DECIZIE nr. 104 din 20 ianuarie 2009
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I şi II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 73 din 6 februarie 2009



    Ioan Vida - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecător
    Acsinte Gaspar - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Augustin Zegrean - judecător
    Ion Tiucă - procuror
    Doina Suliman - magistrat-asistent-şef
    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, excepţie ridicată din oficiu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală în dosarele nr. 398/116/2008, nr. 2.173/122/2007, nr. 4.175/97/2007, nr. 506/116/2008, nr. 7.777/62/2007, nr. 59/40/2008, nr. 4.949/111/2007, nr. 5.999/1/2008, nr. 3.376/109/2007, nr. 593/98/2008 şi nr. 653/109/2008.
    La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    Curtea, având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 2.301D/2008 - 2.311D/2008, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
    Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
    Curtea dispune, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conexarea dosarelor nr. 2.302D/2008 - 2.311D/2008 la Dosarul nr. 2.301D/2008, care este primul înregistrat.
    Cauza este în stare de judecată.
    Reprezentantul Ministerului Public, considerând că sunt înfrânte prevederile constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6) şi ale art. 21 alin. (3), pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I şi II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    Prin încheierile pronunţate în dosarele nr. 398/116/2008, nr. 2.173/122/2007, nr. 4.175/97/2007, nr. 506/116/2008, nr. 7.777/62/2007, nr. 59/40/2008, nr. 4.949/111/2007, nr. 5.999/1/2008, nr. 3.376/109/2007, nr. 593/98/2008 şi nr. 653/109/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei.
    Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată cu ocazia soluţionării unor recursuri formulate împotriva unor sentinţe pronunţate de secţiile civile ale tribunalelor în cauze având ca obiect "drepturi băneşti".
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6) şi art. 21 alin. (3), pentru următoarele motive:
    1. Dispoziţiile art. I şi II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 sunt neconstituţionale prin raportare la prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie, deoarece nu există o situaţie extraordinară legată de competenţa de soluţionare a cauzelor a cărei reglementare să nu poată fi amânată. Aceste dispoziţii de lege cuprind norme de procedură referitoare la competenţa de soluţionare a cauzelor în primă instanţă şi în recurs; or, aspectele şi implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti nu îşi pot găsi o soluţie în aceste norme, indiferent dacă acestea sunt legiferate pe calea unei proceduri legislative obişnuite sau de urgenţă. Nici unificarea practicii judiciare nu poate fi realizată prin simpla schimbare a competenţei de soluţionare a cauzelor, ci doar prin mijloace procedurale specifice puse la dispoziţia judecătorului de Codul de procedură civilă, legea de organizare judecătorească şi regulamentul de organizare şi funcţionare a instanţelor judecătoreşti. Astfel, art. 329 din Codul de procedură civilă, reglementând instituţia recursului în interesul legii, dă dreptul procurorului general şi colegiilor de conducere ale curţilor de apel să solicite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României. În ceea ce priveşte drepturile salariale ale personalului din sistemul justiţiei, instanţa supremă s-a pronunţat deja prin mai multe decizii date de Secţiile Unite în temeiul art. 329 din Codul de procedură civilă.
    2. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 este neconstituţională, deoarece a nesocotit limitele prevăzute de art. 115 alin. (6) din Constituţie, prin efectele păgubitoare asupra unei instituţii fundamentale a statului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Astfel, deşi scopul declarat al ordonanţei este reglementarea anumitor aspecte financiare în sistemul justiţiei, dispoziţiile acesteia cuprind norme de procedură civilă referitoare la competenţa de soluţionare în primă instanţă şi în recurs a cererilor ce au ca obiect acordarea unor drepturi salariale. Or, normele de competenţă nu oferă nicio soluţie aspectelor financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti, dar, prin reglementarea oferită, afectează grav Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin supradimensionarea activităţii, consecinţele pe termen lung repercutându-se asupra celerităţii şi calităţii actului de justiţie.
    3. Intervenţia Guvernului prin această ordonanţă de urgenţă contravine art. 21 alin. (3) din Constituţie, în condiţiile supraîncărcării instanţei supreme, care nu are o secţie specializată în soluţionarea litigiilor de muncă.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 sunt neconstituţionale, deoarece nu satisfac exigenţele prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6) şi art. 21 alin. (3).
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Deşi Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 20 iunie 2008, în ansamblul său, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din motivarea acesteia, îl constituie numai dispoziţiile art. I şi II din ordonanţă.
    Astfel, textele de lege asupra cărora urmează să se pronunţe Curtea Constituţională au următorul cuprins:
    "Art. I. - (1) Cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, cu modificările ulterioare, sunt soluţionate, în primă instanţă, de curţile de apel.
    (2) Recursul împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curţile de apel se judecă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    Art. II. - (1) Dispoziţiile art. I se aplică şi proceselor în curs de judecată, având ca obiect soluţionarea cererilor privind acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul din sistemul justiţiei, începute sub legea anterioară.
    (2) Cauzele prevăzute la alin. (1) aflate în curs de judecată în fond la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă vor fi trimise de îndată spre soluţionare curţilor de apel, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac.
    (3) Recursurile împotriva hotărârilor pronunţate cu privire la cererile prevăzute la alin. (1) aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se trimit de îndată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac."
    În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, instanţa supremă invocă înfrângerea prevederilor art. 115 alin. (4) şi (6) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora:
    - Art. 115 alin. (4) şi (6): "(4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora. [...]
    (6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.";
    - Art. 21 alin. (3): "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."
    Examinând susţinerile autorului excepţiei, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată în sensul şi pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
    Astfel cum rezultă din nota de fundamentare care însoţeşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008, existenţa situaţiei extraordinare, de care textul constituţional condiţionează posibilitatea Guvernului de a recurge la această modalitate de delegare legislativă, este justificată, în primul rând, de "faptul că justiţia trebuie să reprezinte un factor esenţial de echilibru şi stabilitate socială într-un stat de drept şi că în realizarea deplină a acestui rol se impun o unificare a practicii judiciare şi o asigurare a stabilităţii raporturilor juridice, inclusiv în domeniul stabilirii drepturilor salariale ale personalului din sistemul justiţiei", de asemenea, de "necesitatea asigurării unui cadru unitar privind administrarea fondurilor în domeniul justiţiei" şi de "imperativul identificării de noi resurse financiare în vederea îmbunătăţirii capacităţii administrative a instanţelor şi parchetelor". Totodată se mai arată că s-au luat în considerare "dificultăţile întâmpinate până în prezent în ceea ce priveşte executarea hotărârilor judecătoreşti având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei", precum şi "consecinţele negative pe care le presupune pentru bugetul de stat întârzierea identificării unor soluţii eficiente pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti având ca obiect soluţionarea cererilor privind acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul din sistemul justiţiei". În fine, se are în vedere şi "faptul că întârzierea adoptării unor măsuri legislative conduce la crearea unor diferenţieri cu privire la modalitatea de stabilire şi la cuantumul drepturilor salariale acordate în temeiul hotărârilor judecătoreşti pronunţate în domeniul stabilirii drepturilor salariale ale personalului din sistemul justiţiei".
    Curtea observă că aceste elemente cuprinse în nota de fundamentare nu sunt de natură să justifice adoptarea ordonanţei de urgenţă, în condiţiile stabilite de art. 115 alin. (4) teza întâi din Constituţie. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 nu a fost motivată de necesitatea unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu putea fi amânată, ci a fost impusă de diverse situaţii cu implicaţii financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti. Aceste aspecte ce ţin de oportunitatea adoptării reglementării nu îşi pot găsi însă soluţionarea în modificarea unor norme ce reglementează competenţa în primă instanţă şi în recurs.
    Mai mult, niciunul dintre obiectivele Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 nu este susceptibil de a fi atins prin măsura schimbării de competenţă, adică prin derogare de la dreptul comun în materia litigiilor de muncă, în domeniul acţiunilor privind valorificarea drepturilor salariale ale personalului din justiţie. Din această perspectivă, intervenţia legiuitorului delegat pentru schimbarea competenţei de judecată, numai pentru o categorie de litigii, în vederea unificării practicii, nu se justifică. De altfel, unificarea practicii priveşte întreaga jurisprudenţă, iar nu numai o categorie de cauze ale personalului din sistemul justiţiei. Singurul instrument procedural prin care se asigură unificarea practicii judiciare, pornind de la obligativitatea dezlegării date problemelor de drept de către instanţa supremă, este recursul în interesul legii, reglementat prin art. 329 din Codul de procedură civilă.
    De asemenea, Curtea constată că dispoziţiile art. I şi II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008, reglementând modificarea competenţei de soluţionare a litigiilor având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sistemul justiţiei, înfrâng şi prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie, deoarece afectează regimul unei instituţii fundamentale a statului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al cărei statut constituţional este prevăzut de prevederile art. 126 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora "Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică".
    În continuare, Curtea reţine că stabilirea în competenţa instanţei supreme a soluţionării recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel în primă instanţă are ca efect extinderea sferei sale de competenţă şi supradimensionarea activităţii acesteia, în condiţiile în care, potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu funcţionează în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o secţie specializată în soluţionarea conflictelor şi litigiilor de muncă.
    În fine, Curtea constată că dispoziţiile ordonanţei de urgenţă deduse controlului nu satisfac nici exigenţele art. 21 alin. (3) din Constituţie în ceea ce priveşte soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrucât supradimensionarea activităţii instanţei supreme are repercusiuni asupra judecării cu celeritate a cauzelor, afectând grav calitatea actului de justiţie.
    Având în vedere argumentele expuse, Curtea reţine că nerespectarea normelor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6) şi art. 21 alin. (3) atrage şi înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora, "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".
    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală în Dosarele nr. 398/116/2008, 2.173/122/2007, 4.175/97/2007, 506/116/2008, 7.777/62/2007, 59/40/2008, 4.949/111/2007, 5.999/1/2008, 3.376/109/2007, 593/98/2008 şi 653/109/2008 şi constată că dispoziţiile art. I şi II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei sunt neconstituţionale.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2009.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    prof. univ. dr. IOAN VIDA
    Magistrat-asistent-şef,
    Doina Suliman
    ------------