ORDIN nr. 470 din 24 februarie 2025privind stabilirea sediului biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate la alegerile pentru Președintele României din anul 2025
EMITENT
  • MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 181 din 28 februarie 2025
    Având în vedere prevederile art. 13 alin. (1) și ale art. 66 alin. (2) din Legea nr. 370/2004 privind alegerea Președintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
    în temeiul pct. 15 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 17/2025 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 și al art. 5 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 16/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările și completările ulterioare,
    ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.

    Articolul 1

    La alegerile pentru Președintele României din anul 2025, sediul biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate se stabilește la adresa: bulevardul Mărăști nr. 65-67, sectorul 1, București - Centrul Expozițional Romexpo, Pavilionul C2, Intrarea 2.


    Articolul 2

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe.

    Ministrul afacerilor externe,
    Emilian-Horațiu Hurezeanu

    București, 24 februarie 2025.
    Nr. 470.
    -----