HOTĂRÂRE nr. 267 din 28 aprilie 2011
pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005
EMITENT
  • CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII - PLENUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 19 mai 2011



    Având în vedere dispoziţiile art. 38 alin. (1) şi ale art. 42 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul prevederilor art. 133 alin. (5) şi (7) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
    Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăşte:

    Articolul I

    Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 27 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 13, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(4) Lucrările Plenului şi secţiilor Consiliului sunt, de regulă, publice. Plenul sau secţiile hotărăsc, cu majoritate de voturi, situaţiile în care şedinţele nu sunt publice. Şedinţele în care secţiile Consiliului hotărăsc asupra cererilor având ca obiect încuviinţarea percheziţiei, reţinerii sau arestării preventive a judecătorilor, procurorilor sau magistraţilor-asistenţi nu sunt publice."
    2. După articolul 26 se introduc trei noi articole, articolele 26^1-26^3, cu următorul cuprins:
    "Art. 26^1. - (1) Cererile având ca obiect încuviinţarea percheziţiei, reţinerii sau arestării preventive a judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi se înregistrează de către Inspecţia judiciară într-un registru special nepublic, care va include: numărul curent, organul care a formulat cererea, termenul acordat pentru soluţionarea cererii, soluţia dispusă de secţia corespunzătoare a Consiliului şi data comunicării acesteia către parchetul sau instanţa care a solicitat încuviinţarea, după caz.
    (2) Cererile prevăzute la alin. (1) vor fi însoţite de un referat întocmit de organul care solicită încuviinţarea, de dosarul original al cauzei sau, după caz, de copia certificată a acestuia şi de un opis al conţinutului dosarului.
    (3) Cererile având ca obiect încuviinţarea percheziţiei, reţinerii sau arestării preventive a judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi se soluţionează de îndată de secţia corespunzătoare, prevăzută de art. 42 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (4) La dezbaterea cererilor nu participă judecătorul, procurorul sau magistratul-asistent faţă de care se cere încuviinţarea percheziţiei, reţinerii sau arestării preventive şi nici reprezentantul parchetului.
    (5) Copia certificată a dosarului cauzei se păstrează şi se arhivează la Inspecţia judiciară.
    (6) În cazul înaintării dosarului original al cauzei, acesta va fi restituit de îndată ce secţia corespunzătoare a Consiliului s-a pronunţat asupra încuviinţării, urmând a se efectua şi păstra copii de pe înscrisurile considerate relevante, care vor fi ataşate la dosarul de încuviinţare a percheziţiei, reţinerii sau arestării preventive.
    Art. 26^2. - (1) Hotărârile prin care secţiile Consiliului soluţionează cererile prevăzute la art. 26^1 alin. (1) vor cuprinde, în principal, următoarele elemente:
    a) descrierea faptei pentru care s-a început urmărirea penală şi încadrarea juridică a acesteia;
    b) motivele pentru care s-a solicitat încuviinţarea percheziţiei, reţinerii sau arestării preventive a judecătorului, procurorului ori magistratului-asistent;
    c) considerentele pentru care s-a admis sau s-a respins cererea;
    d) temeiul de drept al soluţionării cererii de încuviinţare.
    (2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) se tehnoredactează de îndată de grefa secţiilor şi se comunică organului care a formulat cererea. Aceste hotărâri nu se publică.
    Art. 26^3. - (1) Registrele prevăzute la art. 26^1 alin. (1) şi dosarele având ca obiect cereri de încuviinţare a percheziţiei, reţinerii şi arestării preventive a judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi se arhivează la Inspecţia judiciară.
    (2) Dosarul de încuviinţare şi anexele acestuia nu pot fi consultate şi copiate. De asemenea, informaţiile în legătură cu documentele conţinute de acestea nu pot fi comunicate."
    3. La articolul 43 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "d) efectuează verificări în vederea încuviinţării de către Secţia pentru judecători a percheziţiei, reţinerii sau arestării preventive a judecătorilor şi magistraţilor-asistenţi. Verificările vor fi consemnate într-un referat care va cuprinde: situaţia de fapt reţinută, încadrarea juridică, argumentele aduse de către organul care solicită încuviinţarea, precum şi alte aspecte relevante, inclusiv cele vizând admisibilitatea cererii, fără a se analiza fondul cauzei;".
    4. La articolul 44 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "d) efectuează verificări în vederea încuviinţării de către Secţia pentru procurori a percheziţiei, reţinerii sau arestării preventive a procurorilor. Verificările vor fi consemnate într-un referat care va avea conţinutul prevăzut de art. 43 alin. (1) lit. d)."


    Articolul II

    Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii,
    judecător Nicolae Horaţius Dumbravă
    Bucureşti, 28 aprilie 2011.
    Nr. 267.
    -------