DECIZIE nr. 66 din 31 ianuarie 2008
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 142 din 25 februarie 2008



    Ioan Vida - preşedinte
    Nicolae Cochinescu - judecător
    Aspazia Cojocaru - judecător
    Acsinte Gaspar - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Augustin Zegrean - judecător
    Ion Tiucă - procuror
    Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Marian Florin Pîslan în Dosarul nr. 2.902/2/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
    Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2008, în prezenţa autorului excepţiei şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 31 ianuarie 2008.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    Prin Încheierea din 25 septembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 2.902/2/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Marian Florin Pîslan în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea recursului declarat de acesta împotriva sentinţei Curţii de Apel Bucureşti prin care i s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că este neconstituţională abrogarea tezei a doua a art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă. Astfel, prin anularea posibilităţii instanţei de judecată de a se pronunţa pe cale incidentală asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate, nu se mai asigură aflarea adevărului şi se îngrădeşte dreptul la un proces echitabil.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal opinează că dispoziţiile atacate sunt constituţionale, iar criticile autorului excepţiei de neconstituţionalitate vizează, în realitate, interpretarea dată de instanţa de revizuire, în sensul imposibilităţii stabilirii pe cale incidentală a caracterului real sau nereal al conţinutului unui înscris determinant în pronunţarea hotărârii atacate.
    Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine art. 21 din Constituţie, atât timp cât părţilor le este asigurată posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate nefavorabilă.
    Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât principiul liberului acces la justiţie are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună-credinţă, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor celorlalte subiecte de drept.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, cu următorul cuprins:
    "La articolul I punctul 123, punctul 4 al articolului 322 va avea următorul cuprins:
    4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii ori dacă un magistrat a fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în acea cauză;".
    Anterior acestor modificări, pct. 4 al art. 322 din Codul de procedură civilă avea următorul cuprins: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: [...] 4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii. În cazul în care, în ambele situaţii, constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat şi cel învinuit de săvârşirea infracţiunii;".
    Excepţia de neconstituţionalitate este raportată la prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitoare la statul de drept, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, ale art. 124 alin. (3) referitoare la independenţa judecătorilor şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
    Cazul de revizuire prevăzut la art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă era redactat, până la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, în următorii termeni: "dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat irevocabil pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii, sau dacă partea care a jurat a fost condamnată irevocabil pentru fals."
    Atât în doctrină, cât şi în practica instanţelor s-a pus întrebarea ce se poate face în situaţiile în care intervine un impediment legal care face imposibilă pronunţarea unei hotărâri penale pentru stabilirea acestor infracţiuni. Soluţia, preconizată de literatura juridică şi însuşită în jurisprudenţă, era ca stabilirea săvârşirii infracţiunilor să se facă de către însăşi instanţa de revizuire, prin aplicarea sistemului probator de drept comun în materie, care se va administra în cursul revizuirii.
    Având în vedere că soluţia menţionată rămânea criticabilă sub aspectul legalităţii, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă a fost completat cu următorul text: "În cazul în care, în ambele situaţii, constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat şi cel învinuit de săvârşirea infracţiunii."
    Eliminarea acestui text prin dispoziţiile legale care formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate face imposibilă întoarcerea la soluţia anterioară, preconizată în doctrină şi validată de instanţele judecătoreşti, căci nu se poate accepta ca o normă de procedură judiciară abolită expres de legiuitor să producă în continuare efecte prin voinţa judecătorului chemat să aplice legea. Rămâne un vid legislativ în care hotărârile judecătoreşti viciate de infracţiunile menţionate nu mai pot fi reformate, cu evidenta încălcare a principiilor dreptăţii, accesului liber la justiţie şi dreptului la apărare, consacrate în Legea fundamentală.
    În consecinţă, Curtea Constituţională urmează să constate că art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, prin care s-au eliminat din cuprinsul art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă dispoziţiile analizate, contravine normelor şi principiilor prevăzute la art. 1 alin. (3), art. 21 şi, respectiv, art. 24 din Constituţia României.
    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marian Florin Pîslan în Dosarul nr. 2.902/2/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, prin care s-a eliminat din cuprinsul art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă textul în conformitate cu care "[...] În cazul în care, în ambele situaţii, constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat şi cel învinuit de săvârşirea infracţiunii", sunt neconstituţionale.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2008.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    prof. univ. dr. IOAN VIDA
    Magistrat-asistent,
    Ioana Marilena Chiorean
    ------