care sunt întocmite.


    Articolul 33

    Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale va emite instrucţiuni tehnice cu privire la conţinutul documentelor prevăzute la art. 8-10 şi la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea minelor nr. 61/1998.


    Articolul 34

    Suspendarea sau retragerea drepturilor obţinute prin licenta, în condiţiile art. 23 şi 24 din Legea mine lor nr. 61/1998, devine efectivă după aplicarea succesiva a amenzilor contravenţionale prevăzute la art. 42 şi 43, după notificarea de către Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale a nerespectării dispoziţiilor art. 23 şi/sau art. 24, respectiv după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, în condiţiile art. 25 din Legea minelor nr. 61/1998.


    Articolul 35

    Dependintele şi anexele tehnologice ale exploatării, care revin în proprietatea statului conform art. 27 alin. (2) din Legea minelor nr. 61/1998, sunt cele a căror dezafectare poate prejudicia valorificarea în continuare a zacamantului, şi anume: clădiri industriale, construcţii speciale de suprafaţa, construcţii miniere în subteran, instalaţii tehnologice de extracţie, transport, preparare-prelucrare, alimentare cu energie, apa, de aeraj, de evacuare a apelor, aparatura de măsurare, control şi reglare, aferente.


    Articolul 36

    Dependintele şi anexele tehnologice ale exploatarilor, revenite în proprietatea statului ca urmare a deciziei de încetare a concesiunii sau a administrării, conform art. 27 din Legea minelor nr. 61/1998, vor fi utilizate prin:
    - darea lor în folosinţă, ca utilităţi integrate procesului de exploatare, noilor titulari de licenţă de exploatare obţinută conform legii. În acest caz aceste dependinţe şi anexe tehnologice vor fi nominalizate într-o anexa la contractul de licenţă;
    - conservare, prin grija agentului economic şi cu aprobarea ministerului de resort, la minele şi carierele pentru care, prin hotărâre a Guvernului, s-a decis încetarea temporară a activităţii de exploatare şi conservarea acestora;
    - valorificare, prin proceduri legale, conform hotărârii Guvernului privind închiderea definitivă a minei sau a carierei.
    Titularul licenţei de exploatare anulate rămâne răspunzător de integritatea dependintelor şi anexelor tehnologice ale exploatării care trec în proprietatea statului, în limita termenului de 3 luni de la încetarea concesiunii sau a administrării, prevăzut la art. 27 alin. (4) din Legea minelor nr. 61/1998.


    Capitolul 3 Taxe, tarife şi redevenţe miniere


    Articolul 37

    Titularii actelor de dare în administrare sau în concesiune -permis de prospecţiune, licenta de dare în administrare pentru explorare sau pentru exploatare, licenta de concesiune pentru explorare sau pentru exploatare, permis de exploatare - sunt obligaţi la plata către bugetul de stat a taxelor anuale prevăzute la art. 30 din Legea minelor nr. 61/1998, de la data intrării în vigoare a acesteia, care vor fi achitate după cum urmează:
    a) pentru primul an de activitate, la data eliberării actului de dare în administrare sau în concesiune, proporţional cu numărul de luni rămase până la sfârşitul anului. Pentru titularii actelor de dare în administrare sau în concesiune, prevăzuţi la art. 46 din Legea minelor nr. 61/1998, primul an de activitate se considera, din punct de vedere al taxarii, anul 1998;
    b) pentru următorii ani de activitate, până la data de 20 decembrie a anului în curs, pentru anul următor.


    Articolul 38

    Taxele prevăzute la art. 30 din Legea minelor nr. 61/1998 se aplică la suprafaţa perimetrelor de prospecţiune, de explorare sau de exploatare, înscrisă în actele de dare în administrare sau în concesiune, cu luarea în considerare şi a reducerilor perimetrelor de explorare prevăzute la art. 9 alin. (4) din Legea minelor nr. 61/1998.


    Articolul 39

    Titularii actelor de dare în administrare sau în concesiune - licenta de dare în administrare pentru exploatare, licenta de concesiune pentru exploatare, permis de exploatare, licenta de explorare prin care se realizează produse miniere din exploatare experimentala - sunt supuşi la plata către bugetul de stat a redeventei miniere, conform art. 31 din Legea minelor nr. 61/1998, din ziua începerii realizării producţiei, respectiv de la data intrării în vigoare a Legii nr. 61/1998 pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 46 din lege.


    Articolul 40

    Baza de calcul a redeventei miniere o constituie valoarea producţiei miniere realizate, stabilită în conformitate cu preţurile practicate în perioada pentru care se face calculul.


    Articolul 41

    Produsele miniere realizate de către titular, în funcţie de resursa minerala exploatată, se nominalizeaza în actele de dare în administrare sau în concesiune şi se actualizează prin acte adiţionale însuşite de către titular şi de către Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale, ori de câte ori este cazul.


    Articolul 42

    Titularii actelor de dare în administrare sau în concesiune pentru exploatare, care sunt obligaţi la plata redeventei miniere, au obligaţia sa calculeze şi sa înregistreze în contabilitate, lunar, valoarea produselor miniere şi valoarea redeventei şi sa o achite trimestrial, cu scadenţa până la data de 20 a lunii următoare trimestrului pentru care trebuie plătită redeventa.


    Articolul 43

    Obligaţia de plată a redeventei miniere revine şi titularilor de acte de dare în administrare sau în concesiune pentru explorare, care realizează producţie miniera prin exploatare experimentala, în condiţiile legii şi ale prezentelor norme.
    Plătitorii au obligaţia să depună un decont trimestrial privind redeventa miniera la organul fiscal de care aparţin, până la data de 20 a lunii următoare trimestrului pentru care trebuie plătită redeventa.


    Articolul 44

    Titularii licenţelor şi ai permiselor de exploatare sunt obligaţi ca, în termen de 15 zile de la data eliberării acestor documente, să depună la organul fiscal de care aparţin declaraţia de înregistrare ca plătitori de redevenţe miniere.


    Articolul 45

    Verificarea datelor pe baza cărora se calculează taxele şi redevenţele miniere, precum şi a sumelor acestora şi a scadentelor de plată se face de către Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale şi de către organele de stat cu atribuţii în domeniul controlului financiar.


    Articolul 46

    Aplicarea taxelor pe activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale, precum şi a redeventei miniere se face în condiţiile art. 30-33 din Legea minelor nr. 61/1998 şi ale prezentelor norme, iar fondurile rezultate se constituie venit la bugetul de stat.
    Neplata în termen a taxelor şi redevenţelor miniere se sancţionează conform prevederilor art. 33 alin. (2) din Legea minelor nr. 61/1998.


    Articolul 47

    Nivelul taxelor prevăzute la art. 30 alin. (2), (3) şi (4) din Legea minelor nr. 61/1998 va fi reactualizat, la propunerea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de rata inflaţiei, conform art. 30 alin. (5) din lege.


    Articolul 48

    Titularii licenţelor beneficiază de facilităţile fiscale prevăzute la art. 36 din Legea minelor nr. 61/1998. Echipamentele, instalaţiile şi aparatura prevăzute la art. 36 alin. (1) lit. d) din lege vor fi nominalizate într-o anexa la licenta, avizată de Ministerul Industriei şi Comerţului.


    Capitolul 4 Închiderea minelor


    Articolul 49

    Închiderea definitivă a unui zacamant, prevăzută la art. 37 din Legea minelor nr. 61/1998, se face pe baza instrucţiunilor specifice, emise în comun de către Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale şi Ministerul Industriei şi Comerţului.


    Articolul 50

    Închiderea temporară, conform art. 37 alin. (3) din Legea minelor nr. 61/1998, se aproba de către Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale, pe baza instrucţiunilor tehnice privind conţinutul documentaţiilor necesare închiderii.
    Instrucţiunile prevăzute la alin. 1 vor cuprinde obligatoriu şi etapa de conservare, în cazul închiderii temporare.


    Capitolul 5 Resurse minerale şi rezerve


    Articolul 51

    Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale va emite instrucţiuni tehnice pentru clasificarea resurselor şi rezervelor după gradul de certitudine şi criterii economice, precum şi conţinutul-cadru al documentaţiilor de evaluare a resurselor şi de calcul al rezervelor.
    Înregistrarea resurselor şi a rezervelor se face de către Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale pe baza documentaţiei de evaluare verificate, conform art. 40 alin. (1) lit. c) din Legea minelor nr. 61/1998.
    Activităţile miniere de dezvoltare şi de exploatare pe bază de licenţă nu pot fi efectuate decât asupra rezervelor înregistrate şi resurselor minerale valorificabile conjunctural.


    Articolul 52

    Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale constituie fondul geologic naţional şi fondul naţional de rezerve de substanţe minerale utile, pe baza înregistrărilor iniţiale şi a evoluţiei anuale a resurselor geologice şi a rezervelor, determinate de activităţile miniere efectuate, transmise de către titularii actelor de dare în administrare sau în concesiune.
    Modul de constituire şi de urmărire a evoluţiei fondului naţional de rezerve de substanţe minerale utile, cat şi de comunicare a datelor referitoare la evoluţia acestui fond se stabileşte în conformitate cu instrucţiunile tehnice elaborate de Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale.


    Articolul 53

    Titularii actelor de dare în administrare sau în concesiune au obligaţia de a transmite Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale actele juridice, documentele, datele şi informaţiile necesare elaborării şi completării Cărţii miniere, de a efectua la zi măsurătorile topogeodezice necesare şi de a completa hartile şi planurile de situaţie cu lucrările executate pe parcursul derulării activităţilor miniere.


    Articolul 54

    Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale va elabora instrucţiunile tehnice cu privire la conţinutul de detaliu al Cărţii miniere şi la obligaţiile concrete ale titularilor de acte de dare în administrare sau în concesiune, precum şi cu privire la conţinutul de detaliu al cadastrului minier şi la obligaţiile titularului cu privire la aceasta.


    Articolul 55

    Constatarea epuizarii rezervelor de substanţe minerale utile în vederea încetării exploatării, în condiţiile legii, se face de către Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale, pe baza inscrierilor din Cartea miniera, la iniţiativa titularului licenţei de exploatare.


    Articolul 56

    Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale va emite instrucţiuni tehnice privind conţinutul documentaţiilor necesare pentru încetarea exploatării unui zacamant, în vederea închiderii definitive a minei sau a carierei.


    Capitolul 6 Dispoziţii tranzitorii şi finale


    Articolul 57

    Instituţiile publice, companiile naţionale miniere şi societăţile comerciale, care, în termenul de 90 de zile prevăzut la art. 46 din Legea minelor nr. 61/1998, nu solicita Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale atribuirea în administrare sau concesionarea obiectivelor la care desfăşoară lucrări autorizate, se considera decăzute din drepturi, obiectivele devenind libere pentru concesionare altor persoane juridice române sau străine interesate, în condiţiile legii.
    Întocmirea documentaţiilor şi obţinerea licenţelor de concesionare directa a perimetrelor de exploatare în condiţiile art. 46 alin. (1) din Legea minelor nr. 61/1998 se vor realiza eşalonat, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii.
    Solicitarea de dare în administrare sau în concesiune, în condiţiile art. 46, va fi însoţită de fişa noului perimetru solicitat, definit conform art. 3 pct. 19 din Legea minelor nr. 61/1998.
    Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale va confirma, cu ocazia analizarii solicitării de perimetru, pe lângă legalitatea instituirii perimetrului de exploatare, şi eşalonarea prezentării documentaţiilor pentru concesionare.


    Articolul 58

    Ministerul Industriei şi Comerţului va gestiona în continuare executarea Programului geologic naţional, finanţat din resurse bugetare. Instituirea perimetrelor de cercetare geologica, precum şi regimul acestora se vor conformă prevederilor Legii minelor nr. 61/1998.
    Până la data intrării în vigoare a licenţelor de exploatare şi/sau de explorare, rămân în vigoare prevederile normelor referitoare la aprobarea/avizarea programelor anuale de exploatare şi/sau de cercetare, în limitele perimetrelor existente.


    Articolul 59

    Bugetele de venituri şi cheltuieli ale companiilor/societăţilor naţionale, precum şi selecţionarea produselor miniere a căror exploatare se realizează cu fonduri de la bugetul de stat, se aproba prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Industriei şi Comerţului, cu avizul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale şi al Ministerului Finanţelor.


    Articolul 60

    Dreptul de preemptiune al statului la achiziţionarea produselor miniere, conform art. 29 alin. (1) lit. g) din Legea minelor nr. 61/1998, poate fi invocat cu respectarea legislaţiei comerciale, preţurile fiind cele stabilite prin licenta de exploatare.


    Articolul 61

    Clasificarea internationala a resurselor şi rezervelor şi constituirea fondului naţional de rezerve conform acestei clasificari se aplică cu caracter experimental până la data de 31 decembrie 2000. Până la aceeaşi dată, în paralel, se menţin şi evidenta şi miscarea rezervelor, conform clasificarii utilizate până la data intrării în vigoare a Legii minelor nr. 61/1998.


    Articolul 62

    În derularea programului de închidere a unor mine sau a unor cariere, deschise anterior intrării în vigoare a Legii minelor nr. 61/1998, în termen de 30 de zile de la prezentarea de către titularul acordului a cererii de încetare a activităţii, Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale va proceda la apel public de oferta pentru concesionarea perimetrelor de exploatare, pentru cei interesaţi.
    Dacă în termen de 30 de zile de la data apelului public de oferta nici o persoană juridică nu îşi exprima interesul, Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale va inainta spre aprobare Guvernului decizia de închidere a minei sau a carierei.
    Prevederile alin. 1 şi 2 se aplică numai minelor sau carierelor care se inchid în ansamblul lor şi nu se aplică unor sectoare, zone sau blocuri aflate în legătură cu zone de exploatare.


    Articolul 63

    Instituţiile publice care pot primi licenţe de dare în administrare pentru exploatare pot fi organele administraţiei publice locale, în condiţiile Legii minelor nr. 61/1998.


    Articolul 64

    Sumele încasate în lei şi în valută, prin perceperea tarifelor prevăzute la art. 34 din Legea minelor nr. 61/1998, se administrează, se contabilizeaza şi se utilizează de către Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale, în regim extrabugetar.
    Bugetul de venituri şi cheltuieli privind mijloacele extrabugetare se întocmeşte, în conformitate cu prevederile legale, de către Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale.
    Disponibilităţile băneşti din mijloacele extrabugetare, aflate în cont la finele anului, se reportează în anul următor, conform prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea minelor nr. 61/1998.
    Transferul de tehnologie obţinut de la parteneri străini se reglementează prin licenta de concesiune.


    Articolul 65

    Instrucţiunile tehnice prevăzute la art. 2, 4, 26, 28, 49, 51, 52, 54 şi 56 din prezentele norme se vor elabora cu asistenţa instituţiilor publice interesate, se vor emite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale şi se vor publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    -------------