HOTĂRÂRE nr. 24 din 25 noiembrie 2010
pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 8 decembrie 2010



    În temeiul art. XXV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor şi al art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
    Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul I

    Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.076 din 30 noiembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 2. - (1) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este organizată în 4 secţii - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, Secţia penală, Secţia comercială, Secţia de contencios administrativ şi fiscal -, 4 complete de 5 judecători şi Secţiile Unite."
    2. La articolul 3^1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 3^1. - (1) Distribuirea aleatorie a dosarelor se realizează prin sistemul ECRIS, atât la nivelul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi la nivelul completelor de 5 judecători."
    3. La articolul 8, partea introductivă a alineatului (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 8. - (1) Preşedintele exercită următoarele atribuţii privind activitatea Secţiilor Unite, a completelor competente să judece recursurile în interesul legii, a completelor de 5 judecători, a secţiilor şi a compartimentelor din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:".
    4. La articolul 8 alineatul (1), după litera a) se introduce o nouă literă, litera a^1), cu următorul cuprins:
    "a^1) prezidează completele competente să judece recursurile în interesul legii şi completele de 5 judecători, iar în cadrul secţiilor orice complet, când participă la judecată;".
    5. La articolul 8 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b) ia măsurile necesare pentru desemnarea prin tragere la sorţi a judecătorilor care fac parte din completele competente să judece recursurile în interesul legii, precum şi a judecătorilor care fac parte din completele de 5 judecători. În lipsa preşedintelui, vicepreşedintele ia măsurile necesare pentru desemnarea prin tragere la sorţi a judecătorilor care fac parte din completele competente să judece recursurile în interesul legii, precum şi a judecătorilor care fac parte din completele de 5 judecători, în condiţiile art. 27^2 şi 29;".
    6. La articolul 10 alineatul (3), litera d) se abrogă.
    7. La articolul 14, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Vicepreşedintele prezidează, în lipsa preşedintelui, completele de 5 judecători, completele competente să judece recursurile în interesul legii şi Secţiile Unite."
    8. La articolul 19, după litera a) se introduc două noi litere, literele a^1) şi a^2), cu următorul cuprins:
    "a^1) aprobă compunerea completelor de 5 judecători şi a completelor din cadrul secţiilor;
    a^2) sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu cereri de recurs în interesul legii;".
    9. La articolul 24, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Secţiile Unite sunt prezidate de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar în lipsa acestuia, de vicepreşedinte."
    10. Articolul 26 se abrogă.
    11. După capitolul III se introduce un nou capitol, capitolul III^1, cu următorul cuprins:
    "CAPITOLUL III^1
    Completele competente să judece recursurile în interesul legii
    Art. 27^1. - (1) Recursul în interesul legii se judecă de un complet format din preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau, în lipsa acestuia, din vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedinţii de secţii din cadrul acesteia şi un număr de 20 de judecători, dintre care 14 judecători din secţia în a cărei competenţă intră problema de drept care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti şi câte 2 judecători din cadrul celorlalte secţii.
    (2) Completul este prezidat de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Art. 27^2. - (1) După sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele sau, în lipsa acestuia, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ia măsurile necesare pentru desemnarea, prin tragere la sorţi, a judecătorilor din secţia în a cărei competenţă intră problema de drept care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, precum şi a judecătorilor din celelalte secţii ce intră în alcătuirea completului.
    (2) În cazul în care problema de drept prezintă interes pentru două sau mai multe secţii, preşedintele sau, în lipsa acestuia, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie stabileşte secţiile interesate şi numărul judecătorilor din cadrul acestora care intră în compunerea completului, după cum urmează:
    a) dacă problema de drept prezintă interes pentru două secţii, completul se compune din câte 8 judecători din cadrul secţiilor interesate şi câte 2 judecători din cadrul celorlalte secţii;
    b) dacă problema de drept prezintă interes pentru 3 secţii, completul se compune din câte 6 judecători din cadrul secţiilor interesate şi 2 judecători din cadrul celeilalte secţii;
    c) dacă problema de drept prezintă interes pentru toate secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul se compune din câte 5 judecători din cadrul fiecărei secţii.
    (3) Judecătorii ce intră în alcătuirea completului, în cazul în care problema de drept prezintă interes pentru două sau mai multe secţii, sunt desemnaţi potrivit dispoziţiilor alin. (1).
    Art. 27^3. - La şedinţele de judecată ale completelor competente să judece recursurile în interesul legii participă prim-magistratul-asistent, un magistrat-asistent-şef sau un alt magistrat-asistent, desemnat de preşedintele ori, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în funcţie de problema de drept care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti şi de specializarea magistratului-asistent."
    12. Titlul capitolului IV se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "CAPITOLUL IV
    Completele de 5 judecători ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie"
    13. Articolul 28 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 28. - (1) În cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie funcţionează 4 complete de 5 judecători, cu competenţa de judecată prevăzută de lege.
    (2) La începutul fiecărui an, în materie penală se stabilesc două complete de 5 judecători formate numai din judecători din cadrul Secţiei penale, iar în alte materii decât cea penală se stabilesc două complete de 5 judecători formate din judecători din cadrul Secţiei civile şi de proprietate intelectuală, Secţiei comerciale şi Secţiei de contencios administrativ şi fiscal.
    (3) Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prezidează completul de 5 judecători.
    (4) În lipsa preşedintelui, completul este prezidat de vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    (5) În lipsa preşedintelui şi a vicepreşedintelui, completul este prezidat de un preşedinte de secţie desemnat în acest scop de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."
    14. Articolul 29 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 29. - (1) În scopul stabilirii celor două complete de 5 judecători în materie penală, preşedintele sau, în lipsa acestuia, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie desemnează anual, prin tragere la sorţi, în prezenţa membrilor colegiului de conducere şi a preşedinţilor de secţii, câte 4 judecători din cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru fiecare dintre cele două complete.
    (2) În scopul stabilirii celor două complete de 5 judecători în alte materii decât cea penală, preşedintele sau, în lipsa acestuia, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie desemnează, în condiţiile prevăzute la alin. (1), judecătorii din componenţa acestor complete.
    (3) Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie stabileşte anual reprezentativitatea secţiilor în compunerea completelor prevăzute la alin. (2) şi aprobă compunerea completelor de 5 judecători.
    (4) La tragerea la sorţi din anul următor nu vor participa judecătorii anterior desemnaţi, până la asigurarea desemnării tuturor judecătorilor.
    (5) În condiţiile prevăzute la alin. (1)-(4), se stabilesc câte 4 judecători supleanţi pentru fiecare complet."
    15. După articolul 29 se introduc două noi articole, articolele 29^1 şi 29^2, cu următorul cuprins:
    "Art. 29^1. - (1) Schimbarea membrilor completelor de 5 judecători se face în mod excepţional, în cazurile de incompatibilitate şi de imposibilitate obiectivă a judecătorului de a participa la şedinţa de judecată. În aceste cazuri, preşedintele sau, în lipsa acestuia, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie desemnează judecătorul sau judecătorii supleant/supleanţi.
    (2) În cazul eliberării din funcţie a unui judecător care face parte din completul de 5 judecători, preşedintele sau, în lipsa acestuia, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie desemnează un judecător supleant.
    (3) Când completul de 5 judecători judecă recursurile împotriva hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară, din complet nu poate face parte judecătorul sancţionat disciplinar. În acest caz, preşedintele sau, în lipsa acestuia, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie desemnează un judecător supleant.
    Art. 29^2. - (1) La şedinţele de judecată ale completelor de 5 judecători participă prim-magistratul-asistent, un magistrat-asistent-şef sau un alt magistrat-asistent, desemnat de preşedintele ori, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în funcţie de specializarea magistratului-asistent.
    (2) Când completul de 5 judecători judecă recursurile împotriva hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară, la şedinţele de judecată ale respectivului complet de 5 judecători nu poate participa magistratul-asistent sancţionat disciplinar."
    16. La articolul 33, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(4) Preşedinţii de secţii stabilesc grupuri de lucru formate din 2-3 judecători şi/sau magistraţi-asistenţi ai secţiei pentru identificarea problemelor de drept care generează practică neunitară şi propunerea de soluţii în scopul rezolvării acestora, inclusiv propunerea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către colegiul de conducere al acesteia cu cereri de recurs în interesul legii, în vederea unificării practicii pe diverse probleme de drept."
    17. Articolul 40 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 40. - În şedinţele de judecată ale completelor competente să judece recursurile în interesul legii, ale completelor de 5 judecători şi ale secţiilor judecătorii poartă robă de culoare neagră, iar în şedinţele Secţiilor Unite, robă de culoare mov."
    18. Articolul 43 se abrogă.
    19. La articolul 49 alineatul (2), literele b) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "b) ia parte la şedinţele Secţiilor Unite, ale completului competent să judece recursurile în interesul legii şi ale completului de 5 judecători şi întocmeşte, direct sau prin personalul desemnat, toate actele şi lucrările pregătitoare, precum şi pe cele ulterioare şedinţelor la care participă;
    c) redactează hotărârile repartizate de preşedintele completului de 5 judecători, al completului competent să judece recursurile în interesul legii şi al Secţiilor Unite, la care a participat;".
    20. La articolul 50 alineatul (2), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) participă la şedinţele de judecată ale secţiei şi, în cazul în care sunt desemnaţi în acest scop, la şedinţele de judecată ale completului de 5 judecători şi ale completului competent să judece recursurile în interesul legii şi redactează hotărârile repartizate de preşedintele completului;".
    21. La articolul 51, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
    "(1^1) Magistraţii-asistenţi desemnaţi în acest scop participă la şedinţele de judecată ale completului de 5 judecători şi ale completului competent să judece recursurile în interesul legii."
    22. La articolul 65 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) primeşte, înregistrează şi repartizează la Secţiile Unite, la completele competente să judece recursurile în interesul legii, la completele de 5 judecători, la secţii şi la celelalte compartimente dosarele şi corespondenţa;".
    23. La articolul 66, partea introductivă a alineatului (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 66. - (1) Personalul repartizat la Secţiile Unite, la completele competente să judece recursurile în interesul legii, la completele de 5 judecători şi la secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are următoarele atribuţii:".
    24. La articolul 66 alineatul (2), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) registrul general, în care se trec, în ordinea intrării, toate dosarele primite de secţie şi de completele de 5 judecători, cu rubricile stabilite în acest scop, sub acelaşi număr înregistrându-se toate cererile depuse ulterior sau corespondenţa în legătură cu cauza respectivă;".
    25. La articolul 67, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 67. - (1) Toate registrele şi condicile se numerotează şi se parafează, iar la sfârşitul fiecărui an se întocmesc proceseverbale de închidere, semnate de vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de prim-magistratul-asistent, în cazul registrelor Secţiilor Unite, ale completelor competente să judece recursurile în interesul legii, ale completelor de 5 judecători şi ale Registraturii generale, şi de preşedintele de secţie şi de magistratul-asistent-şef, în cazul registrelor secţiilor."
    26. La articolul 69, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 69. - (1) Dosarele predate arhivei Secţiilor Unite, completelor competente să judece recursurile în interesul legii, completelor de 5 judecători şi arhivelor secţiilor se prezintă fără întârziere preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, vicepreşedintelui sau, după caz, preşedinţilor de secţii, pentru luarea măsurilor prevăzute de lege şi de prezentul regulament."
    27. La articolul 70, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 70. - (1) Pe coperta fiecărui dosar se menţionează denumirea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, completul competent să judece recursurile în interesul legii, completul de 5 judecători sau secţia competentă -, numărul dat dosarului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi alte date de identificare a cauzei şi a dosarelor altor instanţe, pe care le cuprinde."
    28. La articolul 71, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Programul de acces la arhive pentru persoanele prevăzute la alin. (1) şi (1^1) se aprobă de preşedinţii de secţii, iar pentru Secţiile Unite, completele competente să judece recursurile în interesul legii şi completele de 5 judecători, de vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se afişează la loc vizibil."
    29. La articolul 102, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Programul de acces la arhive se aprobă de preşedinţii de secţii, iar pentru Secţiile Unite, completele competente să judece recursurile în interesul legii şi completele de 5 judecători, de vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se afişează la loc vizibil."


    Articolul II

    Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
    judecător dr. Livia Doina Stanciu
    Bucureşti, 25 noiembrie 2010.
    Nr. 24.
    _________