DECIZIA nr. 65 din 26 octombrie 2020referitoare la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 8 și art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 și art. IV alin. (1) și (6) din Legea nr. 79/2018
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 13 ianuarie 2021
    Dosar nr. 1.433/1/2020
    Gabriela Elena Bogasiu- vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului
    Laura-Mihaela Ivanovici- președintele Secției I civile
    Marian Budă- președintele Secției a II-a civile
    Denisa Angelica Stănișor- președintele Secției de contencios administrativ și fiscal
    Lavinia Curelea- judecător la Secția I civilă
    Eugenia Pușcașiu- judecător la Secția I civilă
    Bianca Elena Țăndărescu- judecător la Secția I civilă
    Adina Georgeta Nicolae- judecător la Secția I civilă
    Mioara Iolanda Grecu- judecător la Secția I civilă
    Maria Speranța Cornea- judecător la Secția a II-a civilă
    Iulia Manuela Cîrnu- judecător la Secția a II-a civilă
    Eugenia Voicheci- judecător la Secția a II-a civilă
    Petronela Iulia Nițu- judecător la Secția a II-a civilă
    Mirela Polițeanu- judecător la Secția a II-a civilă
    Mădălina Elena Grecu- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Maria Hrudei- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Adela Vintilă- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Daniel Gheorghe Severin- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Cezar Hîncu- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 1.433/1/2020 este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 37 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat.2. Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.3. La ședința de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat.4. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
    Dacă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 8 și art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 și art. IV alin. (1) și (6) din Legea nr. 79/2018 rezultă că, pentru aceeași muncă prestată, se poate cumula majorarea de 75% din baza de calcul, acordată pentru activitatea desfășurată de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, cu drepturile aferente muncii suplimentare prestate de aceiași funcționari peste programul normal de lucrul.
    5. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a rămas în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,

    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:I. Titularul sesizării6. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus, prin încheierea din 29 mai 2020, pronunțată în Dosarul nr. 31.418/3/2018, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menționată.II. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile7. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările și completările ulterioare, denumită, în continuare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017:

    Articolul 8

    Prin derogare de la prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017, în anul 2018, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora. [...]

    (...)

    Articolul 10

    [...](3) Prin excepție de la prevederile art. 8, în anul 2018, pentru activitatea desfășurată de personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislația în vigoare în luna iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcție/salariul de funcție cuvenit(ă).
    8. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare, forma în vigoare anterioară Legii-cadru nr. 153/2017, denumită, în continuare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013:

    Articolul 13

    [...](5) Prin excepție de la prevederile art. 9 alin. (1), pentru activitatea desfășurată de personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă o majorare de 75% din baza de calcul prevăzută la alin. (4).
    9. Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, denumită, în continuare, Legea nr. 79/2018:

    Articolul IV
    (1) Prin derogare de la prevederile art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, munca suplimentară prestată începând cu 1 aprilie 2018 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuții pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii și siguranței publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situații de urgență, în personalizarea, emiterea și evidența generală a documentelor de identitate și a pașapoartelor simple, în emiterea și evidența permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum și de către funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plătește cu o majorare de 75% din solda de funcție/salariul de funcție, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.
    [...](6) În anul 2018, dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere prevederilor art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, care se aplică în mod corespunzător.
    10. Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită, în continuare, Codul muncii:

    Articolul 111

    Timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile și atribuțiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil și/sau ale legislației în vigoare.


    Articolul Art. 112
    (1) Pentru salariații angajați cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.
    (...)


    Articolul 113
    (1) Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus.(2) În funcție de specificul unității sau al muncii prestate, se poate opta și pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână.


    Articolul 114
    (1) Durata maxima legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.(2) Prin excepție, durata timpului de muncă, ce include și orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiția ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referință de 4 luni calendaristice, să nu depășească 48 de ore pe săptămână.

    (...)

    Articolul 120
    (1) Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă suplimentară.
    (...)


    Articolul 121
    (1) La solicitarea angajatorului salariații pot efectua muncă suplimentară, cu respectarea prevederilor art. 114 sau 115, după caz.(2) Efectuarea muncii suplimentare peste limita stabilită potrivit prevederilor art. 114 sau 115, după caz, este interzisă, cu excepția cazului de forță majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor unui accident.

    (...)

    Articolul 123
    (1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.(2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condițiile prevăzute la alin. (1), se stabilește prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.

    (...)

    Articolul 137
    (1) Repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta și duminica.(2) În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.(3) În situația prevăzută la alin. (2) salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.
    III. Expunerea succintă a procesului11. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția contencios administrativ și fiscal la 19 septembrie 2018 cu nr. 31.418/3/2018, reclamanta A în contradictoriu cu B a solicitat anularea Ordinului ministrului justiției nr. 2.721/C/2018 privind condițiile de acordare a majorării de 75% din salariul de funcție pentru munca suplimentară prestată începând cu 1 aprilie 2018 peste programul normal de lucru de către funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (denumit, în continuare, Ordinul nr. 2.721/C/2018) în limita art. 13 alin. (2) din conținutul acestui act administrativ unilateral.12. Prin Sentința civilă nr. 1.341 din 26 februarie 2019, Tribunalul București - Secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea, anulând în parte Ordinul nr. 2.721/C/2018, respectiv prevederile art. 13 alin. (2).13. În motivarea sentinței, plecând de la prevederile legale incidente, s-a constatat că pentru categoriile de funcționari publici menționate în ordin s-au stabilit două tipuri de majorări salariale: o majorare pentru munca efectuată peste programul normal de lucru și care nu poate fi compensată prin timp liber corespunzător și o majorare pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.14. Aceste tipuri de majorări nu se exclud reciproc, întrucât vizează ipoteze de acordare complet diferite și nu privesc aceeași muncă remunerată prin două beneficii, deoarece nu există nicio dispoziție legală care să majoreze durata timpului de muncă în timpul zilelor de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, altfel s-ar ajunge la situația în care un funcționar chemat să presteze muncă în astfel de zile nu mai beneficiază de nicio normare a muncii sale.15. Cele două categorii de majorări vizează situații și finalități diferite; astfel, în măsura în care un funcționar este chemat să presteze muncă în timpul zilelor de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează și depășește durata normată a timpului de lucru, atunci va avea dreptul la ambele categorii de beneficii.16. Altfel spus, dacă un funcționar chemat să presteze muncă în zilele de repaus sau sărbători legale primește un beneficiu pentru aceasta, în cazul în care este obligat la a presta muncă pe o durată de timp nedeterminată în ziua respectivă nu poate fi privat de remunerația prevăzută de art. IV alin. (1) din Legea nr. 79/2018.17. S-a reținut și faptul că prevederile art. 13 alin. (2) dinOrdinul nr. 2.721/C/2018 înlătură de la aplicare prevederile art. IV alin. (6) din Legea nr. 79/2018, fiind încălcat principiul legalității și ierarhiei actelor normative prevăzut de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte.18. Împotriva acestei sentințe, pârâtul B a declarat recurs, iar în cadrul soluționării acestuia, din oficiu, s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și s-a suspendat judecata cauzei, în conformitate cu prevederile art. 520 din Codul de procedură civilă.IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării19. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ce derivă din interpretarea prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, după cum urmează:
    a) sesizarea este formulată în cursul unei cauze aflate în stare de judecată, respectiv Dosarul nr. 31.418/3/2018 aflat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal;
    b) instanța care formulează sesizarea - Curtea de Apel București - este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, față de dispozițiile art. 10 alin. (2) prima teză coroborat cu art. 10 alin. (1) și art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ca instanță de recurs;
    c) instanța care formulează sesizarea - Curtea de Apel București - este competentă, față de dispozițiile art. 10 alin. (2) prima teză coroborat cu art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, să soluționeze recursul declarat împotriva unei sentințe pronunțate în primă instanță de Tribunalul București -Secția a II-a contencios administrativ și fiscal într-un proces având ca obiect un act administrativ unilateral emis de o autoritate publică, fără ca problema competenței materiale de judecată a primei instanțe să facă obiectul recursului;
    d) soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată în recurs depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, respectiv interpretarea coroborată a art. 8 și art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 și art. IV alin. (1) și (6) din Legea nr. 79/2018, aceste norme juridice având caracter supraordonat actului administrativ unilateral atacat în anulare, anume Ordinul nr. 2.721/C/2018 în limita art. 13 alin. (2) din conținutul său, text potrivit căruia „drepturile acordate pentru munca prestată în zilele prevăzute la alin. (1) [în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează] și drepturile reglementate pentru munca suplimentară în condițiile prezentului ordin nu se pot cumula pentru aceeași muncă prestată“;
    e) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere este nouă și nu rezultă a face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare sau pronunțat ori al unei alte hotărâri obligatorii pronunțate de instanța supremă;
    f) problema de drept pusă în discuție este una veritabilă, influențând legalitatea unei norme juridice subsidiare dintr-un act administrativ unilateral cu caracter normativ în baza căreia se calculează efectiv drepturile salariale cuvenite unei ample categorii de funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, fiind susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite pornind de la argumente coerente pentru fiecare dintre abordările potențiale.
    V. Punctul de vedere al completului de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție20. Interpretarea coroborată a art. 8 și a art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, în accepțiunea instanței de sesizare, permite două abordări:– pe de o parte, se poate aprecia că art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 are în vedere, față de art. 8 din același act normativ, doar „munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru“, noțiunea din art. 10 alin. (3) de „activitate“ corespunzând celei din art. 8 de „muncă“ (desfășurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează), întrucât se acordă relevanță atributelor care caracterizează momentul prestării activității, iar nu duratei muncii zilnice;– pe de altă parte, se poate aprecia că art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 are în vedere ambele categorii de munci vizate de art. 8 din același act normativ, substantivul „activitate“ având un înțeles cuprinzător, atât pentru „munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru“, cât și pentru „munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru“.21. Așadar, dacă în interpretarea art. 8 și art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 se are în vedere prima abordare, atunci majorarea de 75% din baza de calcul se acordă pentru „munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru“, în acest sens restrictiv fiind înțeleasă noțiunea de „activitate“.22. În cazul în care, în interpretarea art. 8 și art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 se are în vedere cea de-a doua abordare, atunci noțiunea de activitate include orice muncă prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, deci atât munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru, cât și munca prestată în cadrul schimbului normal de lucru.23. Este de menționat că art. IV alin. (1) din Legea nr. 79/2018 introduce o nouă derogare de la art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, la fel cum art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 dispusese o excepție distinctă de la norma juridică amintită; derogarea stabilită de articolul anterior menționat are în vedere posibilitatea achitării în beneficiul anumitor categorii de personal plătit din fonduri publice a unei majorări salariale pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, atunci când nu este posibilă compensarea prin timp liber corespunzător într-un anumit interval.24. În acest context, instanța de sesizare a constatat că prin art. IV alin. (6) din Legea nr. 79/2018 legiuitorul a stabilit că dreptul acordat la art. IV alin. (1) nu aduce atingere prevederilor art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, acest din urmă text legal aplicându-se corespunzător.25. Astfel, art. IV alin. (1) și (6) din Legea nr. 79/2018 este susceptibil de abordări multiple în interpretarea sa, dat fiind și contextul normativ al art. 8 și art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017; pe de o parte, în sensul că pentru orice muncă suplimentară prestată peste programul normal de lucru se instituie dreptul la acordarea majorării salariate subsidiare, atunci când nu intervine compensarea cu timp liber corespunzător, indiferent că muncă suplimentară este prestată într-o zi lucrătoare sau în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, iar, pe de altă parte, dreptul în discuție se acordă doar pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru și prestată în alte zile decât cele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.VI. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept26. Reclamanta A a apreciat că sunt îndeplinite condițiile art. 519 din Codul de procedură civilă privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.27. Pârâta B a considerat îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, anume existența unei cauze în ultimă instanță, soluționarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii puse în discuție și noutatea chestiunii de drept, precizând însă că art. IV alin. (6) din Legea nr. 79/2018 constituie singura dispoziție legală ce ar trebui supusă interpretării.
    A menționat, totodată, că există litigiu similar pe aceeași chestiune și pentru intervalul 2019-2021, dosarul respectiv fiind suspendat până la soluționarea procesului de față.
    Relativ la fond s-a arătat că cele două dispoziții în discuție constituie o derogare față de situația celorlalte categorii din sistemul bugetar plătit din fonduri publice, iar aspectul litigios în proces rezidă în modalitatea de interpretare și aplicare a sintagmei „în mod corespunzător“, care în opinia pârâtei reprezintă compensarea cu timp liber în timpul aceleiași luni, iar nu recompensarea de două ori a aceleiași munci. Sub acest aspect se impune a se stabili natura juridică a modalității de compensare, scopul fiind, în principal, de refacere și protecție a lucrătorului, iar, în subsidiar, de recompensare bănească în măsura în care nu este posibilă refacerea prin timp liber corespunzător, în acest sens fiind și Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (Directiva 2003/88), îndeosebi dispozițiile art. 17 alin. (3) din acest act.
    VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie28. La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, curțile de apel au transmis punctele de vedere ale judecătorilor, conturându-se două interpretări diferite ale normelor ce formează obiectul sesizării.29. Într-o primă orientare s-a apreciat că pentru aceeași muncă prestată de un funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare se poate acorda o singură majorare de 75% din baza de calcul, fără cumularea cu alte drepturi aferente muncii suplimentare prestate de același funcționar peste programul normal de lucru, întrucât și munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru se încadrează în noțiunea mai amplă de activitate desfășurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, la fel ca munca prestată în cadrul schimbului normal de lucru, în acest sens pronunțându-se Tribunalul Ilfov, Tribunalul Ialomița, Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care a înaintat și hotărâri judecătorești în acest sens, Tribunalul Vrancea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Suceava.30. Într-o a doua orientare s-a considerat că pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează funcționarul public va beneficia de majorarea salarială de 75% din baza de calcul, potrivit art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, precum și de drepturile acordate de art. IV alin. (1) din Legea nr. 79/2018, anume compensare cu timp liber corespunzător sau, în lipsă, o nouă majorare salarială cu 75%, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții, așa cum rezultă din punctele de vedere exprimate de Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Vaslui și Curtea de Apel Târgu Mureș.31. Curțile de apel Brașov, Bacău, Cluj, Craiova, Oradea, Pitești, Ploiești și Timișoara au comunicat că nu au identificat practică judiciară.32. Ministerul Public, prin Adresa nr. 1.132/C/1.977/III-5/2020 din 29 iunie 2020, a arătat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul sesizării formulate de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.VIII. Raportul asupra chestiunii de drept33. Prin raportul întocmit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă au fost propuse două variante de dezlegare a chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. Într-o opinie (majoritară) s-a apreciat că, în interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 8 și art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 și art. IV alin. (1) și (6) din Legea nr. 79/2018, majorarea de 75% din baza de calcul, acordată pentru activitatea desfășurată de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, nu se cumulează cu drepturile aferente muncii suplimentare prestate de aceiași funcționari peste programul normal de lucru.34. Într-o altă opinie s-a considerat că, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 8 și art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 și art. IV alin. (1) și (6) din Legea nr. 79/2018, este permisă cumularea majorării de 75% din baza de calcul, acordată pentru activitatea desfășurată de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, cu drepturile aferente muncii suplimentare prestate de aceiași funcționari peste programul normal de lucru, doar pentru orele efectiv lucrate ce depășesc durata normală a timpului de lucru potrivit art. 112 din Codul muncii.IX. Înalta Curte de Casație și JustițieIX.1. Asupra admisibilității sesizării35. Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, rezultă următoarele condiții de admisibilitate a sesizării, care trebuie îndeplinite cumulativ:
    a) chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecății în fața unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță;
    b) chestiunea de drept să fie esențială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluționarea pe fond a cauzei; noțiunea de „soluționare pe fond“ trebuie înțeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci și pe cele de drept procesual, cu condiția ca de rezolvarea acestora să depindă soluționarea pe fond a cauzei;
    c) chestiunea de drept să fie nouă;
    d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, iar Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat deja asupra problemei de drept.
    36. Concret, se observă că acțiunea ce face obiectul dosarului în care s-a dispus sesizarea este în curs de judecată, în ultimă instanță, pe rolul Curții de Apel București.37. Totodată, Curtea de Apel București este competentă, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (2) prima teză coroborat cu art. 10 alin. (1) și art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, să soluționeze recursul declarat împotriva unei sentințe pronunțate, în primă instanță, de Tribunalul Municipiului București într-o cauză având ca obiect anularea Ordinului ministrului justiției nr. 2.721/C/2018, în limita art. 13 alin. (2) din conținutul acestui act administrativ unilateral.38. Soluționarea cauzei în curs de judecată în recurs depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, respectiv interpretarea coroborată a art. 8 și art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 și art. IV alin. (1) și (6) din Legea nr. 79/2018, aceste norme juridice având caracter supraordonat actului administrativ unilateral atacat prin acțiunea în anulare, anume Ordinul nr. 2.721/C/2018 în limita art. 13 alin. (2) din conținutul său, text potrivit căruia „drepturile acordate pentru munca prestată în zilele prevăzute la alin. (1) [în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează] și drepturile reglementate pentru munca suplimentară în condițiile prezentului ordin nu se pot cumula pentru aceeași muncă prestată“.39. Nu în ultimul rând, chestiunea de drept a cărei lămurire se cere este nouă, având în vedere că dispozițiile legale a căror interpretare coroborată se solicită au fost supuse unor modificări legislative recente. Totodată, nu rezultă că instanța supremă a statuat asupra problemei de drept ori că aceasta formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.40. Prin urmare, sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate privind declanșarea procedurii hotărârii prealabile.
    IX.2. Asupra fondului sesizării41. Din conținutul art. 8 și 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 și art. IV alin. (1) și (6) din Legea nr. 79/2018 rezultă că legiuitorul a stabilit, pentru categoriile enumerate de funcționari publici, două tipuri de majorări salariale:
    a) o majorare pentru munca efectuată peste programul normal de lucru și care nu poate fi compensată prin timp liber corespunzător;
    b) o majorare pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
    42. Ceea ce se dorește a fi dezlegat prin prezenta este dacă pentru aceeași muncă prestată pot fi cumulate cele două categorii de beneficii. Cu alte cuvinte, dacă activitatea prestată în timpul zilelor de repaus săptămânal și sărbători legale poate fi remunerată cu majorarea specifică prevăzută de art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 coroborat cu art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, dar în același timp poate fi considerată și muncă suplimentară prestată peste durata normală a timpului de lucru și adăugată, în consecință, și majorarea de la art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 coroborat cu art. IV alin. (1) și (6) din Legea nr. 79/2018.43. Așadar, în discuție se pune aspectul dublei compensări a unei singure prestații, dacă dispozițiile legale de mai sus permit o atare interpretare.44. Din interpretarea literală a normelor care definesc termenii folosiți de legiuitor (art. 111, 112,113,114,120,121,123 și 137 din Codul muncii) se observă că legislația muncii face o distincție clară între munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru și munca prestată în timpul repausului săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.45. Că este așa, o dovedesc pe deplin prevederile art. 114 alin. (1) coroborat cu art. 121 din Codul muncii, potrivit cărora munca suplimentară nu poate fi efectuată decât în limita unui număr maxim de 48 de ore săptămânal.46. Astfel, munca suplimentară este definită ca fiind acea activitate prestată peste durata normală a timpului de lucru de 8 ore pe zi timp de 5 zile, iar munca prestată în timpul repausului săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează este o noțiune distinctă și nu poate fi confundată cu munca suplimentară.47. Dispozițiile legale incidente converg către concluzia de mai sus, și anume aceea că cele două noțiuni sunt distincte și nu pot avea în vedere aceeași prestație a angajatului.48. Așadar, recurgând la interpretarea sistematică a textelor de lege, prin raportarea lor la principiile generale ale legislației muncii, este evident că cele două tipuri de activități ce nu se încadrează în durata normală a timpului de lucru, respectiv munca suplimentară și munca prestată în timpul repausului săptămânal, sunt reglementate distinct, astfel că nu se pot suprapune și nu pot fi cumulate cele două tipuri distincte de beneficii pe care le generează.49. Concluzionând, este cert că activitatea prestată în timpul zilelor de repaus săptămânal nu poate fi considerată în același timp și muncă suplimentară desfășurată în afara duratei normale de lucru de 8 ore pe zi timp de 5 zile, aceasta având un regim juridic și o reglementare distincte.50. Totuși, o abordare diferită ar putea fi generată de situația în care munca desfășurată în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale depășește durata normală a timpului de lucru, respectiv aceea de 8 ore, așa cum este reglementată de art. 112 din Codul muncii.51. Pornind analiza de la succesiunea în timp a modificărilor legislative, se observă că, inițial, art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 statua că munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.52. O primă derogare de la această dispoziție legală a fost introdusă prin art. 10 alin. (3) din același act normativ, în sensul că: „...pentru activitatea desfășurată de personalul militar... în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislația în vigoare în luna iunie 2017 (o majorare de 75% din baza de calcul)“.53. Așadar, în urma acestor reglementări, pentru munca suplimentară, personalului vizat i se acorda timp liber corespunzător, iar pentru activitatea din zilele de repaus, majorarea de 75%.54. Ulterior, a intervenit o nouă derogare de la art. 8 redat mai sus, și anume cea prevăzută de art. IV alin. (1) din Legea nr. 79/2018, potrivit căreia: „munca suplimentară prestată începând cu 1 aprilie 2018 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special... care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător se plătește cu o majorare de 75% din solda de funcție/salariul de funcție, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.“55. Se observă că textul legal al art. IV alin. (1) din Legea nr. 79/2018 nu distinge momentul când este prestată munca suplimentară ce constituie premisa aplicării sale, iar raportarea la art. 8 și la derogarea din art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 poate sublinia împrejurarea că funcționarul public respectiv păstrează dreptul de a beneficia de ambele majorări de 75%, așa cum au fost descrise mai sus.56. Altfel spus, în discuție sunt două excepții de la art. 8 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2017, anume cea din art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 și cea din art. IV alin. (1) din Legea nr. 79/2018, fiecare instituind un drept distinct, iar ambele susceptibile de cumulare atunci când funcționarul public vizat de texte a prestat concomitent activitate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, dar și muncă suplimentară peste programul normal de lucru.57. Această abordare interpretativă nu vine în contradicție cu prevederile generale din legislația primară a muncii, în condițiile în care Codul muncii prevede o compensare suplimentară cuvenită pentru munca suplimentară și pentru cea prestată în zilele de repaus.58. Concret, este vorba de art. 137 alin. (4) și (5) din Codul muncii: „În situații de excepție zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanților salariaților. Salariații al căror repaus săptămânal se acordă în condițiile alin. (4) au dreptul la dublul compensațiilor cuvenite potrivit art. 123 alin. (2).“59. Totodată, poate fi exemplificat și art. 142 din același act normativ: „Salariaților care lucrează în unitățile prevăzute la art. 140, precum și la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.“60. Așadar, în situația în care interpretarea coroborată a textelor de lege ce fac obiectul prezentei cauze ar conduce către concluzia că cele două beneficii nu se pot cumula pentru munca suplimentară efectuată în zilele de repaus, ar însemna că funcționarii publici vizați de legislația specifică încasează drepturi salariale inferioare celor din Codul muncii, ce constituie un reper minim garantat al drepturilor aplicabile tuturor salariaților.61. În plus, nu poate fi primit nici argumentul potrivit căruia art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 folosește în exprimare noțiunea de „activitatea desfășurată“, iar nu de muncă prestată, ceea ce ar putea conduce la concluzia că în această noțiune legiuitorul a inclus atât munca în schimb normal de lucru, cât și munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru.62. Această abordare ar nesocoti principiul de bază al normării muncii, fiind inadmisibil a se aprecia că durata timpului de muncă în timpul zilelor de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, este nelimitată și nu beneficiază de nicio normare legală.63. De altfel, Directiva 2003/88 privind armonizarea la nivelul Uniunii Europene în domeniul organizării timpului de lucru urmărește să garanteze o mai bună protecție a securității și a sănătății lucrătorilor, punând la dispoziția acestora perioade minime de repaus - în special zilnic și săptămânal -, precum și pauze adecvate și prevăzând o limită maximă a timpului de lucru săptămânal (a se vedea în special Hotărârea din 5 octombrie 2004, Pfeiffer și alții, C-397/01-C-403/01, EU:C:2004:584, punctul 76, Hotărârea din 25 noiembrie 2010, Fuß, C-429/09, EU:C:2010:717, punctul 43, precum și Hotărârea din 10 septembrie 2015, Federación de Servicios Privados del sindicato Comisiones obreras, C-266/14, EU:C:2015:578, punctul 23).64. Trebuie reținut că, în Cauza C-55/18 Federación de Servicios de Comisiones Obreras (C.C.O.O.) împotriva Deutsche Bank SAE, C.J.U.E. a statuat: „... Deși este adevărat că răspunderea angajatorului cu privire la respectarea drepturilor conferite de Directiva 2003/88 nu poate fi nelimitată, nu este mai puțin adevărat că o reglementare națională a unui stat membru care, potrivit interpretării acesteia de către jurisprudența națională, nu impune angajatorului să măsoare durata timpului de lucru efectuat poate goli de substanța lor drepturile consacrate la articolele 3 și 5, precum și la articolul 6 litera (b) din această directivă, neasigurând lucrătorilor respectarea efectivă a dreptului la o limitare a timpului maxim de lucru și la perioade minime de repaus, și nu este, așadar, conformă obiectivului urmărit de respectiva directivă, care consideră aceste prescripții minime indispensabile protecției securității și sănătății lucrătorilor (a se vedea prin analogie, Hotărârea din 7 septembrie 2006, Comisia/Regatul Unit, C-484/04, EU:C:2006:526, punctele 43 și 44).“65. Pe cale de consecință, interpretarea potrivit căreia în timpul zilelor de repaus angajatul desfășoară o activitate nenormată și este remunerat pentru această activitate în ansamblul ei, fără a fi evidențiate orele suplimentare, nu poate fi primită, întrucât încalcă legislația și jurisprudența europeană.66. Un argument în plus în sensul teoriei de mai sus este și interpretarea teleologică a prevederilor art. IV alin. (6) din Legea nr. 79/2018 potrivit cărora s-a statuat că dreptul acordat la art. IV alin. (1) nu aduce atingere prevederilor art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, acest din urmă text legal aplicându-se corespunzător.67. Or, rațiunea pentru care legiuitorul a simțit nevoia să facă o astfel de precizare nu poate fi decât în sprijinul teoriei cumulului celor două beneficii, evident dacă cerințele legale, așa cum au fost expuse mai sus, sunt îndeplinite.68. Ca atare, este cert că cele două categorii de majorări vizează situații și finalități diferite astfel, în măsura în care un funcționar este chemat să presteze muncă în timpul zilelor de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează și depășește durata normată a timpului de lucru, atunci va avea dreptul la ambele categorii de beneficii.69. Cum legiuitorul nu face nicio distincție referitoare la momentul în care este prestată munca suplimentară, abordarea firească este cea potrivit căreia și cea prestată peste programul normal de lucru în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează să beneficieze de majorarea salarială de 75% proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții, concomitent cu majorarea de 75% prevăzută de art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017.

    Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,
    ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
    În numele legii
    DECIDE:

    Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 31.418/3/2018, și, în consecință, stabilește că:
    În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 8 și art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 și art. IV alin. (1) și (6) din Legea nr. 79/2018 este permisă cumularea majorării de 75% din baza de calcul, acordată pentru activitatea desfășurată de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, cu drepturile aferente muncii suplimentare prestate de aceiași funcționari peste programul normal de lucru, doar pentru orele efectiv lucrate ce depășesc durata normală a timpului de lucru potrivit art. 112 din Codul muncii.

    Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2020.
    VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
    GABRIELA ELENA BOGASIU
    Magistrat-asistent,
    Ileana Peligrad

    -----