LEGE nr. 31 din 6 mai 1996 (*actualizată*)
privind regimul monopolului de stat
(actualizată până la data de 27 februarie 1997*)
----------
*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 96 din 13 mai 1996. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 27 februarie 1997, cu modificările şi completările aduse de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 3 din 26 februarie 1997.
Parlamentul României adopta prezenta lege.
Capitolul I Dispoziţii generale
Articolul 1
Prin prezenta lege se instituie monopolul de stat asupra unor activităţi economice.
Prin monopol de stat, în sensul prezentei legi, se înţelege dreptul statului de a stabili regimul de acces al agenţilor economici cu capital de stat şi privat, inclusiv producători individuali, după caz, la activităţile economice constituind monopol de stat şi condiţiile de exercitare a acestora.
Articolul 2
Constituie monopol de stat:
a) fabricarea şi comercializarea armamentului, muniţiilor şi explozibililor; ...
b) producerea şi comercializarea stupefiantelor şi a medicamentelor care conţin substanţe stupefiante; ...
c) extracţia, producerea şi prelucrarea în scopuri industriale a metalelor preţioase şi a pietrelor preţioase; ...
d) producerea şi emisiunea de mărci poştale şi timbre fiscale; ...
e) fabricarea şi importul, în vederea comercializării în condiţii de calitate, a alcoolului şi a băuturilor spirtoase distilate; ...
f) fabricarea şi importul, în vederea comercializării în condiţiile de calitate, a produselor de tutun şi a hirtiei pentru tigarete; ...
g) organizarea şi exploatarea sistemelor de joc cu miza, directe sau disimulate; ...
h) organizarea şi exploatarea pronosticurilor sportive. ...
Nu constituie monopol de stat fabricarea băuturilor alcoolice în gospodăriile personale pentru consum propriu.
Capitolul II Administrarea şi exploatarea monopolurilor de stat
Articolul 3
Administrarea monopolurilor de stat prevăzute la art. 2 se face de către Ministerul Finanţelor. Exploatarea activităţilor constituind monopol de stat se face de către agenţii economici cu capital de stat şi privat, inclusiv de către producătorii individuali, după caz, pe bază de licenţe eliberate de Ministerul Finanţelor, cu avizul ministerului de resort sau al Băncii Naţionale a României în cazul metalelor preţioase şi al pietrelor preţioase.
Articolul 4
Licenţa reprezintă o autorizare acordată de stat pentru o perioadă determinata, în baza căreia o persoană fizica sau juridică poate să producă, sa prelucreze ori sa comercializeze, în cantitatea solicitată şi de o anumită calitate, un anume produs sau serviciu, care face obiectul monopolului de stat, în schimbul unui tarif de licenţa.
Nivelul tarifului de licenţa se stabileşte de către Guvern anual sau pe o perioadă determinata în funcţie de obiectul monopolului de stat, de cantitatea şi calitatea produselor fabricate ori comercializate sub licenţa.
Articolul 5
Titularii licenţelor au obligaţia să respecte condiţiile din licenţa referitoare la exploatarea activităţii pentru care a fost acordată şi la plata tarifului de licenţa; sumele percepute se vărsa la bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz, în vederea acoperirii cheltuielilor materiale şi de capital necesare administrării monopolurilor de stat.
Articolul 6
Licenţa poate fi acordată cetăţenilor români sau persoanelor juridice cu capital de stat şi privat, înmatriculate în România.
Licenţa este nominală şi se eliberează pentru locurile solicitate de către cei în cauza şi în care se desfăşoară activitatea pentru care este acordată. Ea nu poate fi cedata direct sau indirect.
Comitetul Olimpic Roman beneficiază de licenţa, prin efectul prezentei legi, pentru activităţile proprii prevăzute la art. 2 lit. g) şi h).
Articolul 7
Nu se acordă licenţa persoanelor care au fost condamnate pentru infracţiuni de corupţie, delapidare, escrocherie, furt, fals, infracţiuni la regimul armelor de foc şi a muniţiilor, la regimul stupefiantelor, precum şi celor condamnate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 13 alin. 1, dacă nu a operat reabilitarea.
Fac excepţie de la aceste prevederi cultivatorii de tutun.
Articolul 8
Este interzis agenţilor economici care intermediaza, depozitează sau desfac produse ce fac obiectul monopolului de stat să se aprovizioneze de la alţi producători sau importatori decît cei autorizaţi prin licenţa în condiţiile stabilite prin aceasta.
Articolul 9
Prevederile prezentei legi se aplică şi comercializării produselor din import şi exportului produselor care constituie monopol de stat potrivit art. 2.
Capitolul III Preţurile şi controlul activităţii de monopol de stat
Articolul 10
Preţurile pentru produsele prevăzute la art. 2 lit. a) şi b) se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei.
------------
Art. 10 a fost modificat de art. 4 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 3 din 26 februarie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 27 februarie 1997.
Capitolul IV Infracţiuni, contravenţii şi sancţiuni
Articolul 11
Controlul respectării regimului legal al activităţilor din domeniul monopolului de stat se exercită de către organele de specialitate ale Ministerului Finanţelor.
Ministerele de resort şi, după caz, autorităţile publice interesate vor comunică, la solicitarea Ministerului Finanţelor, lista cu specialiştii agreati pentru activităţile ce intră în sfera monopolului de stat, în vederea exercitării controlului prevăzut la alin. 1.
Articolul 12
Nerespectarea dispoziţiilor prezentei legi sau a condiţiilor prevăzute în licenţa atrage răspunderea penală, contravenţională sau administrativă, după caz. În licenţa sunt prevăzute cazurile de suspendare sau de retragere a acesteia.
Articolul 13
Desfăşurarea fără licenţa a oricăreia dintre activităţile rezervate monopolului de stat, prevăzute la art. 2 lit. a), b), c), d) şi g), constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă.
Desfăşurarea fără licenţa a oricăreia dintre activităţile prevăzute la art. 2 lit. e), f) şi h) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 500.000 lei şi 3.000.000 lei.
Bunurile şi valorile care au servit la săvârşirea sau care rezultă din exercitarea activităţilor ilicite prevăzute la alin. 1 se confisca.
Bunurile şi valorile care au servit la săvârşirea sau care rezultă din exercitarea activităţilor ilicite prevăzute la alin. 2 se confisca în vederea valorificării sau distrugerii, după caz.
Cheltuielile ocazionate cu confiscarea, valorificarea şi/sau distrugerea bunurilor care au servit la săvârşirea sau care au rezultat din exercitarea activităţilor ilicite vor fi justificate şi deduse din sumele obţinute ca urmare a valorificării bunurilor respective şi se vor reporta de la un an la altul.
Articolul 14
Constituie contravenţie comercializarea, în afară condiţiilor stabilite prin licenţa ori la preţuri sau tarife peste cele maximale, a produselor care fac obiectul monopolului de stat şi se sancţionează cu amendă de la 100.000 lei la 1.500.000 lei. Dispoziţiile privind reglementarea contravenţiilor din prezenta lege se completează cu prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu excepţia art. 25-27.
Capitolul V Dispoziţii tranzitorii şi finale
Articolul 15
Renunţarea la licenţa atrage obligaţia titularului de a plati tariful de licenţa pe trimestrul în curs.
În situaţia în care licenţa a fost suspendată sau retrasă se poate acorda celui care exploata monopolul de stat dreptul de a lichidă stocul de produse existente la data suspendării sau retragerii licenţei.
Articolul 16
Persoanele care la data intrării în vigoare a prezentei legi exercita o activitate dintre cele menţionate la art. 2 vor trebui să solicite licenţe
corespunzătoare în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii.
În caz contrar, dacă cererea le va fi respinsă, acestora li se vor aplica dispoziţiile art. 15 alin. 2.
Articolul 17
Prezenta lege intră în vigoare la 6 luni de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României.
În termen de 90 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial al României, Guvernul va stabili, prin hotărâri, pentru fiecare activitate sau bun în parte ce constituie monopolul de stat, condiţiile de desfăşurare a activităţii, conţinutul, cadrul general, modul de acordare a licenţelor, precum şi alte elemente specifice.
Articolul 18
Orice dispoziţii contrare prezentei legi se abroga.
Această lege a fost adoptată în şedinţa comuna a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 17 aprilie 1996, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ADRIAN NĂSTASE
PREŞEDINTELE SENATULUI
prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN
-------