LEGE nr. 114 din 11 octombrie 1996 (**republicată**)(*actualizată*)
privind locuintele
(actualizată până la data de 19 aprilie 2004*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL



  • Notă

    **) Republicată în temeiul art. II din Legea nr. 196 din 17 noiembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 26 noiembrie 1997.

    Legea nr. 114 din 11 octombrie 1996 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 21 octombrie 1996 şi a mai fost modificata prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40 din 10 iulie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 14 iulie 1997 şi prin Legea nr. 146 din 24 iulie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997.

    Reglementarea cadrului general de realizare, exploatare şi administrare a locuintelor are la baza urmatoarele principii:
    Accesul liber şi neingradit la locuinta este un drept al fiecarui cetatean.
    Realizarea locuintelor constituie un obiectiv major, de interes naţional, pe termen lung, al administraţiei publice centrale şi locale.

    Capitolul I Dispozitii generale


    Articolul 1

    Prezenta lege reglementeaza aspectele sociale, economice, tehnice şi juridice ale construcţiei şi folosinţei locuintelor.


    Articolul 2

    Termenii utilizati în cuprinsul prezentei legi au urmatorul înţeles:
    a) Locuinta
    Construcţie alcatuita din una sau mai multe camere de locuit, cu dependintele, dotarile şi utilitatile necesare, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii.
    b) Locuinta convenabila
    Locuinta care, prin gradul de satisfacere a raportului dintre cerinţa utilizatorului şi caracteristicile locuinţei, la un moment dat, acopera necesitatile esentiale de odihnă, preparare a hranei, educatie şi igiena, asigurand exigentele minimale prezentate în anexa nr. 1 la prezenta lege.
    c) Locuinta sociala
    Locuinta care se atribuie cu chirie subventionata unor persoane sau familii, a caror situaţie economica nu le permite accesul la o locuinta în proprietate sau inchirierea unei locuinte în condiţiile pieţei.
    d) Locuinta de serviciu
    Locuinta destinata functionarilor publici, angajatilor unor institutii sau agenti economici, acordată în condiţiile contractului de muncă, potrivit prevederilor legale.
    e) Locuinta de interventie
    Locuinta destinata cazarii personalului unităţilor economice sau bugetare, care, prin contractul de muncă, indeplineste activităţi sau functii ce necesita prezenta permanenta sau în caz de urgenta în cadrul unităţilor economice.
    f) Locuinta de necesitate
    Locuinta destinata cazarii temporare a persoanelor şi familiilor ale caror locuinte au devenit inutilizabile în urma unor catastrofe naturale sau accidente, sau ale caror locuinte sunt supuse demolarii în vederea realizării de lucrari de utilitate publică, precum şi lucrărilor de reabilitare ce nu se pot efectua în cladiri ocupate de locatari.
    g) Locuinta de protocol
    Locuinta destinata utilizarii de către persoanele care sunt alese sau numite în unele functii ori demnitati publice, exclusiv pe durata exercitarii acestora.
    h) Casa de vacanta
    Locuinta ocupata temporar, ca reşedinţa secundara, destinata odihnei şi recreerii.


    Articolul 3

    Autorizarea executarii construcţiilor de locuinte noi, indiferent de natura proprietăţii sau a amplasamentului, se face pe baza satisfacerii exigentelor minimale, prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege.
    Consiliile judetene şi locale, potrivit competentelor stabilite prin lege, pot autoriza executarea etapizata a construcţiilor de locuinte.


    Capitolul II Dezvoltarea construcţiei de locuinte


    Articolul 4

    Persoanele fizice sau juridice române pot realiza, cu respectarea prevederilor legale, constructii de locuinte pentru folosinţă proprie sau în scopul valorificarii acestora.


    Articolul 5

    --------------
    Alin. 1 al art. 5 a fost abrogat de art. 4 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 127 din 10 septembrie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 455 din 20 septembrie 1999.
    --------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
    Conform alin. 2, art. 4 din Cap. I al ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 127 din 10 septembrie 1999, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 455 din 20 septembrie 1999, persoanele juridice care s-au angajat în efectuarea investiţiilor din profit anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă beneficiază în continuare de facilităţile prevăzute la art. 5 alin. 1, la art. 6 şi la art. 12 alin. 2 din Legea nr. 114/1996, republicată, până la recepţia lucrărilor de construcţii sau de viabilizare a terenurilor, în condiţiile legii.
    Locuinţele care se realizează prin investiţii din profit de către persoane juridice române, precum şi în condiţiile art. 7 şi 20 din prezenta lege se pot amplasa pe terenurile aparţinând persoanelor fizice beneficiare de locuinţe, ale persoanelor juridice investitoare sau pe terenuri concesionate în acest scop de consiliile locale persoanelor juridice sau fizice, cu o reducere de până la 95% din taxa de concesiune.
    --------------
    Alin. 2 al art. 5 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 22 din 23 martie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 129 din 28 martie 2000.
    -------------
    Alin. 3 al art. 5 a fost abrogat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 215 din 29 decembrie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 30 decembrie 1999. ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 215 din 29 decembrie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 30 decembrie 1999 a fost respinsă de LEGEA nr. 285 din 5 iunie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 306 din 11 iunie 2001.
    Alin. 3 al art. 5 a fost abrogat de art. 37 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 17 din 14 martie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 113 din 15 martie 2000, abrogare menţinută şi prin modificarea art. 37 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 17 din 14 martie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 113 din 15 martie 2000 de către alin. (3) al art. 8 din LEGEA nr. 76 din 4 mai 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 195 din 5 mai 2000.
    ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 17 din 14 martie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 113 din 15 martie 2000 a fost abrogată de art. 40 din LEGEA nr. 345 din 1 iunie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 371 din 1 iunie 2002.
    LEGEA nr. 345 din 1 iunie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 371 din 1 iunie 2002 a fost abrogată de art. 298 din LEGEA nr. 571 din 22 decembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 927 din 23 decembrie 2003.
    Lucrările privind clădirile şi terenurile necesare pentru construirea de locuinţe prin Agenţia Naţionala pentru Locuinţe, cu excepţia caselor de vacanta, sunt de utilitate publică.
    --------------
    Alin. 4 al art. 5 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 22 din 23 martie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 129 din 28 martie 2000.


    Articolul 7

    Consiliile locale pot realiza din depozitele special constituite locuinte cu suprafetele construite prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege, exercitand controlul asupra pretului de vanzare, în vederea inlesnirii accesului la proprietate pentru unele categorii de persoane, în urmatoarea ordine de prioritate:
    a) tinerii căsătoriti care, la data contractarii locuinţei, au, fiecare, vârsta de până la 35 de ani;
    b) persoanele care beneficiaza de facilităţi la cumpararea sau construirea unei locuinte, potrivit prevederilor Legii nr. 42/1990, republicată;
    c) persoanele calificate din agricultura, invatamant, sănătate, administratie publică şi culte, care îşi stabilesc domiciliul în mediul rural;
    d) alte categorii de persoane stabilite de consiliile locale.
    Persoanele din categoriile menţionate la lit. a)-d) pot beneficia de o subvenţie de la bugetul de stat, în limitele prevederilor bugetare anuale, în raport cu venitul mediu net lunar pe membru de familie, de până la 30% din valoarea locuinţei calculată la valoarea finala a acesteia, precum şi de plată în rate lunare, pe termen de 20 de ani, a diferenţei faţă de preţul final al locuinţei, după ce s-au scăzut subvenţia şi avansul minim obligatoriu de 10% achitat de contractant, din valoarea locuinţelor calculată la data contractării*).
    -------------
    Alin. 2 al art. 7 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.
    -------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
    Art. 1 şi art. 2 din HOTĂRÂREA nr. 510 din 24 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 9 mai 2003 prevăd:
    "Art. 1
    Subvenţia de la bugetul de stat prevăzută la art. 7 alin. 2 din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru cumpărarea de locuinţe în anul 2003, se acordă în cuantum de 30% din valoarea locuinţei, calculată la valoarea finala, categoriilor de persoane prevăzute la alin. 1 din acelaşi articol, care au un venit mediu net lunar pe membru de familie de până la 3.700.000 lei.


    Articolul 2

    Pentru categoriile de persoane cu venituri medii nete lunare pe membru de familie mai mari de 3.700.000 lei cuantumul subventiei de la bugetul de stat prevăzute la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte după cum urmează:
    a) 20% pentru un venit mediu net lunar pe membru de familie cuprins între 3.700.001 lei şi 4.200.000 lei;
    b) 10% pentru un venit mediu net lunar pe membru de familie cuprins între 4.200.001 lei şi 4.500.000 lei;
    c) 5% pentru un venit mediu net lunar pe membru de familie cuprins între 4.500.001 lei şi 5.000.000 lei."
    Art. 1 şi art. 2 din HOTĂRÂREA nr. 496 din 1 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 19 aprilie 2004 prevăd:
    "Art. 1
    Subvenţia de la bugetul de stat prevăzută la art. 7 alin. 2 din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru cumpărarea de locuinţe în anul 2004, se acordă în cuantum de 30% din valoarea locuinţei, calculată la valoarea finală, categoriilor de persoane prevăzute la alin. 1 din acelaşi articol, care au un venit mediu net lunar pe membru de familie de până la 4.400.000 lei.


    Articolul 2

    Pentru categoriile de persoane cu venituri medii nete lunare pe membru de familie mai mari de 4.400.000 lei, cuantumul subvenţiei de la bugetul de stat prevăzute la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte după cum urmează:
    a) 20% pentru un venit mediu net lunar pe membru de familie cuprins între 4.400.001 lei şi 5.000.000 lei;
    b) 10% pentru un venit mediu net lunar pe membru de familie cuprins între 5.000.001 lei şi 5.300.000 lei;
    c) 5% pentru un venit mediu net lunar pe membru de familie cuprins între 5.300.001 lei şi 5.900.000 lei."
    Dobânda la suma avansată din depozitul special, care se restituie în rate, este de 5% anual.
    --------------
    Alin. 2^1 al art. 7 a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 22 din 23 martie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 129 din 28 martie 2000.
    -------------
    Alin. 3 al art. 7 a fost abrogat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.
    -------------
    Alin. 4 al art. 7 a fost abrogat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.
    În cazul nerestituirii la termenele stabilite a ratelor scadente, se va plati o dobânda de 10% anual asupra acestor rate.
    Autorităţile publice locale, prin administratori delegaţi de acestea, vor incheia cu persoanele fizice prevăzute în prezentul articol contracte de împrumut pentru sumele avansate din depozitul special, potrivit normelor legale în vigoare.


    Articolul 8

    Persoanele fizice prevăzute la art. 7 se vor adresa consiliilor locale, care vor analiza şi vor aproba, după caz, cererile respective, stabilind, totodata, şi ordinea de prioritate.
    Cuantumul subventiei se stabileste în raport cu venitul mediu net lunar pe membru de familie, potrivit normelor aprobate anual de Guvern*).
    ------------
    *) A se vedea Nota de la alin. 2 al art. 7.


    Articolul 9

    Depozitele special constituite pe seama consiliilor locale se alimenteaza din urmatoarele surse:
    a) sumele aprobate anual în bugetele locale, destinate realizării locuintelor;
    b) încasările realizate din vanzarea locuintelor şi a spatiilor cu alta destinatie din cladirile de locuit, cu excepţia celor care se fac venituri la bugetele locale, potrivit prevederilor legale în vigoare, precum şi sumele încasate potrivit prevederilor art. 7;
    c) alocatiile din bugetul de stat, în limita prevederilor aprobate anual cu aceasta destinatie;
    d) alte surse constituite potrivit legii.


    Articolul 10

    De prevederile art. 7 din prezenta lege beneficiaza, o singură dată, persoanele fizice care, împreună cu familia, nu au detinut şi nu au în proprietate o locuinta, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 7 lit. c), sau dacă locuinta în care gospodaresc împreună nu satisface exigentele minimale de suprafaţa, prevăzute în anexa nr. 1, corespunzător numarului de persoane din familie.
    Proprietarii locuintelor noi, persoane fizice, sunt scutiti de plată impozitului pe cladire timp de 10 ani de la data dobândirii locuinţei.
    În cazul instrainarii locuinţei în condiţiile prezentei legi, noul proprietar nu mai beneficiaza de scutirea de impozit.


    Articolul 11

    Locuintele care se realizează în condiţiile art. 7-9 din prezenta lege se vor amplasa, prin grija consiliilor locale, pe terenurile aflate în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale sau pe terenurile aparţinând persoanelor fizice beneficiare, în condiţiile prevederilor Codului civil, cu respectarea documentatiilor de urbanism legal aprobate şi cu asigurarea utilitatilor şi dotarilor edilitare necesare condiţiilor de locuit.


    Articolul 12

    Lucrarile de viabilizare a terenurilor destinate construcţiilor de locuinte, care constau în: drumuri publice, retele de alimentare cu apa şi canalizare, retele electrice şi, după caz, retele de gaze, telefonice şi de termoficare se finanţează după cum urmeaza:
    a) drumurile publice, retelele de alimentare cu apa şi canalizare şi, după caz, retelele de termoficare, din bugetele locale şi din alte fonduri legal constituite cu aceasta destinatie;
    b) retelele electrice stradale, inclusiv posturile de transformare aferente şi, după caz, de gaze şi telefonice stradale, din bugetele de venituri şi cheltuieli ale regiilor autonome de profil, din credite bancare contractate de acestea, precum şi din alte fonduri constituite cu aceasta destinatie.
    --------------
    Alin. 2 al art. 12 a fost abrogat de de art. 4 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 127 din 10 septembrie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 455 din 20 septembrie 1999.
    --------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
    Conform alin. 2, art. 4 din Cap. I al ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 127 din 10 septembrie 1999, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 455 din 20 septembrie 1999, persoanele juridice care s-au angajat în efectuarea investiţiilor din profit anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă beneficiază în continuare de facilităţile prevăzute la art. 5 alin. 1, la art. 6 şi la art. 12 alin. 2 din Legea nr. 114/1996, republicată, până la recepţia lucrărilor de construcţii sau de viabilizare a terenurilor, în condiţiile legii.


    Articolul 13

    Deschiderea finantarii şi începerea lucrărilor din fonduri publice se efectueaza după contractarea cu viitorii beneficiari a cel puţin 70% din numărul locuintelor prevăzute a fi incepute.
    Locuintele nerepartizate sau necontractate până la finalizare pot fi vândute în condiţiile prevederilor legale.
    -------------
    Alin. 2 al art. 13 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.


    Articolul 14

    Folosirea sumelor existente în depozitele constituite la nivelul consiliilor locale este de competenţa şi în raspunderea acestora.


    Articolul 15

    Alocatiile de la bugetul de stat se fundamentează de către consiliile locale, cu ocazia elaborarii bugetului de stat, distinct pentru terminarea locuintelor şi pentru realizarea de noi locuinte, şi se transmit consiliului judetean şi, respectiv, Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz.
    Propunerile de alocatii din bugetul de stat ale consiliilor locale, centralizate pe fiecare judet şi municipiul Bucureşti, se transmit Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului de către consiliile judetene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
    Pentru alocatiile de la bugetul de stat privind sprijinul statului pentru finantarea construcţiilor de locuinte potrivit prevederilor prezentei legi, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului indeplineste atribuţiile ordonatorului principal de credite, prevăzute în Legea privind finanţele publice.
    În execuţia bugetului de stat, alocatiile pentru constructii de locuinte se repartizeaza şi se acordă consiliilor locale beneficiare de către Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, prin intermediul consiliilor judetene şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, potrivit normelor metodologice.
    ---------------
    Art. 15 a fost modificat conform HOTĂRÂRII nr. 412 din 23 martie 2004, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 30 martie 2004, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei" cu denumirea "Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului".


    Articolul 16

    Lista cuprinzand numărul, structura pe numărul de camere şi amplasamentul locuintelor, precum şi lista persoanelor care vor beneficia de locuinte, în ordinea de prioritate stabilita conform art. 7 de către consiliile locale, se afişează la sediul acestora.


    Articolul 17

    Prin familie, în sensul prezentei legi, se înţelege sotul, sotia, copiii şi parintii sotilor, care locuiesc şi gospodaresc împreună.


    Articolul 18

    Până la restituirea sumelor datorate de către beneficiarii locuintelor, se instituie ipoteca legala asupra locuinţei.


    Articolul 19

    Înstrăinarea, prin acte între vii, a locuintelor pentru realizarea cărora s-au acordat subventii se poate face numai după restituirea integrală a sumelor actualizate datorate şi pe baza dovezii depunerii integrale a contravalorii sumelor actualizate, obtinute ca subventii de la bugetul de stat, potrivit prevederilor art. 7, în depozitul constituit pentru realizarea locuintelor, în condiţiile prezentei legi.


    Articolul 20

    Casa de Economii şi Consemnaţiuni va acorda credite persoanelor fizice de cetăţenie română, domiciliate în România, pentru construirea, cumpărarea, reabilitarea şi repararea capitala a locuinţelor proprietate personală, ale căror suprafeţe construite nu depăşesc limitele cuprinse în anexa nr. 1, pe maximum 20 de ani. Creditele se acordă cu o dobânda egala cu cea acordată de Casa de Economii şi Consemnaţiuni la depunerile pe termen ale populaţiei, la care se adauga o marja de 5 puncte procentuale şi se suporta:
    a) 15%, de către beneficiarul creditului;
    b) diferenţa, până la nivelul total al dobânzii, inclusiv marja de dobânda, de la bugetul de stat, în limita prevederilor aprobate anual cu aceasta destinaţie în bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
    ---------------
    Alin. 1 al art. 20 a fost modificat conform HOTĂRÂRII nr. 412 din 23 martie 2004, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 30 martie 2004, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei" cu denumirea "Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului".
    Casa de Economii şi Consemnatiuni nu va percepe nici un comision pentru creditele acordate.
    Creditele pentru construirea sau cumpararea de locuinte se acordă o singură dată persoanelor fizice cu cetatenie română, care nu au detinut şi nu au în proprietate o locuinta. De aceste credite mai beneficiaza, prin excepţie, persoanele calificate din agricultura, invatamant, sănătate, administratie publică şi culte, care îşi stabilesc domiciliul în mediul rural, precum şi cele care gospodaresc împreună cu familia în locuinte care nu satisfac exigentele minimale de suprafaţa, corespunzător numarului de persoane din familie, prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege.
    La primirea creditului, beneficiarul trebuie să aibă constituit la Casa de Economii şi Consemnatiuni un depozit reprezentand până la 10% din valoarea creditului solicitat.
    La depozitul constituit, Casa de Economii şi Consemnaţiuni va bonifica o dobânda egala cu cea suportată pentru depozitele pe termen de un an. Depozitul nu va fi restituit înainte de rambursarea integrală a creditului şi poate fi utilizat pentru restituirea ultimelor transe ale creditului, în limitele cuantumului depozitului constituit.
    -------------
    Alin. 5 al art. 20 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.
    Neplata, consecutiv, a 6 rate lunare de credit şi a dobanzii aferente atrage executarea silita asupra bunului dobândit. Bunul dobândit prin astfel de credite nu poate fi înstrăinat decat după restituirea creditului.
    Modul de plată şi cuantumul subventiilor se stabilesc prin convenţie între Casa de Economii şi Consemnatiuni şi Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice.
    ---------------
    Alin. 7 al art. 20 a fost modificat conform HOTĂRÂRII nr. 412 din 23 martie 2004, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 30 martie 2004, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei" cu denumirea "Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului".
    În execuţia bugetului de stat, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei va repartiza Casei de Economii şi Consemnatiuni, potrivit celor stabilite prin convenţie, sumele aferente subventiilor la dobânda pentru creditele acordate şi care urmeaza a fi acordate în anul respectiv.
    --------------
    Alin. 8 al art. 20 a revenit la forma iniţială prin respingerea acestui act normativ de către LEGEA nr. 330 din 28 iunie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 358 din 4 iulie 2001.
    Alin. 8 al art. 20 a fost modificat conform HOTĂRÂRII nr. 3 din 4 ianuarie 2001, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2001, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajarii Teritoriului" cu denumirea "Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei". HOTĂRÂREA nr. 3 din 4 ianuarie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2001 a fost abrogată de HOTĂRÂREA nr. 740 din 3 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 9 iulie 2003 prin care s-a dispus organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. HOTĂRÂREA nr. 740 din 3 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 9 iulie 2003 a fost abrogată de HOTĂRÂREA nr. 412 din 23 martie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 30 martie 2004.
    De prevederile prezentului articol pot beneficia, în vederea terminării lucrărilor de construcţii, şi persoanele care au cumpărat, potrivit legii, locuinţe aflate în diferite stadii de execuţie, situate în blocuri începute înainte de anul 1990 şi neterminate.
    -------------
    Alin. 9 al art. 20 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.
    --------------
    Alin. 10 al art. 20 a fost eliminat prin respingerea ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 98 din 29 iunie 2000 de către LEGEA nr. 330 din 28 iunie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 358 din 4 iulie 2001.


    Capitolul III Inchirierea locuintelor


    Articolul 21

    Inchirierea locuintelor se face pe baza acordului dintre proprietar şi chirias, consemnat prin contract scris, care se va inregistra la organele fiscale teritoriale şi va cuprinde:
    a) adresa locuinţei care face obiectul inchirierii;
    b) suprafaţa locativa şi dotarile folosite în exclusivitate şi în comun;
    c) suprafaţa curtilor şi a gradinilor folosite în exclusivitate sau în comun;
    d) valoarea chiriei lunare, regulile de modificare a acesteia şi modul de plată;
    e) suma plătită în avans în contul chiriei;
    f) locul şi condiţiile în care se realizează primirea şi restituirea cheilor;
    g) oblibaţiile părţilor privind folosirea şi întreţinerea spatiilor care fac obiectul contractului;
    h) inventarul obiectelor şi al dotarilor aferente;
    i) data intrarii în vigoare şi durata;
    j) condiţiile privind folosinţă exclusiva şi în comun a părţilor aflate în coproprietate;
    k) persoanele care vor locui împreună cu titularul contractului;
    l) alte clauze convenite între părţi.


    Articolul 22

    Sunt nule de drept orice clauze cuprinse în contractul de închiriere, care:
    a) obliga chiriasul sa recunoasca sau sa plateasca în avans proprietarului orice suma cu titlu de reparatie în sarcina proprietarului;
    b) prevad responsabilitatea colectiva a chiriasilor în caz de degradare a elementelor de constructii şi a instalaţiilor, a obiectelor şi dotarilor aferente spatiilor comune;
    c) impun chiriasilor sa faca asigurări de daune;
    d) exonereaza proprietarul de oblibaţiile ce îi revin potrivit prevederilor legale;
    e) autorizeaza pe proprietar să obţină venituri din nerespectarea clauzelor contractului de închiriere.


    Articolul 23

    În cazul în care părţile nu convin asupra reinnoirii contractului de închiriere, chiriasul este obligat sa părăsească locuinta la expirarea termenului contractual.


    Articolul 24

    Rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit se face în urmatoarele condiţii:
    a) la cererea chiriasului, cu condiţia notificarii prealabile într-un termen de minimum 60 de zile;
    b) la cererea proprietarului, atunci când:
    - chiriasul nu a achitat chiria cel puţin 3 luni consecutiv;
    - chiriasul a pricinuit insemnate stricaciuni locuinţei, cladirii în care este situata aceasta, instalaţiilor, precum şi oricăror alte bunuri aferente lor, sau dacă instraineaza fără drept părţi ale acestora;
    - chiriasul are un comportament care face imposibila convietuirea sau împiedica folosirea normala a locuinţei;
    - chiriasul nu a respectat clauzele contractuale;
    c) la cererea asociaţiei de proprietari, atunci când chiriasul nu şi-a achitat oblibaţiile ce-i revin din cheltuielile comune pe o perioadă de 3 luni, dacă au fost stabilite, prin contractul de închiriere, în sarcina chiriasului.


    Articolul 25

    Evacuarea chiriasului se face numai pe baza unei hotărâri judecătorești irevocabile.
    Chiriasul este obligat la plata chiriei prevăzute în contractul de închiriere, până la data executarii efective a hotărârii de evacuare.


    Articolul 26

    Chiriasul poate subinchiria, modifica sau imbunatati locuinta deţinută, numai cu acordul prealabil scris şi în condiţiile stabilite de proprietar, dacă acestea nu sunt interzise prin contractul de închiriere principal.
    Beneficiarul contractului de subinchiriere nu se poate prevala de nici un drept împotriva proprietarului şi nici asupra oricărui titlu de ocupare.
    Contractul de subinchiriere, incheiat cu respectarea prevederilor legale, se înregistrează la organele fiscale teritoriale.


    Articolul 27

    În cazul părăsirii definitive a domiciliului de către titularul contractului de închiriere sau al decesului acestuia, precum şi în cazul titularului de contract, nerezident, care, fără a fi detaşat, nu a mai folosit locuinta mai mult de 2 ani, fără întrerupere, închirierea continua, după caz:
    a) în beneficiul soţului sau al sotiei, dacă a locuit împreună cu titularul;
    b) în beneficiul descendenţilor sau al ascendenţilor, dacă au locuit împreună cu acesta;
    c) în beneficiul altor persoane care au avut acelaşi domiciliu cu titularul cel puţin un an şi care au fost înscrise în contractul de închiriere.
    În cazul mai multor cereri, beneficiul contractului de închiriere se dispune prin hotărâre judecătorească.
    În lipsa persoanelor care pot solicita locuinta, potrivit alin. 1, contractul de închiriere încetează în termen de 30 de zile de la data părăsirii domiciliului de către titularul contractului sau de la data înregistrării decesului ori de la împlinirea termenului de 2 ani de nefolosire neîntreruptă a locuinţei.
    -------------
    Art. 27 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.


    Articolul 28

    Proprietarul are urmatoarele obligaţii:
    a) sa predea chiriasului locuinta în stare normala de folosinţă;
    b) sa ia măsuri pentru repararea şi menţinerea în stare de siguranţă în exploatare şi de functionalitate a cladirii pe toata durata inchirierii locuinţei;
    c) sa intretina în bune condiţii elementele structurii de rezistenta a cladirii, elementele de construcţie exterioare ale cladirii (acoperis, fatada, imprejmuiri, pavimente), curtile şi gradinile, precum şi spatiile comune din interiorul cladirii (casa scarii, casa ascensorului, holuri, coridoare, subsoluri, scari exterioare);
    d) sa intretina în bune condiţii instalatiile comune proprii cladirii (ascensor, hidrofor, instalaţii de alimentare cu apa, de canalizare, instalaţii de incalzire centrala şi de preparare a apei calde, instalaţii electrice şi de gaze, centrale termice, crematorii, instalaţii de colectare a deseurilor, instalaţii de antena colectiva, telefonice etc.).


    Articolul 29

    Chiriasul are urmatoarele obligaţii:
    a) să efectueze lucrari de întreţinere, reparatii sau inlocuire a elementelor de constructii şi instalaţii din folosinţă exclusiva;
    b) sa repare sau sa inlocuiasca elementele de constructii şi de instalaţii deteriorate din folosinţă comuna, ca urmare a folosirii lor necorespunzatoare, indiferent dacă acestea sunt în interiorul sau în exteriorul cladirii; dacă persoanele care au produs degradarea nu sunt identificate, cheltuielile de reparatii vor fi suportate de cei care au acces sau folosesc în comun elementele de constructii, de instalaţii, obiectele şi dotarile aferente;
    c) să asigure curatenia şi igienizarea în interiorul locuinţei şi la părţile de folosinţă comuna pe toata durata contractului de închiriere;
    d) sa predea proprietarului locuinta în stare normala de folosinţă, la eliberarea acesteia.
    Oblibaţiile chiriasului cu privire la întreţinerea şi repararea spatiului inchiriat se păstrează şi în cazul subinchirierii locuinţei.


    Articolul 30

    În cazul neindeplinirii de către proprietar a obligaţiilor care îi revin cu privire la întreţinerea şi repararea locuinţei inchiriate, lucrarile pot fi executate de către chiriasi în contul proprietarului, retinand contravaloarea acestora din chirie.
    Chiriasul va putea executa aceste lucrari, dacă degradarea produsa este de natura sa afecteze folosinţă normala a cladirii sau a locuinţei şi numai atunci când proprietarul, la sesizarea scrisa a chiriasului, nu a luat măsuri de executare a lucrării, în termen de 30 de zile de la data sesizarii.


    Articolul 31

    Chiria practicata pentru locuinte va acoperi cheltuielile de administrare, întreţinere şi reparatii, impozitele pe cladiri şi pe teren, precum şi recuperarea investitiei, în functie de durata normata stabilita potrivit prevederilor legale, precum şi un profit supus negocierii între părţi.


    Articolul 32

    Nivelul maxim al chiriei pentru locuintele aflate în proprietatea statului se stabileste prin lege speciala. Chiria maxima pentru aceste locuinte se diferentiaza pe categorii de localităţi şi pe zone de către consiliile locale, după criteriile avute în vedere la stabilirea impozitelor şi a taxelor locale pentru terenuri.


    Articolul 33

    Titularii de contracte de închiriere pot face între ei schimb de locuinte, cu avizul autorităţii care a aprobat inchirierea sau, după caz, al proprietarului locuinţei.


    Capitolul IV Administrarea cladirilor de locuit


    Articolul 34

    Cladirile de locuit pot fi date de proprietar în administrarea unor persoane fizice sau juridice, asociaţii, servicii publice sau agenti economici specializati, după caz.
    Oblibaţiile celor care administreaza sunt, în principal, urmatoarele:
    a) gestionarea bunurilor şi a fondurilor banesti;
    b) efectuarea formalităţilor necesare în angajarea contractelor cu furnizorii serviciilor pentru exploatarea şi întreţinerea clădirii, derularea şi urmărirea realizării acestor contracte;
    -------------
    Lit. b) a alin. 2 al art. 34 a fost modificată de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.
    c) asigurarea cunoasterii şi respectarii regulilor de locuit în comun;
    d) reprezentarea intereselor proprietarului în raport cu autorităţile publice;
    e) indeplinirea oricăror alte obligaţii prevăzute de lege.


    Articolul 35

    În cladirile de locuit cu mai multe locuinte, proprietarul raspunde de asigurarea condiţiilor de functionare normala a locuinţei aflate în proprietate exclusiva şi a spatiilor aflate în proprietate indiviza.
    În acest scop proprietarii se pot constitui în asociaţii cu personalitate juridică.
    -------------
    Alin. 2 al art. 35 a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.
    Modul de înfiinţare, organizare şi functionare a asociaţiilor de proprietari se reglementeaza potrivit regulamentului-cadru cuprins în anexa nr. 2 la prezenta lege.


    Articolul 35^1

    Asociaţia de proprietari are un privilegiu imobiliar cu rang prioritar asupra apartamentelor şi altor spaţii, proprietate a membrilor săi, precum şi un privilegiu asupra tuturor bunurilor mobile ale acestora, pentru sumele datorate cu titlu de contribuţie la cheltuielile comune ale clădirii cu mai multe apartamente şi/sau spaţii cu alta destinaţie decât aceea de locuinta, după cheltuielile de judecată datorate tuturor creditorilor în interesul cărora au fost făcute.
    Privilegiul se înscrie în registrul de publicitate imobiliară al judecătoriei, la cererea preşedintelui asociaţiei de proprietari, pe baza extraselor de pe listele lunare de plată a cotelor de contribuţie din care rezultă suma datorată, în cazul în care creanta reprezintă o restanta de cel puţin 3 luni. Privilegiul se radiază la cererea reprezentantului legal al asociaţiei sau a proprietarului, pe baza chitanţei sau a altui înscris prin care asociaţia confirma plata sumei datorate.
    Operaţiunile de publicitate imobiliară privitoare la privilegiul prevăzut la alin.1 şi 2 sunt scutite de taxa de timbru.
    -------------
    Art. 35^1 a fost introdus de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.


    Articolul 36

    În cazurile în care, în cladirile de locuinte, unul dintre proprietari sau chiriasi împiedica cu buna stiinta şi sub orice formă folosirea normala a imobilului de locuit, creand prejudicii celorlalţi proprietari sau chiriasi, după caz, la solicitarea proprietarilor cladirilor sau a reprezentantului legal al acestora, instanţa va hotari masurile pentru folosirea normala a imobilului.


    Articolul 37

    Chiriasii cladirilor cu mai multe locuinte se pot asocia, potrivit legii, în scopul reprezentarii intereselor lor în raporturile cu proprietarii, precum şi cu alte persoane juridice sau persoane fizice.
    În acelasi scop, în cazul neconstituirii asociaţiei, chiriasii pot mandata un reprezentant.


    Capitolul V Locuinta sociala


    Articolul 38

    Constructiile de locuinte sociale se pot realiza, în orice localitate, pe amplasamentele prevăzute în documentatiile de urbanism şi în condiţiile prezentei legi.
    Constituirea fondului de locuinte sociale se face prin realizarea de constructii noi şi prin reabilitarea unor constructii existente.
    Consiliile locale controlează şi raspund de fondul de locuinte sociale situate pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale respective.


    Articolul 39

    Locuintele sociale apartin domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale.


    Articolul 40

    Locuintele sociale se vor amplasa numai pe terenurile aparţinând unităţilor administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor art. 11.


    Articolul 41

    Locuinta sociala se realizează cu respectarea suprafetei utile şi a dotarilor stabilite în limita suprafetei construite, potrivit anexei nr. 1 la prezenta lege.
    Pentru locuintele care se realizează prin reabilitarea construcţiilor existente se considera obligatorii numai prevederile legate de dotarea minima.


    Articolul 42

    Au acces la locuinta socială, în vederea închirierii, familiile sau persoanele cu un venit mediu net lunar, realizat în ultimele 12 luni, cu cel puţin 20% sub nivelul venitului net lunar pe membru de familie sau, după caz, pe persoana, stabilit conform prevederilor art. 8 alin. 2.
    -------------
    Alin. 1 al art. 42 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.
    Nivelul minim astfel calculat va fi corectat periodic de Guvern, în functie de evolutia situaţiei economice şi sociale, începând cu anul 1996.
    Venitul net lunar pe familie se stabileste pe baza declaraţiei de venit şi a actelor doveditoare, potrivit prevederilor legale.
    Declaratiile de venit, facute cu nesinceritate, atrag raspunderea materiala sau penala, după caz.


    Articolul 43

    Locuintele sociale se repartizeaza de către consiliile locale pe baza criteriilor stabilite anual de acestea, în condiţiile prevederilor prezentului capitol, şi de ele pot beneficia, în ordinea de prioritate stabilita de consiliile locale, urmatoarele categorii de persoane: tinerii căsătoriti care au fiecare vârsta de până la 35 de ani, tinerii proveniti din institutii de ocrotire sociala şi care au implinit vârsta de 18 ani, invalizii de gradul I şi II, persoanele handicapate, pensionarii, veteranii şi vaduvele de razboi, beneficiarii prevederilor Legii nr. 42/1990, republicată, şi ai Decretului-Lege nr. 118/1990, republicat, alte persoane sau familii indreptatite.


    Articolul 44

    Contractul de închiriere se incheie de către primar sau de către o persoană imputernicita de acesta cu beneficiarii stabiliti de consiliul local, pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire pe baza declaraţiei de venituri şi a actelor doveditoare necesare conform prevederilor legale.
    Nivelul chiriei nu va depăşi 10% din venitul net lunar, calculat pe ultimele 12 luni, pe familie. Diferenţa până la valoarea nominala a chiriei, calculată potrivit art. 31, va fi subventionata de la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde este situata locuinta sociala.


    Articolul 45

    Titularul contractului de închiriere este obligat sa comunice primarului, în termen de 30 de zile, orice modificare produsa în venitul net lunar al familiei acestuia, sub sancţiunea rezilierii contractului de închiriere.
    În cazurile în care venitul net lunar pe familie s-a modificat, autoritatea administraţiei publice locale va opera modificarea chiriei şi a subventiei acordate, cuvenite proprietarului.


    Articolul 46

    Contractul de închiriere se poate rezilia:
    a) în condiţiile prevăzute la art. 24 din prezenta lege;
    b) în cazul în care venitul mediu net lunar pe familie, realizat în 2 ani fiscali consecutivi, depăşeşte cu peste 20% nivelul minim prevăzut la art. 42 din prezenta lege, iar titularul contractului de închiriere nu a achitat valoarea nominala a chiriei în termen de 90 de zile de la comunicare.


    Articolul 47

    Locuintele sociale realizate potrivit prezentei legi nu pot fi vandute.


    Articolul 48

    Nu pot beneficia de locuinte sociale, potrivit prezentei legi, persoanele sau familiile care:
    a) deţin în proprietate o locuinta;
    b) au înstrăinat o locuinta după data de 1 ianuarie 1990;
    c) au beneficiat de sprijinul statului în credite şi execuţie pentru realizarea unei locuinte;
    d) deţin, în calitate de chiriaş, o alta locuinta din fondul locativ de stat.
    -------------
    Lit. d) a art. 48 a fost modificată de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.


    Articolul 49

    Beneficiarii locuintelor sociale nu au dreptul sa subinchirieze, sa transmita dreptul de locuire sau sa schimbe destinaţia spatiului inchiriat, sub sancţiunea rezilierii contractului de închiriere şi a suportarii eventualelor daune aduse locuinţei şi cladirii, după caz.


    Articolul 50

    Finantarea locuintelor sociale se asigura din bugetele locale, în limitele prevederilor bugetare aprobate anual, ale consiliilor locale, în care scop se instituie o subdiviziune de cheltuieli distincta în aceste bugete.
    Statul sprijina construcţia de locuinte sociale prin transferuri de la bugetul de stat, stabilite anual cu aceasta destinatie în bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, prin legea bugetului de stat.
    ---------------
    Alin. 2 al art. 50 a fost modificat conform HOTĂRÂRII nr. 412 din 23 martie 2004, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 30 martie 2004, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei" cu denumirea "Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului".
    Persoanele fizice şi agentii economici pot sprijini prin donatii sau contribuţii construcţia de locuinte sociale.


    Capitolul VI Locuinta de serviciu şi locuinta de interventie


    Articolul 51

    Fondul de locuinte de serviciu se compune din:
    a) locuinte existente, care, potrivit prevederilor legale, rămân cu destinaţia de locuinte de serviciu la data intrarii în vigoare a prezentei legi;
    b) locuinte noi.
    Condiţiile şi durata de închiriere vor fi stipulate în contractul de închiriere incheiat între părţile contractante, accesoriu la contractul de muncă.


    Articolul 52

    Locuintele noi se finanţează, în condiţiile legii, din:
    a) bugetul de stat şi bugetele locale, în limitele prevederilor bugetare aprobate anual cu aceasta destinatie;
    b) bugetele agentilor economici, pentru salariaţii acestora.


    Articolul 53

    Locuintele de serviciu finantate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale se realizează cu respectarea suprafetei utile şi a dotarilor, în limita suprafetei construite pe apartament, potrivit anexei nr. 1.
    Locuintele de serviciu se vor amplasa după cum urmeaza:
    a) pe terenurile aflate în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, pentru locuintele finantate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, cu asigurarea viabilizarii terenurilor, potrivit prevederilor art. 12;
    b) pe terenurile aparţinând agentilor economici, pentru locuintele şi lucrarile de viabilizare a terenurilor, finantate din bugetele acestora.
    În situaţii deosebite, determinate de natura amplasamentului şi de caracterul zonei, cu aprobarea ordonatorilor de credite, locuintele prevăzute la alin. 1 se pot construi cu suprafete majorate cu până la 20% faţă de cele prevăzute în anexa nr. 1, iar peste aceasta limita, cu aprobarea Guvernului.
    Locuintele de serviciu realizate în condiţiile prezentei legi, finantate din bugetul de stat şi din bugetele locale, pot fi vandute în condiţiile legii, cu aprobarea Guvernului, în situaţia în care activitatea care a generat realizarea locuintelor respective s-a restrans sau a incetat.


    Articolul 54

    Locuinta de interventie urmeaza regimul locuinţei de serviciu.
    Locuintele de interventie se realizează o dată cu obiectivul de investiţie şi se amplaseaza în incinta acestuia sau în imediata apropiere.
    Locuintele de interventie nu pot fi vandute chiriasilor.


    Capitolul VII Locuinta de necesitate


    Articolul 55

    Locuinta de necesitate se finanţează şi se realizează în condiţiile stabilite pentru locuinta sociala.
    Locuinta de necesitate se inchiriaza temporar persoanelor şi familiilor ale caror locuinte au devenit inutilizabile potrivit prevederilor art. 2 lit. f).
    Contractul de închiriere se incheie de către primarul localităţii sau de către o persoană imputernicita de acesta, pe baza hotărârii consiliului local, până la înlăturarea efectelor care au facut inutilizabile locuintele.


    Articolul 56

    Consiliile locale pot declara, în cazuri de extrema urgenta, drept locuinte de necesitate, locuintele libere aflate în fondul de locuinte sociale.
    Locuintele de necesitate libere se pot constitui temporar ca fond de locuinţe sociale.
    -------------
    Alin. 2 al art. 56 a fost introdus de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.


    Capitolul VIII Locuinta de protocol


    Articolul 57

    Locuintele de protocol sunt proprietate publică a statului.
    Administrarea fondului locativ de protocol se face de către Regia Autonoma "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat", care asigura evidenta, întreţinerea, repararea şi conservarea acestuia, precum şi incasarea chiriei.
    Atribuirea, ocuparea şi folosirea locuintelor de protocol se fac în condiţiile prezentei legi.


    Articolul 58

    Preşedintele României, preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputatilor şi primul-ministru beneficiaza, în condiţiile prezentei legi, de cate o locuinta de protocol, ca reşedinţa oficiala.
    Resedintele oficiale ale persoanelor prevăzute la alin. (1) se atribuie de către Guvern şi sunt puse la dispoziţia lor, împreună cu dotările aferente, pe perioada exercitării funcţiei, de către Regia Autonomă <<Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat>>.
    -------------
    Alin. 2 al art. 58 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.
    Lista cuprinzând imobilele cu destinaţie de reşedinţa oficială, precum şi celelalte locuinţe de protocol şi condiţiile pe care acestea trebuie să le îndeplinească, inclusiv cele de dotare şi confort, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
    -------------
    Alin. 3 al art. 58 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.


    Articolul 59

    Pot beneficia de locuinta de protocol, la cerere, cu plata chiriei prevăzute de lege, persoanele care indeplinesc urmatoarele functii publice: vicepresedinti ai Senatului şi ai Camerei Deputatilor, ministri de stat, ministrii şi asimilatii acestora, precum şi preşedintele Curtii Supreme de Justiţie, preşedintele Curtii Constitutionale, preşedintele Curtii de Conturi, preşedintele Consiliului Legislativ şi avocatul poporului, pe durata exercitarii functiei sau a mandatului.
    Pentru persoanele prevăzute la alin. 1, atribuirea locuinţei de protocol se face prin decizie a primului-ministru şi se pune la dispoziţia lor de către Regia Autonoma "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat".
    Atribuirea locuintelor de protocol se poate face numai dacă persoanele prevăzute la alin. 1 nu deţin, în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, o alta locuinta care să corespunda condiţiilor stabilite potrivit art. 58 alin. 3.
    Locuintele de protocol se amplaseaza numai în clădiri cu număr redus de apartamente destinate acestei folosinţe.
    -------------
    Alin. 4 al art. 59 a fost introdus de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.
    Suprafeţele locuinţelor de protocol vor fi cu cel puţin 30% mai mari decât cele prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta lege.
    -------------
    Alin. 5 al art. 59 a fost introdus de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.


    Articolul 60

    Pentru resedintele oficiale, Regia Autonoma "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat" va incheia contracte de închiriere cu serviciile de specialitate ale instituţiilor în care îşi desfăşoară activitatea persoanele beneficiare.
    Pentru locuintele de protocol, contractele de închiriere se incheie de către Regia Autonoma "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat" cu beneficiarii direcţi, care, pe aceasta baza, vor putea ocupa locuinta respectiva împreună cu membrii familiei.
    Contractul de închiriere a locuintelor de protocol şi a celor cu destinatie de reşedinţa oficiala inceteaza de drept în termen de 60 de zile de la data eliberarii din functie a beneficiarului.
    Atribuirea, în condiţiile prezentei legi, a unei resedinte oficiale, respectiv a unei locuinte de protocol, nu afectează drepturile locative deţinute de persoanele prevăzute la art. 58 şi 59.


    Capitolul IX Dispozitii tranzitorii şi finale


    Articolul 61

    Orice litigiu în legătură cu aplicarea prevederilor prezentei legi se solutioneaza de către instantele judecătorești.


    Articolul 62

    Prevederile Ordonantei Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investitiilor pentru realizarea unor lucrari publice şi constructii de locuinte, aprobata şi modificata prin Legea nr. 82/1995, se aplică în continuare până la terminarea locuintelor incepute.
    ------------
    Alin. 2 al art. 62 a fost abrogat de art. II din ORDONANŢA nr. 76 din 30 august 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 1 septembrie 2001.
    ------------
    Alin. 3 al art. 62 a fost abrogat de art. II din ORDONANŢA nr. 76 din 30 august 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 1 septembrie 2001.
    ------------
    Alin. 4 al art. 62 a fost abrogat de art. II din ORDONANŢA nr. 76 din 30 august 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 1 septembrie 2001.


    Articolul 63

    -------------
    Alin. 1 al art. 63 a fost abrogat de art. 86 din ORDONANŢA nr. 73 din 27 august 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 419 din 31 august 1999. ORDONANŢA nr. 73 din 27 august 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 419 din 31 august 1999 a fost abrogată de art. 85 din ORDONANŢA nr. 7 din 19 iulie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 3 august 2001. ORDONANŢA nr. 7 din 19 iulie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 3 august 2001 a fost abrogată de art. 298 din LEGEA nr. 571 din 22 decembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 927 din 23 decembrie 2003.
    Persoanele juridice române care investesc din profit pentru lucrarile prevăzute la art. 5, 6 şi 12, separat sau cumulativ, beneficiaza de scutirea de impozit pe profitul investit, conform prevederilor art. 5 din prezenta lege.


    Articolul 64

    Schimbarea destinatiei locuintelor, precum şi a spatiilor cu alta destinatie situate în cladiri colective se poate face numai cu acordul proprietarului sau al asociaţiei de proprietari. În vederea efectuării acestei schimbari, este necesar avizul favorabil al proprietarilor şi, după caz, al titularilor contractelor de închiriere din locuintele cu care se invecineaza, pe plan orizontal şi vertical, spatiul supus schimbarii.


    Articolul 65

    Construirea caselor de vacanta se autorizeaza, la cererea persoanelor fizice şi a agentilor economici, numai pe terenurile aflate în proprietatea acestora sau concesionate în condiţiile legii, în zonele stabilite prin documentatiile de urbanism şi amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii.


    Articolul 66

    Plata chiriei pentru resedintele oficiale se face din bugetele Presedentiei României, Senatului, Camerei Deputatilor şi Secretariatului General al Guvernului, în limitele prevederilor bugetare aprobate anual.


    Articolul 67

    Guvernul raspunde de aplicarea unitara, pe intreg teritoriul tarii, a politicii de dezvoltare a construcţiei de locuinte.
    Programul de dezvoltare a construcţiei de locuinte se elaboreaza de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, pe baza fundamentarii organelor administraţiei publice centrale interesate, a consiliilor judetene şi locale, în acord cu documentatiile de urbanism şi amenajare a teritoriului, aprobate conform legii.
    ---------------
    Alin. 2 al art. 67 a fost modificat conform HOTĂRÂRII nr. 412 din 23 martie 2004, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 30 martie 2004, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei" cu denumirea "Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului".


    Articolul 68

    Pentru aducerea la indeplinire a dispoziţiilor prezentei legi, Guvernul va adopta norme metodologice de aplicare*).
    ------------
    *) Normele metodologice au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 446 din 12 august 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 21 august 1997.


    Articolul 69

    Proprietarii din clădirile cu mai multe locuinţe în proprietate privată sau mixtă, constituiţi în asociaţii de locatari potrivit Legii nr. 5/1973
    privind administrarea fondului locativ şi reglementarea raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi, se reorganizează în asociaţii de proprietari, în conformitate cu Regulamentul-cadru al asociaţiilor de proprietari, cuprins în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta lege.
    Până la înfiinţarea şi funcţionarea birourilor de carte funciară, înregistrarea proprietăţii în vederea constituirii asociaţiilor de proprietari se face în registrele de publicitate de la birourile de transcripţiuni şi inscriptiuni imobiliare din judecătorii.
    Până la data dobândirii personalităţii juridice a asociaţiei de proprietari, asociaţiile de locatari constituite potrivit Decretului Consiliului de Stat nr. 387/1977
    pentru aprobarea Statutului privind organizarea şi funcţionarea asociaţiei locatarilor îşi desfăşoară activitatea pe baza statutului propriu şi a dispoziţiilor prezentei legi.
    -------------
    Art. 69 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.

    -------------
    Art. 70 a fost abrogat de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.

    Articolul 71

    Persoanele care beneficiaza de drepturi mai favorabile decat cele prevăzute în prezenta lege, consacrate prin legi speciale, care se referă, printre altele, la materia raporturilor juridice locative şi a celor conexe acestora, se bucura în continuare de aplicarea drepturilor mai favorabile.


    Articolul 72

    Dispozitiile prezentei legi privind inchirierea locuintelor se completeaza cu dispozitiile Codului civil privind contractul de locatiune.


    Articolul 73

    La data intrarii în vigoare a prezentei legi se abroga:
    - Legea nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ şi reglementarea raporturilor dintre proprietari şi chiriasi, cu excepţia cap. 4 şi a art. 63 cu referire la cap. 4 din aceeasi lege, exclusiv dispozitiile referitoare la suprafetele locative proprietate personala;
    - H.C.M. nr. 860/1973 pentru stabilirea masurilor de executare a Legii nr. 5/1973, în ceea ce priveste inchirierea de locuinte;
    - Decretul Consiliului de Stat nr. 256/1984 privind îmbunătăţirea regimului de construire a locuintelor şi modificarea unor reglementari referitoare la stabilirea preturilor limita ale locuintelor care se construiesc din fondurile statului, a preturilor de contractare ale locuintelor proprietate personala şi a preturilor de vanzare ale locuintelor din fondul locativ de stat, cu excepţia art. III şi a anexelor nr. 3 şi 4;
    - Decretul Consiliului de Stat nr. 68/1975 privind îmbunătăţirea regimului de construire a locuintelor din fondurile statului sau din fondurile populatiei cu sprijinul statului în credite şi execuţie;
    - art. 12 alin. 1 lit. a) şi alin. 2, art. 21-25 şi art. 35 alin. 2 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuintelor;
    - orice alte dispozitii contrare prevederilor prezentei legi.


    Anexa 1

    EXIGENTE MINIMALE
    pentru locuinte
    A. Cerinţe minimale:
    - acces liber individual la spatiul locuibil, fără tulburarea posesiei şi a folosinţei exclusive a spatiului detinut de către o altă persoană sau familie;
    - spatiu pentru odihna;
    - spatiu pentru prepararea hranei;
    - grup sanitar;
    - acces la energia electrica şi apa potabila, evacuarea controlata a apelor uzate şi a reziduurilor menajere.
    B. Suprafete minimale
    NOTĂ:
    - Suprafaţa camerei de zi de la locuinta cu o camera include spatiul pentru dormit.
    - Locul de luat masa poate fi inglobat în bucatarie sau în camera de zi.
    - Înălţimea libera minima a camerelor de locuit va fi de 2,55 m, cu excepţia mansardelor, supantelor şi niselor, la care se va asigura un volum minim de 15 mc de persoana.
    - Suprafaţa locuibila este suprafaţa desfăşurată a incaperilor de locuit. Ea cuprinde suprafaţa dormitoarelor şi a camerei de zi.
    - Suprafaţa utila este suprafaţa desfăşurată, mai puţin suprafaţa aferenta peretilor.
    - Suprafaţa utila a locuinţei este suma tuturor suprafeţelor utile ale incaperilor. Ea cuprinde: camera de zi, dormitoare, bai, WC, dus, bucatarie, spatii de depozitare şi de circulatie din interiorul locuinţei. Nu se cuprind: suprafaţa logiilor şi a balcoanelor, pragurile golurilor de uşi, ale trecerilor cu deschideri până la 1,00 m, nisele de radiatoare, precum şi suprafetele ocupate de sobe şi cazane de baie (cate 0,50 mp pentru fiecare soba şi cazan de baie), în cazul în care încălzirea se face cu sobe. În cazul locuintelor duplex, rampa, mai puţin palierele, nu se cuprinde în suprafaţa utila a locuinţei.
    - Suprafaţa construita pe locuinta, prevăzută în tabelul B, este suma suprafeţelor utile ale incaperilor, logiilor, balcoanelor, precum şi a cotei-părţi din suprafetele părţilor comune ale cladirilor (spalatorii, uscatorii, casa scarii, inclusiv anexele pentru colectarea, depozitarea şi evacuarea deseurilor menajere, casa liftului etc.), la care se adauga suprafaţa aferenta peretilor interiori şi exteriori ai locuinţei; în cazul incalzirii cu combustibil solid, se adauga suprafaţa aferenta sobelor şi cazanelor de baie. Nu sunt cuprinse suprafetele aferente boxelor de la subsol şi ale garajelor care pot fi prevăzute distinct.
    - Suprafaţa incaperii sanitare principale din locuinta va permite accesul la cada de baie al persoanelor imobilizate în scaun cu rotile.
    - Incaperea sanitara se include în locuinta, în cazul în care pot fi asigurate alimentarea cu apa şi canalizarea.
    - Latimea minima de circulatie a coridoarelor şi a vestibulului din interiorul locuinţei va fi de 120 cm.
    - În functie de amplasamentul construcţiei, suprafetele construite pot avea abateri în limitele de +-10% .
    - Numărul de persoane pe locuinta se utilizeaza la repartizarea locuintelor sociale, de interventie, de serviciu şi de necesitate.
    C. Încăperi sanitare
                       Numar de camere/locuinta
                       ------------------------------------------------------------
                       | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
     ------------------------------------------------------------------------------
     | Baie | 1 | 1 | 1 | 1 | 2 |
     ------------------------------------------------------------------------------
     | Dus | - | - | - | 1 | - |
     ------------------------------------------------------------------------------
     | WC | - | - | 1 | - | - |
     ------------------------------------------------------------------------------
                       D. Dotarea minima a incaperilor sanitare
                                               ------------------------------------
                                               | Baie | Dus | WC |
     ------------------------------------------------------------------------------
     | Cada de baie | | 1 | - | - |
     ------------------------------------------------------------------------------
     | Vas WC | | 1 | 1 | 1 |
     -----------------------------------------------------------------------------
     | Lavoar | mare | 1 | - | - |
     | -----------------------------------------------------
     | | mic | - | 1 | 1 |
     ------------------------------------------------------------------------------
     | Cuva pentru dus | | - | 1 | - |
     -----------------------------------------------------------------------------
     | Etajera | mare | 1 | - | - |
     | -----------------------------------------------------
     | | mica | - | 1 | 1 |
     ------------------------------------------------------------------------------
     | Oglinda | mare | 1 | - | - |
     | -----------------------------------------------------
     | | mica | - | 1 | 1 |
     ------------------------------------------------------------------------------
     | Portprosop | | 1 | 1 | 1 |
     -----------------------------------------------------------------------------
     | Portsapun | | 1 | 1 | 1 |
     |-----------------------------------------------------------------------------
     | Porthartie | | 1 | 1 | 1 |
     ------------------------------------------------------------------------------
     | Cuier | | 1 | 1 | - |
     |-----------------------------------------------------------------------------
     | Sifon pardoseala | | 1 | 1 | - |
     ------------------------------------------------------------------------------
        NOTĂ:
        - În baie se va prevedea spatiul pentru masina de spalat rufe.
        - Incaperile sanitare vor fi ventilate direct sau prin cos de ventilatie.
                        E. Dotarea minima a bucatariei
     ------------------------------------------------------------------------------
     | Nr. de camere/locuinta | 1-2 | 3 | 4 | 5 |
     |-----------------------------------------------------------------------------
     | Spalator cu cuva şi picurator | 1 | 1 | 1 | 1 |
     ------------------------------------------------------------------------------
        NOTĂ:
        - În bucatarie se vor prevedea: cos de ventilatie, spatiu pentru frigider şi pentru masa de lucru.
                      F. Dotarea minima cu instalaţii electrice
                          --------------------------------------------------------
                          | Dormitor | Camera de zi | Bucatarie | Baie | Dus | WC |
     ------------------------------------------------------------------------------
     | Loc de lampa | 1 | 1 | - | - | - | - |
     ------------------------------------------------------------------------------
     | Aplica | - | - | 1 | 1 | 1 | 1 |
     ------------------------------------------------------------------------------
     | Comutator | 1 | 1 | - | - | - | - |
     ------------------------------------------------------------------------------
     | Intrerupator | - | - | 1 | 1 | 1 | 1 |
     ------------------------------------------------------------------------------
     | Priza | 2 | 3 | 1 | - | - | - |
     ------------------------------------------------------------------------------
     | Priza cu contact | | | | | | |
     | de protecţie | - | - | 1 | 1 | - | - |
     ------------------------------------------------------------------------------

    NOTĂ:
    - Se vor prevedea întrerupătoare şi aplice pentru fiecare spatiu de depozitare şi spatiu de circulatie.
    - Priza cu contact de protecţie, instalata pentru baie, se monteaza în exteriorul incaperii.
    - Fiecare locuinta va fi prevăzută cu instalatie de sonerie.
    - În cladiri cu mai multe locuinte se vor prevedea instalaţii şi prize pentru antena colectiva şi telefon.
    - Pentru locuintele situate în mediu rural, dotarile minime privind incaperile sanitare şi bucataria se vor putea realiza pe parcursul existentei construcţiei, în corelare cu racordarea locuinţei la retelele de utilitate publică sau la sistemul propriu de alimentare cu apa şi evacuare controlata a apelor uzate.
    G. Spatii şi instalaţii de folosinţă comuna pentru cladiri cu mai multe locuinte
    - Instalaţii de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi ascensor conform normelor în vigoare.
    - Spatii pentru biciclete, carucioare şi pentru uscarea rufelor.
    - Spatii destinate colectarii, depozitarii şi evacuarii deseurilor menajere.
    - Spatii pentru depozitarea combustibililor solizi sau lichizi, în situaţiile în care nu se pot asigura încălzirea centrala şi/sau gaze la bucatarie.
    - Rampa de acces pentru persoanele imobilizate în scaun cu rotile.


    Anexa 2

    REGULAMENT 11/10/1996