ORDONANŢĂ nr. 37 din 27 august 1997 (*actualizată*)
pentru ratificarea Acordului de împrumut - Programul de dezvoltare a utilităţilor municipale, etapa a II-a, dintre România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 4 august 1997
(actualizată până la data de 14 noiembrie 2000*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------
    În temeiul prevederilor articolului 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, precum şi al articolului 1 lin. a) din Legea nr. 134/1997 pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
    Guvernul României emite următoarea ordonanţa:

    Articolul 1

    Se ratifică Acordul de împrumut - Programul de dezvoltare a utilităţilor municipale, etapa a II-a, dintre România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în valoare de 75 milioane dolari S.U.A., semnat la Bucureşti la 4 august 1997, prezentat în traducere în anexă.


    Articolul 2

    Finanţarea Programului de dezvoltare a utilităţilor municipale, etapa a II-a, se va asigura, pe întreaga perioada de executare a acestuia, din împrumutul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, din fonduri de la bugetul de stat, din alocaţii de la bugetele locale şi din surse proprii ale unităţilor beneficiare, conform planurilor de finanţare incluse în acordurile subsidiare de împrumut, garanţie şi proiect.
    Sumele de la bugetul de stat cu aceasta destinaţie vor fi prevăzute anual prin anexa la Legea bugetului de stat, ca poziţie distinctă şi globală, pe seama transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale, pentru investiţii finanţate parţial din împrumuturi externe.
    Plata serviciului datoriei externe aferente împrumutului Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare se va asigura din sursele proprii ale unităţilor beneficiare.


    Articolul 3

    Ministerul Finanţelor va plăti comisionul iniţial, prevăzut în Secţiunea 2.03 (b) a acordului de împrumut care face obiectul prezentei ordonanţe, din sumele aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 1997, la poziţia "Transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale pentru investiţii finanţate parţial din împrumuturi externe". Sumele plătite cu acest titlu se vor recupera de la beneficiarii finali ai împrumutului în condiţiile convenite prin acordurile subsidiare de împrumut, garanţie şi proiect.


    Articolul 4

    Unităţile beneficiare ale împrumutului Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare vor deschide şi vor alimenta anual, până la rambursarea integrala a împrumutului extern şi a celorlalte obligaţii care decurg din acesta, un cont de rezerva care va fi utilizat, în ordinea priorităţii, pentru: a) acoperirea serviciului datoriei externe; b) întreţinerea, înlocuirea şi dezvoltarea activelor sectorului de alimentare cu apa şi apa reziduală şi c) acele alte cheltuieli asupra cărora Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare îşi va fi dat acordul în prealabil.
    Contul de rezerva va fi alimentat cu sume cel puţin egale cu cele aferente activităţii de alimentare cu apa şi apa reziduală provenind din amortizare, vânzarea mijloacelor fixe şi din partea din profitul net care rămâne unităţii beneficiare după deducerea impozitului, a părţii ce revine salariaţilor şi a vărsămintelor din profitul net la bugetul local.
    Consiliile locale şi consiliile judeţene incluse în Programul de dezvoltare a unităţilor municipale, etapa a II-a, vor alimenta contul de rezerva cu sume prevăzute ca alocaţii în bugetele locale sau judeţene, după caz, de valoare cel puţin egală cu vărsămintele din profitul net efectuate şi cu impozitul pe profit plătit de unităţile beneficiare către bugetul local sau judeţean respectiv.
    ----------
    Alin. 3 al art. 4 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 37 din 27 august 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 271 din 9 octombrie 1997.


    Articolul 5

    Consiliile locale şi consiliile judeţene incluse în Programul de dezvoltare a unităţilor municipale, etapa a II-a, vor garanta împrumutul subsidiar acordat unităţilor beneficiare de către Ministerul Finanţelor, având obligaţia ca, anual, de la data intrării în vigoare a acordului de împrumut la care se face referire la art. 1 al prezentei ordonanţe şi până la data terminării acestuia să prevadă în bugetul propriu, la capitolul "Cheltuieli", ca poziţie distinctă, Fondul privind garantarea rambursării ratelor scadente la împrumutul subsidiar, precum şi a plăţii dobânzilor şi comisioanelor aferente acestuia, într-un cuantum de 10% din echivalentul în lei al obligaţiilor de plata anuale ale unităţilor beneficiare faţă de Ministerul Finanţelor, asumate prin acordurile subsidiare de împrumut, garanţie şi proiect.
    Soldul respectivului fond, neutilizat la finele anului, se reportează cu aceeaşi destinaţie în anul următor, într-un cont distinct, deschis la Trezoreria statului, purtător de dobânda. După rambursarea integrala a împrumutului subsidiar şi după plata comisioanelor şi dobânzilor aferente, acest sold se preia ca venit, în anul următor, la bugetul local sau judeţean din care s-a constituit.


    Articolul 6

    Comisionul de administrare la care se referă Secţiunea 3.01 (g) a acordului de împrumut care face obiectul prezentei ordonanţe se va plăti de către beneficiarii finali ai împrumutului, în condiţiile stabilite prin acordurile subsidiare de împrumut, garanţie şi proiect.


    Articolul 7

    Sumele aferente marjei de subîmprumut la care se face referire în Secţiunea 3.01 (f) a acordului de împrumut care face obiectul prezentei ordonanţe, vor fi virate la fondul de risc la dispoziţia Ministerului Finanţelor, deschis la Trezoreria statului, ale cărui disponibilităţi vor fi purtătoare de dobânzi în condiţiile legii.


    Articolul 8

    Se autorizează Guvernul României ca, prin Ministerul Finanţelor, de comun acord cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, să introducă, pe parcursul derulării împrumutului în raport cu condiţiile concrete de derulare a acordului de împrumut, amendamente la conţinutul acesteia care privesc realocări de fonduri, modificări în structura împrumutului pe categorii, componente şi beneficiari, modificări de termene, modificări şi adaptări în constituirea contului de rezerva, ca urmare a măsurilor de reorganizare a regiilor autonome beneficiare în baza Ordonanţei Guvernului nr. 30/1997, precum şi orice alte modificări care nu sunt de natura să sporească obligaţiile financiare ale României faţă de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare sau să determine noi condiţionări economice faţă de cele convenite iniţial între părţi.
    Guvernul va raporta periodic Parlamentului în legătura cu aceste amendamente, în cadrul Raportului privind datoria publică externa a României.


    PRIM-MINISTRU

    VICTOR CIORBEA

    Contrasemnează:

    -----------------

    Ministru de stat,

    ministrul finanţelor,

    Mircea Ciumara

    Ministru de stat,

    ministrul afacerilor externe,

    Adrian Severin

    Ministrul lucrărilor publice

    şi amenajării teritoriului,

    Nicolae Noica

    ACORD 04/08/1997