LEGE nr. 309 din 22 mai 2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 6 iunie 2002
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul 1

    Beneficiază de prevederile prezentei legi persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961.


    Articolul 2

    Persoanele care s-au aflat în situația prevăzută la art. l au dreptul la o indemnizație lunară, neimpozabilă, de 5 lei pentru fiecare lună de stagiu miliar efectuat în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
    (la 28-11-2016, Articolul 2 a fost modificat de ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 234 din 24 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 955 din 25 noiembrie 2016 )


    Articolul 3

    Soția celui decedat, din categoria celor prevăzuți la art. 1, va beneficia de prevederile prezentei legi, de o indemnizație lunară egala cu 50% din indemnizația ce s-ar fi cuvenit soțului decedat, în condițiile dispozițiilor art. 2, neimpozabilă, începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.


    Articolul 4

    Nivelul indemnizațiilor acordate prin prezenta lege va fi indexat anual prin hotărâre a Guvernului, în funcție de evoluția indicelui prețurilor de consum.


    Articolul 5

    Persoanele prevăzute la art. 1 vor beneficia de prevederile prezentei legi cu începere de la data de întâi a lunii următoare depunerii cererii, precum și de următoarele drepturi:
    a) asistență medicală și medicamente în mod gratuit, atât în tratamentul ambulatoriu, cât și în timpul spitalizării;
    b) scutirea de la plata taxei de abonament la radio și televizor. De aceste drepturi beneficiază și văduvele supraviețuitoare ale persoanelor care s-au aflat în situația prevăzută la art. 1, care nu s-au recăsătorit.
    Notă
    Decizie de admitere: HP nr. 73/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 72 din 27 ianuarie 2023:
    În interpretarea dispozițiilor art. 5 lit. a) și lit. b) teza finală din Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările și completările ulterioare, văduvele supraviețuitoare care nu s-au recăsătorit beneficiază nu doar de scutirea de la plata taxei de abonament la radio și televizor, ci și de asistență medicală și medicamente în mod gratuit, atât în tratamentul ambulatoriu, cât și în timpul spitalizării.


    Articolul 6
    (1) Stabilirea și plata drepturilor prevăzute în prezenta lege se fac de către casele teritoriale de pensii și a municipiului București. Stabilirea situațiilor prevăzute în prezenta lege se face de către comisia, care funcționează în cadrul caselor teritoriale de pensii și a municipiului București, pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare. Din comisia mai sus menționată va face parte și un reprezentant al centrului militar teritorial.(2) Stabilirea drepturilor prevăzute de prezenta lege se face, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele eliberate de centrele militare județene sau de UM 02405 Pitești.(3) Cererile pentru stabilirea drepturilor prevăzute de prezenta lege se depun la casele teritoriale de pensii și a municipiului București.(3^1) Nu se percep taxe pentru eliberarea actelor necesare la dovedirea încadrării solicitantului în prevederile art. 1.
    (la 26-10-2003, Alin. (3^1) al art. 6 a fost introdus de articolul unic din LEGEA nr. 428 din 20 octombrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 23 octombrie 2003. )
    (4) Comisia este obligată să se pronunțe asupra cererii în termen de cel mult 30 de zile de la sesizare, printr-o hotărâre motivată.(5) Împotriva hotărârii persoana interesată poate face contestație la tribunal în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Hotărârea tribunalului poate fi atacată cu recurs la curtea de apel. Contestațiile formulate împotriva hotărârilor comisiei sunt scutite de taxă judiciară de timbru.
    (la 02-06-2012, Alin. (5) al art. 6 a fost modificat de art. 44, Titlul IV din LEGEA nr. 76 din 24 mai 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 30 mai 2012. )


    Articolul 7
    (1) Casele teritoriale de pensii și a municipiului București, atunci când sunt sesizate sau din proprie inițiativă, vor verifica legalitatea drepturilor acordate beneficiarilor prezentei legi.(2) În cazul în care se constata încălcări ale prevederilor legale, se va emite decizie de revizuire.(3) Împotriva deciziei de revizuire, emisă în condițiile alin. (1) și (2), persoana interesată poate introduce contestație, în condițiile Legii nr. 29/1990.


    Articolul 8

    Plata indemnizațiilor acordate potrivit prezentei legi, precum și cheltuielile de transmitere a acestora se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.
    (la 16-10-2006, Art. 8 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 382 din 5 octombrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 octombrie 2006, care modifică art. V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 48 din 12 iunie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 19 iunie 2003. )


    Articolul 9
    (1) Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Apărării Naționale vor elabora norme metodologice de aplicare a prezentei legi, pe care le vor supune spre aprobare Guvernului.(2) Elaborarea normelor metodologice se va face în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.


    Articolul 10

    Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Aceasta lege a fost adoptată de Senat în ședința din 22 aprilie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
    p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
    DORU IOAN TĂRĂCILA

    Aceasta lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 25 aprilie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
    PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
    VALER DORNEANU

    ---------