HOTĂRÂRE nr. 561 din 10 mai 2009
pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 319 din 14 mai 2009



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 82 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 11 şi al art. 26 alin. (2) teza finală din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Se aprobă Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.


    Articolul 2

    Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi instituţia prefectului vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.


    Articolul 3

    Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.226/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 23 octombrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    ---------------
    p. Secretarul general al Guvernului,
    Ion Moraru
    Viceprim-ministru, ministrul administraţiei şi internelor,
    Dan Nica
    Şeful Departamentului pentru Afaceri Europene,
    Vasile Puşcaş
    Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Pogea
    Bucureşti, 10 mai 2009.
    Nr. 561.


    Anexă

    REGULAMENT 10/05/2009