DECIZIE nr. 1.086 din 20 noiembrie 2007
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. 1 teza întâi şi art. 173 alin. 1 din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 866 din 18 decembrie 2007



    Ioan Vida - preşedinte
    Nicolae Cochinescu - judecător
    Aspazia Cojocaru - judecător
    Acsinte Gaspar - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Augustin Zegrean - judecător
    Marilena Mincă - procuror
    Florentina Geangu - magistrat-asistent
    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Aurel Chinde în Dosarul nr. 34/81/2007 al Curţii Militare de Apel.
    Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 13 noiembrie 2007, în prezenţa autorului excepţiei, asistat de avocaţii Gheorghe Ciobotaru şi Ion Panaitescu, şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru 20 noiembrie 2007.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    Prin Încheierea din 15 iunie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 34/81/2007, Curtea Militară de Apel a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Aurel Chinde.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat este neconstituţional în raport cu dispoziţiile art. 24 din Constituţie şi cu prevederile art. 6 alin. 1 din Codul de procedură penală, întrucât, anterior modificării aduse prin art. I pct. 99 din Legea nr. 356/2006, art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală permitea apărătorului învinuitului sau inculpatului să asiste la efectuarea tuturor actelor de urmărire penală. De asemenea, arată că "dreptul la apărare trebuie înţeles ca fiind garantat constituţional numai dacă, şi în măsura în care, textele de lege care îl reglementează fac referire explicită la intervalul de timp în interiorul căruia el poate fi exercitat, dar, în egală măsură, şi la ansamblul măsurilor şi actelor procesuale dispuse de organele judiciare pe toată durata procesului penal".
    Curtea Militară de Apel apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor constituţionale privind dreptul la apărare, motivând că "apărătorul persoanei învinuite nu are dreptul să participe la toate actele de urmărire penală, deoarece acesta ar contraveni principiilor acestei faze procesuale, doar faza de judecată fiind contradictorie, nu şi faza de urmărire penală. Apărarea învinuitului se poate realiza în faza urmăririi penale prin prezenţa apărătorului la efectuarea acelor acte la care şi prezenţa învinuitului sau inculpatului este obligatorie, prin depunerea de cereri, memorii, prin solicitarea de administrare a unor probe. Asupra tuturor acestor mijloace de apărare, procurorul trebuie să se pronunţe prin rezoluţie motivată, care va fi supusă controlului instanţei odată cu fondul cauzei".
    În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale referitoare la garantarea dreptului la apărare.
    Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, fiind încălcate prevederile art. 24 din Constituţie, părţile procesului penal având dreptul de a fi asistate de apărător la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi nu doar la efectuarea acelora care implică audierea sau prezenţa părţii.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, susţinerile autorului excepţiei, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală "Drepturile apărătorului", aşa cum au fost modificate şi completate prin art. I pct. 99 din Legea nr. 356/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006.
    Din susţinerile autorului excepţiei rezultă că excepţia de neconstituţionalitate priveşte, în realitate, numai dispoziţiile art. 172 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală, asupra constituţionalităţii cărora Curtea urmează a se pronunţa.
    Textul criticat are următorul conţinut: "În cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală care implică audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului căruia îi asigură apărarea şi poate formula cereri şi depune memorii".
    Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 24 privind dreptul la apărare, precum şi dispoziţiile art. 6 alin. 1 din Codul de procedură penală referitoare la garantarea dreptului la apărare.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
    1. Art. 24 din Constituţie, cu denumirea marginală "Dreptul la apărare", prevede:
    "(1) Dreptul la apărare este garantat.
    (2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."
    Textul constituţional nu condiţionează, nu limitează şi nici nu restrânge în vreun fel dreptul la apărare al părţilor din proces, în tot cursul procesului. Se mai constată că textul constituţional nu distinge între fazele procesului şi nici faţă de natura juridică a acestuia.
    2. Codul de procedură penală, în art. 6 din capitolul I "Scopul şi regulile de bază ale procesului penal" al titlului I, dezvoltă prevederile art. 24 din Constituţie, cu aplicaţiune la procesul penal.
    Art. 6, denumit marginal "Garantarea dreptului de apărare", are următorul cuprins:
    "Dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal.
    În cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege şi să le administreze probele necesare în apărare.
    Organele judiciare au obligaţia să-l încunoştiinţeze, de îndată şi mai înainte de a-l audia, pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia şi să-i asigure posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării.
    Orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal.
    Organele judiciare au obligaţia să încunoştiinţeze pe învinuit sau inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apărător, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare. În condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege, organele judiciare sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales."
    Acestea sunt prevederile art. 6 din Codul de procedură penală, ca "reguli de bază ale procesului penal", privind "garantarea dreptului de apărare". Textul art. 6 nu a fost modificat prin Legea nr. 356 din 21 iulie 2006 şi este în vigoare în forma prezentată.
    Codul de procedură penală foloseşte termenul procesual de "apărător", menţinut în mod tradiţional, iar nu termenul de "avocat", aşa cum prevede Constituţia.
    Alin. 2 al art. 6 prevede obligaţia organelor judiciare de a asigura părţilor din procesul penal deplina exercitare a drepturilor procesuale "în condiţiile prevăzute de lege", dar această dispoziţie înseamnă şi că legea procesuală penală trebuie să respecte prevederea constituţională.
    3. Modificând şi completând Codul de procedură penală, Legea nr. 356/2006, în art. I pct. 99, a dat art. 172 alin. 1 un alt conţinut, şi anume: "În cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală care implică audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului căruia îi asigură apărarea şi poate formula cereri şi depune memorii".
    Textul alin. 1 al art. 172, înainte de a fi modificat, avea următorul conţinut: "În cursul urmăririi penale apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri şi depune memorii".
    Se constată că modificarea adusă art. 172 alin. 1 constă în introducerea în textul legii a următoarei sintagme: "care implică audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului".
    Aceasta este partea de text care, raportată la art. 24 din Constituţie, se constată că este o condiţionare şi o restrângere a dreptului apărătorului de a asista la efectuarea actelor de urmărire penală privindu-l pe învinuitul sau inculpatul căruia îi asigură apărarea şi, prin aceasta, este o restrângere şi o limitare a însăşi dreptului la apărare.
    4. Curtea reţine şi că dreptul apărătorului este de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală, iar nu dreptul de a participa la efectuarea actelor de urmărire penală.
    Tocmai din aceste motive şi în mod consecvent se prevede că apărătorul care asistă la efectuarea actelor de urmărire penală, de către procuror sau de către ofiţerul de poliţie judiciară, poate formula cereri şi depune memorii.
    Este evident că memoriile sunt scrise şi că cererile pot fi formulate numai în scris. Rezolvarea acestora se face de către anchetator, iar în cazurile în care învinuitul sau inculpatul nu este mulţumit de rezolvarea dată, aceasta poate fi atacată conform prevederilor Codului de procedură penală.
    Faza de urmărire penală a procesului penal are caracteristicile sale juridice şi, corespunzător acestora, şi reglementarea adecvată.
    Caracteristicile fazei de judecată a procesului penal, prevăzute în art. 289 şi art. 290 din Codul de procedură penală, nu se regăsesc şi în faza de urmărire penală.
    5. Curtea mai reţine şi observaţia că art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală reglementează drepturile apărătorului în cadrul asistenţei judiciare facultative, potrivit opţiunii de asistenţă a învinuitului sau inculpatului.
    În cazurile de asistenţă juridică obligatorie, reglementarea legală este alta şi încălcările acestei reglementări atrag sancţiuni juridice diferite.
    6. Textul art. 172 alin. 1, în redactarea anterioară modificării aduse prin art. I pct. 99 din Legea nr. 356/2006, constituie o restrângere a dreptului la apărare prin modalitatea stabilită pentru apărătorul învinuitului sau inculpatului, de "a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală", iar nu de a participa la efectuarea actelor de urmărire penală. Această restrângere este determinată de natura anchetei penale, de exigenţele acesteia şi corespunde prevederilor art. 53 alin. (1) din Constituţie, privitoare la "desfăşurarea instrucţiei penale", cazuri în care legea poate restrânge exercitarea dreptului apărătorului.
    Introducerea, însă, în cuprinsul art. 172 alin. 1 a sintagmei "care implică audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului căruia îi asigură apărarea" reprezintă o condiţionare şi o limitare a dreptului apărătorului de a asista la efectuarea actelor de urmărire penală şi, prin aceasta, o încălcare a garantării dreptului la apărare a învinuitului sau inculpatului.
    7. În temeiul art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care prevede: "În caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare", Curtea observă că şi prevederile art. 173 alin. 1 din Codul de procedură penală au fost modificate şi completate prin aceeaşi Lege nr. 356/2006, prin art. I pct. 101, şi în acelaşi sens în care au fost modificate şi completate prevederile art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, cu aceeaşi condiţionare şi limitare a dreptului la apărare pentru celelalte părţi din procesul penal.
    Modificat şi completat, textul art. 173 alin. 1 din Codul de procedură penală, în vigoare, are următorul conţinut: "Apărătorul părţii vătămate, al părţii civile şi al părţii responsabile civilmente are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală care implică audierea sau prezenţa părţii căreia îi asigură apărarea şi poate formula cereri şi depune memorii".
    Înainte de modificarea şi completarea menţionată, textul alin. 1 al art. 173 avea următorul conţinut: "Apărătorul părţii vătămate, al părţii civile şi al părţii responsabile civilmente are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri şi depune memorii".
    Rezultă, în mod evident, că modificarea şi completarea a constat în introducerea textului "care implică audierea sau prezenţa părţii căreia îi asigură apărarea" şi că aceasta reprezintă, de asemenea, o condiţionare şi o limitare a dreptului apărătorului părţii căruia îi asigură apărarea şi, prin aceasta, a însăşi dreptului la apărare al acelei părţi din procesul penal.
    Pentru aceleaşi considerente, Curtea constată că şi sintagma introdusă în cuprinsul art. 173 alin. 1 din Codul de procedură penală, anterior menţionată, este contrară prevederilor art. 24 din Constituţie.
    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Aurel Chinde în Dosarul nr. 34/81/2007 al Curţii Militare de Apel, şi constată că prevederea "care implică audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului căruia îi asigură apărarea" cuprinsă în acest text, precum şi dispoziţia "care implică audierea sau prezenţa părţii căreia îi asigură apărarea", cuprinsă în art. 173 alin. 1 din Codul de procedură penală, sunt neconstituţionale, fiind contrare art. 24 din Constituţie referitor la dreptul la apărare.
    Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2007.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    prof. univ. dr. IOAN VIDA
    Magistrat-asistent,
    Florentina Geangu
    -----