ARANJAMENT din 14 iulie 1967
de la Madrid privind înregistrarea internationala a marcilor din 14 aprilie 1891 revizuit la Bruxelles la 14 decembrie 1900, la Washington la 2 iunie 1911, la Haga la 6 noiembrie 1925, la Londra la 2 iunie 1934, la Nisa la 15 iunie 1957 şi la Stockholm la 14 iulie 1967
EMITENT
  • CONSILIUL DE STAT
  • Publicat în  BULETINUL OFICIAL nr. 1 din 6 ianuarie 1969




    Articolul 1

    1) Ţările cărora li se aplică prezentul aranjament sînt constituite în uniune specială pentru înregistrarea internationala a marcilor.
    2) Cetăţenii fiecărei tari contractante vor putea să-şi asigure protecţia marcilor lor care se aplică produselor şi serviciilor şi care sînt înregistrate în ţara de origine, în toate celelalte tari părţi la prezentul aranjament, efectuand depozitul acestor mărci la Biroul internaţional al proprietăţii intelectuale (denumit în cele ce urmează "biroul internaţional"), prevăzut de Convenţia care instituie Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (denumita în cele ce urmează "organizaţia"), prin intermediul administraţiei tarii de origine respective.
    3) Va fi considerată ca ţara de origine, ţara uniunii speciale în care depunatorul are o întreprindere industriala sau comercială reală şi serioasă; dacă el nu are o astfel de întreprindere într-o ţara a uniunii speciale, ţara uniunii speciale unde el îşi are domiciliul; dacă el nu are domiciliul în uniunea specială, ţara cetateniei sale, dacă el este cetăţean al unei tari a uniunii speciale.


    Articolul 2

    Sînt asimilaţi cetăţenilor ţărilor contractante cetăţenii ţărilor care nu au aderat la prezentul aranjament, care îndeplinesc, pe teritoriul uniunii speciale constituită prin acest aranjament, condiţiile stabilite prin articolul 3 al Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale.


    Articolul 3

    1) Orice cerere de înregistrare internationala va trebui prezentată pe formularul prescris de regulamentul de aplicare; administraţia tarii de origine a marcii va certifica ca indicaţiile care figurează în cerere corespund celor din registrul naţional şi va menţiona datele şi numerele de înregistrare ale depozitului şi înregistrării marcii în ţara de origine, precum şi data cererii de înregistrare internationala.
    2) Depunatorul va trebui sa indice produsele sau serviciile pentru care este revendicata protecţia marcii, precum şi, dacă este posibil, clasa sau clasele corespunzătoare, după sistemul de clasificare stabilit prin Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internationala a produselor şi serviciilor în scopul înregistrării marcilor. Dacă depunatorul nu da aceasta indicaţie, biroul internaţional va încadra produsele sau serviciile în clasele corespunzătoare ale clasificarii menţionate. Încadrarea în clase indicată de depunator va fi supusă controlului biroului internaţional, care îl va exercita în legătură cu administraţia naţionala. În caz de dezacord între administraţia naţionala şi biroul internaţional, avizul acestuia va fi hotarator.
    3) Dacă depunatorul revendica culoarea cu titlu de element distinctiv al marcii sale, el va trebui:
    1 - sa declare aceasta şi sa însoţească depozitul sau cu o menţiune care să indice culoarea sau combinatia de culori revendicata;
    2 - sa adauge la cererea sa un număr de exemplare în culori ale marcii respective, care vor fi anexate la notificările făcute de biroul internaţional. Numărul acestor exemplare va fi fixat prin regulamentul de aplicare.
    4) Biroul internaţional va inregistra imediat mărcile depuse în conformtiate cu articolul 1. Înregistrarea va purta data cererii de înregistrare internationala depusa în ţara de origine, cu condiţia ca cererea să fie primită de biroul internaţional în termenul de 2 luni socotit de la această dată. Dacă cererea nu a fost primită în acest termen, biroul internaţional o va înscrie la data la care a primit-o. Biroul internaţional va notifica fără întîrziere aceasta înregistrare administraţiilor interesate. Mărcile înregistrate vor fi publicate într-o publicaţie periodică editata de biroul internaţional, pe baza indicaţiilor cuprinse în cererea de înregistrare. În ceea ce priveşte mărcile care conţin un element figurativ sau o grafica specială, regulamentul de aplicare va stabili dacă depunatorul este obligat să prezinte un cliseu.
    5) În vederea publicităţii ce se va face în ţările contractante marcilor înregistrate, fiecare administraţie va primi de la biroul internaţional un număr de exemplare gratuite şi un număr de exemplare cu preţ redus ale publicaţiei sus-menţionate, proporţional cu numărul de unităţi indicate la articolul 16.4 al Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, în condiţiile stabilite de regulamentul de aplicare. Aceasta publicitate va fi considerată în toate ţările contractante ca deplin multumitoare şi nu se va putea pretinde de la depunator nici un fel de alta publicitate.


    Articolul 3 BIS

    1) Fiecare ţara contractantă poate, oricînd, sa notifice în scris directorului general al organizaţiei (denumit în cele ce urmează "directorul general"), ca protecţia care rezultă din înregistrarea internationala nu se va extinde la acea ţara decât în cazul cînd titularul marcii o va cere în mod expres.
    2) Aceasta notificare nu va produce efect decât după 6 luni de la data comunicării ei, de către directorul general, celorlalte tari contractante.


    Articolul 3 TER

    1) Cererea de extindere a protecţiei care rezultă din înregistrarea internationala la o ţara care a făcut uz de facultatea acordată de articolul 3 bis, va trebui să facă obiectul unei menţiuni speciale în cererea prevăzută la articolul 3 alineatul 1.
    2) Cererea de extindere teritorială formulată ulterior înregistrării internaţionale va trebui să fie prezentată, prin administraţia tarii de origine pe un formular prescris de regulamentul de aplicare. Ea va fi înregistrată imediat de biroul internaţional, care o va notifica fără nici o întîrziere în administraţie sau administraţiilor interesate. Ea va fi publicată în publicaţia periodică editata de biroul internaţional. Aceasta extindere teritorială va produce efecte cu începere de la data la care ea a fost înscrisă în registrul internaţional; valabilitatea ei va inceta odată cu expirarea înregistrării internaţionale la care ea se referă.


    Articolul 4

    1) Cu începere de la înregistrarea astfel facuta la biroul internaţional în conformitate cu dispoziţiile articolelor 3 şi 3 ter, protecţia marcii în fiecare dintre ţările contractante interesate va fi aceeaşi ca în cazul cînd marca ar fi depusa direct în ţara respectiva. Încadrarea în clase a produselor sau serviciilor prevăzută la articolul 3, nu leagă ţările contractante în ceea ce priveşte aprecierea sferei de protecţie a marcii.
    2) Orice marca care a făcut obiectul unei înregistrări internaţionale va beneficia de dreptul de prioritate stabilit de articolul 4 al Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, fără a fi necesară îndeplinirea formalităţilor prevăzute la litera D a acestui articol.


    Articolul 4 BIS

    1) Atunci cînd o marca care a fost depusa într-una sau mai multe dintre ţările contractante a fost înregistrată ulterior de biroul internaţional pe numele aceluiaşi titular sau al succesorului sau în drepturi, înregistrarea internationala va fi considerată ca substituită înregistrărilor naţionale anterioare fără a fi prejudiciate drepturile câştigate în baza acestora.
    2) La cererea celor interesaţi administraţia naţionala trebuie să ia nota de înregistrarea internationala în registrele sale.


    Articolul 5

    1) În ţările în care legislaţia le da acest drept, administraţiile cărora le va fi notificată de către biroul internaţional înregistrarea unei mărci, sau cererea de extindere a protecţiei în conformitate cu articolul 3 ter, vor avea facultatea sa declare ca pe teritoriul lor nu se poate acorda protecţia acestei mărci. Un astfel de refuz nu va putea fi opus decât în condiţiile care ar fi aplicate, în virtutea Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, unei mărci depuse pentru înregistrare naţionala. Totuşi, protecţia nu va putea fi refuzată, nici chiar parţial, pentru singurul motiv ca legislaţia naţionala nu îngăduie înregistrarea decât într-un număr limitat de clase, sau pentru un număr limitat de produse sau de servicii.
    2) Administraţiile care vor dori sa exercite aceasta facultate vor trebui sa notifice biroului internaţional refuzul or, indicând toate motivele, în termenul prevăzut de legislaţia lor naţionala şi, cel mai târziu, înainte de expirarea unui an socotit de la data înregistrării internaţionale a marcii sau a cererii de extindere a protecţiei formulate în conformitate cu articolul 3 ter.
    3) Biroul internaţional va transmite fără întîrziere administraţiei tarii de origine şi titularului marcii sau mandatarului lui, dacă acesta a fost indicat biroului de către administraţia respectiva, unul din exemplarele declaraţiei de refuz astfel notificată. Cel interesat va avea aceleaşi cai de recurs ca şi cînd marca ar fi fost depusa de el direct în ţara în care protecţia este refuzată.
    4) Motivele de refuz al marcii vor trebui să fie comunicate de biroul internaţional celor interesaţi la cererea lor.
    5) Administraţiile care, în termenul sus-indicat de maximum un an, nu vor fi comunicat biroului internaţional nici o hotărîre de refuz provizoriu sau definitiv cu privire la înregistrarea unei mărci sau la o cerere de extindere a protecţiei, vor pierde, în ceea ce priveşte marca în cauza, beneficiul facultăţii prevăzute în alineatul 1 al prezentului articol.
    6) Invalidarea unei mărci internaţionale nu va putea fi pronunţată de autorităţile competente fără a se fi dat posibilitatea titularului marcii să-şi valorifice drepturile în timp util. Invalidarea va fi notificată biroului internaţional.


    Articolul 5 BIS

    Piesele justificative privind legitimitatea folosirii unor anumite elemente în compunerea marcii cum sînt steme, blazoane, portrete, distincţii onorifice, titluri, nume comerciale sau nume de persoane altele decât cel al depunatorului, sau alte inscripţii asemănătoare care ar putea fi reclamate de administraţiile ţărilor contractante, vor fi scutite de orice legalizare precum şi de orice formă de certificare alta decât aceea a administraţiei tarii de origine.


    Articolul 5 TER

    1) Biroul internaţional va elibera oricărei persoane care o va cere, în schimbul unei taxe stabilite prin regulamentul de aplicare, o copie a menţiunilor înscrise în registru cu privire la o anumită marca.
    2) Biroul internaţional va putea, de asemenea, în schimbul unei remuneraţii, sa preia efectuarea de cercetări de anterioritate pe baza marcilor internaţionale.
    3) Extrasele din registrul internaţional cerute pentru a fi produse într-una dintre ţările contractante vor fi scutite de orice legalizare.


    Articolul 6

    1) Înregistrarea unei mărci la biroul internaţional se fae pentru o perioadă de 10 ani, cu posibilitatea de reinnoire în condiţiile stabilite la articolul 7.
    2) La expirara unui termen de 5 ani de la data înregistrării internaţionale, aceasta devine independenta de marca naţionala înregistrată în prealabil în ţara de origine, sub rezerva dispoziţiilor care urmează.
    3) Protecţia rezultând din înregistrarea internationala, care a făcut sau nu obiectul unei transmiteri, nu va mai putea fi invocată în total sau în parte atunci cînd, înăuntrul celor 5 ani de la data înregistrării internaţionale, marca naţionala înregistrată în prealabil în ţara de origine în conformitate cu articolul 1 nu va mai beneficia în total sau în parte de protecţia legală în aceasta ţara. Aceasta se va întîmplă şi atunci cînd aceasta protecţie legală va fi încetat ulterior ca urmare a unei acţiuni introduse înainte de expirarea termenului de 5 ani.
    4) În caz de radiere voita sau din oficiu, administraţia tarii de origine va cere radierea marcii la biroul internaţional, care va proceda la efectuarea acestei operaţii. În caz de acţiune judiciară, administraţia sus-menţionată va comunică biroului internaţional, din oficiu sau la cererea solicitantului, copia de pe actul de introducere a acţiunii judiciare sau de pe oricare alt document care justifica introducerea acţiunii, precum şi de pe hotărîrea rămasă definitivă; biroul va face menţiune despre aceasta în registrul internaţional.


    Articolul 7

    1) Înregistrarea va putea fi mereu reînnoită pentru o perioadă de 20 ani, socotită de la expirarea perioadei precedente, prin simpla depunere a taxei de înregistrare de baza şi, dacă este cazul, a taxelor de înregistrare suplimentare şi a complementelor de taxa de înregistrare prevăzute de articolul 8 alineatul 2.
    2) Reînnoirea nu va putea aduce nici o modificare înregistrării precedente în ultima sa forma.
    3) Prima reinnoire efectuată în conformitate cu dispoziţiile Actului de la Nisa din 15 iunie 1957 sau ale prezentului act va trebui sa conţină indicaţia claselor clasificarii internaţionale la care se referă înregistrarea.
    4) Cu 6 luni înainte de expirarea termenului de protecţie, biroul internaţional va reaminti titularului marcii şi mandatarului lui, printr-un aviz oficios, data exactă a acestei expirari.
    5) În schimbul depunerii unei suprataxe stabilite prin regulamentul de aplicare, se va acorda un termen de graţie de 6 luni pentru reînnoirea înregistrării internaţionale.


    Articolul 8

    1) Administraţia tarii de origine va avea facultatea sa stabilească după dorinţa sa şi sa perceapă în avantajul sau o taxa naţionala, pe care ea o va pretinde de la titularul marcii a carei înregistrare internationala sau reinnoire este cerută.
    2) Înregistrarea unei mărci la biroul internaţional va fi supusă achitării prealabile a unei taxe de inegistrare internationala, care va cuprinde:
    a) o taxa de înregistrare de baza;
    b) o taxa de înregistrare suplimentară pentru orice clasa a clasificarii internaţionale în plus de a treia, în care vor fi încadrate produsele şi serviciile la care se aplică marca;
    c) un complement de taxa de înregistrare pentru orice cerere de extindere a protecţiei în conformitate cu articolul 3 ter.
    3) Totuşi, taxa de înregistrare suplimentară specificată la alineatul 2 litera b va putea fi achitată într-un termen care va fi stabilit de regulamentul de aplicare, dacă numărul claselor de produse sau de servicii a fost fixat sau contestat de biroul internaţional, şi aceasta fără a se aduce vreun prejudiciu datei de înregistrare. Dacă, la expirarea termenului menţionat, taxa de înregistrare suplimentară nu a fost achitată, sau dacă lista produselor sau serviciilor nu a fost redusă de depunator în măsura necesară, cererea de înregistrare internationala va fi considerată abandonată.
    4) Totalul anual al diferitelor încasări realizate de înregistrarea internationala, cu excepţia celor prevăzute la literele b şi c ale alineatului 2, va fi repartizat în părţi egale între ţările părţi la prezentul act prin grija biroului internaţional, după ce vor fi scăzute cheltuielile şi obligaţiile financiare cerute de aplicarea actului respectiv. Dacă, în momentul intrării în vigoare a prezentului act, o ţara nu l-a ratificat încă sau nu a aderat încă la el, ea va avea dreptul, pînă la data la care va produce efect ratificarea sau aderarea sa, la o parte din excedentul de încasări calculat în baza actului anterior care i se aplică.
    5) Sumele care provin din taxele de înregistrare suplimentare menţionate la alineatul 2 litera b vor fi repartizate la expirarea fiecărui an între ţările părţi la prezentul act sau la Actul de la Nisa din 15 iunie 1957, proporţional cu numărul marcilor pentru care a fost cerută protecţia în fiecare dintre aceste tari în cursul anului expirat, acest număr fiind afectat, în ceea ce priveşte ţările cu examinarea prealabilă, de un coeficient care va fi stabilit prin regulamentul de aplicare. Dacă, în momentul intrării în vigoare a prezentului act, o ţara nu l-a ratificat încă sau nu a aderat încă la el, ea va avea dreptul, pînă la data la care va produce efect ratificarea sau aderarea sa, la o parte din sumele calculate în baza Actului de la Nisa.
    6) Sumele care provin din complementele de taxe de înregistrare menţionate la alineatul 2 litera c vor fi repartizate după regulile de la alineatul 5 între ţările care au făcut uz de facultatea prevăzută la articolul 3 bis. Dacă, în momentul intrării în vigoare a prezentului act, o ţara nu l-a ratificat încă sau nu a aderat încă la el, ea va avea dreptul pînă la data la care va produce efect ratificarea sau aderarea sa, la o parte din sumele calculate în baza Actului de la Nisa.


    Articolul 8 BIS

    Titularul înregistrării internaţionale poate, oricînd, sa renunţe la protecţie în una sau în mai multe dintre ţările contractante, printr-o declaraţie remisă administraţiei tarii sale, pentru a fi comunicată biroului internaţional, care o va notifica ţărilor la care se referă aceasta renunţare. Aceasta declaraţie nu este supusă nici unei taxe.


    Articolul 9

    1) Administraţia tarii titularului va notifica de asemenea biroului internaţional anularile, radierile, renunţările, transmiterile şi alte schimbări aduse înscrierii marcii în registrul naţional, dacă aceste schimbări modifica şi înregistrarea internationala.
    2) Biroul va înscrie aceste schimbări în registrul internaţional, le va notifica la rândul sau administraţiilor ţărilor contractante şi le va publică în publicaţia sa.
    3) Se va proceda la fel în cazul cînd titularul înregistrării internaţionale va cere să fie redusă lista produselor sau serviciilor la care se aplică înregistrarea.
    4) Aceste operaţii pot fi supuse unei taxe, care va fi fixată prin regulamentul de aplicare.
    5) Adaugara anterioară pe lista a unui nou produs sau serviciu nu poate fi obţinută decât printr-un nou depozit efectuat în conformitate cu dispoziţiile articolului 3.
    6) Substituirea unui produs sau serviciu altuia este asimilată adaugarii.


    Articolul 9 BIS

    1) Atunci cînd o marca înscrisă în registrul internaţional va fi transmisă unei persoane stabilite într-o ţara contractantă alta decât ţara titularului înregistrării internaţionale, transmiterea va fi notificată biroului internaţional de administraţia tarii cedentului. Biroul internaţional va inregistra transmiterea, o va notifica celorlalte administraţii şi o va publică în publicaţia sa. Dacă transmiterea a fost efectuată înainte de expirarea termenului de 5 ani socotit de la data înregistrării internaţionale, biroul internaţional va cere consimţămîntul administraţiei tarii noului titular şi va publică, dacă este posibil, data şi numărul de înregistrare a marcii în ţara noului titular.
    2) În nici un caz nu va fi înregistrată transmiterea unei mărci înscrise în registrul internaţional atunci cînd transmiterea este facuta unei persoane care nu are dreptul să depună o marca internationala.
    3) Atunci cînd o transmitere nu a putut fi înscrisă în registrul internaţional, fie ca urmare a refuzului tarii noului titular de a-şi da consimţămîntul, fie pentru ca a fost facuta în favoarea unei persoane care nu are dreptul sa ceara o înregistrare internationala, administraţia tarii fostului titular va avea dreptul sa ceara biroului internaţional sa radieze marca din registrul lui.


    Articolul 9 TER

    1) Dacă cesiunea unei mărci internaţionale pentru numai o parte din produsele sau serviciile înregistrate este notificată biroului internaţional, acesta o va înscrie în registrul sau. Fiecare dintre ţările contractante va avea facultatea sa nu admită validitatea acestei cesiuni, dacă produsele sau serviciile cuprinse în partea astfel cedata sînt similare cu cele pentru care marca rămîne înregistrată în favoarea cedentului.
    2) Biroul internaţional va înscrie, de asemenea, o cesiune a marcii internaţionale pentru numai una sau unele dintre ţările contractante.
    3) Dacă, în cazurile precedente, intervine o schimbare a tarii titularului, administraţia de care aparţine noul titular va trebui, dacă marca internationala a fost transmisă înainte de expirarea termenului de 5 ani socotit de la data înregistrării, sa dea consimţămîntul cerut de dispoziţiile articolului 9 bis.
    4) Dispoziţiile alineatelor precedente nu sînt aplicabile decît sub rezerva aplicării articolului 6 quarter al Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale.


    Articolul 9 QUARTER

    1) Dacă mai multe tari ale uniunii speciale convin sa realizeze unificarea legilor lor naţionale în materie de mărci, ele vor putea sa notifice directorului general:
    a) ca o administraţie comuna se va substitui administraţiei naţionale a fiecăreia dintre ele, şi
    b) ca ansamblul teritoriilor ţărilor respective va trebui să fie considerat ca o singura ţara, pentru aplicarea totalităţii sau unei părţi a dispoziţiilor care preceda prezentul articol.
    2) Aceasta notificare nu va produce efect decât după 6 luni de la data la care ea va fi comunicată de directorul general celorlalte tari contractante.


    Articolul 10

    1) a) Uniunea specială are o adunare constituită din ţările care au ratificat prezentul act sau care au aderat la el.
    b) Guvernul fiecărei tari este reprezentat de un delegat, care poate fi asistat de supleanţi, de consilieri şi de experţi.
    c) Cheltuielile fiecărei delegaţii sînt suportate de guvernul care a desemnat-o, cu excepţia cheltuielilor de deplasare şi a indemnizaţiilor de întreţinere socotite pentru un delegat de fiecare ţara membra, care sînt în sarcina uniunii speciale.
    2) a) Adunarea:
    i) se ocupa de toate problemele care se referă la menţinerea şi la dezvoltarea uniunii speciale şi la aplicarea prezentului aranjament;
    îi) da directive biroului internaţional cu privirre la pregătirea conferinţelor de revizuire, acordînd cuvenită consideraţie observaţiilor ţărilor uniunii speciale care nu au ratificat prezentul act sau care nu au aderat la el;
    iii) modifica regulamentul de aplicare şi stabileşte cuantumul taxelor de înregistrare menţionate la articolul 8.2 şi a celorlalte taxe privind înregistrarea internationala;
    iv) examinează şi aproba rapoartele directorului general care se referă la uniunea specială şi da acestuia toate directivele utile în problemele care sînt de competenţa uniunii speciale;
    v) stabileşte programul bugetului trienal al uniunii speciale şi aproba bilanţul ei;
    vi) adopta regulamentul financiar al uniunii speciale;
    vii) creează comitetele de experţi şi grupurile de lucru pe care ea le considera utile pentru realizarea obiectivelor uniunii speciale;
    viii) hotărăşte care sînt ţările nemembre ale uniunii speciale şi care sînt organizaţiile interguvernamentale şi internaţionale neguvernamentale care pot fi admise la întrunirile sale în calitate de observatori;
    ix) adopta modificările articolelor 10 pînă la 13;
    x) întreprinde orice alta acţiune potrivita pentru realizarea obiectivelor uniunii speciale;
    xi) îndeplineşte orice alte sarcini pe care le implica prezentul aranjament.
    b) Asupra problemelor care interesează de asemenea şi alte uniuni administrate de organizaţie, adunarea statuează avînd cunoştinţa de avizul comitetului de coordonare al organizaţiei.
    3) a) Fiecare ţara membra a adunării dispune de un vot.
    b) Jumătate din ţările membre ale adunării constituie cvorumul.
    c) Cu toate dispoziţiile subalineatului b, dacă, în timpul unei sesiuni, numărul ţărilor reprezentate este mai mic de jumătate, dar este egal sau mai mare de o treime din numărul ţărilor membre ale adunării, aceasta poate să ia hotărîri; totuşi, hotărîrile adunării, cu excepţia celor care se referă la procedura sa, nu devin executorii decît atunci cînd sînt îndeplinite condiţiile care urmează. Biroul internaţional comunică aceste hotărîri ţărilor membre ale adunării care nu au fost reprezentate, invitandu-le ca, în termen de 3 luni de la data comunicării, ele sa exprime în scris votul sau abţinerea lor. Dacă, la expirarea acestui termen, numărul de tari care şi-au exprimat astfel votul sau abţinerea este cel puţin egal cu numărul de tari care a lipsit pentru a se atinge cvorumul în timpul sesiunii, hotărîrile respective devin executorii, cu condiţia ca, totodată, să fie întrunită majoritatea necesară.
    d) Sub rezerva dispoziţiilor articolului 13.2 hotărîrile adunării se iau cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate.
    e) Abţinerea nu este considerată ca vot.
    f) Un delegat nu poate să reprezinte decât o singura ţara şi nu poate să voteze decât în numele acesteia.
    g) Ţările uniunii speciale care nu sînt membre ale adunării sînt admise la întrunirile ei în calitate de observatori.
    4) a) Adunarea se întruneşte o dată la fiecare 3 ani în sesiune ordinară în baza convocării directorului general şi, în afară unor cazuri excepţionale, în cursul aceleiaşi perioade şi în acelaşi loc cu adunarea generală a organizaţiei.
    b) Adunarea se întruneşte în sesiune extraordinară în baza convocării făcute de directorul general, la cererea unui sfert din ţările membre ale adunării.
    c) Ordinea de zi a fiecărei sesiuni este pregatita de directorul general.
    5) Adunarea adopta regulamentul sau interior.


    Articolul 11

    1) a) Sarcinile referitoare la înregistrarea internationala, precum şi celelalte sarcini administrative care revin uniunii speciale, sînt asigurate de biroul internaţional.
    b) Biroul internaţional pregăteşte în special întrunirile şi asigura secretariatul adunării şi al comitetelor de experţi şi grupuri de lucru pe care aceasta poate să le creeze.
    c) Directorul general este cel mai înalt funcţionar al uniunii speciale, pe care o reprezintă.
    2) Directorul general şi oricare dintre membrii personalului desemnat de el participa, fără drept de vot, la toate întrunirile adunării şi ale oricărui comitet de experţi sau grup de lucru pe care aceasta poate să le creeze. Directorul general sau un membru al personalului desemnat de el este din oficiu secretarul acestor organe.
    3) a) Biroul internaţional pregăteşte, în baza directivelor adunării, conferinţe de revizuire a dispoziţiilor aranjamentului, altele decât cele prevăzute de articolele 10 pînă la 13.
    b) Biroul internaţional poate să consulte organizaţii interguvernamentale şi internaţionale neguvernamentale pentru pregătirea conferinţelor de revizuire.
    c) Directorul general şi persoanele desemnate de el participa la discuţii în aceste conferinţe, fără drept de vot.
    4) Biroul internaţional executa orice alte sarcini care îi sînt atribuite.


    Articolul 12

    1) a) Uniunea specială are un buget.
    b) Bugetul uniunii speciale cuprinde încasările şi cheltuielile proprii ale uniunii speciale, contribuţia acesteia la bugetul cheltuielilor comune ale uniunior, precum şi, dacă este cazul, suma pusă la dispoziţia bugetului conferintei organizaţiei.
    c) Sînt considerate ca fiind cheltuieli comune ale uniunilor, cheltuielile care nu sînt atribuite exclusiv uniunii speciale, ci de asemenea unei alte sau unor alte uniuni administrate de organizaţie. Partea uniunii speciale la aceste cheltuieli comune este proporţională cu interesul pe care îl prezintă pentru ea aceste cheltuieli.
    2) Bugetul uniunii speciale este stabilit ţinînd seama de cerinţele de coordonare cu bugetele celorlalte uniuni administrate de organizaţie.
    3) Mijloacele de finanţare a bugetului uniunii speciale sînt următoarele:
    i) taxele de înregistrare şi alte taxe privind înregistrarea internationala, precum şi taxele şi alte sume datorate pentru serviciile pe care le prestează biroul internaţional în numele uniunii speciale;
    îi) produsul vânzării publicaţiilor biroului internaţional care se referă la uniunea specială şi drepturile aferente acestor publicaţii;
    iii) donaţiile, legatele şi subvenţiile;
    iv) chiriile, dobânzile şi alte diverse venituri.
    4) a) Cuantumul taxelor de înregistrare menţionate la articolul 8.2 şi al celorlalte taxe privind înregistrarea internationala este fixat de adunare, în baza propunerii directorului general.
    b) Acest cuantum este fixat în asa fel încît încasările uniunii speciale care provin din taxele de înregistrare, altele decât taxele suplimentare şi complementele de taxe menţionate la articolul 8.2 b) şi c), din taxe şi celelalte surse de venituri, să asigure cel puţin acoperirea cheltuielilor biroului internaţional care privesc uniunea specială.
    c) În cazul cînd bugetul nu este adoptat înainte de începerea unui nou exerciţiu financiar, bugetul anului precedent va fi reluat, în condiţiile stabilite de regulamentul financiar.
    5) Sub rezerva dispoziţiilor alineatului 4 a), cuantumul taxelor şi al sumelor datorate pentru celelalte servicii prestate de biroul internaţional în numele uniunii speciale este fixat de directorul general, care raportează despre aceasta în faţa adunării.
    6) a) Uniunea specială are un fond de rulment constituit din remiterea unica a unei sume de către fiecare ţara a uniunii speciale. Dacă fondul devine insuficient, adunarea hotărăşte majorarea lui.
    b) Valoarea remiterii iniţiale a fiecărei tari pentru constituirea fondului menţionat sau a participării ei la majorarea acestuia este proporţională cu contribuţia tarii respective, în calitatea ei de membra a Uniunii de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, la bugetul acestei uniuni pentru anul în cursul căruia este constituit fondul sau este hotărâtă majorarea.
    c) Proporţia şi condiţiile de remitere sînt hotărâte de adunare, în baza propunerii directorului general şi cu avizul comitetului de coordonare al organizaţiei.
    d) Atît timp cît adunarea îngăduie ca fondul de rezerva al uniunii speciale să fie folosit ca fond de rulment, adunarea poate să suspende aplicarea dispoziţiilor subalineatelor a), b) şi c).
    7) a) Acordul cu privire la sediu, încheiat cu ţara pe al carei teritoriu se afla sediul organizaţiei, prevede că, dacă fondul de rulment este insuficient, aceasta ţara acorda avansuri. Cuantumul acestor avansuri şi condiţiile în care ele sînt acordate formează obiectul, în fiecare caz în parte, al unor acorduri separate între ţara respectiva şi organizaţie.
    b) Ţara prevăzută la subalineatul a) şi organizaţia au dreptul, fiecare, sa denunţe printr-o notificare facuta în scris înţelegerea cu privire la acordarea de avansuri. Denunţarea produce efect la 3 ani după expirarea anului în cursul căruia a fost facuta notificarea.
    8) Verificarea gestiunii este asigurata, în condiţiile stabilite de regulamentul financiar, de una sau mai multe tari ale uniunii speciale, sau de controlori din afară care sînt, cu consimţămîntul lor, desemnaţi de adunare.


    Articolul 13

    1) Propuneri de modificare a articolelor 10, 11 şi 12 şi a prezentului articol vor putea fi prezentate de orice ţara membra a adunării sau de directorul general. Aceste propuneri sînt comunicate de directorul general ţărilor membre ale adunării cu cel puţin 6 luni înainte de a fi supuse examenului adunării.
    2) Orice modificare a articolelor prevăzute la alineatul 1 este adoptată de adunare. Adoptarea se face cu trei pătrimi din voturile exprimate; totuşi, orice modificare a articolului 10 şi a prezentului alineat este adoptată cu patru cincimi din voturile exprimate.
    3) Orice modificare a articolelor prevăzute la alineatul 1 intră în vigoare la o luna după primirea de către directorul general, din partea a trei pătrimi din ţările care erau membre ale adunării în momentul cînd a fost adoptată modificarea, a notificărilor scrise de acceptare, efectuată în conformitate cu normele constituţionale ale ţărilor respective. Orice modificare a acestor articole acceptată în acest fel leagă toate ţările care sînt membre ale adunării în momentul cînd modificarea intră în vigoare, sau care vor deveni membre ale ei la o dată ulterioară.


    Articolul 14

    1) Fiecare ţara a uniunii speciale care a semnat prezentul act poate să-l ratifice şi, dacă nu l-a semnat, poate să adere la el.
    2) a) Orice ţara din afară uniunii speciale, parte la Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, poate să adere la prezentul act şi sa devină, prin aceasta, membra a uniunii speciale.
    b) De îndată ce biroul internaţional este informat ca o astfel de ţara a aderat la prezentul act, el adresează administraţiei acestei tari, în conformitate cu articolul 3, o notificare colectivă cu privire la mărcile care beneficiază, în acel moment, de protectia internationala.
    c) Aceasta notificare asigura prin ea însăşi, acestor mărci, beneficiul dispoziţiilor precedente pe teritoriul tarii respective şi face să curgă termenul de un an în cursul căruia administraţia interesată poate să facă declaraţia prevăzută la articolul 5.
    d) Totuşi, o astfel de ţara poate să declare, atunci cînd ea adera la acest act, ca, cu excepţia marcilor internaţionale care au făcut în prealabil în aceasta ţara obiectul unei înregistrări naţionale identice încă în vigoare, şi care vor fi imediat recunoscute la cererea celor interesaţi, aplicarea acestui act este limitată la mărcile care sînt înregistrate începînd din ziua cînd aderarea devine efectivă.
    e) Aceasta declaraţie scuteşte biroul internaţional de obligaţia de a face notificarea colectivă sus-indicată. El se limitează sa notifice mărcile pentru care îi vor parveni, în termenul de un an de la aderarea noii tari, cererile de a beneficia de excepţia prevăzută la subalineatul d), cu precizările necesare.
    f) Biroul internaţional nu face notificarea colectivă acestor tari care, atunci cînd adera la prezentul act, declara ca înţeleg să facă uz de facultatea prevăzută la articolul 3 bis. În afară de aceasta, ţările respective pot sa declare, concomitent, ca aplicarea acestui act este limitată la mărcile care sînt înregistrate din ziua cînd aderarea lor devine efectivă; totuşi, aceasta limitare nu atinge mărcile internaţionale care au făcut în prealabil, într-o astfel de ţara, obiectul unei înregistrări naţionale identice şi care vor putea sta la baza unor cereri de extindere a protecţiei formulate şi notificate în conformitate cu articolele 3 ter şi 8.2 c).
    g) Înregistrările de mărci care au făcut obiectul vreuneia dintre notificările prevăzute la acest alineat sînt considerate ca substituite înregistrărilor efectuate direct în noua ţara contractantă înainte de data efectivă a aderării ei.
    3) Instrumentele de ratificare şi de aderare se depun directorului general.
    4.a) Faţa de primele cinci tari care au depus instrumentele lor de ratificare sau de aderare, prezentul act intră în vigoare la 3 luni după depunerea celui de-al cincilea din aceste instrumente.
    b) Faţa de orice alta ţara, prezentul act intră în vigoare la 3 luni după data la care ratificarea sau aderarea ei a fost notificată de directorul general, în afară cazului cînd în instrumentul de ratificare sau de aderare s-ar fi indicat o dată posterioară. În acest ultim caz, prezentul act intră în vigoare faţă de aceasta ţara la data astfel indicată.
    5) Ratificarea sau aderarea atrage de plin drept acceptarea tuturor clauzelor şi asigurarea tuturor avantajelor stipulate în prezentul act.
    6) După intrarea în vigoare a prezentului act, o ţara nu va putea sa adere la Actul de la Nisa din 15 iunie 1957 decât dacă ratifica totodată prezentul act sau dacă adera la el. Aderarea la acte anterioare Actului de la Nisa nu este admisă nici chiar odată cu ratificarea prezentului act sau cu aderarea la el.
    7) Dispoziţiile articolului 24 al Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale se aplică prezentului aranjament.


    Articolul 15

    1) Prezentul aranjament rămîne în vigoare fără limita de durata.
    2) Orice ţara poate să denunţe prezentul act printr-o notificare adresată directorului general. Aceasta denunţare atrage şi denunţarea tuturor actelor anterioare şi ea nu-şi produce efectul decât faţă de ţara care a făcut-o, aranjamentul rămînînd în vigoare şi executoriu faţă de celelalte tari ale uniunii speciale.
    3) Denunţarea produce efect la un an după ziua în care directorul general a primit notificarea.
    4) Facultatea de denunţare prevăzută de prezentul articol nu poate fi exercitată de o ţara înainte de expirarea unui termen de 5 ani de la data la care ea a devenit membra a uniunii speciale.
    5) Mărcile internaţionale înregistrate înainte de data la care denunţarea devine efectivă, şi care nu au fost refuzate în termenul de un an prevăzut la articolul 5, beneficiază în continuare, pe toată durata protecţiei internaţionale, de protecţia pe care ele ar avea-o dacă ar fi fost depuse direct în aceasta ţara.


    Articolul 16

    1.a) Prezentul act înlocuieşte, în relaţiile dintre ţările uniunii speciale în al căror nume el a fost ratificat, sau care au aderat la el, începînd din ziua în care el intră în vigoare faţă de ele, Aranjamentul de la Madrid din 1891, în formele sale anterioare prezentului act.
    b) Totuşi, fiecare ţara a uniunii speciale care a ratificat prezentul act sau care a aderat la el rămîne legată în relaţiile ei cu ţările care nu au ratificat prezentul act sau care nu au aderat la el, de textele anterioare pe care ea nu le-a denunţat înainte de aceasta în virtutea articolului 12.4 al Actului de la Nisa din 15 iunie 1957.
    2) Ţările din afară uniunii speciale, care devin părţi la prezentul act, îl aplica înregistrărilor internaţionale efectuate la biroul internaţional prin intermediul administraţiei naţionale a oricărei tari a uniunii speciale care nu este parte la prezentul act, numai dacă aceste înregistrări internaţionale satisfac condiţiile care sînt prescrise de prezentul act pentru aceste tari. În ceea ce priveşte înregistrările internaţionale efectuate la biroul internaţional prin intermediul administraţiilor naţionale ale ţărilor din afară uniunii speciale care devin părţi la prezentul act, aceste tari admit ca ţara sus-menţionată să le pretindă ca înregistrările sa îndeplinească condiţiile prescrise de cel mai recent act la care ea este parte.


    Articolul 17

    1.a) Prezentul act este semnat într-un singur exemplar în limba franceza şi este depus pe lîngă guvernul Suediei.
    b) După consultarea guvernelor interesate, directorul general va întocmi textele oficiale în alte limbi pe care adunarea va putea să le indice.
    2) Prezentul act rămîne deschis semnaturilor, la Stockholm, pînă la 13 ianuarie 1968.
    3) Directorul general transmite doua copii de pe textul semnat al prezentului act, certificate pentru conformitate de guvernul Suediei, guvernelor tuturor ţărilor uniunii speciale şi, la cerere, guvernului oricărei alte tari.
    4) Directorul general înregistrează prezentul act la Secretariatul Organizaţiei Naţiunilor Unite.
    5) Directorul general notifica guvernelor tuturor ţărilor uniunii speciale semnăturile, depunerea instrumentelor de ratificare sau de aderare şi a declaraţiilor incluse în aceste instrumente, intrarea în vigoare a tuturor dispoziţiilor prezentului act, notificările de denunţare şi notificările făcute în aplicarea articolelor 3 bis, 9 quarter, 13, 14.7 şi 15.2.


    Articolul 18

    1) Părţile la intrarea în funcţie a primului director general, menţiunile din prezentul act cu privire la biroul internaţional al organizaţiei sau la directorul general sînt considerate ca se referă la Biroul Uniunii instituit prin Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, respectiv la directorul sau.
    2) Ţările uniunii speciale care nu au ratificat prezentul act sau care nu au aderat la el pot sa exercite, timp de 5 ani după intrarea în vigoare a convenţiei care instituie organizaţia, dacă vor dori, drepturile prevăzute de articolele 10 pînă la 13 ale prezentului act, ca şi cînd ele ar fi legate de aceste articole. Orice ţara care va dori sa exercite aceste drepturi va depune în acest scop directorului general o notificare facuta în scris, care produce efect la data primirii ei.
    Ţările care vor proceda astfel vor fi considerate ca membre ale adunării pînă la expirarea perioadei respective.
    Drept care subscrişii, avînd cuvenită împuternicire în acest scop, au semnat prezentul act.
    Făcut la Stockholm la 14 iulie 1967.
    -------