ORDIN nr. 5.739 din 26 noiembrie 2024pentru completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1.237/2007 privind aprobarea Nomenclatorului național al sângelui uman și componentelor sanguine umane pentru utilizare terapeutică| EMITENT | MINISTERUL SĂNĂTĂȚII |
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1215 din 3 decembrie 2024
Văzând Referatul de aprobare nr. 5.739R din 26.11.2024 al Direcției generale asistență medicală și sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății și adresele Institutului Național de Transfuzie Sanguină „Prof. Dr. C.T. Nicolau“ nr. INTS810/c din 30.04.2024, INTS1.474/c din 4.09.2024, INTS1.675/c din 2.10.2024 și INTS1.797/c din 28.10.2024,
având în vedere prevederile lit. j) din anexa nr. 4 la Legea nr. 282/2005 privind organizarea activității de transfuzie sanguină, donarea de sânge și componente sanguine de origine umană, precum și asigurarea calității și securității sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul sănătății emite următorul ordin:
Articolul I
Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1.237/2007 privind aprobarea Nomenclatorului național al sângelui uman și componentelor sanguine umane pentru utilizare terapeutică, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 31 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:1. La articolul 1, după litera w) se introduce o nouă literă, litera w^1), cu următorul cuprins:
w^1) plasma proaspătă congelată deleucocitată (PPC-DL) înseamnă plasma supernatantă separată dintr-o donare de sânge total sau plasma colectată prin plasmafereză, cu îndepărtarea majorității leucocitelor din component și, ulterior, înghețată și conservată; ... ... 2. La articolul 5 alineatul (1) litera c), după punctul 4 se introduce un nou punct, punctul 5, cu următorul cuprins:5. plasmă proaspătă congelată deleucocitată (PPC-DL); ... ... 3. La articolul 11, după punctul 9 se introduce un nou punct, punctul 9^1, cu următorul cuprins:9^1. Plasmă proaspătă congelată deleucocitată (PPC-DL)
Descriere
Component sanguin obținut dintr-o singură unitate adult de sânge total, după separarea de elementele celulare și îndepărtarea majorității leucocitelor din component, în mod aseptic, conform unui proces autorizat și unei proceduri validate. Pentru a fi considerată deleucocitată, componenta plasmatică din sânge total trebuie să conțină mai puțin de 1 x 10^6 leucocite per unitate.
Controlul leucocitelor reziduale în unitatea plasmatică se efectuează în maximum 24 de ore după deleucocitare.
Separarea plasmei din sângele total și debutul congelării, condițiile și durata maximă de conservare, transportul, decongelarea, verificarea aspectului macroscopic înainte de administrare sunt aceleași ca la plasma proaspătă congelată din sânge total. ... ...
Articolul II
Direcțiile de specialitate ale Ministerului Sănătății, Institutul Național de Transfuzie Sanguină „Prof. Dr. C.T. Nicolau“, centrele județene de transfuzie sanguină și al municipiului București și unitățile sanitare vor duce la îndeplinire prezentul ordin.
Articolul III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătății,
Alexandru Rafila
București, 26 noiembrie 2024.
Nr. 5.739.
-----