ORDONANŢĂ nr. 17 din 26 august 2014
pentru modificarea art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 629 din 27 august 2014



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. III.3 din Legea nr. 119/2014 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

    Articolul I

    Alineatul (3) al articolului 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanţa judecătorească în a cărei circumscripţie domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată."


    Articolul II

    Procesele şi cererile privind înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe a Guvernului se soluţionează de către instanţele legal învestite, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare la data când acestea au fost pornite.
    PRIM-MINISTRU
    VICTOR-VIOREL PONTA
    Contrasemnează:
    ---------------
    p. Viceprim-ministru,
    ministrul afacerilor interne,
    Ilie Botoş,
    secretar de stat
    p. Viceprim-ministru,
    ministrul dezvoltării regionale
    şi administraţiei publice,
    Shhaideh Sevil,
    secretar de stat
    Ministrul justiţiei,
    Robert Marius Cazanciuc
    Ministrul finanţelor publice,
    Ioana-Maria Petrescu
    p. Ministrul delegat pentru buget,
    Daniela Pescaru,
    secretar de stat
    Bucureşti, 26 august 2014.
    Nr. 17.
    ---------