LEGE nr. 84 din 5 aprilie 2004
pentru înfiinţarea unor comune
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 7 aprilie 2004



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul 1

    (1) Se aprobă înfiinţarea unor comune în judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Botoşani, Braşov, Constanţa, Covasna, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea.
    (2) Componenţa şi satele reşedinţe ale comunelor înfiinţate potrivit alin. (1) sunt cele prevăzute în anexa nr. 1.
    (3) Componenţa şi satele reşedinţe ale comunelor existente, ca urmare a reorganizării acestora conform alin. (1), sunt cele prevăzute în anexa nr. 2.


    Articolul 2

    (1) Până la constituirea, potrivit legii, a autorităţilor administraţiei publice locale în comunele înfiinţate conform art. 1, gestionarea activităţilor curente se asigură de câte doi delegaţi, numiţi prin ordin al prefectului, cu atribuţii de primar şi viceprimar, precum şi de câte un secretar numit de prefect, în condiţiile legii.
    (2) Salarizarea persoanelor prevăzute la alin. (1) se face, potrivit reglementărilor legale în vigoare, din bugetul comunelor înfiinţate.


    Articolul 3

    (1) Consiliile judeţene şi delegaţii împuterniciţi conform prevederilor art. 2 alin. (1), împreună cu direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi consiliile locale ale comunelor şi oraşelor reorganizate, repartizează veniturile şi cheltuielile actualelor bugete ale acestora între localităţile nou-înfiinţate şi cele reorganizate conform art. 1 alin. (2).
    (2) Veniturile şi cheltuielile care, în condiţiile legii, revin de drept comunelor înfiinţate se administrează şi se gestionează prin autorităţile locale delegate ale acestora, iar echilibrarea bugetelor locale se realizează pe seama sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, în limita creditelor bugetare aprobate, în anul 2004, pentru judeţul din care fac parte.
    (3) Bugetul pe anul 2004 al fiecărei comune înfiinţate se elaborează de către delegaţii prevăzuţi la art. 2 alin. (1), cu avizul direcţiei generale a finanţelor publice a judeţului respectiv.
    (4) Operaţiunile de predare-primire a patrimoniului comunelor nou-înfiinţate se fac pe bază de protocoale încheiate între fiecare dintre primarii comunelor şi oraşelor care se reorganizează şi delegatul, desemnat prin ordin al prefectului, cu atribuţii de primar al comunei înfiinţate.


    Articolul 4

    Până la noile alegeri locale, autorităţile administraţiei publice locale din comunele şi oraşele care se reorganizează vor funcţiona în componenţa avută la intrarea în vigoare a prezentei legi.


    Articolul 5

    (1) Comunei reorganizate Ciprian Porumbescu, judeţul Suceava, i se atribuie denumirea Ilişeşti.
    (2) Comunei reorganizate Târgu Frumos, judeţul Iaşi, i se atribuie denumirea Ion Neculce.
    (3) Comunei înfiinţate prin preluarea satului Vităneşti de la comuna Optaşi-Măgura, judeţul Olt, i se atribuie denumirea Sârbii-Măgura.
    (4) Comunei reorganizate Brusturi-Drăgăneşti, judeţul Neamţ, i se atribuie denumirea Brusturi.
    (5) Denumirea comunei Izvoarele, judeţul Giurgiu, se schimbă în Isvoarele.


    Articolul 6

    Satul Beteşti din componenţa comunei Mugeni, judeţul Harghita, trece în componenţa oraşului Cristuru Secuiesc, judeţul Harghita, ca localitate componentă.


    Articolul 7

    Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta lege.


    Articolul 8

    Anexa la Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 54-55 din 27 iulie 1981, cu modificările ulterioare, se modifică în mod corespunzător.
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 24 februarie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    VALER DORNEANU
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 18 martie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
    DORU IOAN TĂRĂCILĂ
    Bucureşti, 5 aprilie 2004.
    Nr. 84.


    Anexa 1
    COMUNELE ÎNFIINŢATE
      JudeţulComuna înfiinţatăComuna sau oraşul de unde provin
      Denumirea   Satele componente
      12   34
      ALBACut1.CutCâlnic
      ARADDorobanţi1.DorobanţiCurtici
        Frumuşeni1.FrumuşeniFântânele
          2.Aluniş  
        Zădăreni1.ZădăreniFelnac
          2.Bodrogu Nou  
      ARGEŞBughea de Sus1.Bughea de SusAlbeştii de Muscel
      BACĂUSărata1.SărataNicolae Bălcescu
      BOTOŞANI   2.Bălţata  
      Blândeşti1.BlândeştiSuliţa
          2.Cerchejeni  
          3.Şoldăneşti  
      BRAŞOVDrăguş1.DrăguşViştea
      CONSTANŢACuza Vodă1.Cuza VodăCastelu
        Saligny1.SalignyMircea Vodă
          2.Făclia  
          3.Ştefan cel Mare  
      COVASNABixad1.BixadMalnaş
        Micfalău1.MicfalăuMalnaş
      DOLJCatane1.CataneNegoi
          2.Catanele Noi  
        Cârcea1.CârceaCoşoveni
        Cârna1.CârnaGoicea
        Coţofenii din Faţă1.Coţofenii din FaţăAlmăj
          2.Beharca  
        Dobroteşti1.DobroteştiAmărăştii de Sus
          2.Nisipuri  
        Galiciuica1.GaliciuicaGiubega
        Ghidici1.GhidiciPiscu Vechi
        Ghindeni1.GhindeniMalu Mare
        Întorsura1.ÎntorsuraRadovan
        Pleşoi1.PleşoiPredeşti
          2.Cârstovani  
          3.Frasin  
          4.Milovan  
        Rojişte1.RojişteBratovoeşti
          2.Tâmbureşti  
        Tălpaş1.TălpaşFărcaş
          2.Mofleşti  
          3.Nistoi  
          4.Puţinei  
          5.Soceni  
      GALAŢINegrileşti1.NegrileştiMunteni
          2.Slobozia Blăneasa  
        Poiana1.PoianaNicoreşti
          2.Vişina  
      GIURGIUCosoba1.CosobaJoiţa
        Herăşti1.HerăştiHotarele
          2.Miloşeşti  
        Izvoarele1.IzvoareleHotarele
          2.Teiuşu  
        Săbăreni1.SăbăreniJoiţa
      HARGHITACiceu1.CiceuSiculeni
          2.Ciaracio  
        Leliceni1.LeliceniSâncrăieni
          2.Fitod  
          3.Hosasău  
          4.Misentea  
        Porumbeni1.Porumbenii MariMugeni
          2.Porumbenii Mici  
        Racu1.RacuSiculeni
          2.Satu Nou  
        Satu Mare1.Satu MareBrădeşti
        Sântimbru1.SântimbruSâncrăieni
          2.Sântimbru-Băi  
      IALOMIŢABorăneşti1.BorăneştiCoşereni
          2.Sinteşti  
        Bueşti1.BueştiAlbeşti
        Maia1.MaiaBrazii
        Ograda1.OgradaBucu
        Roşiori1.RoşioriMoviliţa
      IAŞIBalş1.BalşTârgu Frumos
          2.Boureni  
          3.Coasta Măgurii  
        Costeşti1.CosteştiTârgu Frumos
          2.Giurgeşti  
        Drăguşeni1.DrăguşeniŞcheia
          2.Frenciugi  
        Fântânele1.FântâneleFocuri
        Hărmăneşti1.Hărmăneştii VechiTodireşti
          2.Boldeşti  
          3.Hărmăneştii Noi  
        Răchiteni1.RăchiteniMirceşti
          2.Izvoarele  
          3.Ursăreşti  
        Roşcani1.RădeniTrifeşti
          2.Roşcani  
        Valea Lupului1.Valea LupuluiRediu
      MARAMUREŞCoaş1.CoaşSăcălăşeni
          2.Întrerâuri  
        Coltău1.ColtăuSăcălăşeni
          2.Cătălina  
        Gârdani1.GârdaniSălsig
        Onceşti1.OnceştiBârsana
      MEHEDINŢIBraniştea1.BranişteaVânători
          2.Goanţa  
        Vrata1.VrataGârla Mare
      MUREŞCorunca1.CoruncaLivezeni
          2.Bozeni  
        Sărăţeni1.SărăţeniSovata*)
      NEAMŢDrăgăneşti1.DrăgăneştiBrusturi-Drăgăneşti
          2.Orţăşti  
          3.Râşca  
          4.Şoimăreşti  
        Pânceşti1.PânceştiPoienari
          2.Ciurea  
          3.Holm  
          4.Tălpălăi  
          5.Patricheni  
        Gâdinţi1.GâdinţiSagna
      OLTCălui1.CăluiOboga
          2.Gura Căluiu  
        Găvăneşti1.GăvăneştiBaldovineşti
          2.Băleasa  
          3.Broşteni  
          4.Dâmburile  
        Ghimpeţeni1.GhimpeţeniNicolae Titulescu
          2.Ghimpeţenii Noi  
        Grădinile1.GrădinileStudina
          2.Arvăteasca  
          3.Plăviceanca  
        Gura Padinii1.Gura PadiniiOrlea
          2.Satu Nou  
        Ipoteşti1.IpoteştiMilcov
        Osica de Jos1.Osica de JosDobrun
          2.Bobu  
        Sârbii-Măgura1.VităneştiOptaşi-Măgura
        Vişina Nouă1.Vişina NouăVădastra
      PRAHOVACocorăştii Colţ1.Cocorăştii ColţMăneşti
          2.Cheşnoiu  
          3.Cocorăştii Grind  
          4.Colţu de Jos  
          5.Ghioldum  
          6.Perşunari  
          7.Piatra  
          8.Satu de Sus  
        Olari1.OlariGherghiţa
          2.Fânari  
          3.Olarii Vechi  
        Vadu Săpat1.Vadu SăpatFântânele
          2.Ghinoaica  
          3.Ungureni  
      SATU MAREAgriş1.AgrişBotiz
          2.Ciuperceni  
        Ciumeşti1.CiumeştiSanislău
          2.Berea  
          3.Viişoara  
      SIBIUBoiţa1.BoiţaTălmaciu*)
          2.Lazaret  
          3.Lotrioara  
          4.Paltin  
      SUCEAVABălăceana1.BălăceanaCiprian Porumbescu
        Ciprian Porumbescu1.Ciprian PorumbescuCiprian Porumbescu
        Hârtop1.HârtopPreuteşti
        Voitinel1.VoitinelGălăneşti
      TELEORMANBeciu1.BeciuPlopii-Slăviteşti
          2.Bârseştii de Jos  
          3.Smârdan  
        Beuca1.BeucaDrăcşenei
          2.Plopi  
        Dracea1.DraceaCrângu
          2.Florica  
          3.Zlata  
        Fântânele1.FântâneleSuhaia
        Frăsinet1.FrăsinetBăbăiţa
          2.Clăniţa  
        Purani1.Puranii de SusSiliştea
          2.Purani  
        Saelele1.SaeleleLunca
          2.Pleaşov  
        Uda-Clocociov1.Uda-ClocociovSlobozia Mândra
          2.Uda-Paciurea  
      TIMIŞBirda1.BirdaGătaia
          2.Berecuţa  
          3.Mânăstire  
          4.Sângeorge  
        Checea1.CheceaCenei
        Dudeştii Noi1.Dudeştii NoiBecicherecu Mic
        Fibiş1.FibişMaşloc
        Ghilad1.GhiladCiacova
          2.Gad  
        Gottlob1.GottlobLovrin
          2.Vizejdia  
        Iecea Mare1.Iecea MareCărpiniş
        Parţa1.ParţaŞag
        Pădureni1.PădureniJebel
        Saravale1.SaravaleSânpetru Mare
        Şandra1.ŞandraBiled
          2.Uihei  
        Tomnatic1.TomnaticLovrin
      VASLUICiocani1.CiocaniPerieni
          2.Crâng  
          3.Crângu Nou  
          4.Podu Petriş  
        Cozmeşti1.BăleştiDeleşti
          2.Cozmeşti  
          3.Fâstâci  
          4.Hordileşti  
        Dodeşti1.DodeştiViişoara
          2.Urdeşti  
        Fereşti1.FereştiVăleni
        Muntenii de Sus1.Muntenii de SusTanacu
          2.Satu Nou  
        Pochidia1.PochidiaTutova
          2.Borodeşti  
          3.Satu Nou  
          4.Sălceni  
        Puşcaşi1.PuşcaşiLaza
          2.Poiana lui Alexa  
          3.Teişoru  
          4.Valea Târgului  
      VÂLCEADiculeşti1.Băbeni-OlteţuFăureşti
          2.Budeşti  
          3.Colelia  
          4.Diculeşti  
        Lăcusteni1.ConteaZătreni
          2.Găneşti  
          3.Lăcusteni  
          4.Lăcustenii de Jos  
          5.Lăcustenii de Sus  
      VRANCEABilieşti1.BilieştiSuraia
        Gologanu1.GologanuMilcovul
        Obrejiţa1.ObrejiţaTâmboeşti
        Răstoaca1.RăstoacaMilcovul

    --------- Notă *) Oraşe din care se desprind unele comune.


    Anexa 2
    COMUNELE REORGANIZATE
               
      JudeţulComuna reorganizatăComuna înfiinţată prin reorganizare
      Denumirea   Satele componente
      12   34
      ALBACâlnic1.CâlnicCut
          2.Deal  
      ARADFântânele1.FântâneleFrumuşeni
          2.Tisa Nouă  
        Felnac1.FelnacZădăreni
          2.Călugăreni  
      ARGEŞAlbeştii de Muscel1.AlbeştiBughea de Sus
          2.Cândeşti  
      BACĂUNicolae Bălcescu1.Nicolae BălcescuSărata
          2.Buchila  
          3.Galbeni  
          4.Lărguţa  
          5.Valea Seacă  
      BRAŞOVViştea1.Viştea de JosDrăguş
          2.Olteţ  
          3.Rucăr  
          4.Viştea de Sus  
          5.Viştişoara  
      BOTOŞANISuliţa1.SuliţaBlândeşti
          2.Cheliş  
          3.Dracşani  
      CONSTANŢACastelu1.CasteluCuza Vodă
          2.Nisipari  
        Mircea Vodă1.Mircea VodăSaligny
          2.Gherghina  
          3.Satu Nou  
          4.Ţibrinu  
      COVASNAMalnaş1.MalnaşBixad
          2.Malnaş-Băi  
          3.Valea ZălanuluiMicfalău
      DOLJAlmăj1.AlmăjCoţofenii din Faţă
          2.Bogea  
          3.Moşneni  
          4.Şitoaia  
        Amărăştii de Sus1.Amărăştii de SusDobroteşti
          2.Zvorsca  
        Bratovoeşti1.BratovoeştiRojişte
          2.Bădoşi  
          3.Georocu Mare  
          4.Prunet  
        Coşoveni1.CoşoveniCârcea
        Fărcaş1.FărcaşTălpaş
          2.Amărăşti  
          3.Golumbelu  
          4.Golumbu  
          5.Plopu-Amărăşti  
        Giubega1.GiubegaGaliciuica
        Goicea1.GoiceaCârna
        Malu Mare1.Malu MareGhindeni
          2.Preajba  
        Negoi1.NegoiCatane
        Piscu Vechi1.Piscu VechiGhidici
          2.Pisculeţ  
        Predeşti1.PredeştiPleşoi
          2.Bucicani  
          3.Predeştii Mici  
        Radovan1.RadovanÎntorsura
          2.Fântânele  
          3.Târnava  
      GALAŢIMunteni1.MunteniNegrileşti
          2.Frunzeasca  
          3.Ţigăneşti  
          4.Ungureni  
        Nicoreşti1.NicoreştiPoiana
          2.Braniştea  
          3.Coasta Lupei  
          4.Dobrineşti  
          5.Fântâni  
          6.Grozăveşti  
          7.Ionăşeşti  
          8.Mălureni  
          9.Piscu Corbului  
          10.Sârbi  
      GIURGIUHotarele1.HotareleHerăşti
              Isvoarele
        Joiţa1.JoiţaCosoba
          2.BâcuSăbăreni
      HARGHITABrădeşti1.BrădeştiSatu Mare
          2.Târnoviţa  
        Mugeni1.MugeniPorumbeni
          2.Aluniş  
          3.Beta  
          4.Dejuţiu  
          5.Dobeni  
          6.Lutiţa  
          7.Mătişeni  
          8.Tăietura  
        Sâncrăieni1.SâncrăieniLeliceni
              Sântimbru
        Siculeni1.SiculeniCiceu
              Racu
      IALOMIŢAAlbeşti1.AlbeştiBueşti
          2.Bataluri  
          3.Marsilieni  
        Brazii1.BraziiMaia
          2.Movileanca  
          3.Răsimnicea  
        Bucu1.BucuOgrada
        Coşereni1.CoşereniBorăneşti
        Moviliţa1.MoviliţaRoşiori
          2.Biţina-Pământeni  
          3.Biţina-Ungureni  
      IAŞIFocuri1.FocuriFântânele
        Mirceşti1.MirceştiRăchiteni
          2.Iugani  
        Rediu1.RediuValea Lupului
          2.Breazu  
          3.Horleşti  
          4.Tăuteşti  
        Şcheia1.ŞcheiaDrăguşeni
          2.Căueşti  
          3.Cioca-Boca  
          4.Poiana Şcheii  
          5.Satu Nou  
        Târgu Frumos*)1.BuzneaBalş
          2.DădeştiCosteşti
          3.Găneşti  
          4.Ion Neculce  
          5.Prigoreni  
          6.Războieni  
        Todireşti1.TodireştiHărmăneşti
          2.Băiceni  
          3.Stroeşti  
        Trifeşti1.TrifeştiRoşcani
          2.Hermeziu  
          3.Vladomira  
          4.Zaboloteni  
      MARAMUREŞBârsana1.BârsanaOnceşti
          2.Năneşti  
        Săcălăşeni1.SăcălăşeniCoaş
          2.CoruiaColtău
          3.Culcea  
        Sălsig1.SălsigGârdani
      MEHEDINŢIGârla Mare1.Gârla MareVrata
        Vânători1.VânătoriBraniştea
          2.Roşiori  
      MUREŞLivezeni1.LivezeniCorunca
          2.Bozeni  
          3.Ivăneşti  
          4.Poieniţa  
          5.Sânişor  
        Sovata**)   Sovata**)Sărăţeni
      NEAMŢPoienari1.PoienariPânceşti
          2.Bunghi  
          3.Săcăleni  
        Sagna1.SagnaGâdinţi
          2.Luţca  
          3.Vulpăşeşti  
        Brusturi-Drăgăneşti1.BrusturiDrăgăneşti
          2.Groşi  
          3.Poiana  
          4.Târzia  
      OLTBaldovineşti1.BaldovineştiGăvăneşti
          2.Gubandru  
          3.Pietriş  
        Dobrun1.DobrunOsica de Jos
          2.Chilii  
          3.Roşienii Mari  
          4.Roşienii Mici  
          5.Ulmet  
        Milcov1.UlmiIpoteşti
          2.Milcovu din Deal  
          3.Milcovu din Vale  
          4.Stejaru  
        Nicolae Titulescu1.Nicolae TitulescuGhimpeţeni
        Oboga1.ObogaCălui
        Optaşi-Măgura1.OptaşiSârbii-Măgura
        Orlea1.OrleaGura Padinii
          2.Orlea Nouă  
        Studina1.StudinaGrădinile
          2.Studiniţa  
        Vădastra1.VădastraVişina Nouă
      PRAHOVAFântânele1.FântâneleVadu Săpat
          2.Bozieni  
        Gherghiţa1.GherghiţaOlari
          2.Independenţa  
          3.Malamuc  
          4.Ungureni  
        Măneşti1.MăneştiCocorăştii Colţ
          2.Băltiţa  
          3.Coada Izvorului  
          4.Gura Crivăţului  
          5.Zalhanaua  
      SATU MAREBotiz1.BotizAgriş
        Sanislău1.SanislăuCiumeşti
          2.Horea  
          3.Marna Nouă  
      SIBIUTălmaciu**)   Tălmaciu**)Boiţa
      SUCEAVAGălăneşti1.GălăneştiVoitinel
          2.Hurjuieni  
        Ciprian Porumbescu1.IlişeştiBălăceana
          2.BraşcaCiprian
              Porumbescu
        Preuteşti1.PreuteştiHârtop
          2.Arghira  
          3.Basarabi  
          4.Bahna Arin  
          5.Huşi  
          6.Leucuşeşti  
      TELEORMANBăbăiţa1.BăbăiţaFrăsinet
          2.Merişani  
        Crângu1.CrânguDracea
          2.Secara  
        Drăcşenei1.DrăcşeneiBeuca
          2.Drăcşani  
          3.Odobeasca  
          4.Satul Vechi  
        Plopii-Slăviteşti1.Plopii-SlăviteştiBeciu
          2.Brâncoveanca  
          3.Dudu  
        Lunca1.LuncaSaelele
          2.Prundu  
        Siliştea1.SilişteaPurani
          2.Buteşti  
          3.Siliştea Mică  
        Slobozia Mândra1.Slobozia MândraUda-Clocociov
        Suhaia1.SuhaiaFântânele
      TIMIŞBecicherecu Mic1.Becicherecu MicDudeştii Noi
        Biled1.BiledŞandra
        Cărpiniş1.CărpinişIecea Mare
          2.Iecea Mică  
        Cenei1.CeneiChecea
          2.Bobda  
        Ciacova1.CiacovaGhilad
          2.Cebza  
          3.Macedonia  
          4.Obad  
          5.Petroman  
        Gătaia1.GătaiaBirda
          2.Butin  
          3.Percosova  
          4.Sculia  
          5.Şemlacu Mare  
          6.Şemlacu Mic  
        Jebel1.JebelPădureni
        Lovrin1.LovrinGottlob
              Tomnatic
        Maşloc1.MaşlocFibiş
          2.Alioş  
          3.Remetea Mică  
        Sânpetru Mare1.Sânpetru MareSaravale
          2.Igriş  
        Şag1.ŞagParţa
      VASLUIDeleşti1.DeleştiCozmeşti
          2.Albeşti  
          3.Fundătura  
          4.Hârsova  
          5.Mânăstirea  
          6.Răduieşti  
        Laza1.LazaPuşcaşi
          2.Bejeneşti  
          3.Râşniţa  
          4.Sauca  
        Tanacu1.TanacuMuntenii de Sus
          2.Beneşti  
        Perieni1.PerieniCiocani
        Tutova1.TutovaPochidia
          2.Bădeana  
          3.Ciortolom  
          4.Coroiu  
          5.Criveşti  
          6.Vizureni  
        Văleni1.VăleniFereşti
          2.Moara Domnească  
        Viişoara1.ViişoaraDodeşti
          2.Halta Dodeşti  
          3.Văleni  
          4.Viltoteşti  
      VÂLCEAFăureşti1.MileştiDiculeşti
          2.Bungeţani  
          3.Făureşti  
          4.Găineşti  
          5.Mărcuşu  
        Zătreni1.ZătreniLăcusteni
          2.Butanu  
          3.Ciorteşti  
          4.Dealu Glămeia  
          5.Dealu Văleni  
          6.Făureşti  
          7.Mănicea  
          8.Mecea  
          9.Olteţu  
          10.Săşcioara  
          11.Stanomiru  
          12.Valea Văleni  
          13.Văleni  
          14.Zătrenii de Sus  
      VRANCEAMilcovul1.MilcovulRăstoaca
          2.LămoteştiGologanu
        Suraia1.SuraiaBilieşti
        Tâmboeşti1.TâmboeştiObrejiţa
          2.Pădureni  
          3.Pietroasa  
          4.Slimnic  
          5.Trestieni

    ----------- Notă *) Reşedinţa comunei Târgu Frumos este în oraşul Târgu Frumos. Notă **) Oraşe din care se desprind unele comune.
    --------------