ORDIN nr. 2.589/C din 9 octombrie 2008
privind modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.003/C/2008EMITENT | MINISTERUL JUSTIŢIEI |
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 706 din 17 octombrie 2008
În temeiul art. 8 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu modificările ulterioare,
în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 83/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul justiţiei emite următorul ordin:
Articolul I
Regulamentul de organizare şi funcţionare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.003/C/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 13 august 2008, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
"(6) În vederea intrării lor în vigoare, deciziile şi instrucţiunile cu caracter normativ emise de directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."
2. La articolul 7, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Directorii generali adjuncţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se numesc pentru un mandat de 4 ani, cu posibilitatea prelungirii o singură dată pentru încă 4 ani."
3. La articolul 12, alineatul (2) se abrogă.
Articolul II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul justiţiei,
Gabriel Tănăsescu,
secretar de stat
Bucureşti, 9 octombrie 2008.
Nr. 2.589/C.
------